Propoziții pretențioase – Alezele
La bloc. Desigur, nu serialul.
Învecinarea cu o clădire de apartamente are avantaje și dezavantaje. Simți deopotrivă și algezie și bucurie. Mulți megieși, probleme diverse. Simpatii și antipatii. Pornind, cred, dinainte să accepte și mama, și tata ,,ploconul” domnului Titi, unul dintre cei doi fii ai doamnei Diamandi. Tocmai ,,baba” să le fi stat în coastă, de trei ori mai în vârstă decât blocul la momentul decesului. Neînțelegând că era tocmai invers, deși firea doamnei, pentru cine o privea așa cum era de fapt, nu inducea insociabilitate și ură. Putea părea arțăgoasă, putea părea că se bagă unde nu-i fierbe oala, putea părea țăcănită. Nefiind necum așa. Îți trebuie numai o clasă muncitorească în formare montată lângă tine, încă una care să creadă că viitorul dânsei trebuia să se fi oprit deja când se ridica edificiul locativ din perimetrul Poștei vechi și o alta care să considere statul pe taburet în fața ușii și creții movulii (o coincidență bizară, unul dintre cei doi soți se numea Crețu) de teapa ospiciului. Uitând cum în același mod țațele, de pe unde veneau cu glodul în opinci și șoșoni, locuiau scândura-canapea de la poartă sau serveau turul ierbii de pe șanț. Deși le-a deschis poarta multor rurali, le-a oferit o cameră cu chirie în oraș și la nevoie i-a mai ajutat și cu altele. Numai că am pornit discuția de la lucrări, nicidecum de la psihologia socială socialistă convinsă că mica burghezie trebuie să dispară definitiv.
Pe bloc ne-am suit cu o treabă… mmm… nu de mântuială, dar ce ținea prea puțin de meseria noastră. O tăbliță-două altoite pe alocuri, câteva înlocuiri de țigle și o cârpeală cu mortar pe la hornuri. Nimeni altcineva n-ar fi acceptat ,,provocarea” de a se feri de alunecuș și moarte în proporție de 90%, piticul de două etaje fiind la fel de periculos ca suratele double size.
Mai jos, mai pe pământ am dres câteva magazii. Una la familia Vasile, cu spatele la releu. Alta la…. O ști Cristi dacă la Gabi ceasornicarul sau la mama lui Sorin Alexandrescu. Ori la ambii. Pe flancul stâng, rânduri rânduite cu de-a-ntregul ori jumătăți, vizibile dacă arunci azi o privire indiscretă peste gardul Lidl-ului.
Amintirea clădirii moștenite de Gimi Constantinescu rămâne solidă numai în mintea câtorva. Peisajul citadin modern n-ar mai fi înghițit-o. Arcele bolților inacceptabile, forma navelor ortodoxe dezavuate…. Însă memoria le reafișează, le reconstruiește și eu le alipesc totului destructurat. Stânga-dreapta scări, la mijloc bolta și ușile de lemn pentru intrarea ,,triumfală” a caleștilor, etaj deasupra, camere și săli…. Păi sunt de uitat prima pâine capitalistă a lui Duță, sala de nunți din spatele magazinului de panificație, mai curândul magazin al lui Sorin (Criaso firma, deși orașul vuia că-i o falangă a ,,popii”…), și mai actualul magazin de țiglă metalică al cărui responsabil a fost Rică? Și sunt de uitat cele peste 80 de foi de tablă bătute pe acoperișul etajului, foile de pe frontonul de la stradă, paziile montate sub amenințarea curentării de la firele ce treceau razant pe lângă clădire, ,,hopurile” provocate de neîndemânarea dulgherilor de a desființa ,,apa” de pe spate și a o transforma în două continue pe laterale – i-aș fi alungat cu huo și-n șuturi -, cartonul ce făcea picioarele să alunece – produsele începuturilor democrației -, mai mult nisip decât smoală, ce te mânjea de te frecai cu diluant mult și bine și fără rezultate remarcabile?
