Cenaclul Alexandru Sihleanu – 2 Iulie 2022
VIAȚA NE POARTĂ PE CĂI NEBĂNUITE, ÎNTRE OCHIUL LUI DUMNEZEU ȘI OCHIUL DRACULUI
Sâmbătă, 02 iulie, ziua Așezării veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patr. Ierusalimului, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„Râmnicu Sărat considerat un oraș al epigramiștilor. Epigramiștii reprezintă baletul scriitorilor, „întotdeauna pe poante”. (Îngrijorare de la Burebista) Azi românii vor să știe/ Dacă-n țară, peste ani,/ Va mai fi pe dealuri vie,/ Vinuri bune la țărani. (Imprudență) Când fericită a căzut,/ În vraja unui tip candriu,/ Ea din păcate n-a văzut/ Și lacrima de mai târziu. (Animale de companie) În casa celor ce le cresc/ Au spațiu propriu, cu decor,/ Au drepturi multe, se-nmulțesc,/ Mai mult ca posesorii lor.” (Dumitru Hangu)
Dl Nicolae Constantinescu a lecturat două epigrame din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: (UNUI NĂSOS) „M-am uitat bine la el,/ I-a crescut nasul cât creanga,/ Motivul nu-l știu de fel,/ O fi consumat Viagra?” și (UNOR HOȚI) „Cine-i harnic și muncește/ Multe lucruri dobândește;/ Cine fură de la stat/ Este putred de bogat”, și a continuat cu monologul Mai bine circul pe jos din volumul Înțepături utile, Ed. Rafet, 2017, autor Matincă Costea: „În tot locul când trăiește/ Orice om, călătorește/ Cu mașina, cu vaporul,/ Cu trenul sau ascensorul./ De curând, vă spun cinstit,/ Și eu am călătorit/ Cu-n autobuz rodat/ I.R.T.A. Râmnicu Sărat./ Eiii… și ce călătorie!/ Îmi fu hărăzită mie…/ Prin ce clipe am trecut,/ Dar s-o iau de la-nceput:/ M-am prezentat la ghișet,/ Mi-am cumpărat un bilet/ Ce uneori, greu găsești/ Destinația Dedulești!// În autobuz urcat,/ Văzui locul ocupat…/ Unde stau până cobor?/ Tovarășe taxator?/ Zice: Nu-i distanța mare,/ Poți să stai și în picioare./ -Mai e vorbă? Stau, zic, dar,/ Nu am loc nici pe culoar./ -Fără vorbe de prisos/ Ca să nu te invit jos!/ Pentru că nu eu port vina…/ În fine, porni mașina.// Numai puțin ne-am clintit/ Că motorul s-a oprit./ -Pană? Întreb eu mirat…/ -Un pasager s-a urcat!/ După încă un minut,/ Iar balansul neplăcut/ Ce produse enervări…/ -Își ia șoferul țigări!/ Spre marea noastră uimire/ Constatăm din nou oprire./ -Când plecăm de-aicea, mâine?/ -Stai să-și ia șoferul pâine!/ Până fumezi trei țigări/ Urcă niște pasageri…/ -Aoleu, zic, nu mai pot!/ Vreți să mă striviți de tot?/ -Nu te plânge, că stai bine./ -Vai de capul meu… pe cine?/ De crezi că-i plăcut așa,/ Încearcă și dumneata!/ Aveam un sac în spinare,/ O sacoșă pe picioare,/ O plasă bine-ndesată/ Îmi ținea loc de cravată./ Un copil ce sta să plângă/ Se proptea de mâna stângă./ Unul înalt, cu mustață/ Mă-mpingea mereu din față/ Și îmi reproșa nervos/ Că sunt prea voluminos./ -Cât să mă micșorez, frate?/ S-a lipit burta de spate!/ Capul, geaba fac tapaj/ Devenise port-bagaj./ Un coș mare, încărcat,/ Îmi sta pe creștet fixat/ De un bătrânel sfătos,/ Dar foarte pretențios./ Îmi repeta mereu moșul,/ Să nu mișc, că-i cade coșul./ Mai uitasem de necaz,/ Când m-am trezit pe obraz/ De nu știu ce gâdilat./ Când văzui, …am înghețat!/ Că, spre disperarea mea,/ Un ou spart se prelingea/ Dintr-o pungă cu ziare/ Pusă-n coș la întâmplare./ Moșul striga în mașină/ Că numai eu sunt de vină/ Fiindcă m-a avertizat/ Și eu, totuși, am mișcat./ Se ținea de mine scai,/ În sfârșit, cu chiu, cu vai,/ Am ajuns la Dedulești…/ -Alo, nene, nu oprești? Pentru că vreau să cobor!/ -Stai cuminte, ce dai zor?/ Nu observat că ne grăbim?/ Pân’ la Buda nu oprim!/ -Păi, regulamentul cere…/ -Gura, am întârziere!/ -Zi mersi că te plimbăm/ În loc să te amendăm!/ De nu ești disciplinat,/ Îți dau bilet imediat!/ Uite, zic, în ce belea/ Intră omul pe șosea!/ Din vina mașinii, care/ Circulă la întâmplare./ Vă mărturisesc pe șleau/ Mă plimbai fără să vreau./ Păi, decât cu-așa ponos,/ Mai bine circul pe jos!”.
„(Iubire cu năbădăi) Nu exagerez deloc./ Pentru ea intru și-n foc,/ Dar m-asigur că muierii/ I-au stins focul pompierii. (Pensionar la cumpărături) Scoate lista și se uită,/ Se caută în buzunare,/ Își freacă barba căruntă,/ Doar pentru pufuleți are”. (Moda și criza) Nu ești la modă, băiete,/ Dacă nu ai blugii rupți,/ Nici trecere n-ai la fete/ Dacă n-ai bani cât de mulți! (Safta Leaută, prin telefon, cu dor de la Năvodari)
A urmat lectorul de serviciu, Vasile Ghinea, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: „(SOLILOC) Mi-am uitat în oglindă/ umbra/ şi de atunci/ ne potrivim la întâlnire/ lacrima/ din ochiul singurătăţii. (RĂDĂCINI) Nu putem să ne desprindem/ de un gard, un gând, o lume,/ încă mai exist, Doamne,/ mulţumesc de întrebare/ şi de masa cu pahare,/ fir-ar ea să fie/ şi de-un dor cam bărzăune/ în ureche amintire. (CLAROBSCUR) Umbră peste inima mea/ noaptea, peste ţârâit de greieri,/ peste fâlfâiri enigmatice de aripi,/ peste visele lujer stelelor,/ peste zborul frânt la naştere,/
peste durerea luminii/ din sfera Treimii/ şi… peste tot,/ cânta un saxofon în noapte,/ cu el rătăcirea noastră/ pierdută-n univers. (CHIHLIMBAR) Dimineţile calc petale de rouă/ într-o fugă de Bach./ Securea războiului/ a rămas închisă într-o lacrimă./ Furii şi-au construit castele/ în utopia noastră/ şi noi suntem/ în căutarea unui zbor. (PLECARE) La capătul nopţii/ umbra acoperă groapa/ aşteptând lumina/ să o ridice/ de pe umerii poetului/ plecat spre centrul pământului/ după refuzul cerului/ de a-i acorda zborul. (ECHILIBRU PRECAR) Pendulăm între ochiul lui Dumnezeu şi ochiul dracului/ într-un echilibru precar/ pe distanţa dintre vorbă şi faptă,/ adormim prohodiţi de cucuvele,/ ne deşteptăm la un geam cu gratii,/ socotim/ pentru câţi paşi ne ajung banii/ să ne rămână oricum/ şi pentru lemnul din groapă,/ şi căutăm să prindem ultimul tren/ în căutarea timpului pierdut. (DE ACEEA) N-am ştiut niciodată/ unde pleacă timpul,/ prin noi şi cu noi,/ mai întâi în riduri/ şi mai apoi în …/ nu, e prea lugubru/ acest gând,/ dar filosofic vorbind/ plecăm de unde am venit./ De aceea şi Pământul,/ şi visele … sunt rotunde. (BILANŢ) Cuie în tâmplă,/ cuvinte imagini./ În rest…/ lutul unui pumn de vise. (FATUM) Eu, tu, noi,/ drumul, cerul,/ pasărea și ploaia,/ un poem pe o frunză/ într-o lacrimă de rășină”.
Despre Vasile Ghinea… numai de bine. Este încă pe picioare și din când în când mai scrie, după cum o dovedește. Celor care citiți aceste rânduri, vă doresc o viață frumoasă! Să auzim și de bine!
„(Ochiul echilibrului) Când timpul trece peste noi/ În zbor de cucuvele,/ când viața-i plină cu nevoi,/ Sub geamuri de castele”. (Dumitru Hangu)
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat în poeziile sale, în mare parte, un dialog cu sine într-un stil ușor distorsionat, care la prima vedere, ar dori să fie un stil semi ermetic. Surpriza plăcută este atunci când descoperim sensuri noi, frumoase, survenite din asocierea unor cuvinte comune, meditații adânci existențiale. În poezia Soliloc este vorba de o întâlnire în oglindă cu propria umbră, astfel motivând „lacrima din ochiul singurătății”. În poezia Rădăcini ni se prezintă puternica legătură a omului cu divinitatea, ca o aspirație către Înalt, în timp ce omul este dependent de lumea materială laolaltă cu amintirea: „Nu putem să ne desprindem/ de un gard, un gând, o lume, … și de-un dor cam bărzăune/ în ureche amintire”, „încă mai exist Doamne”. În poezia Clarobscur lumea micilor ființe în amestec cu vise și zbor constituie o punte „peste durerea luminii”, peste care se adaugă cântecul unui „saxofon în noapte”, conștientizând micimea acestei lumi aflată în „rătăcirea noastră pierdută în univers”. Despre versurile poeziei Chihlimbar putem spune că sunt o imagine deosebită a lumii materiale, care sub presiunea timpului și spațiului, a realizat închiderea „Securii războiului” „într-o lacrimă”. Toate acestea reprezintă aspirația prin zbor către Înalt. În poezia Plecare, la capătul unui drum semiobscur, cu iz de iluminare, poetul așteaptă călătoria către „centrul pământului”, în condițiile în care cerul a refuzat să îi acorde zborul, rămânând pe umerii poetului lumina. În poezia Echilibru precar, aspirația omului de a găsi un echilibru în viață între ochiul atent al lui Dumnezeu și ochiul dracului, întâlnește pe parcurs cânt de cucuvele, care în accepția populară reprezintă o soartă neprietenoasă în viitor. Căutarea de echilibru este o acțiune continuă existențială, calculând mereu „pașii”, „banii”, dorința de a prinde „ultimul tren/ în căutarea timpului pierdut”. Poezia De aceea reprezintă ciclicitatea timpului și a vieții care duc la o închidere sferică cu toate semnele vizibile ale trecerii timpului: „mai întâi în riduri și…”. În poezia Bilanț rolul „cuvintelor imagini” este acela de a păstra în memorie prin „cuie în tâmplă”, visele „lutului”. În poezia Fatum, într-o „lacrimă de rășină” translucidă, omul păstrează amintirea drumului parcurs la care iau parte și elemente ale universului „cerul” și „ploaia” cu care omul scrie „un poem pe o frunză”. Sănătate și succes la scris! (Georgeta Iuga)
„În ședința Cenaclului Alexandru Sihleanu de azi, am audiat un grupaj de versuri create în stil postmodern expresionist. În căutarea timpului pierdut, poetul vorbește cu sine, dar și cu Dumnezeu căutând răspunsuri la unele întrebări existențiale potrivindu-și la întâlnire cu umbra „lacrima din ochiul singurătății”. Poetul se destăinuie divinității povestindu-i parcă toate problemele care-l apasă, poezia având și tentă socială: „Securea războiului/ a rămas închisă într-o lacrimă”, „Furii și-au construit castele/ în utopia noastră”, speranțele noastre devenite utopie. De remarcat în versurile autorului, am descoperit cuvinte cheie care dau o oarecare îndrumare cititorului, spre a descoperi ideea din versuri: „umbra”, „lacrima”, „lumina”. Anumite versuri ne trimit la pasaje din Biblie: „peste durerea luminii/ din sfera Treimii”. În numele tuturora, poetul așterne tot ce ne înconjoară: „drumul”, „cerul”, „pasărea” și „ploaia”, într-un „poem pe o frunză” sau „într-o lacrimă de rășină”. Apreciez stilul abordat de autorul Vasile Ghinea și îi doresc succes în activitatea literară. Referitor la versurile de astăzi, o epigramă proprie: Ne lovește, azi, Vasile/ Cu versuri grele și adânci,/ Trebuie să ai pupile/ Să lovești astfel de stânci”. (Aneta Țâru Pioară)
„În poeziile prezentate autorul ne arată uitându-se în oglinda Eu-lui său, că doar Dumnezeu ne este ghidul drumului spre cer în luptă, în războiul omului cu binele și răul. Între fapte și cuvinte ne îndeamnă să reflectăm la viața noastră care este scurtă ca un pumn de vise, dar poate și frumoasă ca un poem pe o frunză, că trebuie să ne facem un bilanț asupra a ceea ce facem spre a păși pe un drum spre cer, astfel sufletul zburând ca o pasăre prin ploaia vieții. Îl felicit și închei cu două epigrame: (Dorul bărzăune) Astăzi ne aduci în dar/ Poezii de chihlimbar./ Mă întreb, e o minune,/ Cum e dorul bărzăune? (Echilibru) Echilibrul e precar/ La cenaclul literar,/ Fiindcă pendulăm mereu,/ Între drac și Dumnezeu”. (Nicolae Constantinescu)
„Am admirat întotdeauna o analiză literară făcută pe mai multe subiecte. Sunt o bună ascultătoare a comentariilor textelor citite în cenaclu, care îmi îmbogățesc imaginația și mi-aduc un plin sufletesc. Versurile prezentate au melodicitate, care le fac atractive. Participanții au creat o atmosferă plăcută, datorată versurilor autorului de azi”. (Valeria Popa)
Sâmbătă 09 iulie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Georgeta Iuga. Vă așteptăm, cu drag!
