Propoziții pretențioase – Alchenă

Să scăpăm de dificultăți?
Ne-am uitat în sus, am privit la nivelul picioarelor și cu precădere în jos. Lângă mastodontul de pe colțul Primăverii ne-am cocoțat nici noi neștiind bine cum. Curtea interioară părea una obișnuită, cufundată în…. Antichitate. Moloz și cărămizi într-o măgură nu mai înaltă de un metru. Ruine precum…. Cine n-a jucat Tomb Raider nu-și poate închipui asemănarea cu plantele agățătoare prinse prin junglele Americii de sud de zidurile mayașe. M-a descumpănit și în același timp m-a furnicat pe sub piele, o fojgăială în așteptarea personajelor animale și umane, gata să te atace…. Alarmei de trezire din visul virtual i-a dat glas Cristi. ,,Mai urci, mă ăsta mare?” Alenele mers pe scară, preț de trei secunde, s-a accelerat, am debarcat picioarele emoționate pe acoperiș și i-am răspuns fratelui c-un ,,Ho, mă, acum tu te grăbești? De dimineață făceai fițe. Nu vezi ce hățiș e aici? Și crezi că sus te-așteaptă vreun loc de agrement?”. Zidul învecinat se înălța precum zgârie-norii New Yorkului, determinându-ne să ne gândim dacă nu cumva la vreun vânt mai puternic s-ar putea dărâma. Cele douăzeci și ceva de sfărâmături de cărămidă, câteva întregi, căzute deja pe acoperișul primului…. Am uitat și numele proprietarilor, și cum i se zicea generic în anii 90 magazinului de mărfuri diverse – țigări cu preponderență -, butic oare? Și pe pământ, darămite pe acoperiș, oricât de ,,moale” ar fi, orice sucire de cap te poate ameți fără să te mai poți echilibra ușor. Te bălăngăni ca bețivii până pici. Am mai ridicat o dată ochii spre cornișă, am curățat lestul, am scos jgheabul vechi țipând la trecători să se ferească, l-am așezat pe cel nou și la final am revenit pe stradă, pentru montarea burlanelor. Priviți în sus. Veți găsi deloc ușoară escaladarea scării, întinderea ,,la nesfârșit” a mâinii până la îmbucarea saceagului cu ștuțul și balconul, ce-a rămas din el, printre puținele supraviețuitoare ale vieții de ,,apoi”. Retezat până la statul unui copil de trei ani, cocoșat de porțiunea de acoperiș ce-i oblojește dantela decrepită de fier forjat prinsă iremediabil în fustanela de fier beton, ciupită la poale de ploi.
Mi-e atât de greu să apuc într-o parte sau alta, cum e dificil să găsesc o cale de a strecura în inedita preumblare prin oraș, mai pe sus decât mulți dintre râmniceni, chimiile lexicului. Una dintre idei…. Reapelând la dex, legând de nebunia celor doi exploratori ai durerii, n-am stat pe gânduri să nu le găsesc boli mintale celor ce au testat substanțe precum alcaliu, ca toți alcalii, caustic și cu ,,gust leșietic”, alchina, adicălea acetilena, cu miros de usturoi…. Deși de suduri autogene nu pot spune că sunt străin, nici de soda caustică, nu mi s-a părut deloc că înțepătura din nări ar aduce cu aiul și nici n-am avut curiozitatea de-a pune pe limbă nimic din cele ale leșiei.
Am trecut pe lângă complexul Solidaritatea fără să mă opresc la cinemaul de altădată. Altădată nu de mult. Tocmai astăzi treceam în revistă ce a mai rămas și ce mai fusese proiecție cinematografică în urbe. Aleanul de alte vremuri mi-a scos din ,,colivie” mirosul de petrosin al sălii demolate cam în dreptul sediului Pnl, panta asfaltată, inundată de cojile blond-brunete de semințe în Grădina de vară, ajunsă deunăzi la finalul demolării, omul proiecționist de la Casa de Cultură, Dinu după numele de familie, Cocoșatule după aclamările bășcălioase ale fanilor filmelor, nea Marian de la Casa Armatei…. N-am nicio amintire însă cu sălița de la Confecții. Poate ăi mai bătrâni să mai știe.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share