Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (P)e (L)ina (o) l(ă)sa (G)eta

25 septembrie 2022
Regretabile schimbări de…. Însă nu va face nimeni din comuniști regaliști, cum nici invers n-a mers.
Și eu prevedeam și încă vreo 7 miliarde. Toți am fi băgat mâna în foc că zilele reginei sunt numărate. Până și Harra Carmen.
Să n-aveți încredere nici în Putin și nici în Zelenski. Mai ales în Volodimir. Nici înainte, nici acum. Prigoana lui și a ucrainenilor contra românilor este istorică. De aceea să nu considerați retragerea cetățeniilor câtorva români vreo situație extraordinară, face parte din meniul ură la adresa noastră.
Un pic de cod civil și veți găsi viitoarele rezilieri de contracte între furnizorii de energie și consumatori viabile. Le pot înceta unilateral.
Mediu, când planetei îi arde de micșorarea sau întreruperea gazelor, a curentului. Greta, deh, se scandalizează că natura curată a rămas undeva departe în mințile suedezilor de soi.
Până la cursele cu elevi, la bursele tăiate pentru cei mai pricopsiți pe acasă, domnul ministru ar găsi de cuviință să se preocupe de învățătură și de eșecul pedagogic al profesorilor.
Băiat deștept Coandă. Să nu fie el cel vinovat de apariția Ufo, de răspândirea ideii de ozn după proiectul aerodinei?
Gheață peste piatră am mai auzit. Invers….
Încă vreo două prezicătoare de prin Anglia și prin calculul probabilităților găsim unul ce a potrivit la fix ziua, luna, anul, minutul și secunda decesului reginei Angliei.
La noi suveran este procentul, el dăruiește pe măsura fiecărui pensionar. Unuia i se mărește cu 50 de lei, altuia 2000 de lei.
Așa e. Să nu mai ia gaz de la ruși, să se aboneze la americani. Bidene….
Deranjul meu…. Că nu se vrea nicicum să se ajungă la…. Deși ni se cere să fim ca frații cu țiganii, cu negrii. Numai cu rusul nu se poate. Și ne mai împăunăm cu universalitatea, cu…. Totuși globalizarea nu are nimic de-a face cu oamenii.
De să bată românul palma cu francezul pentru cerealele ucrainene? Nu ca să mănânce și gura lor rârâită și nu noi?
Două mii de kilometri…. Se vede că n-a trecut Zelenski pe la școală. Chiar și în lipsa pătratului pentru metrajul înmiit, 40×50 de kilometri e cam ca Buzăul cel județ. Și-o fi lesne să dai rusul la o parte, dacă terenul eliberat este deja pârloagă și el plecat după… vodcă.
Zeii și subteranele? N-auziră investigatorii (?) că l-era locul în ,,aer liber”? A, poate liota lui Hades să se mai fi lăfăit prin grote.
Leopard, ghepard…. De-ale pac-pac-ului ustensile de Crăciun. În dar pentru ucraineni.
Nu numai Iureș are în sânge la politețea și nu se sfiește să reamintească tuturor cum se făcea nu mai demult de 30 de ani și ce corecție primea din partea părinților pentru te miri ce și mai nimic: o lingură în cap – de unde vin necuviințele – sau o palmă peste ceafă – locul din care se revarsă obrăzniciile în tot corpul.
Dușuri în doi, sex în doi…. Oricare și oricum, oricând. Ce înseamnă să ieși din neutralitatea de pe timpul celui de-al doilea război. Parcă le stătea mai bine elvețienilor când spuneau pas provocărilor.
Să mai trecem un oracol anglican la index. Mare lucru să scoți din borta calendarului o dată.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share