Cotețul cu metafore – Cimitirul Erorilor
Cimitirul Erorilor
Călător pe drumul vieții,
cu avântul tinereții,
omu-n toiul iroselii,
e mereu supus greșelii
Greșeli ce se nasc și mor
făcute la timpul lor
de un laș sau de-un martir
ce-ajung tot la cimitir
Uite-aici zace îngropată
o greșeală asumată
care, dintr-o întâmplare,
s-a stins fără lumânare…
Lângă gard, acolo-n fund,
căzută în somn profund
e-o greșeală capitală
făcută din repezeală…
Aici, în acest mormânt,
credeți-mă, pe cuvânt
că n-am știut niciodată
ce eroare-i îngropată!…
Dragii mei, însă aici,
zac niște erori mai mici
la un loc sunt adunate,
fiindc-au fost neînsemnate…
Sub acest copac al vieții,
greșeli ale tinereții
zac și încă mai așteaptă
acea judecată dreaptă…
Iar aici, proaspăt săpată,
adâncă, neastupată,
este groapa unde-or zace
erori care s-or mai face…
Dincoace, la reveneală,
e-o eroare personală
ce le-așteaptă să se mute
pe altele, nefăcute.
După cum puteți vedea,
mare grijă am de ea
să se odihnească-n pace
până altele voi face!
I-am pus flori la căpătâi,
fiindcă a fost cea dintâi
și, deși e îngropată,
n-am uitat-o niciodată!
Acolo, departe, în spate,
zac erorile uitate,
cu morminte neîngrijite
și crucile putrezite…
Dacă vreți părerea mea,
nu există cineva,
care n-are vreo eroare,
că-i mai mică sau mai mare…
Unele au fost iertate,
altele se vor uitate,
dar vor reveni în minte
când pășești printre morminte…
