Fărădelegea lui Călin – Vadul civil
Metehne….
Să fim de acord că obiceiul literar al lui ,,cu toate acestea” implică aceiași subiecți, nu un terț. Contrar cutumei amintite, Al. 2 al Art. 1274 pleacă de la premisa subînțelegerii existenței creditorului unui bun contractual în Al. 1, astfel că acesta preia prerogativele și riscurile debitorului, celui ce este obligat să predea bunul dobânditorului, conform stipulărilor exprese ale contractului. Stipulare transformată în stipulație (doar fiindcă dex-ul a găsit de cuviință să specializeze stipularea), stipulație cu schepsis pentru situația pieirii fortuite a bunului, cu debitor pus să nu ceară sau să înapoieze contraprestația, indiferent dacă bunul a ajuns la destinatar….
Sunt aproape lămurit, deși nu înțeleg ce caută ,,corporal”, adăugat bunurilor mobile, când efectul citirii cu ochiul novicelui în ale legislației ar trimite la zorzoanele și hanțele fiecăruia dintre noi. Clar, transportabilele, cineva pe net enumeră ,,tot ce mișcă: bani, electrocasnice, electronice, piese de mobilier, automobile, bijuterii, tablouri etc.)”. Dar mai sigure sunt vizatele viitoare articole 2617-2619, găsite la o altă căutare în/cu google. Și nu dau vina pe ele că-s departe, ci pe curentul Art. 1275 că nu are darul luminării cu o cât de mică definire. Una peste alta ar mai fi și bunurile sechestrate, depozitate, pasagere. Trecând peste nemulțumiri, Al. 1 se referă la cine va dobândi bunul voiajor, în situația transmiterii succesive a lui către mai multe persoane – caz de permisie idioată, a legii și a celor care o dobândesc. Cine credeți? Ăl cu dobândire efectivă a bunului, mai bună-credință dintre toți, mai cu titlu de proprietate ulterioară. Cine-i cel cu buna…? Apăi cel de nu știuse că înstrăinătorul, adică debitorul, procedase anterior la matrapazlâcuri cu bunul. Și nu numai el poate obține ce i se cuvine prin neștiință de fărădelege. Candidatul ideal, când bunul nu a intrat niciunuia în posesie, este preferatul instanței: cel dintâi ce a sesizat-o.
Am ajuns și la lipsuri. Art. 1276 este colegat de inexistența unei convenții contrare, fapt ce alocă dreptul de denunțare a contractului în primul rând doar unei părți și numai înainte de începerea executării lui. În rândul doi se permite denunțarea în condițiile respectării unor termene de preaviz. În al treilea rând se poate denunța contractul și când se cere o prestație în schimbul ei, numai după executarea ei.
Contractele pe perioadă nedeterminată. Aici lucrurile nu mai sunt atât de permisive, dispar clauzele sau cerința prestațiilor la schimb cu denunțarea. Oricare dintre părți o poate cere. Rămâne preavizul valabil. (Art. 1277)
Vrei ori ba. Conveniențele între părți, luate ca declarații de voință, acceptate ori nu, irevocabile. Termenul: tot la instanță, când nu-s în stare, nu-s de comun acord sau au uitat părțile să-l convină. Pactul de opțiune: act ce conține elementele contractuale de încheiat, în așa fel încât să se poată duce la finalizare ,,… prin simpla acceptare a beneficiarului opțiunii.”. Automat având ca efect încheierea contractului în conformitate cu sine. Toate legale, toate după regulile și rigorile legii. (Art. 1278)
Vom ajunge să aberăm în totalitate. Sunt destui capabili și după 70 de ani să servească în continuare sistemele în care au fost angajați. Dar cu pauze, cu ritm scăzut și decizii deseori eronate sau învechite, chiar dacă nu din poziția primă. Cum normele sunt încă nescrise pentru dânșii, menținerea acestora ca angajați după vârsta și așa crescută artificial pe baza unui Cod al muncii cu lipsuri, nu știu cum va fi ameliorată de manageri ca să echilibreze balanța salariu-eficiență.
