Cenaclul Alexandru Sihleanu – 23 iulie 2022

DRUMURILE NOASTRE SUNT ADEVĂR ISTORIC, DAR ȘI POVESTE

Sâmbătă, 16 iulie, ziua Aducerii Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Vasile Ghinea a lecturat trei epigrame transmise de dl Dumitru Hangu, din motive de sănătate, pe messenger, autor Nicu Alecu, Murgești: „(Replică) Azi Ilie m-a strigat:/ – Mergi la vie la săpat?/ – Cu plăcere merg vecine/ Că și tu mă sapi pe mine! (Unui traducător) Dânsul l-a tradus pe Lenin,/ Pe Tolstoi și pe Esenin,/ Iar pe el, c-așa e soarta,/ Îl traduce-n draci, consoarta! (Diagnostic rusesc) După ce-a mâncat o ciorbă/ Dreasă bine cu acid,/ Omul n-a mai scos o vorbă./ Diagnosticul: COVID!
„(Cărări de altădată) A-ntâlnit-o pe cărare,/ Și-i dă note muzicale!/ Ce bărbat, așa mai da…/ Începe întâi, cu FA…” (Dumitru Hangu, prin internet)
„(Soție geloasă) Nu e pace între noi,/ De un timp, numai război/ Și mă cert ca apucata/ De când l-am prins cu amanta. (Măcar atât) Un bătrân morocănos,/ Întoarce încet bastonul,/ Când doamna l-a făcut moș,/ El i-a agățat juponul. (Între epigramă și integramă) Acum îmi dau bine seama/ Mulți nu știu ce-i epigrama/ Și se-ntreabă, zău, ca toanta:/ Unde ascunde Safta poanta?” (Safta Leaută, prin telefon, de la Năvodari, cu dor)
Dl Nicolae Constantinescu a lecturat două epigrame din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Unei doctorițe) Cunosc o doctoriță mare,/ Când sunt bolnav, merg la ea,/ Mă pune iute pe picioare,/ De n-ar afla nevastă-mea…” și „(Statisticienilor) Se moare de covid, dragă,/ Dar când ceasul ți-a sosit,/ De te-ai spânzurat de-o creangă,/ Tot de covid ai murit” și a continuat cu monologul Mă numesc Gogu Stamate din volumul Înțepături utile, Ed. Rafet, 2017, autor Matincă Costea: „Mă numesc Gogu Stamate/ Din comuna Dumitrești./ Băiat vesel și simpatic/ Te bucuri când mă privești./ Fratele meu cel mai mare/ Cu serviciul la oraș,/ Mi-a trimis, printr-un prieten,/ De urgență, un răvaș./ Săptămâna viitoare / Vine frate pe la mine!/ Avem bal, bufet, surprize/ Și sper să petrecem bine./ Ce e drept, am fost adesea/ În oraș la târguieli/ Ori duminica la piață/ Cu diverse socoteli./ L-am vizitat des pe George/ Că-s băiat dintr-o bucată,/ Am fost la filme, la teatru,/ Însă la bal, niciodată./ Nu încape îndoială,/ Pentru că m-a invitat/ Sâmbătă voi fi acolo/ Și așa s-a întâmplat!/ Ei, la bal, văzui frate,/ Fete… care mai de care/ Jumulite-n cap, pleșuve/ Sau cu coamă pe spinare,/ Iar unii flăcăi, sărmanii/ N-aveau straiele complete,/ Erau, din economie,/ Presărate cu defecte./ Pantaloni fără manșete,/ Haine fără guler, zău./ Aveau, în schimb, cioc și plete/ Să nu simtă frigul rău./ Orchestra-ncepu să zică…/ Invitai la dans o fată/ Cu niște gheare de tigru/ Și sprânceana deplasată./ O cuprinsei după mine/ Ca la noi, la Dumitrești./ Ea se trase la un metro/ Jucând solo, să-nnebunești!/ Când vezi, bre, una ca asta,/ cum poți răbda să nu zici:/ Dacă joci singură, frate,/ Eu ce mai caut aici?/ Stam pironit la distanță/ Cu ochii holbați la ea,/ Dar, deodată, ea îmi strigă/ În ureche… eha, eha, eha!/ M-am făcut galben ca ceara/ Rămânând sleit, tablou;/ Ce mai… zic, să știi că asta,/ Precis crede că sunt bou!/ Mi-am pierdut orice răbdare,/ Pe loc m-am înfuriat,/ Dar se schimbă melodia/ Și-am amuțit imediat,/ Fiindcă observai că fata/ Tremura biata de frică,/ Se lăsa în jos pe stângul,/ Dar văzui că se ridică./ Tremura din cap, din umeri,/ Din picioare, din bărbie,/ Nu încape îndoială/ Să știi că-i paralizie!/ A cuprins-o-n seara asta./ S-o fi speriat de mine/ Că-s temut la mânie./ Aoleu! Să nu leșine…/ – Vă e rău? Spuneți degrabă!/ Nu mă faceți să insist!/ Ea-mi răspunse-ndată: Tuist!/ – Aha! Așa se numește?/ Asta-i boală cu bucluc!/ Dacă n-o tratați din vreme/ Vă duce la balamuc!/ Ea era obișnuită,/ Că o apuca mereu…/ După bal, cu greutate,/ Abia mi-am revenit eu./ Mă duc să dansez, măi frate,/ Tot la noi la Dumitrești/ Tango, horă, vals ori sârbă/ Că aici înnebunești!”
Dl Cristi Rusin a lecturat din volumul Aporii metaforizate, p. 40, Ed. Valman, 2007, autor Mircea V. Homescu, două aforisme: „§. Cărțile au fost și vor rămâne pentru mine niște prieteni stabili, nearțăgoși, deși nu întotdeauna afectuoși cât i-aș fi dorit. Marin Preda mi se văita și el uneori de aceeași lipsă de afecțiune a unora dintre cărțile pe care le iubise el în tinerețe, mai ales.
§. Cine citește numai ce-i place nu va aduna niciodată o așa-zisă cultură generală, aceasta este compusă, cel puțin 50%, din ceea ce nu-ți place și nici măcar nu-ți convine. Poate că așa se explică de ce, pe mine, lectura m-a disciplinat într-o mare măsură”.
A urmat lectorul de serviciu, dl Marian Rădulescu, cu un grupaj de POVEȘTI CU TÂLC. Vă ofer lectura: „Raluca, nepoțica mea scumpă și dragă, călare pe bidiviu (a se citi genunchiul meu stâng) deocamdată îmi spune, la ureche, povestioarele ei, iar eu, scrib conștiincios, le tastez la computer, cu mici modificări (de rigoare).
Barza și vrăbiuța
Pe o crenguță, într-o salcie pletoasă, la marginea unui lac, o vrăbiuță își avea cuibul. În fiecare zi o barză se plimba agale pe lac și ciugulea când o broscuță neatentă, când un viermișor sau peștișor. Într-o zi, foarte călduroasă, ce-i zise vrăbiuței îngâmfare:
– Măi, cât ești de mică și proastă! Uite, eu mă răcoresc la picioare pe căldura asta, pe când tu, nu poți merge prin lac așa ca mine.
– Așa-i, recunoscu vrăbiuța, dar nici tu nu poți sta la umbră pe crenguța asta. Fiecare cu rostul ei.
– Nu se poate, cum să nu stau eu pe o creangă, doar cuibul mi-l fac în vârf de par, pe coș de casă sau stâlp?
– Asta-i altceva, e creangă și tu nu poți sta pe ea, uite aici lângă mine, pentru că Dumnezeu nu te-a făcut să poți sta pe creangă.
– Hai mai lasă-mă cu asta! Ia privește…
Și barza plină de îngâmfare își luă avânt în zbor și se grăbi să se așeze pe crenguță chiar lângă vrăbiuță. Barza grea, crenguța fragilă și subțirică se rupse sub greutatea ei și barza căzu la pământ. Vai, ce mai țipa și se plângea de durere căci în cădere își frânse o aripă.
Toamna s-a apropiat și suratele ei au plecat în țările calde, iar ea a rămas privind disperată după ele. Iarna a prins-o pe margine de lac, unde vrăbiuța avea cuib în salcia pletoasă, iar ea nu avea adăpost, iar să zboare la cuib nu mai putea. Când a venit gerul cel cumplit, barza de frig a murit.
Morala:
Dacă nu ai minte, vai de (aripa ta) tine… (…)
Dl Marian Rădulescu a continuat (surpriză) cu lectura a trei poezii, autor Adi Dogaru (pensionar militar buzoian). Vă ofer lectura: „(PORTRET DE ROMÂN) Cine sunt, ce sunt, ce vreau, mă întreabă câte unii/ Lacrima ce-o poartă vântul, glasul ce-l rostesc românii!/ Sunt necazul și durerea, dorul, dragostea de glie,/ Imnul, steagul și văzduhul, străbătut de ciocârlie!// Pe femei le fac să plângă, fac bărbații să tresalte/ Și-n români trezesc de-o vreme, sentimentele înalte,/ Nu-s poet și nu vreau titluri și nici alte denumiri/ Mi-e de-ajuns să-mi port mesajul, cu emoții și simțiri!// Cine sunt, mă-ntreabă EUL, rătăcit în râul vieții/ Raza ce adânc pătrunde, în mantaua cruntă a gheții!/ Șoaptă sunt și adiere, fum, cenușă și scânteie/ Sângele vărsat de veacuri, transformat în epopee!// Sunt un fir de iarbă zvelt, care tinde spre lumină/ Taina visului lăuntric din sorgintea mea latină!/ Zboară sufletu-mi vremelnic, ducând patimile mele/ Nu-s mai mult decât țărână, ce se speră praf de stele! (IDEAL PLUTIND PE APE) Sunt pierdut, pierdut în valuri/ Țărmul nu îl văd aproape,/ Văd atâtea idealuri/ În întinderi mari de ape!// Toate zămislesc minciună/ Toate poartă vorbe-n vânt,/ De-aș zări odată luna/ Să mă poarte spre pământ!// Bate vântul, plimbă norii/ Cei aducători de ploaie,/ Simt cum mă pătrund fiorii/ Ard încet ca o văpaie!// Mă topesc în larg de ape/ Rechinii îmi dau târcoale,/ Vin himere să mă scape/ Dar eu caut altă cale!// Sunt pierdut fără scăpare/ Rănile profund mă dor,/ Nu am colac de salvare/ Să mă poarte-n viitor!// Chiar de nu-i nimic în zare/ Nu vreau aripi de minciună!/ Simt speranța-ncet cum moare/ Văd nori negri și furtună!// Valuri reci denaturate/ Mă lovesc și mă intrigă,/ Le suport cu demnitate,/ Dar mă aflu în derivă!// Vulturii rotesc pe cer/ Vor să mă alătur lor,/ Nu găsesc niciun reper/ Neștiut de nimeni mor!// Dar tresar și prind putere/ Simt cum idealul sfânt,/ Ce trăiește-n mine-mi cere/ Să mă-ndrept către pământ!// Deși vremea-i nemiloasă/ Și eu sunt un biet sărman,/ Idealul nu mă lasă/ Și mă poartă spre liman! (CĂCIULA) (Parodie după Cu căciulili pe frunte de Ion Hagiu) Au venit străinii-n țară/ Căciula mea să mi-o ceară,/ Lucrul acesta n-am să-l fac/ Că strămoșul meu e dac!// Cu căciulile pe frunte/ Între noi să facem punte,/ Pod de flori și de iubire/ Haideți toți către Unire!// Asta e căciula mea/ Tare mă mândresc cu ea/ Și o poartă ai mei frați/ Nu vă las ca să mi-o luați!// Hoarda asta nesătulă/ Atentează la căciulă,/ De atâția ani ne fură/ Nu ne e de-nvățătură!// Cu căciula aplecată/ Să ne strângem laolaltă,/ Patrioți din toată țara/ Să ne apărăm comoara!// Nație nu fi credulă/ Nu-ți vinde a ta căciulă,/ Că doar ea ți-a mai rămas/ Într-o țară fără glas!// Cu căciula într-o parte/ Suntem daci până la moarte,/ Arcul, sabia și scutul/ Și ne apărăm pământul!// Sunt alții ce pentru un os/ Au lăsat căciula jos,/ Înăuntru și afară/ Avem trădători de țară!// Cu căciulile pe frunte/ De la mare pânʼ la munte,/ Hai să ne-adunăm cu toții/ Că ne fură țara hoții// Măi române fă-ți tu soartă/ I-ați căciula și o poartă./ Nu lăsa deloc străinii/ Ca să-ți facă prețul pâinii!// Nimeni nu ne ia căciula/ Nimeni nu ne-nchide gura,/ Se cunosc toți cei ce fură/ Fiindcă nu mai au căciulă!!// Ridicată sau lăsată/ Ori pe-o parte aplecată,/ Mii de ani bătu pendula/ De când ne purtăm căciula!// Nu-i lăsăm să ne învețe/ Nici să ne mai dea povețe,/ Noi urmașii lui Dracula/ Ne purtăm cum vrem căciula!”
Intenția dlui Marian Rădulescu, salutară, a fost să creeze o atmosferă plăcută în Cenaclul Alexandru Sihleanu de la Râmnicu Sărat. Acest gen literar poveștile, sunt gustate atât de cei maturi, cât mai ales de cei mici și d-lui a dorit să le prezinte într-o formă specifică, cu un preambul, dar nu toate din cele prezentate sunt spuse „la ureche” de „nepoțica… scumpă și dragă”, ex. Cocoșelul amorez. Un alt specific, fie-mi permis, ar trebui mai… tonice, fără „aripi rupte” și „moarte”, fără „gâturi tăiate cu satârul”… să nu avem surpriza că încep să plângă ascultătorii. Referitor la poeziile dlui Adi Dogaru, autorul, în stil clasic, își face un Portret de român: „…Sunt necazul și durerea, dorul, dragostea de glie,/ Imnul, steagul și văzduhul, străbătut de ciocârlie!… Nu-s poet și nu vreau titluri și nici alte denumiri/ Mi-e de-ajuns să-mi port mesajul, cu emoții și simțiri!… Șoaptă sunt și adiere, fum, cenușă și scânteie/ Sângele vărsat de veacuri, transformat în epopee!… Sunt un fir de iarbă zvelt, care tinde spre lumină… Nu-s mai mult decât țărână, ce se speră praf de stele! Ideal plutind pe ape: „Sunt pierdut, pierdut în valuri/ Țărmul nu îl văd aproape,/ Văd atâtea idealuri/ În întinderi mari de ape!… Toate zămislesc minciună/ Toate poartă vorbe-n vânt,/ De-aș zări odată luna/ Să mă poarte spre pământ!… Sunt pierdut fără scăpare/ Rănile profund mă dor,/ Nu am colac de salvare/ Să mă poarte-n viitor!… Dar tresar și prind putere/ Simt cum idealul sfânt, Ce trăiește-n mine-mi cere/ Să mă-ndrept către pământ!// Deși vremea-i nemiloasă/ Și eu sunt un biet sărman,/ Idealul nu mă lasă/ Și mă poartă spre liman”. (CĂCIULA) (Parodie după Cu căciulili pe frunte de Ion Hagiu) Au venit străinii-n țară/ Căciula mea să mi-o ceară,/ Lucrul acesta n-am să-l fac/ Că strămoșul meu e dac!… Hoarda asta nesătulă/ Atentează la căciulă,/ De atâția ani ne fură/ Nu ne e de-nvățătură!… Nație nu fi credulă/ Nu-ți vinde a ta căciulă,/ Că doar ea ți-a mai rămas/ Într-o țară fără glas!… Sunt alții ce pentru un os/ Au lăsat căciula jos,/ Înăuntru și afară/ Avem trădători de țară!… Cu căciulile pe frunte/ De la mare pânʼ la munte,/ Hai să ne-adunăm cu toții/ Că ne fură țara hoții// Măi române fă-ți tu soartă/ I-ați căciula și o poartă./ Nu lăsa deloc străinii/ Ca să-ți facă prețul pâinii!…” Sunt trei exemple de… „aliniere” la ceea ce se numește poezie patriotică. Îi mai așteptăm și cu alte creații.
„În cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu am audiat câteva povesti pentru copii, dar nu numai, numite de autor Povești cu tâlc. Autorul ne povestește prin gura nepoatei sale care pare al suplini pe autor. Proza scurtă în care putem cuprinde aceste povestiri și ca stil par a fi înrudite din punct de vedere al conținutului cu fabula, deoarece din fiecare se desprinde o morală care este deja consemnată de autor la sfârșit: „Barza și vrăbiuța – Dacă nu ai minte, vai de (aripa ta) tine…; Cuculeasa și cucuveaua – Cum îți așterni, așa te culci, etc.” Autorul a folosit în toate aceste povestioare toate cele trei moduri de expunere: narațiunea, descrierea și dialogul. În concluzie îl felicit pe autor și-i recomand să publice asemenea scrieri literare. Referitor la versurile audiate și semnate de Adi Dogaru aș spune că prima poezie Portret de român ar fi putut fi numită și „Alter ego”. Autorul folosește în creația sa interogația retorică : „Cine sunt, ce sunt, ce vreau”, la care dă și răspunsul: „Lacrima ce-o poartă vântul, glasul ce-l rostesc românii!…” La întrebarea „Cine sunt, mă-ntreabă EUL…” pătruns de sentimente de dragoste și durere prin care trece țara, răspunde: „Șoaptă sunt și adiere, fum, cenușă și scânteie/ Sângele vărsat de veacuri, transformat în epopee!” Parodia „Căciula”, replică la poezia Cu căciulile pe frunte de Ion Hagiu, este o creație mai rar întâlnită în literatura română și este bine scrisă în stil clasic, unde întâlnim o rimă împerecheată reușită în care autorul susține ideea poetică a lui Ion Hagiu. Mulțumesc dlui Marian Rădulescu că a venit să lectureze în cenaclul nostru și îi doresc mult succes în domeniul scrisului”. (Aneta Țâru Pioară)
„Poveștile cu tâlc au aceste calități: conciziune, o claritate a stilului evidentă, precizie în exprimare (termeni adecvați pentru vârsta fragedă). Deși se spune că sunt concepute de un copil, observăm că personajele sunt bine caracterizate. Observăm îngâmfarea unor animale sau păsări, încrederea oarbă în prieteni și sfârșitul tragic al multor personaje. Poate că în povești copiilor trebuie să li se ofere un sfârșit mai luminos, cu triumful binelui, dar intenția autorului este să facă educație printr-o scriere literară. Mi-au plăcut și mi-aș dori să apară într-un volum, căci autorii români trebuie să fie promovați în cultura română. Mi-a plăcut foarte mult poezia dlui Adi Dogaru. În Portret de român sintetizează toate trăsăturile caracteristice adevăraților români: „Cine sunt, ce sunt, ce vreau, mă întreabă câte unii/ Lacrima ce-o poartă vântul, glasul ce-l rostesc românii!/ Sunt necazul și durerea, dorul, dragostea de glie,/ Imnul, steagul și văzduhul, străbătut de ciocârlie!” Aici apare evident EUL poetic cu rezonanță în sufletele altora: „Pe femei le fac să plângă, fac bărbații să tresalte/ Și-n români trezesc de-o vreme, sentimentele înalte,/ Nu-s poet și nu vreau titluri și nici alte denumiri/ Mi-e de-ajuns să-mi port mesajul, cu emoții și simțiri!” Acest EU, „rătăcit în râul vieții” este asemenea unei raze ce străbate gheața existenței noastre. Cel mai mult îmi place ultima strofă: „Sunt un fir de iarbă zvelt, care tinde spre lumină!/ Taina visului lăuntric din sorgintea mea latină!/ Zboară sufletu-mi vremelnic, ducând patimile mele/ Nu-s mai mult decât țărână, ce se speră praf de stele!” Dar, este un suflet chinuit de patimi, ca orice român. Ultimul vers este extraordinar prin metaforele folosite, care sugerează aspirațiile înalte ale românilor. Poezia Căciula exprimă realitățile pe care le trăim cu durere azi întreaga națiune română. Cred că și acest poet va crea un volum ca să ne ofere bucuria lecturii unei poezii de valoare.” (Ecaterina Chifu)
„Astăzi, în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu, ne-au fost prezentate o serie de povestiri cu tâlc, pe care eu le-aș cataloga fabule. Îmi argumentez această afirmație pornind de la definiția fabulei, dar și de la faptul că prima dintre aceste povestiri poartă titlul unei fabule celebre: „Barza și vrabia” de Petre Ispirescu. Cu toate acestea, chiar dacă personajele sunt aceleași, acțiunea diferă, dar și modul de expunere. Cocoșelul, șoarecele și pisicuța sunt alte personaje celebre în basme și fabule. Există, însă, un duo inedit: cuculeasa și cucuveaua. Povestirile au un caracter moralizator, consemnat la finalul fiecăreia de către autor prin expresia: „Morala”. Aceste caracteristici îmi confirmă ipoteza conform căreia povestirile de față sunt fabule în proză. Apariția unui volum este bine venită. În ceea ce privește versurile dlui Adi Dogaru ele au o tematică patriotică, naționalistă, iar parodia Căciula m-a dus cu gândul Corneliu Vadim Tudor, un specialist în parodii și pamflet. Și un volum de poezii este bine venit. Felicitări celor doi autori!” (Cristi Rusin)
„Poveștile sunt bine intitulate „cu tâlc” pentru că sunt pline de învățătură. Întotdeauna avem ce învăța de la viețuitoare, chiar îmi amintesc niște versuri: „învață de la mâță, de la păsări”. Sunt niște povești de la care avem ce învăța. Poeziile dlui Adi Dogaru sunt un strigăt al românilor disperați de ceea ce se întâmplă în timpurile noastre. Chiar și parodia Căciula o consider o formă de protest. Dacă noi românii suntem niște luptători, nu ne dăm bătuți. La cele prezentate de dl Marian Rădulescu, câteva replici personale în versuri: (Barza) Așa barza se gândea:/ Nu e nimeni ca ea!/ Și din marea-i îngâmfare/ Uite așa sărmana moare. (Cocoșelul) Azi, pentru a sa iubire,/ Cocoșelul cu a lui fire,/ Fiindcă a cotcodăcit/ De satâr el a pierit. (Cuculeasa) Cuculeasă ce cânți des,/ Oare cu ce te ai ales?/ Că ai fost răutăcioasă,/ Ai rămas singură în casă. (Șoricelul) Șoricelul cel amabil/ A crezut că e valabil/ Să ofere prietenie/ Unui motan, cum se știe./ Bietul de el s-a înșelat/ Acesta groapa i-a săpat. Și o poezie: (Regret) Azi portretul de român/ Rămâne rănit pe drum./ Nu mai e ca înainte/ Patria astăzi se vinde.// Noi nu ne lăsăm căciula/ Ca să nu ne pierdem urma./ Ideal plutind pe ape/ „Setea” omul să își adape.// Nu mai e cea fost să fie/ Istoria se rescrie./ Vrem să mergem înainte/ Țara sfântă nu se vinde!” (Nicolae Constantinescu)
„Astăzi 23 iulie, lector de serviciu dl Marian Rădulescu ne-a prezentat câteva povestioare cu tâlc. Aceste povestiri au ca personaje: păsări (barza și vrăbiuța, cocoșelul amorez, cuculeasa și cucuveaua) și alte personaje reprezentate de animale: pisica și șoricelul. Mi-au plăcut aceste povestiri și îi doresc succes în viitor. M-a impresionat poezia patriotică Căciula a dlui Adi Dogaru unde înfierează amestecul străinilor în treburile României. Autorul se auto caracterizează ca un mare patriot care nu și-ar da simbolul dacilor (căciula) pe nimic. Face referire și la unirea românilor: „Pod de flori și de iubire/ Haideți toți către Unire!” Toți românii sunt frați și autorul le cere să fie patrioți, apărători de țară: să se adune cu toții și să apere țara, că trădătorii vor să ne-o fure. Felicitări autorului și succes pe viitor”. (Mioara Zaharia)
„Este o prezență plină de bucurie Marian Rădulescu în cadrul spectacolului literar-artistic Râmnicu Sărat. Am așteptat acest moment să îl revăd în mijlocul nostru cu un material literar plin de farmec pentru cititor. Personal, îmi place ce a prezentat și țin să-i mulțumesc din suflet că ne-a onorat cu prezența. Îl mai așteptăm cu mult drag în mijlocul râmnicenilor iubitori de literatură. Felicitări pentru momentele deosebit de plăcute!” (Adrian Câmpeanu)
„Proza scrisă constituie un loc comun. Deși se spune că sunt ideile unui copil, par în totalitate ideile unui adult, ușoare tentative de plagiat după lectura Puiul, de la clasele I-IV (Alexandru Brătescu Voinești). Poeziile dlui Adi Dogaru reprezintă o atitudine pozitivă față de poeziile consacrate de tip patriotic. Așteptăm cu lecturi de valoare”. (Georgeta Iuga)
Sâmbătă 30 iulie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Costică Drîstaru. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: