Muzica zilelor noastre: Da capo…
Adică, iară mini bilanțuri lunare. Despre manifestările muzicale, în sală, ale Filarmonicii Pitești. În Geraru` vecin, doar patru la număr…
Cronologic, mai întâi, Mădălina Pașol. Pianistă energică, pricepută clar. ,,Libertango”, Piazzolla, excepțional tălmăcit la bis. A dirijat Alexandru Ilie. Vivace și entuziast cât cuprinde. A urmat peste câteva zile, un recital de chitară. Susținut de ,,Duo Kitharsis”. Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, membri. Împreună, util, de niște ani. După, în aceeași săptămână, s-a reîntors pe scenă orchestra. Cu Adrian Costin Grigore la pult. Și el plin de vitalitate. Coechipieri soliști, Andrei Licareț, tot la pian, și Radu Chișu, la vioară. Mendelssohn a fost alegerea lor. Radu cântă-n colectivu` de la ,,Enescu”. Da` și-n ,,Camerata Regală” (când va reajunge aceasta în urbea argeșeană?). Andrei Licareț calcă, la rându-i, pe urmele tătânelui, Nicolae Licareț. I-am mai fost ascultător live și altădată, îi cunosc resursele și sper să-l reascult aci într-un recital. Claviru` nou achiziționat stă la dispoziția-i. Și nu doar a sa, evident…
În fine, cel de-al treilea moment concertistic hibernal a fost rezervat simfonismului autohton. Ca pentru aniversarea Unirii Principatelor Române. Cumva festiv, binevenit sigur. Bentoiu, Bartók, Drăgoi, Porumbescu mi-au încântat auzu` din plin. Și mi-au adus vibrație-n suflet. Oprea s-a străduit adecvat la pupitru, bravo lui. Adriana Toacsen redând solistic, pe claviatură, unul dintre opusurile primului compozitor menționat mai sus. O lucrare de secol trecut, modernă vădit. Cu influențe benefice strânse-ntr-un melanj interesant. Pe de altă parte, nu pot să nu reamintesc și faptu` că splendida ,,Rapsodie” a lui Ciprian
(anul acesta, dublu omagial) e orchestrată pe măsură de Constantin Bobescu. Înfățișându-se pururea ca o capodoperă a neamului ăsta. Ce-ar trebui să se cânte mai mereu, nu doar la sărbători istorice…
De altfel, în context, atrag atenția factorilor de conducere ai instituției în cauză că foarte rar apar în programe lucrări d-ale noastre. Deși avem destule bijuterii de gen în portofoliul național…
Aș evidenția în final că fu o lună dedicată, preponderent, marelui instrument cu clape și coadă. Categoric nemuritor. Nimic rău în asta, consider. Din contră, motiv de familiarizare sporită cu potențele sale inepuizabile nicicând. Fabiani Prcsina, de pildă, meritând a figura pe afiș cât mai curând printre mânuitorii săi excelenți. Greșesc oare, dottore manager?
Adrian SIMEANU
