Fărădelegea lui Călin – Zâdul civic
Să nu fie cumva….
Păi numai Einstein a…. O fi fost, n-o fi fost proiectul Philadelphia cel care a demonstrat ubicuitatea, sigur în afara lui n-a putut nimeni să fie în două locuri deodată. Poate doar unii dintre învârtiții pe lângă lumea politică să mai reușească o astfel de performanță, ba chiar să transforme ziua în una mai mare de 24 de ore. Aici însă discutăm despre ce convenție a fost între părți, de cum se achită de obligații, deși doar unul se supune caracterului executiv, debitorul, iar doar el să aibă mai mult decât una și să le îndeplinească simultan n-aș crede. Și în cazul părților diferite concomitența este destul de greu de realizat și de verificat. Reopinând că debitorul este ,,proprietar” principal de execuție, întâietatea era deductibilă și ,,… o perioadă de timp…” pentru achitarea de obligație. Nejucându-ne cu termenii, și acesta are același grad de relativitate, distanța dintre Δ1 și Δ2 putând fi o secundă, un minut, o oră… până la sfântul așteaptă. Mai deștept părea Codul Civil cu ,,lungirea” duratei. (Art. 1555)
Suceală. Am terminat-o cu unele ca să dăm de ,,sinalagmatic”. În fapt se încearcă mai mult culpabilizarea unuia când celălalt nu-și duce obligațiile la îndeplinire, reciprocitatea opusă cu același tip de comportament creează o impresie dintre cele mai ușoare de anticipat: e rea-credință, domnule. Cu precădere când sarcina contractuală este de însemnătate mică. Refuzul fiindu-i interzis. (Art. 1556)
O fi anterior vreo urmă de imposibilitate a execuției, mai ales că Art. 1557 se lasă atras în aducerile aminte pentru Art. 1274 – mai sunt ele vreo câteva pe aceeași temă – și ca efect desființarea contractului. Chiar și impedimentele ce împiedică temporar executarea pot atrage rezilierea contractului. (Art. 1557)
Ajunsei tot la vorbele lui Caragiale: ,,În drept, în strâmb, ce-mi pasă mie?”. Dar nu gândeam că și-n oblic se pot exercita acțiunile. Cum sistemul le inventează, tot sistemul protejează creditorul. Ia măsuri de conservare a drepturilor sale, dar pe spinarea debitorului. Nedumerire îndreptățită, netam-nesam să fii pus să înțelegi întru totul o frază și totuși să nu poți. De n-ar fi măcar dexul, aș bâjbâi încurcat. Bună însă și decodarea din dicționarul juridic, nefiind un secret, ci mai curând o ascundere după expresii pretins pretențioase, trimise în spețe complexe, deși e tot o subrogare definește, astfel că, ce nu poate și nu vrea debitorul, sunt executate de către creditor. V-aș spune că sintagma a fost antamată prea devreme, era abia la…. (Art. 1558)
Fuse vorba și despre anume măsuri asigurătorii, ce se regăsesc în Art. 1559 sub formă duală: sechestru, poprire asiguratorie. Cum? După uzul Codului de Procedură civilă.
Acțiune oblică abia la Art. 1560. Exact cum formulasem înainte, cu o specificare voit ocolită, dar deductibilă: refuz sau neglijență, să producă prejudicii creditorului. În același mod logic de prevedea ce urmează, evidența se arată la Al. 2. Doar ce este specific contractului are putere de aplicare. Prin urmare, drepturi și acțiuni doar la obiect și nu dintre cele personale ale debitorului, preluate de creditor. De ,,oblicitate” suferă și Al. 3. Implicarea unei alte persoane, picată între neputința și refuzul creditorului pe de o parte și acționarea creditorului împotrivă pe de alta nu este chiar o chestiune greu de contracarat, mijloacele de apărare de uzat împotriva debitorului pot fi folosite și împotriva creditorului.
