Ora de muzică 2 – O zi sumbră
Sumbră când privești ,,naturelul” atmosferic înghețat, sumbră când privești înainte și înapoi. Câți s-au dus și câți vor pleca în curând dintre cei mai cei muzicieni.
Jeff Beck înscris pe ferparul elogios jurnalistic. Și pe al meu când fu să ia sub aripă sau să participe efectiv-afectiv la cântările lui Sting. M-am oprit la Brand New Day, abia acum cernut la versuri, abia acum remarcând ,,întoarcerea ceasului la zero” și ,,pornirea unei noi zile” în conținutul refrenului. O filmare din public, Sting un dram mai mult tinerel, cam la 40 de ani, neliniștit, nu ca-n tinerețe când sărea pe De do do…, dar cu o continuă înălțare de călcâi pe un ritm contrar măsurii: el execută corporal 2 optimi pe timp, Brand… 3. Suntem pe calapodul lui 12/8 unde treiul este la putere și doiul reprezintă excepția, chestiune dintre cele mai greu de stăpânit. Exemplul celor două mâini ale pianistului în celebrul Impromptu Fantezie în Do minor de Chopin: stânga trioleți, dreapta șaisprezecimi. Soloul lui Jeff, de așteptat în maniera care l-a propulsat ca muzician de marcă, cu întinderi de coardă, dese, cu mârâieli și dezacordări de floyd rose, cu tapping…. Remarc, printre altele, asemănarea cu Ronny Wood și Rod Stewart, izbitoare, colegi de altfel în proiectul The Jeff Beck Group pentru două albume în 1968 și 1969. Ronny în calitate de basist.
Față în față cu evidența. Cum se spune. De n-ar fi muzica la mijloc, aș numi noul ham la care mă înham dramatic. Azi situația este diferită față de 2016. Truditorii din slujba lui Sting au adunat tot ce era posibil – o tonă de materiale atent selectate – și le-au postat sub un nou aranjament pe pagina oficială. Cu mult mai multe și mai diverse, făcând din căutarea în sine o muncă de Sisif. Ce fusese altădată o simplă preumblare prin datele Wikipedia, îngreunată de lipsa unei cunoașteri îndeajuns a limbii materne a muzicianului, se dorește abia acum un studiu serios cu metodică bine pusă la punct. Sper și la reușită, nu doar la o declarație fără acoperire.
De unde pornim. Exact de la concertul susținut în Paris și de la dvd-ul datat ca predecesor al albumului unde și Shaggy este creditat drept coautor. Albumul ,,iscălit” în paginile Wikipedia doar formal, creionat în negru italic. Deci fără o trimitere posibilă către sursa de informare. 2017. ,,Sting. Live at the Olympia Paris”. Coperta în dulcele stil romantic: albastru, negru sobru și alb pur. O etichetă demnă de anii artistului. În plus o idee de iubire pentru instrumentul pe care a cântat ani întregi, instantaneul redând cu fidelitate aspectul propus de limba română ,,și-a tocit coatele pe băncile școlii”, aici marcând tocirea efectivă a vopselei și a lemnului de pe corpul chitarei bas Fender.
Reluând o mai veche constatare, observ continuat obiceiul de a furniza textele originale ale pieselor de pe fiecare album postat pe pagina oficială a lui Sting, un motiv de a încuraja pe toți cei încumetați să-i fredoneze cântecele de a descărca direct de la sursă versurile. Eu însumi făcând gestul, probând funcționalitatea, m-am retrezit în lumea inventată-neinventată de el de la primele cuvinte: ,,O altă dimineață a unei familii din suburbii/ Bunica țipă la perete…” (Syncronicity II).
Un concert ce nu putea ține linia unui singur album, un dvd generos cu 22 de piese de bază și 9 bonusuri aparținând în majoritate colegilor de scenă. Ale fiului, Joe Sumner și ale celor de la The Last Bandoleros, prezenți pe albumul anului 2016 ,,57th & 9th”. Creditat, concertul, ca desfășurare la 13 aprilie 2017.
