Fărădelegea lui Călin – Jadul civic
De ce să fi existat o restricție?
Toate-toate. Orice dovadă a plății se încadrează la mijloace de probă. (Art. 1499)
Sistemul este simplu. Achiți datoria față de creditor, ai dreptul – a se observa neobligativitatea – la o chitanță de absolvire de angara și la o remitere a ,,… înscrisului original al creanței.”. Dar, cheltuielile de întocmire pentru chitanță cad tot în sarcina debitorului. E un pic… mai mult decât trebuie…. Conform Al. 3 se presupune existența unei perioade tampon între plată și eliberarea chitanței de liberare, altfel suspendarea plății, dacă i se opune un refuz din partea creditorului, ar fi imposibilă, creditorul deja încasând obligația contractuală. Sau varianta plății condiționate. Ceea ce încă n-am întâlnit în textele de până acum ale Codului Civil. (Art. 1500)
Plată cu sarcini diverse. Prestații principale însoțite, într-o vagă prezumare, de unele accesorii, nescrise în chitanța liberatorie acestea din urmă. (Art. 1501)
Obligații cu prestații periodice și chitanțe de achitare a lor. Obligații cu prestații periodice anterioare considerate la rându-le achitate, dată fiind îndeplinirea ultimei. (Art. 1502)
Cum-necum, primirea ,,… înscrisului original constatator al creanței…” prezumă stingerea obligației. Beneficiari: debitorul, codebitorii sau fideiusorii. Cine ce are împotrivă, să dovedească (,,… pe altă cale.”). Când altul este motivul ,,voluntariatului”, creditorul trebuie să probeze intenția diferită de stingerea obligației. Al. 3 are o doză specifică de inepție. Pentru ce ai mai insera încă o dată faptul că posesia actului original s-a făcut printr-o remitere voluntară? Fraza Al. 1 este clară. Și de ce ar avea nevoie de o întărire – deși nu este altceva decât o repetiție inutilă – cele deja scrise, nu au vlaga oricărei litere de lege? (Art. 1503)
Se mai pune problema inexistenței unei confirmări a plății prin virament în zilele noastre? La mijloacele existente, nici nu apuci bine să faci plata că ești imediat înștiințat. (Art. 1504)
Implicarea garanțiilor și liberarea de obligații, conduc la binemeritata liberare/returnare a bunurilor afectate de gir. (Art. 1505)
Eu încerc. Mi-o reuși…. Schimb ,,se impută” cu ,,se atribuie” – continui – ,,… asupra acestora…”. Nu pot să vă explic dacă se face referire la datorii sau la perechea contractuală debitor-creditor. În așa formulă nu se poate identifica. Stricto senso, Art. 1506 are o valență multiplă: mai multe datorii la același creditor, un singur debitor și același obiect contractual. Peste cel discutate intervine și mirarea, chiar dacă am fost sau nu indus în eroare, versiunii plății și imputării, cea din urmă având aviz favorabil doar pentru persoane, nu și lucruri.
M-am mai limpezit. Art. 1507 duce cuvintele mai aproape unele de altele și pare totul mai clar: ,,… Plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor…”. Ca să nu ne depărtăm, să stabilim întâi cronologia imputărilor, cheltuielilor le urmează dobânzile ,,… și, la urmă, capitalului.”. Din nou ne lovim de înțelesul corect al expresiei ,,are dreptul”, nu cu titlu de obligație, ci de posibilitate de a …. Să indice, aici, ce datorii a plătit din multele datorii de același fel către creditor. Direcția este însă inversă, debitorul poate imputa creditorului anumite obligații efectuate. Ce nu poate: să impute plăți neconvenite a se achita anticipat.
E și mai clar că imputare are indicativul atribuire. Creditorul având un ,,termen rezonabil”, după plata debitorului cu datorii multiple, de a indica pe cea agreată a fi considerată plătită. Numai să nu fie parte dintr-o datorie ,,… neexigibilă sau litigioasă.”. La chitanțele liberatorie se va specifica care imputație s-a vizat. (Art. 1508)
Zona neutră. Fără vreo imputație a părților, se pune ordine în reguli. Prima: imputarea generală a plăților – datorii ajunse la scadență. A doua: datorii stinse – datorii negarantate ori cu cele mai puține garanții. A treia: imputație prima – a datoriei mai oneroasă pentru debitor. A patra: fără criteriile anterioare – proporția valorică a datoriilor. Înaintea tuturor, deși la final de Art. 1509, imputarea cheltuielilor de judecată e primordială. O pleiadă după ele: cheltuieli de executare, rate, dobânzi, penalități – după scadență -, imputări de capital (și doar ce se amintise).
