Cenaclul Alexandru Sihleanu – 17 Decembrie 2022
DRAGOSTEA NE DEFINEȘTE CA SPECIE
Sâmbătă, 17 decembrie, ziua Sf. Proroc Daniel și Sf. trei tineri: Anania, Azaria și Misail, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Unor parlamentari) O, parlamentari sus-puși,/ Chiar v-ați speriat de virus?/ După câte știu, măi frate,/ Voi aveți „imunitate”… (Bărbaților) Bine, fratele meu, știu,/ Că bărbatu-i grijuliu,/ Ia cadouri la nevastă,/ Când mai trece pe acasă. (Unui bătrânel) Îmbătrânești… Fii fericit/ Și mergi cu viața înainte,/ Fii vesel că nu te-ai țicnit/ Și-ai mai rămas c-un dinte!
„(Fabulă cu o nucă) A crescut în nuc o nucă/ Mare cât un ou de curcă.// Au sosit pentru reclame/ Domnișoare, domni și dame./ Se-nchinau ca la pomană/ De-așa nucă năzdrăvană.// Domnii de la Guinness book/ Au filmat-o sus în nuc./ Nici chiar nuca de cocos/ N-arăta așa frumos!// A pozat-o domn’ primar/ Ca pe-un lucru foarte rar.// – În ședința următoare/ O fac nucă de onoare./ Miezul ei? Minune mare!/ La export peste hotare!// Facem unt, facem ulei,/ Prăjituri și colăcei…/ Dintr-o nucă, numai una,/ Gata asfaltăm comuna!// Hai să spargem chichirezul/ Să vedem cum are miezul!// I-au dat una cu barosul!/ Nuca, tare cum e osul!/ Au jucat pe ea cinci cai…/ Hai pe șina de tramvai!…// Când s-a spart precum o oală/ Înăuntru era goală!// Fabula are-o morală:/ Ambalajul te înșeală! (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)
„(Gând rău) Crezui că-i cel mai bun remediu/ S-o iau pe soacră în concediu/ Și asta până mi-a dat prin gând/ Că este moartă de curând. (De fusta mamei) Mamă dragă fii mai calmă/ Dacă fusta ți-e de-o palmă./ Doar când te mai lași pe vine/ Pruncul tău de ea s-ar ține.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
„(Șah Mat) Șahu-i șah și-i numai unu/ Știm cum arată nebunuʼ!/ Mă gândesc așa întruna,/ Oare cum o fi…nebuna. (Zăpadă pe Semenic) Totul fiind în centimetri/ Doamna nu a-nțeles nimic,/ Ar vrea la cabana Pietrii,/ O noapte cu, Semenic! (Papa) Ruginită-i de mult sapa,/ Dornic vrea să urce scara,/ De trei ori pe zi cu ,,Papa”,/ Dimineața, prânz și seara!” (Dumitru Hangu, prin internet)
A urmat lectorul de serviciu, dna Georgeta Iuga. D-sa a creat în ședința de astăzi două momente. În primul moment a lecturat ca o surpriză, ca o aducere aminte un material intitulat Din comună adunate, reprezentând textul brigăzii artistice din comuna Grebănu, scris în septembrie 1980. Brigada artistică a fost interzisă din cauza conținutului critic la adresa conducerii primăriei și a C.A.P-ului de la acea dată. La acest moment autoarea a dat dovadă de talent satiric și de calități vocale. În al doilea moment a prezentat un grupaj de poezii.
Vă prezentăm un moment liric: „(Să scriem…) Să scriem stelelor albastre,/ Când depărtarea plânge-n noi,/ O rugă pentru vieți măiastre/ Cu iarbă, maci și ploi apoi…// De dor mă-mbăt cu-al ierbii verde,/ Din ochii tăi surâzători/ Și ard cu macii, cum se vede,/ Din inima-ți, din zori în zori// Tu mă-nflorești cu primăveri,/ De dor și drag din depărtare,/ Eternitatea unei veri/ Mi-aduci în suflet, cu mult soare!// Să scriem stelelor albastre,/ Urcați pe punți de curcubeu,/ Să atingă dorurile noastre,/ Cu argint stelar, mereu, mereu… (Pentru tine – în vis -) Eu te sărut în fiecare noapte/ Și gânduri rânduri am de zi cu zi/ Și n-ai să știi ce alintări în șoapte/ Rostesc în gând, în nopțile târzii.// De-o viață am căutat mereu iubirea/ Și-am condamnat-o la tăcere grea./ Am evitat să-ți întâlnesc privirea,/ Că-aprindeai flacăra într-o stinsă stea.// Te temi, ești reținut, mirat îmi pare,/ Că cerul a plouat cu îngeri triști./ Eu nu presez, răspund din depărtare/ La mers stângaci, ce ascunde foc nestins.// Prin necuvinte îmi găsesc iubirea,/ Prin flori, pupici și salutări duioase./ Nu te forța și nu-ți ascunde firea,/ Căci Cupidon la tine se întoarce! (Scrisoare deschisă) „Prieten drag”, cu fluturi în stomac,/ Ce repede te-aprinzi în fața pozei!/ Treci peste munți și văi, și ape repezi/ Și fluturi-s salvarea, un colac.// Te recunosc ca Don Juan artist/ Sculptezi cuvinte-n fluturi, diafane,/ Dar adevărul uneori e trist:/ Iubirea ta-i cât viața unui fluture, Ioane.// Eu de la țară vin, acolo unde/ Iubirea mi se pune în cuvinte!/ Oamenii nu iubesc o noapte, o zi, două,/ Iubirea lor e nemurirea nouă!// Ți-am zis doar că nu poți să m-amețești/ Cu ochi frumoși și vorbe de povești,/ Ți-am demonstrat cu o poezie „dulce”/ Cât de ușor poeții pot seduce!// Ești prădător sentimental, Juane,/ Că „Opera” admiri, nu ca icoane,/ Cu ochi hulpavi și chinuiți de foame/ De aventuri, tu ești amenințare!// Iubirea-i nemurirea cât o viață/ Îți e străină ție, o paiață!/ Domnul, cred s-a grăbit când te-a-nzestrat/ Cu chip frumos, dar mintea… te-a lăsat… (Înțelesuri) Într-un albastru de cobalt,/ Al cărui leagăn e oceanul lin,/ Plutește un cocor rănit, înalt,/ Aripa-i frântă, dorul e un chin.// E obosit și glasu-i stins, ecou,/ Mai are-n ochi un soare de apus./ Să zboare-i visul de erou,/ Dar vântul vieții l-a răpus.// Se-nvârte-n cerc spre răsărit/ Și dorul crește, greutate mare,/ Iubirea-i visul neîmplinit/ De zbor, de înalt, de soare! (Întrebări existențiale) Cu toții ne dorim iubiri ca-n filme./ Mai norocoși chiar, unii le-ntâlnesc/ Și când le pierd, cine-i de vină? Nimeni!/ Adânc ei meditează-n gol privesc…// Iubirea pentru unii-nseamnă sex,/ Instinct primar, dorință arzătoare,/ Un cocktail hormonal, cald și complex,/ Năvalnic vine, iute și dispare.// Iubirea ca un zbor de îngeri este!/ Un strop Dumnezeiesc de fericire,/ Cu sentimente educate e poveste/ Și ține-o viață, trece-n nemurire!// E tot ce avem mai sfânt dat de Preaînaltul,/ Dar nu toți pregătiți sunt să-nțeleagă/ Dor căutat schimbând cu unul, altul,/ Cred că după o himeră ei aleargă. (Austriacului – Schengen) Ai dat veto domn N-am aer -/ Ai crezut românul fraier…/ Îți dăm veto înapoi:/ Bănci, afaceri, fapte noi…”
Momentul liric, un moment clasic, cu multă sensibilitate pe tema iubirii, în care stilul metaforic alternează cu stilul direct. Sănătate și spor la scris! O așteptăm la o nouă lectură sau lansarea unui volum.
„Brigada artistică lecturată mi-a adus aminte de vremurile de tristă amintire, dar totuși era benefică pentru că satiriza defectele conducătorilor de la nivelul comunei din acea perioadă. Nu este ușor să scrii o brigadă, este nevoie de talent. Apreciez talentul dnei Iuga de a crea versuri și de a cânta. Versurile de la brigadă sunt pline de umor. Versurile poeziilor sunt pline de gingășie și farmec. Îi mulțumesc doamnei pentru materialele prezentate și îi urez multă sănătate, și o rugăm să mai scrie, să nu irosească talentul.” (Ana Sterescu)
„Lectorul de astăzi, dna Georgeta Iuga ne-a demonstrat încă o dată talentul literar de care dispune. Ascultând textul brigăzii scrisă în anul 1980, observ că ceea ce doamna, autoarea textului, a ironizat în structură, putem relua și astăzi subiectul și aspectele despre care s-a vorbit. În partea a doua lectorul de astăzi ne-a sensibilizat cu poeziile pe tema iubirii, care au valoare de catharsis. Poezia Să scriem… este un îndemn către poeți privind ceea ce trebuie să abordeze aceștia în versurile lor și anume în primul plan să fie „iubirea” indispensabilă vieții: „Să scriem stelelor albastre,/ Când depărtarea plânge-n noi… să scriem stelelor albastre,/ Urcați pe punți de curcubeu.” O altă poezie care ne îndeamnă la meditație Scrisoare deschisă, tratează o altfel de iubire pe care autoarea o subestimează și prin versurile sale îi reproșează iubitului lipsa de valoare a iubirii sale. În stil clasic, cu rimă încrucișată, versurile sale sunt de un înalt nivel artistic. Felicitări și așteptăm un volum de versuri semnate de dna Georgeta Iuga.” (Aneta Țâru Pioară)
„Este nevoie de mult umor într-o societate atât de încrâncenată și debusolată ca a noastră în care domnește teama și nesiguranța. De aceea am apreciat brigada prezentată că scoate în evidență toate racilele societății comuniste și textul se pretează și la critica societății actuale. Observ două registre lirice în poezia dnei Georgeta Iuga. Primul exprimă exuberanța sentimentului de dragoste cu o trăire la cote maxime a fericirii de a iubi, ca în poemul Să scriem. Autoarea se adresează ființei iubite pentru a participa plenar la împlinirea iubirii. Mi-a plăcut expresia „eternitatea verii” care mi-amintește de poezia Veronicăi Micle, de acel vers sublim: „să trăim eternitatea în durata unei clipe”. Participarea întregului univers la această iubire este foarte frumos redată: „Și ard cu macii, cum se vede,/ Din inima-ți, din zori în zori… Tu mă-nflorești cu primăveri,/ De dor și drag din depărtare… Să scriem stelelor albastre… mereu, mereu.” Scrisoare deschisă are un stil sarcastic. Se vede că această creație este scrisă în urma unei dezamăgiri, bărbatul apare ca un Don Juan, înșelător, cu ochi frumoși și vorbe de povești, un prădător sentimental, cum îl numește doamna. În strofa finală apare un vers ca un aforism: „Iubirea-i nemurirea cât o viață”. În poezia Pentru tine – în vis – poeta face o confesiune și exprimă profunda iubire pentru o ființă dragă. Nevoia de iubire, specifică fiecărui om, este exprimată în versul: „De-o viață am căutat mereu iubirea”. Este un joc al iubirii cu apropieri și depărtări ale celor două ființe: „Te temi, ești reținut, mirat îmi pare,/ Că cerul a plouat cu îngeri triști./ Eu nu presez, răspund din depărtare?/ La mers stângaci, ce ascunde foc nestins.” Versul din strofa a patra exprimă neputința poetului de a reda intensitatea iubirii: „Prin necuvinte îmi găsesc iubirea.” Aștept un volum de poezii de dragoste.” (Ecaterina Chifu)
„Lectorul de serviciu, dna Georgeta Iuga a satirizat nemunca în lucrarea Din comună adunate, material a brigăzii artistice. Pe vremea lui Ceaușescu, ca și acum, sunt oameni cărora nu le place munca. Satirizează conducerea care nu este capabilă de organizare. Puținii oameni, în special tineretul este respins de cei învârstă, crezând că numai ei „domnii pot da verdicte, a rămâne sau a pleca.” Această lucrare este o satiră ce critică lenea, îngâmfarea și puterea. Poeziile doamnei sunt emoționante, „mici capodopere”. Doamna are o sensibilitate aparte. Cele cinci poezii au o muzicalitate aparte, fiind scrise în versuri cu rimă și ritm. Sunt presărate cu epitete, metafore, comparații. Ex: „(Să scriem…) Să scriem stelelor albastre,/ Când depărtarea plânge-n noi. Mi-a plăcut mult expresia „argint stelar”. În poezia Pentru tine – în vis – mi-a plăcut expresia „Eu te sărut în fiecare noapte… a plouat cu îngeri triști.” În poezia Scrisoare deschisă „Sculptezi cuvinte-n fluturi, diafane.” În poezia Întrebări existențiale mi-a plăcut expresia: „Iubirea ca un zbor de îngeri.” Având un talent nativ, aștept din partea doamnei un volum de poezie de dragoste. Îi doresc succes și spor la scris. Felicitări!” (Mioara Zaharia)
„Într-adevăr m-au impresionat poeziile dnei lector de serviciu Georgeta Iuga. A redat aici curata dragoste. Într-adevăr dragostea este un foc nestins. În aceste poezii a redat trăirea acelor sentimente de iubire. O felicit!” (Floarea Frățilă)
„Brigada artistică nu se mai poartă. Referitor la poezie dna Iuga este plină de sensibilitate în armonie cu natura. O felicit și îi doresc să-și realizeze idealurile literare.” (Dumitru Bardaș)
„Poeziile sunt foarte frumoase, bine realizate, împodobite de metafore, cum ar fi „argint stelar” și „iubirea ca un zbor de îngeri”. Tematica poeziilor despre iubire este chiar realistă în zilele noastre. Iubirea nu mai este pură, este chiar cum spune autoarea „bazată pe sexualitate și materialism”. Felicitări! În încheiere o poezie dedicată sărbătorilor de iarnă: „(Colindători) Pe la geam cu „Linu-i lin”/ Bucurând suflet creștin/ Iată, vin colindători,/ Să vestească până-n zori.// Că în ieslea cea săracă/ A vrut Domnul să se nască./ Strălucind Divinul Har,/ Zâmbet de mărgăritar!// Fiul Sfânt, Rază de soare/ Din Prea Sfânta Născătoare!/ Din ale Raiului grădini,/ Cu miresmele de crini. Și (Plugușorul Cenacliștilor) Aho, Aho, dragi cenacliști/ Și mai veseli și mai triști!/ Anul vechi se săvârșește/ Cel ce scrie nu greșește./ Că în anul care vine,/ Să aveți cu toții bine/ Și inspirație mare/ La creații literare!/ Cronica ne scrie iar/ La cenaclul literar/ Domnul Ghinea și Vasile/ Ce îi doresc numai bine!/ La cenaclu vine iară,/ Cu teatru doamna Pioară./ Domnu să ne asculte ruga/ La cenaclu doamna Iuga./ Cu catren și poezie,/ Așteptăm mereu să scrie./ Ne scrie despre Emin și a lui poveste/ Ce cu Veronica este./ Traduce din franțuzește/ Doamna Chifu ne vorbește./ Vine iar cu poezie,/ Doamna noastră care scrie./ La cenaclu cu o filă/ E doamna Floarea Frățilă./ Poezii religioase,/ Bune și foarte frumoase!/ Ne aduce bucuria,/ Iar Mioara Zaharia./ Avem și o învățătoare/ Sper va fi și creatoare,/ Nu ne cântă din Enescu,/ Este chiar doamna Sterescu./ Domnu Bardaș nu creează/ Despre lector comentează./ La Cenaclul zis Sihleanu/ Să tot vină râmnicenu!/ Mânați măi, hăii!/ Avem și o membră nouă, dânsa nu e creatoare,/ Poate este cititoare./ Bună să ne fie ruga!/ Este doamna Neta Iuga./ La cenaclu să veniți/ Și la anul fericiți!/ Chiar de viața nu e roză/ Scrieți poezie, proză/ Multă inspirație să fie/ Fiecare cu ce scrie!/ Mai vine încă un nou an/ La cenaclul râmnicean!/ La anul și la mulți ani!” (Nicolae Constantinescu)
Dna Ecaterina Chifu a prezentat SORCOVA DE ANUL NOU, creație proprie: „Sorcovă, sorcovioară,/ Hai cu noi a mia oară,/ Pe la toți Românii frați,/ La casele lor adunați,/ Azi, în zi de Anul Nou,/ Să alungăm tot ce-i rău!/ În mare zi de sărbătoare,/ Le facem o bună urare:/ Să se bucure de viață,/ În inimi s-aibă speranță/ Că dorințele lor vor fi/ Împlinite zi după zi,/ Că toți vor trăi fericiți,/ De cei dragi foarte iubiți./ Un an mai bun vă urăm,/ Pace și liniște s-avem,/ Bunăstare și mult spor/ Urăm cu drag tuturor!
La propunerea dnei Ana Sterescu, ședința s-a încheiat cu un moment de reculegere pentru morții de la Timișoara din 1989.
Următoarea ședință a Cenaclului Alexandru Sihleanu va avea loc sâmbătă 07 ianuarie 2023, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței va fi dna Mioara Zaharia. Vă dorim, sărbători fericite! La mulți ani, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi! Vă așteptăm, cu drag!
