Cenaclul Alexandru Sihleanu – 1 Octombrie 2022
ARMONIA NAȚIONALĂ NU ESTE POSIBILĂ FĂRĂ SENTIMENT PATRIOTIC
de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 01 octombrie, ziua (†) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; †) Sf. Cuv. Chiriac și Iosif de la Bisericani, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Lui Cincinat-in memoriam-autor Stelian Cucu) De nicio epigramă, cum se știe,/ Oricât de lung turnir, nu s-a temut,/ Căci strălucita lui chelie/ I-a fost și suliță, și scut. (Mini fabulă) Un iepuraș mergea-ntr-o vale,/ Când pe drum, când pe cărare,/ Îl vede vulpea de pe munte,/ Pe loc gândi să-i facă curte./ Îl duce-n brațe până la prag/ Și la mâncat, așa de drag!/ Mulți bărbați, momente grele,/ Sunt mâncați, dar… de lovele. (Epigramă piperată) Senatorul domnuʼ Chelu:/ – Eu sunt sarea și piperuʼ!/ Parțial dreptate are,/ Dar îi bolovan… de sare.” (Dumitru Hangu)
„(Rezolvare) – Mă lași tată la Mamaia?/ Dar n-am bani de buzunare!../ Vezi de-aceea, tocmai de-aia/ Ai să mergi la tac-tu’ mare!../ (Un pedagog de școală nouă) – Vezi pe ăla care bate/ Un sfrijit cu catalogul?/ E-ntr-a 12-a la „mate”./ Ăla mic e pedagogul! (Cuvântul înainte de toate) – Eu plec mândro la armată,/ Te-ai găsi la anu’ fată?/ Du-te neică, pe cuvânt,/ Toți flăcăii știu că sunt!” (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet).
„(La restaurant) Nu te-nduri să lași nimic,/ Te arde la polonic/ Și e bine de știut/ Să nu lași numai mărunt. (Nu săpa groapa altuia) A așteptat ani la rând/ Să ia soacra în concediu./ La străfulgerat un gând,/ Dar marea l-a ales pe Dediu.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
Dl Nicolae Constantinescu a lecturat din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Oamenilor falși) Toată viața am fugit/ Și am stat mereu la pândă,/ Nu mă tem de câinii răi,/ Mi-e frică de mâța blândă. (Unor tineri încrezuți) Tineretul astăzi, frate,/ Toți se cred Bonaparte,/ Tatuaje, freză sală…/ Toți deștepți, toți… ca Păcală. (Unui pescar) De-ar avea peștele mască,/ Când în baltă stă la soare,/ Tu, pescar, vezi, gura cască!/Ai să prinzi doar aripioare.” A continuat cu monologul Mă numesc Gogu Stamate din volumul Înțepături utile, Ed. Rafet, 2017, autor Matincă Costea: „Mă numesc Gogu Stamate/ Din comuna Dumitrești,/ Băiat vesel și simpatic,/ Te bucuri când mă privești./ Fratele meu cel mai mare/ Cu serviciul la oraș,/ Mi-a trimis printr-un prieten/ De urgență, un răvaș./ Săptămâna viitoare/ Vino frate pe la mine!/ Avem bal, bufet, surprize/ Și sper să petrecem bine./ Ce e drept, am fost adesea/ În oraș la târguieli,/ Ori duminica la piață/ Cu diverse socoteli./ L-am vizitat des pe George,/ Că-s băiat dintr-o bucată,/ Am fost la filme, la teatru,/ Însă la bal, niciodată./ Nu încape îndoială,/ Pentru că m-a invitat,/ Sâmbătă voi fi acolo/ Și așa s-a întâmplat!/ Ei, la bal, văzui frate,/ Fete… care mai de care/ Jumulite-n cap, pleșuve/ Sau cu coamă pe spinare./ Iar unii flăcăi, sărmanii/ N-aveau straiele complete,/ Erau din economie/ Presărate cu defecte./ Pantaloni fără manșete,/ Haine fără guler, zău./ Aveau, în schimb cioc și plete/ Să nu simtă frigul rău./ Orchestra-ncepu să zică…/ Invitai la dans o fată/ Cu niște gheare de tigru/ Și sprânceana deplasată./ O cuprinsei după mine/ Ca la noi la Dumitrești,/ Ea se trase la un metru/ Jucând solo. Să-nnebunești!/ Când vezi, bre, una ca asta/ Cum poți răbda să nu zici:/ Dacă joci singură, frate,/ Eu ce mai caut aici?/ Stam pironit la distanță/ cu ochii holbați la ea,/ Dar, deodată, ea îmi strigă/ În ureche… eha, eha, eha!/ M-am făcut galben ca ceara/ Rămânând sleit, tablou;/ Ce mai… zic, să știi că asta,/ Precis crede că sunt bou!/ Mi-am pierdut orice răbdare,/ Pe loc m-am înfuriat,/ Dar se schimbă melodia/ Și-am amuțit imediat./ Fiindcă observai că fata / Tremura biata de frică,/ Se lăsa în jos pe stângul,/ Dar văzui că se ridică./ Tremura din cap, din umeri,/ Din picioare, din bărbie./ Nu încape îndoială,/ Să știi că-i paralizie!/ A cuprins-o-n seara asta,/ S-o fi speriat de mine/ Că-s temut la mânie./ Aoleu! Să nu leșine…/ – Vă e rău? Spuneți degrabă!/ Nu mă faceți să insist!/ Ea-mi răspunse-ndată: Twist!/ – Aha! Așa se numește?/ Asta-i boală cu bucluc!/ Dacă n-o tratați din vreme/ Vă duce la balamuc!/ Ea era obișnuită/ Că o apuca mereu…/ După bal, cu greutate,/ Abia mi-am revenit./ Mă duc să dansez, măi frate, Tot la noi la Dumitrești/ Tangou, horă, vals sau sârbă,/ Că aici înnebunești!”
A urmat lectorul de serviciu, dna Aneta Țâru Pioară, cu un eseu închinat poetului George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866 – d. 9 mai 1918), intitulat „Poetul care a cântat toate vitejiile neamului, toate obiceiurile și tradițiile poporului român”, cu un motto: „Sunt suflet în sufletul neamului meu/ Și-i cânt bucuria și – amarul -/ În ranele tale durutul sunt eu,/ Și-otrava deodată cu tine o beu/ Când soarta-ți întinde paharul.” Vă ofer lectura: „Scriitor canonic, Poezia lui George Coșbuc aparține patrimoniului cultural național, care n-a lipsit nicicând din manualele școlare, dar acest mare poet al țărănimii a avut o activitate prodigioasă în iluminarea țăranilor, a neamului din care s-a născut, drept care s-a autocaracterizat în poezia POETUL din care am scos motto-ul de mai sus.
S-a născut pe 20 septembrie 1866 în satul Hordou din jud. Năsăud, sat care astăzi îi poartă numele, fiind al optulea copil din cei 14 ai preotului catolic Sebastian Coșbuc și al Mariei, fiica preotului Avacum din Telciu.
S-a format ca poet în orizontul mitic a lumii satului, sub înrâurirea patrimoniului folcloric pe studiul limbilor și al literaturii clasice. Încă din clasa a VII-a este ales vicepreședinte al Societății de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului năsăudean, apoi, în 1883 devine președinte, unde citește o poveste populară de peste 600 de versuri, numită Pepelea din cenușă. Publică în revista Muza Someșeană – 1883 – 1884 primele poezii, sub pseudonimul C. Boșcu – anagrama numelui Coșbuc. După bacalaureat se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității Francisc Iosif din Cluj, unde exista și o catedră de limba română, unde a studiat istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. Începe colaborarea la revista Tribuna din Sibiu, iar în 1886 se îmbolnăvește și întrerupe facultatea, frecventând doar anumite cursuri universitare. Ioan Slavici, directorul revistei, îl atrage la redacția revistei, așa că din anul 1887 se inaugurează o etapă hotărâtoare în formația sa publicistică.
Debutul editorial are loc prin apariția la Sibiu a unor broșuri: Blăstăm de mamă, Legendă poporală din jurul Năsăudului, Pe pământul turcului, Fulger și Poveste în versuri.
Cea mai cunoscută lucrare literară a lui Coșbuc, până la apariția poeziei Noi vrem pământ a fost Nunta Zamfirei, care constituie un episod dintr-o amplă epopee proiectată de poet, dar pe care n-a mai definitivat-o, în care a intenționat să cuprindă toate obiceiurile și tradițiile poporului român de-a lungul unui ciclu de viață, care sunt teme și motive alese și pentru alte creații ale sale. Acea epopee ar fi fost o amplă monografie folclorică lirică a satului românesc. Reprezentative în epopee ar fi fost Nunta Zamfirei și Moartea lui Fulger. Poemul Nunta Zamfirei l-a citit prima dată George Coșbuc la 4 februarie 1890 la o ședință a Junimii în București. Acest poem, la care autorul a lucrat cinci ani, îl consacră ca pe un poet de un real talent: „E lung pământul, ba e lat,/ Dar ca Săgeată de bogat/ Nici astăzi domn pe lume nu-i,/ Și-avea o fată, fata lui/ Icoană-ntr-un altar s-o pui/ La închinat./ Și dacă-a fost pețită des,/ E lucru tare de-nțeles,/ Dar dintr-al prinților șirag,/ Câți au trecut al casei prag,/ De bună seamă, cel mai drag,/ A fost ales./ El, cel mai drag! El a venit,/ Dintr-un afund de Răsărit,/ Un prinț frumos și tinerel,/ Și fata s-a-ndrăgit de el,/ Că doară tocmai Viorel,/ I-a fost menit…”
Anii petrecuți de Coșbuc la Sibiu sunt cei mai rodnici, așa cum singur menționează, aici își orientează scrisul spre idilă, aici apar: Nunta Zamfirei, Numai una, Fata morarului, Crăiasa Zânelor și o parte din Anacreonticele sale.
George Coșbuc păstrează în operele sale spiritul autentic românesc în balade și idile, el înclină spre lumea obiectivă și nu spre atmosfera subiectivă specifică poeziei – descrierea naturii este desenul de o mare expresivitate în mobilitatea percepției. De exemplu, în poeziile: Iarna pe uliță, Vara, Noapte de vară, prezintă în versuri frumusețea ciclică a naturii.
În alte poezii surprinde tulburările erotice, jocurile și capriciile iubirii, farmecul vârstei inocente, într-o candoare sufletească și o tactică erotică deosebite. Folosește monologul ori dialogul. De exemplu: „Numai una „Pe umeri pletele-i curg râu/ Mlădie ca un spic de grâu/ Cu șorțul negru prins în brâu/ O pierd din ochi de dragă…”
Personalitatea poetică lui Coșbuc este completată și de vocația misionară, deoarece avem câteva creații literare, precum poemele dacice: Decebal către popor, Un cântec barbar și câteva poezii de inspirație socială, care îl așază pe George Coșbuc între poeții mesianici ardeleni, începând cu Andrei Mureșanu și până la Ioan Alexandru.
După moartea lui Eminescu este chemat la București de către Titu Maiorescu, care îi conferă un post la Ministerul Cultelor și Instrucțiunilor Publice ca desenator ajutor. Începe să publice la Convorbiri Literare poemele: La oglindă, Rea de plată, Vestitorii primăverii, Noapte de vară… Scrie apoi poeziile: Trei, Doamne, și toți trei, Cântec. George Coșbuc a fost și un mare traducător. Acesta a tradus Divina Comedie a lui Dante Alighieri într-o versiune completă, apoi Eneida și Odiseea, adoptând aceste opere la sufletul și mediul țărănesc.
Demisionează de la minister și este cooptat în colectivul de profesori care elaborau manuale școlare. A fost coautor la manualul Carte românească de citire.
La apariția volumului Balade și idile, Caragiale scrie în ziarul Moftul român: „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut, în sfârșit, zilele acestea și un copac care e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești – un volum de poezie Balade și idile de George Coșbuc.” Cu toate aceste aprecieri, în locul unor texte de întâmpinare la acest eveniment literar, la sfârșitul lui august, apare la Iași o broșură – Adevărul asupra poeziilor dlui George Coșbuc – de N. Lazu, prin care se contestă originalitatea unor poezii din volum – care a declanșat un proces ce a durat zece ani. Acest scandal dispare prin intervenția lui Titu Maiorescu, deoarece Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga, și P.P. Negulescu, îi scriu de la Paris lui Titu Maiorescu să stingă focul…
Se căsătorește cu Elena, sora lui Constantin Sfetea în 1895 și tot în același an se naște unicul său fiu Alexandru, care moare într-un accident de automobil în 1915, după care, autorul pătruns de durere se retrage, nu mai scrie… În cadrul ședinței din 20 mai/2 iunie 1916 a Academiei Române, plenul academic prezidat de Barbu Ștefănescu Delavrancea îl alege pe George Coșbuc membru activ al Academiei. Ultima poezie pe care a scris-o George Coșbuc se numește Vulturul și este o poezie profetică, publicată în 24 februarie 1918 în revista Scena, revistă ce apărea la București. Despre geneza acestei poezii avem două mărturisiri contemporane:
1.Ion Peltz – care scrie: „În ianuarie 1918, într-o seară încețoșată, l-am găsit pe George Coșbuc scriind. M-am retras, rugându-l să mă ierte că l-am stingherit, dar el mi-a zis (am terminat, stai frumușel) m-a liniștit poetul… Vremurile astea m-au stârnit…”
2.Tot în acea perioadă, scriitorul Carol Ardeleanu își amintește de o convorbire cu autorul „Firelor de tort” care îi spunea: „Unirea se va face, neapărat, impusă, ca o necesitate organică a poporului nostru…”
La 9 mai 1918 se stinge din viață la București și est îngropat la cimitirul Belu. „Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru” spunea Bogdan Duică la înmormântarea ilustrului dispărut, iar Nicolae Iorga menționa „poezia lui Coșbuc este o virtuozitate extraordinară și își încheie necrologul cu următoarele cuvinte: „cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanții din -77-, moare, fără a fi văzut cu ochii lui sub steag pe aceea care au onorat din nou sfânt drapel al țării.”
În ziarul Lumina din București, Liviu Rebreanu publică un articol în care afirmă, printre altele. „Coșbuc este primul poet pe care îl dă Ardealul și ardelean rămâne până la moarte… Simțea o fraternitate profundă cu țăranii: „A răsărit nu se știe de unde, fără să facă ucenicia cafenelelor, a bisericuțelor bucureștene și a biruit înaintea tuturor celor scufundați în inimații și neputințe. A adus lumină, sănătate și voioșie. Scrisul său trăiește și va trăi cât va fi neamul românesc.”
Ideile poetice ale lui Coșbuc sunt caracteristice printr-un lirism discret, în viziune obiectivă epică sau dramatică. Poezia e plină de dramatism. Personajele nu lipsesc, se confruntă între ele – și noi știm că poezia este opera literară în care autorul își exprimă în mod direct sentimentele, Coșbuc face legătura prin poezia sa între toate genurile literare, poeziile lui pot fi puse în scenă… precum Dușmancele și altele.”
La 104 ani de la plecarea la ceruri a lui George Coșbuc, acest eseu, in memoriam George Coșbuc, scris de dna Aneta Țâru Pioară, este bine venit. Este un gest de noblețe față de marii noștri înaintași ai scrisului românesc. Felicitări, doamnă! Vă așteptăm și cu alte lucrări!
„Astăzi, în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu am participat la un adevărat spectacol dedicat poetului George Coșbuc, supranumit poetul țărănimii.” (Mihai Doina)
„Mi-a plăcut foarte mult, în primul rând recitarea și cântecul. Ne-a trezit la realitate amintindu-ne trecutul. Tot materialul a fost bine conturat.” (Floarea Frățilă)
„Astăzi ne-a fost prezentat în cadrul ședinței de cenaclul un material interesant despre unul dintre cei mai mari poeți români, George Coșbuc. Lectorul ne-a expus o serie de date biografice punând accentul pe originalitatea și complexitatea operei lui George Coșbuc. Materialul cu caracter informativ a fost însoțit de recitarea unor poezii, dar și interpretarea unei romanțe pe versurile poetului („Dușmancele”). O așteptăm și cu alte creații, în mod special cu poezie.” (Cristi Rusin)
„Este lăudabilă această lucrare ce pune în lumină opera valoroasă a lui George Coșbuc, poet de un românism pur, având puternice sentimente de dragoste de neam și țară, cum a subliniat în mottoul lucrării: „Sunt suflet în sufletul neamului meu,/ Și-i cânt bucuria și amarul -/ În ranele tale durutul sunt eu/ Și-otrava deodată cu tine o beu,/ Când soarta-ți întinde paharul.” Este cu atât mai mult importantă acțiunea de revalorificare a literaturii române, a poeților vibrând de patriotism, în contextul actual când a fi patriot ești etichetat drept naționalist și chiar acuzat de tendințe xenofobe. Lucrarea este foarte documentată, dar recomand, la sfârșitul lucrării să fie trecută bibliografia, ca și alții să acceseze sursele de documentare pentru a aprofunda cunoașterea vieții și operei lui George Coșbuc. Ca să sensibilizeze generația tânără îi sugerez să dea citate din poeziile: Noi vrem pământ, Pașa Hassan, Trei, Doamne, și toți trei, El Zorab și Moartea lui Gelu pentru că este nevoie să se facă educație tinerei generații prin literatură.” (Ecaterina Chifu)
„În bezna culturală din vremurile actuale, este foarte bine venit acest material pentru o pioasă aducere aminte despre marele nostru poet George Coșbuc și despre opera sa. Materialul prezentat de dna Aneta Țâru Pioară mi-a adus aminte de două poezii ale lui George Coșbuc, îndrăgite de mine: El Zorab și Mama. Mi-a plăcut acest material și o felicit!” (Nicolae Constantinescu)
„Materialul prezentat astăzi reprezintă un omagiu poetului George Coșbuc. Este evidențiată dragostea poetului pentru compatrioți și țară. Dna Aneta Țâru Pioară a prezentat azi un spectacol complet bazat pe documentare, poezie și versuri puse pe muzică. Cu sensibilitate și în portul popular lectorul de astăzi a făcut un adevărat show. Dna este un autor complex, având în creația d-ei: poezie, romane, proză scurtă și eseu. Admir vivacitatea dnei profesoare și implicarea sa în educarea tinerei generații prin ceea ce creează reînnoind sentimentul patriotic. O felicit și îi doresc sănătate și succes!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 08 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Cristi Rusin. Vă așteptăm, cu drag!
