Spații culturale nr. 35 (13)

Nicolai TĂICUŢU

Raftul cu cărți

Liviu Pendefunda, Înscris din Cartea Misterului (Falii 11), Contact international, Iaşi 2014, 128 p. Coperta şi ilustraţiile celor unsprezece cânturi aparţin autorului. În postfaţa volumului, Ioan Holban menţionează: …Poezia lui Liviu Pendefunda creşte dintr-un fond arhetipal astfel încât lectura acesteia e, la rându-i, căutare, iniţiere, cercetare a esenţelor pe care le dezvăluie scenariile mitologice şi constelaţiile simbolice de acolo; fondul arhetipal nu are nimic ilustrativ, poezia nu „povesteşte” cine va fi fost Brahma, Shakti, Ganesh, Shiva, Parvati, Kundalini, Agni din mitologia vedică, Enoh şi Templul vechilor preoţi egipteni, Eos, Eros, Hespera, Styxul grecilor, Ilie, îngerii, heruvimii şi scara lui Iacob din Vechiul Testament, arhitectul, pătratul triunghiului aflat în cerc, crucea şi roza universului masonic, argintul şi athanorul alchimiştilor: poetul coboară în astral, în mitologie, pentru că acolo sunt topite viaţa şi înţelepciunea, sensul ascuns şi lumina, Începutul şi Cuvântul său care se regăsesc în fiecare dintre figurile sacre invocate…

 

Ioan Dumitru Denciu, Creştinătate, Editgraph, Buzău, 2013, 300 p. Pe coperta a patra a cărţii, autorul face câteva precizări privind izvorul documentar al romanului, din care redăm: Pe cât de verosimil pare textul ,,depoziţiei lui Diuzen” despre călătoria misionară a lui Teotim al Tomisului, Ioan Cassian, Gherman şi alţii în Carpogeţia, obţinut din cele două versiuni străine în cartea I, pe atât de neautentic ar putea trece cel ce îi succed, deşi este tradus din original! Acesta era scris într-un idiom numit marginal de “mâna” unui cititor bessice, bessica lingua şi s-a pierdut la “revoluţia” din 1989. Îl depusesem într-un fişet al fostului meu profesor de lingvistică romanică, I.C., la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, care – precum se ştie – a devenit una dintre ţintele loviturilor “antiteroriste”. (…) În plus, textul se dovedea obscur din cauza unor aluzii şi referinţe la ceva. Nici nu visam că într-o zi acel ”ceva”. Este vorba de pachetul valorificat în prima parte. Glorie bibliotecii Sainte Geneviéve, unde l-am descoperit în 1996!…

 

Mircea Motrici, Ion Irimescu în împărăţia eterului, Editura Muşatinii, Suceava, 2012, 164 p. Ediţie îngrijită şi prefaţată de Grigore Ilisei. Din mărturisirile radiofonice ale lui Ion Irimescu şi consemnate de Mircea Motrici redăm două, una din 1995: Oraşul Fălticeni îmi dă impulsuri de optimism. Aici, la Fălticeni, sunt începuturile copilăriei mele, ale visurilor şi aspiraţiilor. Aici a început să se plămădească embrionul sculpturii încă de atunci când eram elev de liceu. Şi o alta din 2001: Dumnezeu şi-a pus mâna şi în gândirea unor oameni, dar nu atât pentru plăcerea lor, ci pentru dorinţa de a lăsa omenirii acea parte frumoasă a vieţii, care este foarte complicată, dar este şi o parte spirituală. Aceasta este arta sub toate manifestările. Efortul pe care l-am făcut în toată viaţa, de la început şi până în aceste moment, a fost să dăruiesc din ce mi-a dat Dumnezeu, să dăruiesc oamenilor, sub forma aceasta, creaţia mea.

 

Viorica Petrovici, Sfinxul şi oglinda de jad, Charmides, Bistriţa, 2013, 114 p. Selectiv, la finalul cărţii, sunt referinţe critice semnate de: Adrian Dinu Rachieru, Gelu Vlaşin, Carmelia Leonte, Onoriu Colăcel, Rodica Mureşan, Ion Radu Zăgreanu, Gheorghe Lupu, Mariana Criş, Valeria Manta Tăicuţu, Radu Cârneci, Sabina Fînar, Vasile Spiridon. Cităm din referinţele lui Ion Roşioru: Există în prozele Vioricăi Petrovici o iubire ce transcende trupul şi se ridică deasupra gândului unde prejudecata nu trebuie să existe. Deci totul trebuie proiectat în mentalul neatent să cântărească totul cu măsuri omeneşti. Prin credinţă şi meditaţie se pot întreţine forţe, a muntelui, de exemplu, care duc la vindecările sufleteşti şi trupeşti ale celor mai absurde dureri şi suferinţe, la un preaplin de fiinţă şi de energie psihică în stare să înlocuiască deopotrivă hrana şi somnul. Lectura cărţii în care Viorica Petrovici face să alterneze proza cu poezia de factură Zen se vrea şi reuşeşte să fie un antidot împotriva vidului sufletesc, a singurătăţii şi chiar a morţii.

 

Titi Damian, Cronicile MUSCELENILOR, Editgraph, Buzău, 2013, 350 p. Se constituie din totalitatea referinţelor critice la volumele: Fagul, Umbra şi Norul. În ultimul capitol al cărţii, Florentin Popescu apreciază: … Muscelenii este mai mult decât o trilogie a calvarului colectivizării forţate, poate fi citit ca un roman al familiei, al satului, al iniţierii, al formării, cu splendide scene de dragoste, un duios roman al şcolii şi al dascălului exemplar, un roman social, politic, istoric, îngemănând eternele teme universale – Dragostea, Moartea, Destinul – toate pe un fond mitologic, liric şi tragic deopotrivă. (…) Mai mult decât o mărturie despre oameni şi vremuri, în pagini de autentică literatură, trilogia Muscelenii mi se pare a fi, totodată, şi un document, un fragment de istorie care, prin extrapolare, dă seama de o epocă pe care, cunoscând-o, cititorii de azi şi de mâine, o pot judeca la dimensiunile sale adevărate, eliberată de toate atributele puse în seama ei de aprecieri conjuncturale şi de circumstanţă…

 

Emil Proşcan, Ecaterina Bargan, La marginea lumii, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014, 777 p. Ioan Holban spune în prefaţa la acest volum de poezie: … Cartea, o lungă spovedanie a dragostei, e un experiment liric unic, probabil, în poezia noastră… (…) La marginea lumii e cartea – ofrandă a contopirii fiinţei în eros, în suferinţă şi în (re)cunoaşterea limitelor de dincolo de bine şi dincoace de rău. În menţiunile critice din finalul cărţii scriitoarea Ileana Vulpescu spune: Sub semnul unei blânde melancolii aş numi acest volum de poeme în proză, iar criticul Daniel Cristea-Enache precizează: … Individualul şi particularul devin exprimabile printr-o întâlnire, de profunzime, între două individualităţi explorând particularităţile distinctive şi pe cele comune. Ecaterina Bargan şi Emil Proşcan nu se topesc cu totul în această asociere experimentală; dar ei fac, împreună, un supra-autor reunind două seturi de vulnerabilităţi.

 

Lucia Boroş, Din timp, Editura Muşatinii, Suceava, 2014, 130 p. Volumul este prefaţat de criticul Mircea A. Diaconu, care precizează: E aceasta o poezie de concepţie, nu de revărsări lirice necontrolate. Fluidul liric trece prin cultură, iar confesiunea e numai un punct originar care intermediază o viziune. Acest fapt face ca în locul lamentaţiei să apară echilibrul, ba chiar un anume optimism, mâhnit doar, interogativ şi totuşi încrezător. Căci subiectul nu-şi aparţine sieşi, ci unei construcţii supraindividuale, unui spaţiu al originilor. Dacia e un astfel de spaţiu, monadic, înscris în absolut, dar nu singurul. (…) Dincolo de toate aceste lucruri – care dovedesc existenţa nu numai a unui limbaj, ci şi a unei viziuni, coerente, unitare, pline – , de spus, totuşi, că, de şi-ar fi publicat poemele în timp (adică în istorie), numele Luciei Boroş ar fi fost astăzi cunoscut în lumea literelor…

 

Ioan Vasiu, Târziu în cuvinte, Editura Eurostampa, Timişoara, 2014, 102 p. Iată ce spuneau, despre poezia lui Ioan Vasiu, Laurenţiu Ulici, în 1984: Poezii lirice, de un sentimentalism acut în trăire, discret în exprimare, scrise cu talent şi uşurinţă versificatorie… Ioan Vasiu, poet care se poate mişca în voie pe mai multe lungimi de unde, dar care e mai la el acasă în aerul limpid şi de elegiacă muzicalitate al tradiţiei transilvănene, Ion Horea, în 2013: În poezia lui Ioan Vasiu se petrec anotimpuri, o iubire nestăpânită configurează un peisaj şi un timp neţărmurit, al părinţilor şi al anotimpurilor târzii, bucuria vieţii inundă pământuri în vestirea primăverii ori în zăpezile care cad peste întrebări şi melancolii şi Ioan Evu, în 2013: Spirit conservator, în sensul bun al cuvântului, Ioan Vasiu nu s-a lăsat sedus de paradigmele poeziei postmoderne, păstrându-şi filonul romantic, însă reuşind să evite cu graţie şi nonşalanţă capcanele desuetudinii, preocupat mai mult de profunditatea mesajului său, tranzitiv uman, decât de experimente poetice formale.

 

Mircea Dinutz, Editoriale, Editura Pallas Athena, Focşani, 2013, 184 p. Pe coperta a patra a cărţii, Maria Niţu aduce câteva precizări: Perioada când Mircea Dinutz a fost redactor-şef la revista “ProSaeculum”, 2008 – febr.2013, a fost cam cât un cincinal, dar intensă cât o viaţă de om. Editorialele, un carusel al ideilor de pe frontispiciu, jalonează o personalitate complexă în verticalitatea sa, prin integritate, bun-simţ, echilibru, lipsă de reacţii umorale – într-o societate atât de frustra(n)tă. O personalitate cu principii şi virtuţi imprimate direcţiei revistei, în obiective de la care nu a abdicat şi care au construit în timp, discret, dar profund, nobleţea revistei – deziderat drag oblăduitorului său: neangajarea politică şi lipsa atacului la persoană, fără polemici de spectacol de cabaret, echidistanţa, promovarea valorilor de spectacol de cabaret, echidistanţa, promovarea valorilor culturale ale Vrancei, dar şi raportul just între autori din toate zonele ţării, militantismul pentru valorile morale necesare intelectualităţii – din psihologia unui luptător temperat, dar tenace, onest, fără compromisuri.

 

Dumitru Dănăilă, Întoarcerea, Editgraph, Buzău, 2013, 178 p. Dumitru Dănăilă este autorul, cel puţin până acum, al unui singur gen literar de care este sedus: cel epic. A irumpt cu un roman deosebit, „Destine la indigo”, în 2008 şi a continuat cu alte romane cu o frecvenţă considerabilă: în 2010 cu „Iubirile de altădată”, în 2011 cu „În căutarea paradisului” şi în 2012 cu „Robul zarului” (…) Activitatea îndelungată de ziarist l-a făcut să cunoască mii de întâmplări, evenimente şi personaje la care a fost martor sau pe care le-a auzit în deplasările de documentare. Din romanele sale rezultă că Dumitru Dănăilă este fascinat de destinele oamenilor… Alte referiri critice, însoţitoare ale acestui roman, sunt semnate de: Dumitru Ion Dincă, Florentin Popescu, Tudor Cicu, Ion Roşioru, Theo Cabel şi Traian Gh. Cristea.

 

Lucian Ciuchiţă, Insula Purgatoriului, Editura ATEC, Focşani, 2014, 256 p. Cităm dintr-o Notă specială din partea autorului: Dedic acest roman (…) – Tuturor căutătorilor care au puterea să meargă mai departe, să depăşească orice obstacol apărut în viaţă şi care au înţeles că nu trebuie să te opreşti niciodată atunci când vrei să evidenţiezi adevărul şi să promovezi valorile reale ale spiritualităţii. Şi, nu în ultimul rând, închin aceste rânduri celor care scriu şi nu au primit recunoaşterea, întreagă sau parţială, a talentului lor, celor care din motive regretabile sunt ţinuţi momentan în umbră pentru ca alţii să profite fără scrupule de rodul muncii lor. Aceşti „hoţi de cuvinte” se laudă acum cu imaginaţia lor unică şi prezintă idei furate ca fiind dintotdeauna ale lor. Romanul de faţă este povestea originală care a stat la baza scenariului unui film de succes, lansat anul trecut de către cinci studiouri de producţie de la Hollywood…

 

Laurenţiu Bădicioiu, Romeo şi Julieta la Mizil: antologie de poezie şi epigramă, Editura RBA Media, Bucureşti, 2013, 292 p. Din cele câteva referiri selective la acest festival, redate pe coperta a patra a acestui volum, semnate de Solomon Marcus, Corneliu Leu, Sorin Roşca Stănescu, George Stanca, Sorin Preda, Ecaterina Andronescu, noi am ales-o pe cea a lui Nicolae Dabija: Mizilul a fost timp de câteva zile capitala Poeziei româneşti. Nichita Stănescu spusese cu o ocazie: ,,În materie de poezie România este un mare imperiu”. Mizilul e o urbe care face parte din acest imperiu şi l-aş numi în context un oraş imperial […] M-a bucurat faptul că Premiul Mare i-a revenit unui basarabean: Ion Diviza. Concluzia mea e: dacă fiecare localitate din Ţară, indiferent de dimensiune, ar avea câte un Laurenţiu Bănicioiu şi câte un Victor Minea sau un primar ca Emil Proşcan, România ar avea vreo 10 000 de festivaluri de poezie. Din păcate pe acestea din urmă le numeri pe degete.

FAPTE CULTURALE

Lansare de carte

Marţi, 5 august 2014, a avut loc, la sediul din Buzău al Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița, lansarea volumului „Aripi de ploaie” de Nicolai Tăicuţu. Au prezentat puncte de vedere colegii şi prietenii, printre care: Dumitru Pană, Eliza Volintiru, Dumitru Bărbatu, Emil Niculescu, Lucian Mănăilescu, Stan Brebenel, Valeria Manta Tăicuţu, Silvia Ioana Sofineti.