Spații culturale nr. 27 (13)

Nicolai TĂICUŢU

Raftul cu cărți


Octavian Mihalcea, Poezii, Fundaţia Culturală Antares, 2012, Galaţi, 71 p. Încerc mersul dincolo de simboluri. Încerc o personalizare a semnelor: O.M.- poet. Fac paşi printre poeme scurte, poeme-metaforă. Găsesc esenţe poetice, esenţe-metaforizate. Ex: fuga dimineţii/ pe ascuns/ e o vină din/ altă viaţă opusă//lângă chip/ din greşeală (Chip) sau pentru cărţile vecine/ închise aripi vechi/ auguste ploi/ rău vorbite// te rog/ primeşte în dar/ aceste rădăcini/ însângerate (Rădăcini). Şi dreptate are Constantin Ardeleanu: Cu a patra sa carte de poezie, poetul Octavian Mihalcea a scăpat de „Umbra lui trei” ştiind că „odată poţi să te ascunzi/ după casa luminii/ după ochiul stâng/ după flagel”. Dincolo de a fi citit sau comparat, el îşi doreşte, în sensul cel mai complex al tainei, să fie descoperit…


Octavian Mareş, Cântec de flaut – Flute Song – Chant de flûte, Antologie de poeme HAIKU, Editura VICOVIA, 2012, Bacău 101 p. Transpunere în limba engleză: Clelia Ifrim, iar în limba franceză: Virginia Popescu şi Nicole Pottier. În prefaţa cărţii lui Octavian Mareş, Clelia Ifrim face câteva precizări, din care am selectat: Poemele sale conţin un element de fond constant. Ele se bazează pe imaginea a două părţi care contrastează. Seishi Zamaguci, în cartea sa „Esenţa haiku-ului modern” sublinia ideea celor două părţi care fac un poem haiku. Două părţi, un întreg. Contrastul este un element fundamental în haiku şi Octavian Mareş mizează în cărţile sale pe tensiunea poetică generată de acesta. Ex: Chip în oglindă –/ o bătrână caută/ altă figură.


Florentin Popescu, Salonul cu portrete în peniţă, Editura Bibliotheca ,Târgovişte, 2012, 242 p. Cu un nou volum de evocări vine Florentin Popescu să completeze galeria de figuri ilustre ale literaturii şi culturii române. Autorul face o selecţie a aprecierilor critice la volumele anterioare. Ele sunt realizate de Liviu Grăsoiu, Dumitru Matală, Horia Gârbea, Ion Roşioru, George Coandă, Nicolae Havriliuc, Liviu Comşia, Titi Damian Ioan Adam şi Mariana Ionescu, de la care redăm un fragment: Florentin Popescu are un discurs fermecător, captivant, un ochi care distinge/ vede/ inventează culoarea personajelor, împinse uneori din impuls literar, până la limita broderiei rafinate şi stăruie asupra portretelor prin relatarea unui bun narator, cum sunt, de obicei, evocatorii de excepţie.


Titi Damian, Norul, Editgraph, Buzău, 2011, 388 p. Din referinţele critice de pe manşeta cărţii şi coperte a patra, semnate de Passionaria Stoicescu, Florentin Popescu, Geo Stroe, Gheorghe Istrate şi Radu Voinescu, pentru scurta prezentare am ales din cele ale ultimului semnatar: Norul încheie o trilogie începută cu Fagul şi continuată cu Umbra. Instaurarea şi „triumful” socialismului la sate, prin cooperativizarea forţată a agriculturii şi prin modificarea dramatică a vieţii ţăranilor erau temele centrale ale primelor romane. Aici avem spectacolul agoniei unui sistem aberant. Şi al unei mentalităţi profund pervertite, aceea a „omului nou”. Tabloul are tuşe sumbre, culorile sunt folosite în nuanţele lor întunecate. Suntem în 1989, şi personajele negative din celelalte cărţi, „şapcaliii”, pierd, în cele din urmă, în faţa istoriei. Violul istoriei se plăteşte.


Diana Trandafir, Poeme cu ceasuri şi flori, Editura Premier, 2012, Ploieşti, 113 p. Din selecţia referinţelor critice făcută de autoare sub titlul Din receptarea critică, întru scurta prezentare, am ales un fragment din cele semnate de Valeria Manta Tăicuţu, despre volumul Translucide: Lirismul concentrat pare a fi principala calitate a poemelor (…) În ciuda sobrietăţii afişate de discursul poetic, a lipsei de efuziuni lirice şi a predilecţiei pentru dezambiguizarea termenilor, Diana Trandafir reuşeşte să scrie o poezie a transparenţelor/ translucidităţilor, care-i trădează sensibilitatea, dramatismul trăirilor interioare şi viziunea, uneori amară, despre lume şi actul de creaţie. Alte referinţe sunt semnate de Constantin Călin, Radu Voinescu, Nicolae Tzone şi Silvia Munteanu.


Geo Galetaru, Calea spre lume, Editura Eurostampa, Timişoara, 2012, 178 p. Cartea este structurată în două părţi: Memoria ca un câmp nepăsător şi Obiectele şi visarea. În prima parte, Geo Galetaru, ca exponent al poeziei (ploaie am fost) aduce înluminare şi curăţenie, pentru că poeţii sunt frumoşi, narcişi înveliţi în mantia versului. Iar cine arde/ pe dealurile melancoliei/ e veşnic ca iarba. În a doua parte a cărţii vin poeţii şi stârnesc zâmbete ironice într-o lume în care incertitudinea există în tot şi în toate, timpul, acelaşi tăiş sclipitor, împarte viaţa şi moartea şi aşteptarea e cât o secundă/ cât o viaţă de dincolo de tine… Poezia lui Geo Galetaru este un areal curat, unde metafora este pură, pentru că în fiecare dimineaţă se spală cu rouă pe faţă.


Tănase Dănăilă, Surâsul spiritului – convorbiri elective – , Editura Axis Libri, 2012, Galaţi, 441 p. În Cuvânt înaintea unor taifasuri cu ştaif, Katia Nanu spune: Scriitori, şi mai ales poeţi, pentru care Tănase Dănăilă pare avea o tandră afecţiune, dar şi artişti, medici, preoţi, dascăli adevăraţi, adică profesori cu har şi înţelepciune, se perindă aşadar prin faţa cititorilor în volumul „Surâsul spiritului”, precum cretinii la spovedanie. (…) Tănase Dănăilă nu ia simple interviuri, de unde şi unele uşoare disproporţii între întrebări şi răspunsuri, ci discută pasionat cu cei aflaţi în faţa sa. Poeţii intervievaţi sunt: Liliana Ursu, Florina Zaharia, Paul Blaj, Paul Sân-Petru, Dumitru Pricop, Calistrat Costin, Leo Butnaru, Nicolae Mihai, Viorel Dinescu, Fatma Sadâc şi Mihai Merticaru.


Viorel Frîncu, Consemnări publicistice – Articole. Comunicări. Studii, Editgraph, Buzău 2012, 206 p. În cuvântul de întâmpinare, scriitorul Dumitru Ion Dincă menţionează: În lucrarea de faţă, Viorel Frîncu convinge încă o dată, prin respectarea conceptelor şi tehnicilor profunde cu care operează pentru a releva adevărul, chiar şi cel ce s-a regăsit dincolo de pagina efemeră de ziar. Omul trebuie să respecte persoana care a fost, trecutul propriu, însă nu poate rămâne prizonierul lui, dar nici nu poate arunca sau da cu piciorul la o părticică din ceea ce a fost. Gazetarul a fost şi va rămâne o instituţie specială. Cuvântul lui poate disloca, atunci când nici nu te aştepţi, aluviunile cele mai tenebroase, mai ales cele care ţin de viaţa celor alături de care respiri şi te bucuri de lumină şi de libertate.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share