Literadura nr. 25 (6)

Ramona MÜLLER

Un buchet balcanic de emoții

În inima Peninsulei Balcanice există o țară străveche care își conturează în prezent o identitate modernă. Desprinsă din fosta Iugoslavia. Macedonia repre-zintă un buchet de surprize, plin de emoții și vibrații. O societate pașnic scindată între musulmani și creștini. Meleagurile macedonene sunt un paradis: munți, păduri, râuri și lacuri nepoluate. La toate acestea se adaugă măreția ruinelor istorice și numeroasele sate idilice cu un farmec aparte. Principala atracție a Macedoniei este Lacul Ohrid, la granița de sud-est, cu Albania. Acesta este cel mai adânc lac al Europei și unul dintre cele mai vechi ale lumii.
Ne-am cazat la Nate Apartaments. Priveliște magnifică. Parcare generoasă. Ochii roată 360 de grade, la fel și trupul în piruete pentru a cuprinde în sumarul vizual și extrasenzorial întregul peisaj. Ne întâmpină un cuplu dinamic și amabil. Limba engleză și țuica oferită (dăruită de prietenii și clienții fideli din România) dezleagă orice gramatică a ospitalității. După 15 ani petrecuți în Australia, familia s-a reîntors în locurile natale. El este profesor de geografie și împătimit al drumețiilor. Dintr-odată devin pentru el colega. Ne oferă indicii și sfaturi prețioase pentru traseele pe care le avem de parcurs. Camera noastră are o panoramă superbă către albastrul Lacului Ohrid. Un miracol sculptat de nemurire prin lacrima divină. La 300 m adâncime, lungime de 34 km și trei milioane de ani vechime, Lacul Ohrid se numără printre cele mai emblematice suprafețe lacustre ale Europei și ale lumii. Și cum nu deseori avem prilejul de a admira un răsărit de pe o mare sau un lac imens, îmi fixez extaziată alarma să sune la ora 4 a.m. Devin chiar agitată. Întotdeauna mi-am dorit să prind un răsărit la Marea Neagră. Mă zvârcolesc. Mă trezesc la 2:30, la 3:00 și 4:10. La ultima ridicare pe verticală visul meu începe să devină realitate. Cuprinsă de emoții, chiar panică, pentru a nu rata momentul, iau repede telefonul pentru a surprinde momentul magic. Ies pe terasa apartamentului și observ cum cerul vânăt este ridat cu lujeri de foc. Îl trezesc pe Dimi, care nu pricepe ce se întâmplă și îmi dă pace. Clic o dată, poză! Clic a doua oară și lumina de pe cer dispare. Ce se întâmplă? Se face noapte din nou! Îmi revin din amorțeala minții. Nu era un răsărit de soare, ci un apus de lună. În starea mea de beatitudine am încurcat punctele cardinale. Original, made a la Ramova!
Lista obiectivelor turistice este lungă și diversă. Urmăm șoseaua paralelă cu țărmul lacului și ne îndreptăm către Golful Oaselor (Bay of the Bones), un golf sublim, unde vizităm un complex arheologic unic în regiune, cu locuințe preistorice supra-acvatice, descoperite și reconstruite de specialiști din material precum stuf, lemn și lut. Un pod leagă Muzeul Apei de platforma pe care sunt construite casele de uscat, pod care era ridicat pe timpul nopții pentru a-i apăra pe locuitori de posibilii atacatori. Primele săpături arheologice subacvatice din Macedonia au început în Golful Oaselor în anul 1997. Peste 6000 de piloni au fost descoperiți la o adâncime de 3-5 metri. Alături de vasele de ceramică întregi și fragmentate, oase de animale, obiecte din piatră, silex și bronz, coarne de cerb și altare de sacrificiu complexul eco de altădată oferă informații prețioase cu privire la viața triburilor preistorice ce populau zona lacului Ohrid. Arheologul Pasco Kuzman a avut inițiativa de a pune în valoare excepționalele descoperiri din situl Plochea Michov Grad prin reconstrucția așezării preistorice. Muzeul a fost deschis pentru public în anul 2011. Intrăm în căsuțe și privim curioși cuptoarele, vasele, războaiele de țesut din paie, nuiele și stuf, uneltele ce făceau parte din viața de zi cu zi a oamenilor preistorici. Sub platforma de lemn unduirile apei adună ecoul de dinainte de Hristos.
Continuăm itinerariul cu Mănăstirea Sveti Naum, se spune ca inima Sfântului încă bate, iar dacă pui urechea pe mormânt, ascultând cu atenție poți auzi bătăile inimii sale, și apoi cu o plimbare cu barca cu vâslele pe lacul Crni Drim, care se varsă maiestuos în lacul Ohrid, al cărui nivel a crescut cu cel puțin o jumătate de metru în ultimii 3 ani. Ajungem la izvoarele lacului Ohrid. Luntrașul ne lasă să privim și să fotografiem un fenomen absolut fantastic. Bule de apă răsar de sub căldarea lacustră a lui Crni Drim. Izvoarele subacvatice propulsează energic
la suprafață, pe fundul lacului din măruntaiele pământului, asemeni Vulcanilor noroioși, un fenomen incredibil. Halterofil subacvatic ridicând maiestuos din umerii care au rezistat erei glaciare. O barcă veche de peste 1000 de ani transformă totul într-un medalion de tablou impresionist. Zece dintre cele 17 specii de pește ale Lacului Ohrid nu mai există nicăieri în lume, iar unul dintre aceștia este păstrăvul de Ohrid, o delicatesă celebră încă de pe vremea romanilor, un pește a cărui carne este roșie iarna și albă vara. Interesantă mi s-a părut și povestea țiparului din apele Ohridului. Acest pește se naște în Marea Sargaselor din Oceanul Atlantic și călătorește timp
de zece luni spre lacul Ohrid. Trece prin Marea Mediterană, Marea Ionică și Adriatică iar în cele din urmă, prin apele râului Crn Drim, ajunge în lacul Ohrid. După un timp îndelungat (5-20 ani), țiparul se maturizează și își găsește perechea, apoi își reia călătoria în sens invers spre Marea Sargaselor unde va muri după ce-ți va depune
icrele. Un destin plin de aventuri… Decartăm, din evantaiul turistic și Cetatea Sf. Samuel, capitala primului Imperiu Bulgar, restaurată major începând din 2003. Împletim fire de legendă și istorie vizitând Biserica Sf.
Jovan Kaneo și Biserica Sfinților Klement și Pantelimon. Sfântul Clement a folosit biserica creată de el pentru slujirea liturgică și în scop didactic, pentru învățarea ucenicilor săi a alfabetului glagolitic, cunoscut sub numele de scriere chirilică. Clement a construit personal o criptă în interiorul bisericii în care a fost înmormântat după moartea sa în 916; există și astăzi. Urmează un obiectiv impresionant, Canionul Matka. De obicei, în drumețiile noastre, Dimi este cel care se ocupă de prenatalul itinerariului – traseu, direcții, bani, benzină, cazare etc. Eu mă ocup de toate cele după, postnatalul: descrieri, linii geografice, sentimente incluse etc. De multe ori nu am decât o vagă idee pe unde mergem, datorită cunoștințelor geografice, dar când ajungem acolo,
ca să folosesc un limbaj cool, totul este waw! Am învățat de-a lungul numeroaselor călătorii și drumeții să mă folosesc de instinct. Iar Canionul Matka a fost un bun exemplu în acest sens. Toate simțurile mele au revenit în matca lor. Cu cât te apropii mai mult de Macedonia, cu atât te îndrăgostești mai mult de ea! Canionul Matka este un defileu săpat de râul Treska și reprezintă una dintre cele mai populare destinații de petrecere a timpului liber. Începem să parcurgem toată poteca din defileul asemănător celui de la Băile Herculane de la noi. E dimineața devreme, e ora 7. Urcăm pe drumul din dreapta, trecem de microhidrocentrală și cel mai vechi lac artificial de pe teritoriul Macedoniei de Nord. Intrarea este gratuită. Gratuite sunt și peisajele, absolute remarcabile! Am plecat mai departe, în susul râului Treska, un afluent al Vardarului care curge prin Skopje. Ajungem la ponton. Multe porțiuni cu bărci de închiriat și de traversat canionul. Cu toate, că inițial aveam de gând să parcurgem traseul pe
cărările paralele cu râul, mă răzgândesc și luăm hotărârea inedită de a străbate itinerariul cu barca. Facem drum întors vreo 200 de metri și plătim pentru o cursă în linia mediană a defileului. De oriunde te-ai îndrepta spre el te întâmpină un traseu sinuos, mărginit de munți. Creste vertiginoase răsar din matca râului trasată de un compas imaginar și pierdut prin semicercuri nesfârșite. Serpentine acvatice gâtuite în decolteul cheilor își suprimă
frumusețea în atitudini verticale demne de peisajul care ne desfată simțurile. Canionul Treska este tăiat vertical în masivul Muntelui Suva. În împrejurimile canionului Treska se găsesc zeci de peșteri, dintre care cele mai frumoase sunt Vrelo, Krshtalna și Ubava. Peșterile sunt cu stalactite, stalagmite; unele sunt iluminate. În tot defileul suntem doar noi, barca și căpitanul. Prea devreme pentru alții, numai bine pentru noi. Intervenția omului nu a stricat câtuși de puțin sălbăticia naturii. Observăm prin spintecătura acvatică pe unul dintre versanții de
pe stânga un caiac suspendat pe stâncile fioroase. Am găsit acul din carul cu fân!, gândesc în sinea mea. Ce Dumnezeu să caute sus pe creastă un caiac, când locul lui este pe apă?! În măreția și sălbăticia acestor locuri orice închipuire devine reală. Privesc în sus la caiacul care pare că vrea să sară peste vârfurile copacilor de la o înălțime amețitoare și îmi vine în cap apusul de lună… Dar ce ar fi vizitarea unei țări fără a urca pe
munții ei? Macedonia își întâmpină vizitatorii cu un interesant relief alpin. Renunțăm să cucerim Vf. Pelister, 2601 metri și ne îndreptăm atenția către Vf. Magaro (2254 metri), pe un traseu ce pare nu numai accesibil, dar și impresionant. Pantele fantasticului Parc Național Galichia încadrează o zonă montană spectaculoasă între Lacul Ohrid la vest și Lacul Prespa la est. Ziua se arătat însorită și caldă, dar pe parcurs apar norii,
din ce în ce mai deși, unii vânturați chiar de lac, alții de păduri. Începem urcușul cu o zonă destul de solicitantă, asemănătoare traseului din Piatra Mare, asta până ieșim din pădure în golul alpin. Pe măsură ce urcăm, Lacul Ohrid se vede și mai bine conturat. Dincolo, Lacul Prespa este lacul celor trei țări – Grecia, Albania și Macedonia. Pe boltă dansul norilor ne pune la încercare ambiția de a continua, dar și adrenalina. Vântul scăpat din
baiere începe să muște hulpav din neștiute frământări și iaduri. Efortul își spune cuvântul. Mi se face foame și insist să mâncăm când găsim un adăpost de pietre. Șuierul vântului devine blestemul spasmodic din vintrele vremii. Am mâinile reci, de gheață. Temperatura, după cum consider eu, coboară vertiginos la 4-5 grade Celsius. Urmăm indicatoarele și parcă vârful nu mai apare. Apucăm doar să ne punem pelerinele pe noi, atingem vârful, facem 3-4 poze pe repede înainte și grindina începe să cadă. Bucățile de grindină, toate de același diametru, îmi izbesc
întregul corp. Tot peisajul în jurul nostru se schimbă. Verdele devine gri, griul devine negru…
Ne ajunge din urmă un grup de români aflat sub îndrumarea celor de la Oxigen Tour, pe care îi urmărim deseori în activitățile lor montane. Soarele ne zâmbește iar, dar doar în treacăt. Rafala de grindină reîncepe. Oricum nu mai
contează: grindină, ploaie, lapoviță îmi e totuna. Sunt udă de sus până jos. Pantalonii abia se mai țin pe mine din cauza volumului de apă strâns. Acum, ce mai contează că merg cu pantalonii în vine? Sunt sub pelerină, nu se vede, dar se simte al naibii de inconfortabil… Torente de apă formate instant vuiesc spre poalele versantului. Oriunde calc, pleosc, pleosc… Avantajele coborârii sunt pantele mai domoale și creșterea gradientului termic. Ajungem în parcare. 4 mașini cu turiștii lor. Parcă suntem la spălătoriile americane, așteptând să ni se usuce rufele. Mă
descalț și scot din bocanci câte un litru de apă. Vecinele noastre, două tinere din Cehia, proaspăt uscate și schimbate de hainele ude se amuză copios. Închid portiera și pornim la drum, odată cu motorul silențios al mașinii începe și ploaia. Pentru cei care doresc să exploreze ceva nou, Macedonia reprezintă un amestec inedit de viață
sălbatică, mâncare bună, cultură și oameni calzi. Drumuri bune!

Vedere de pe Vf. Magaro 2254 metri – Parcul Național Galicia

Lirică ibero-americană:

Salvatore Amauta

tradus de Elisabeta Boțan

Julio César Salvador Encalada, poet, și-a ales pseudonimul Salvatore Amauta (9 octombrie 1975, Peru), absolvent al
Universității Naționale și al Universității César Vallejo. Dintre distincțiile sale literare amintim, Premiul întâi
la ,,II FESTIVAL INTERNACIONAL DE POESÍA: ODAS AL CORAZÓN de la CASA POÉTICA CÉSAR VALLEJO”

Fâlfâie bufnița peste sirenă

Inutil saltul pentru a trezi zorii neliniștiți
agățarea de rază
purtând un veșmânt ușor astăzi,
ca să-ți izbești binoclul, al tău
și nu al oricui/.
Simt,
pentru a-ți suporta izbucnirea e necesar un impuls bionic ,
și astfel, departe,
acele sale ca niște semnale de lozincă ușoară
îi răpește orice însemnătate adierii.
Nu mai poate ține degetul mare ridicat,
așteaptă doar ca degetul final s-o rănească,
și să facă din ultima suflare un tangou cu fiola/.
În haită
după cei cu halate albe s-au apropiat
mai mult de meduza templierilor, anunța moartea,
O durere atât de mare!
au spus că pentru asta, nu mai e morfină/.
Pofta sa de viață a întins plămânii și-a luptat pentru ei
fălcile lor ascuțite au mușcat din fiecare colț,
s-a lăsat învins de luptă/.
Gândac descoperit în lupele telescopice a fiecărei bronhiole,
experimentat/

Teroare la etajul trei

Cu cât strălucește mai tare strada
Eu îmi doresc mai mult să par
Geniul de surf al vântului
Și să răspund implacabilei tale căutări/.
Valuri înfrânate de plămâni cu sare
Liniștindu-se domestic la al treilea
etaj /.
Trebuie să tai filamentele desfăcute
Și să te vezi dintr-odată fără pori
Și pe unde poți fi apreciată,
De pietre de mormânt vei fi acoperită
Dar, se năpustește!
Lumina de la etajul trei se disipează
Prin ridurile tale marmoreene.
A dispărut blândețea lutului stacojiu
Clădit cu măiestrie
Un roșu intens de umbre solare
A torturat tihna slăbită a bestiei pahiderme/.
Un pui cu trompă
Fără colți de marfil, prost cusuți/.
Vrei să fii parte din povestea mea
incinerează-mă degrabă! DELICATĂ SARCINĂ!
În integritatea acestei superficii paralele.

Lirică ibero-americană: Poeme de George Reyes traduse de Elisabeta Boțan

George Reyes (Mexic) poet, prozator, eseist, critic literar și traducător de ebraică și greacă. Doctor în Teologie, fondator și director al revistei Avpla-Revista de Poesía, este coordonatorul mai multor antologii internaționale de poezie. A publicat patru cărți de poezii și în numeroase antologii și reviste.

DIALOG ÎN TRECERE

-Dialog 1-
Ai rămas ca o limbă dezosată
ce mă obligă să-ți fleșcăiesc impronunțabilul nume
și îmi zici:
Și iată statul la soare nu te-a rănit niciodată de moarte.
Am rostit vorbe care te cuprind cu brațele lor;
și îți zic:
Continuu să mă simt avatar ce nu mai doarme în singurătate
nelocuită.
Astăzi mă opresc cu atâta umanitate în fața auzului tău.

DIALOG LENT

-Dialog 2-
Îți văd capul printre tumbe din rândul care e ziua de azi,
în exodul punctelor tale cardinale!
Cine-mi vorbește, ascultă!: uitarea mi-e habitatul
ca un copac care stă mereu pe loc,
ca un mare poem amuțit,
sau ca drumul răzleț și neumblat.
Te împart sub nordul acestui cer care se apleacă să te vadă.
De aceea, în încercări de absență-,
lasă să-ți pună zăvor invaziei,
lasă să-ți brodeze o mică plăcere pe piele.
Cine-mi vorbește, ascultă!: da, mă voi ascunde într-o pagină cu limbaj de conspirație.
Cu lutul care mă plouă pe dinăuntru,
voi avea grijă să nu bălăcăresc idealurile.

ON THE ROAD

,,… Înăuntrul meu trăiește o lacrimă
înăuntrul meu crește o melodie.” Ivo Maldonado
Merg cu încetineală pe strada săracă
pentru că sunt grele vorbele pe care le târăsc.
Vreau să-ți vorbesc pe strada aruncată pe jos ca poezia,
verbele nu-mi mai ies din gură, căci sunt pietre înțepenite.
Dar mă domină alinarea bărbăției mele, a demnității mele
când strig acest vis de neatins.

Emily Joongmin Yoon

Este autoarea a două volume de poezie: A CRUELTY SPECIAL TO OUR SPECIES (Ecco | HarperCollins 2018) și ORDINARY MISFORTUNES (Tupelo Press 2017).
Este editor de poezie pentru revista The Margins, revistă care este produsă de Atelierul de Scriere Creativă al Scriitorilor Asiatici Americani. A obținut doctoratul în literatură la Chicago University. Yoon s-a născut în Busan, Republica Coreea, și de la vârsta de 10 ani locuiește în Victoria, BC, Philadelphia, USA.

Vis American

Firida brațului tău
a devenit camera mea preferată
în care dorm, dar sunt trezită
de coșmaruri în ultimul timp. Nici chiar tunetele
nu te pot trezi, îmi zice mama
la telefon. Aș vrea să îi spun
că am o relație cu un bărbat alb, un american,
dar, deja o văd spunând:
Ei bine, ca simplu prieten merge, poți avea amici.
Niciodată nu și-a dorit pentru mine să devin
o occidentală,
îi e teamă să nu mă piardă pentru un „străin”,
îi e teamă că nu va fi capabilă să vorbească în engleză cu
viitorii săi nepoți. De la mii de mile depărtare,
din Coreea, mă întreabă dacă totul e-n regulă.
Aș vrea să râd,
să îți spun, Nu-i așa că e ridicolă? Dar
noaptea trecută, un bărbat de origine coreeană
a întrat peste noi în cameră și m-a violat,
în timp ce tu te odihneai liniștit alături de mine.
S-a așezat deasupra mea în mână cu un cuțit,
singurul lucru strălucitor din cameră. Iar tu erai
nemișcat în pielea ta de platină atunci când am deschis ochii.
Da, totul e ok, ce ar putea fi în neregulă? am spus la telefon liniștindu-mi mama.

Traducere și prezentare Marian MIHAI