Cenaclul Alexandru Sihleanu – 9 Aprilie 2022
PENTRU O VIAȚĂ CÂT MAI PLĂCUTĂ, SĂ IUBIM NATURA ÎNCONJURĂTOARE
Sâmbătă, 09 aprilie, ziua Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sf. Cuv. Vadim (Sâmbăta a V-a din Post – Pomenirea morților), ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Și în această sâmbătă este bine să-i pomenim pe cei care au plecat dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
„(Europa potrivită) Astăzi tot mai scumpă stofa,/ Bună apa, dar cu cofa,/ Dar în Europa, după acel covid,/ S-a împiedicat, s-a ,,Putinit”. (Precupeața) Într-o piață râmniceană,/ Precupeața cam plouată,/ Vinde marfa pe sprânceană,/ Celui ce o vrea, pe toată! (Mini fabulă – Vulpea și iepurașul) Un iepuraș zburda la vale, când pe drum când pe cărare. Îl vede vulpea de pe munte, pe loc gândi să-i facă curte. Îl duce-n brațe până la prag și la mâncat, așa de drag! El nu s-a gândit la zile grele, era sărac, fără lovele!”( Dumitru Hangu… prin internet),
„(Paște fericit) Bate vânt prin buzunare,/ Meii tac în galantare,/ Drobul e numai din sare,/ Paștele-i cu alinare. (Unʼ te duci tu, mielule) Înțărcat mielul săracuʼ,/ Plânge după mama lui,/ Că l-a cumpărat arabuʼ,/ Iar eu mi-am pus pofta-n cui.” (Safta Leaută, prin telefon de la Năvodari)
A urmat lectorul de serviciu, Mioara Zaharia, cu câteva povestiri. Vă ofer lectura: „(Bătrâna cerșetoare) Pământul e trist, mut și rece. În văzduhul cenușiu al iernii de februarie, se aud urlete de vânt ce spintecă norii albicioși, nori ce aruncă lacrimi de ceară albă peste pământul înghețat. Nopțile cu spaime gri sunt lungi și grele, visele sunt întrerupte de coșmarul alb ce zgâlțâie ferestrele și ușile bocnă de duritatea gradelor minus.
În casa cu doi îngeri de copii soba duduie de căldură, sobă pe care mama o burdușește cu miresmele lemnelor de fag și ștejar. Când ceasul sună a dimineață, mama abia poate trezi cei doi copii ce dorm în poala viselor, cine să vrea trezirea de dimineață pe așa vreme… doar Coco, cocoșul cu pene roșii și pinteni gălbui. Până la urmă, copiii somnoroși se ridicară cu greu din culcușul cald al patului, se spălară, se îmbrăcară, băură ceaiul cald, înmiresmat, își luară ghiozdanele și ieșiră afară, în țipetele iernii, să nu întârzie la școală. Pe la amiază, băiatul Adiță sosi acasă cu dor de supa cu găluști, cu dor de sarmalele durdulii învelite în hăinuțe de varză murată. După masa copioasă, copilul se așeză în patul călduț și adormi buștean. Dar fetița? Unde întârzie fetița? Neliniștea mamei creștea odată cu trecerea minutelor. Nerăbdarea mamei o alungă afară în gerul năprasnic să-și caute odrasla. În clasa a V-a C se auzea un scâncet înfundat și dureros. Mama deschise ușa unde Iulicuța, singură în clasa aceea mare și pustie plângea cu durerea copilului pierdut. Mama o îmbrățișă cu drag, îi strânse durerea la piept și-i mângâie căpșorul rotunjor și blond ca un soare supărat.
-Mamă, să nu-mi mai pui pachețel cu mâncare în ghiozdan, că nu mai are cine-l mânca, bătrâna cerșetoare a murit! Și fetița îi povesti, printre sughițuri de plâns, viața pustie și grea a prietenei ei, cerșetoarea. Femeia află tristul adevăr care o îndureră și pe ea, și-i răscoli în suflet furtuna răzvrătirii.
Bătrânica avea un băiat bețiv, rău la suflet și lacom, care-și bătea mama trimițând-o la cerșit, după ce îi lua și pensia. Din banii căpătați, sărmana nu mai rămânea cu nimic, doar cu pachețelul dăruit cu dragoste și milă de la fetița cu suflet de înger. Acum chinul ei se sfârșise, sufletul ei nevinovat de amar dormea în palma iernii, învelit în liniștea nopții. Iarna împovărată de milă își înăspri supărarea gerului, îmbătrânită și ea de atâtea gânduri. Aici se sfârși trista și scurta poveste a cerșetoarei oropsite de fiul ei bețiv, de viața nemiloasă pe care o îndurase cu resemnare și suferință.
(Motănelul hoț) Un vânt ușor seamănă peste grădinile palide un miros de toamnă târzie.
Fetița cu păr buclat și ochii scânteietori se joacă cu motănelul ei încântător de obraznic. E singură acasă și grija ei este geanta mamei. Plictisită, intră în casă să-și ia culorile și cărticica. Dar… a uitat ușa deschisă… și motănelul hoț se furișă în casă, se urcă pe masă și înșfăcă puiul pe care trebuia să-l pregătească mama. Fetița îl vede târând prada în grădină. Ce va spune mama? Sigur o va pedepsi. Ce să facă? Ce-i va spune mamei? Necăjită și speriată se hotărî să pedepsească motănelul. Pe seară veni la chemarea fetiței, spășit, sătul și fericit, dând din codița jucăușă. A fost ultima lui bucurie. Fetița izbi cu papucul tatei botișorul plăpând al micuțului vinovat care dispăru printre plantele grădinii. Trecu o zi, trecură două, mamei îi trecu supărarea și fetiței îi trecu frica, dar… motănelul nu mai apăru. După câteva zile fetița îl găsi în grădină cu căpșorul umflat, cu ochișorii și botișorul plini de sânge închegat. Muri chinuit în brațele fetiței, cu ochii chinuiți de durere, țintind, ca un reproș, ochișorii ei suferinzi. În grădina cu flori, sub umbră de liliac, fu îngropat micuțul animăluț, loc însemnat cu o piatră ce amintea dispariția timpurie și tragică a motănelului hoț.
În depărtări un tunet înfundat spărgea liniștea tristeții. Norii umezi se plimbau pe cărările cerului umezind pământul. Lacrimile copilei se risipeau în lacrimile toamnei.
(Șoricelul Chiț și căsuța de sub sobă) Vântul șuieră și trosnește jucându-se cu bucurie printre troienele înghețate. Cățelușul Azorel aleargă prin grădina cu nămeți să-și încălzească lăbuțele neastâmpărate.
În casa cu băiețelul blond și pasăre în colivie, soba scâncește de lemne uscate ce se ceartă cu trosnituri de flăcări, obosite de căldură. În pătuțul leagăn, Adiță băiețelul cu părul furat din soare, ascultă liniștit cum șuieră vântul la fereastră. Ochișorii lui, stropi din cerul senin, iscodesc iarna de afară.
Mama e obosită și doarme. Copilul se trezește în chițăitul vssel ce vine de sub sobă. El știe că acolo stă „șoricelul Chiț” și ascultă liniștit cum țopăie și chițăie micul animăluț pe care nu l-a văzut niciodată. În fiecare noapte ascultă cum veselul necunoscut ronțăie un călușar românesc. Dar, bucuria nu a ținut mult.
A venit tata de la serviciu cu jucării și bomboane, dar… cu gând ucigaș să strice culcușul șoricelului. Soba a fost mișcată, o scândură din dușumea înlăturată și… o fugă nebună după făptura cu ochișori de piper și botișor de alună. Speriat, șoricelul tremura în mâna tatei care rapid l-a aruncat afară în iarna de februarie.
De atunci nopțile erau liniștite și lungi, dar triste pentru băiețelul cu inima ca pita caldă; își pierduse prietenul nocturn tocmai în noaptea când l-a văzut prima oară. (Rândunica Ica) Un vânt primăvăratic și verde suflă cu miros de ghiocei peste veselia grădinilor. Bobița, cățelușa din curtea cu fetița durdulie, e tare mulțumită de darul „căzut din cer” pentru ea. O rândunică mică, mititică și speriată, e acum a ei, numai a ei. E ascunsă în brazda cu pătrunjel și-i linge cu grijă aripioara plină de sânge. Se ghemuiește să încălzească în blănița cafenie micuța făptură.
După un timp de căutare, fetița găsi cățelușa ghemuită printre mirosurile grădinii. Surpriză… o zburătoare micuță își ascundea căpșorul timid și umed de ochii iscoditori ai fetiței. Tristețea Bobiței se citea în ochii umezi ; cumințenia ei stranie e dorința aprigă de a avea o ființă micuță numai pentru ea. Fetița îngriji rândunica care zbură repede în mărul din fața ferestrei.
Tatăl construi o căsuță micuță din lemn și o așeză printre florile mărului. Dar rândunicii nu-i plăcu să doarmă într-o căsuță din lemn, așa că-și construi singurică un cuib sub streașina casei. Noaptea dormea în cuib și ziua stătea pe scândurica cerdac a căsuței din mărul înflorit.
Toată lumea era fericită; ferire de zburătoare, de copila blândă care punea firimiturile dimineții lângă căsuța rândunicii Ica. Diminețile calde erau fericirea Bobiței care asculta dând din codiță ciripitul vesel al rândunicii. Umbrela de soare a cățelușei era mărul înflorit cu căsuța din lemn. Vara călduroasă trecu repede lăsând locul toamnei ruginii. Rândunica părăsi cuibul și căsuța plecând în căutarea altei veri. Plecarea ei fu tristețea fetiței și a cățelușei. Tristețe scurtă; mama fetiței aduse acasă o altă zburătoare, viu colorată, într-o colivie nou nouță.
Trecu și iarna, cu troiene, cu moș Crăciun, cu așteptare și cu bucuria sărbătorilor, cu sfinți. Și iată, veni primăvara încoronată cu flori inocente de liliac împodobite cu aripioare străvezii de libelule. Veni înveșmântată în straie brodate de harnice albine, din fire de păianjen și borangic. Într-o dimineață însorită, în căsuța mărului se auzi un ciripit vesel. Fetița deschise repede fereastra bucuriei și văzu cățelușa scâncind de bucurie sub umbrela mărului. Venise rândunica!”
Prin lectura de astăzi dna Mioara Zaharia se prezintă un spirit sensibil, poetic, cu dragoste de natură, de animăluțele, de lumea copiilor, de cei oropsiți de vitregia sorții. Povestirile sunt presărate cu metafore care susțin plăcut lectura, autoarea reușind să susțină încărcătura necesară ceea ce atrage cititorul. Felicitări! O așteptăm la o nouă lectură.
„MIOARA ZAHARIA este scriitoare talentată, care s-a remarcat prin creații originale publicate în diferite antologii (circa 10), foarte apreciate. Puterea ei de a crea imagini inedite este uimitoare. Sunt cunoscute poeziile dedicate lui Mihai Eminescu publicate în antologiile: „Poeți și prozatori în regal eminescian” „Daruri divine” ce vor fi republicate într-un volum de poezii consacrat lui Mihai Eminescu.
La Cenaclul „Alexandru Sihleanu” ne-a prezentat patru povestiri ce evocă lumea minunată a copilăriei, când sufletul inocent de copil cunoaște și bucurii, și necazuri. Cel mai mult m-au impresionat descrierile de natură, care ne transpun în zilele aspre ale iernii sau în cele luminoase ale toamnei, în care metaforele abundă, redând un univers ostil sau altul nostalgic. Exemple: „Pământul e trist, mut și rece. În văzduhul cenușiu al iernii de februarie, se aud urlete de vânt ce spintecă norii albicioși, nori ce aruncă lacrimi de ceară albă peste pământul înghețat.”(Bătrâna cerșetoare)
Este evident faptul că aici se simte pana unei scriitoare adevărate care aduce în paginile scrise subiecte din viața obișnuită, evocând chipul unui bătrâne cerșetoare, ostracizată de fiul ei. Impresionează generozitatea fetiței care dădea acestei cerșetoare pachețelul ei pentru școală, pentru că o iubea și de aceea a vărsat lacrimi grele la plecarea ei din lume.
Dragostea copiilor pentru animalele evocate în alte două povestiri capătă accente comice sau dramatice. Astfel, fetița ce și-a pedepsit pisoiul hoț, suferă îngrozitor când acesta moare.
I-am sugerat doamnei Mioara Zaharia ca la fiecare povestire să pună la sfârșit și o frază cu caracter moralizator, spre a servi ca învățătură copiilor. Îi urez mult succes în proiectele literare viitoare.” (Ecaterina Chifu)
„Lectorul de astăzi, dna Mioara Zaharia, ne prezintă o lume mirifică, aceea a copilăriei. Cu o sensibilitate deosebită autoarea ne prezintă tablouri din natură, dar și mici animăluțe atât de mult iubite de copii. Dragostea doamnei pentru natură și animăluțe este exprimată într-un stil clar, în metafore care umplu de farmec lectura. Spiritul de observație și grija cu care înconjoară aceste vietăți într-un decor de basm ne arată în persoana autoarei un suflet poetic. Îi dorim succes și a așteptăm și cu alte lecturi.” (Georgeta Iuga)
„Astăzi am fost la o întrunire deosebită în care un talent literar a îmbobocit și ne-a surprins cu imagini încântătoare despre lumea înconjurătoare. În „filmul” plin de culoare și miresme îmbucurătoare am trăit momente copilărești exprimate într-un stil pur mioritic și nu cred că este întâmplător numele de Mioara, fiind o voce a vieții tradiționale desfășurată în ținuturi mioritice specific românești. Poveștile sunt pline de energie, de viață, de bucurie, frumusețe, surprinse de autoare care trădează un spirit și un suflet de copil pe care îl transmite cititorilor cu multă dragoste. Poveștile au un rol terapeutic, educative și teleportează cititorul în lumea minunată a copilăriei. Mesajul transmis astăzi de dna Mioara: nu renunțați să fiți copii în suflet! Mulțumim autoarei! A fost o zi excepțională, cu zâmbete din partea participanților. Multă sănătate și să meargă pe acest drum literar deosebit de frumos și plăcut cititorilor!” (Adrian Câmpeanu)
„În primul rând îi mulțumesc dnei Zaharia că am fost invitată la acest eveniment cultural. O cunosc de mai multă vreme pe dna Mioara și știam că d-ei compune poezii religioase, de mulțumire pentru Maica Domnului și Domnului nostrum Iisus Hristos. Povestirile doamnei mi-au plăcut foarte mult. Ascultând frumusețea descrierilor de povestiri pentru copii m-m transpus și pe mine în amintirea propriei mele copilării. Povestirile ascultate m-au impresionat prin devotamentul fetiței către bătrâna cerșetoare căreia îi dăruia pachețelul ei cu mâncare pus de mama în ghiozdan pentru școală, iar descrierea făcută de dna Mioara iernii plină de viscol și frig, m-a dus cu gândul la frumoasele ierni cu zăpadă de doi metri din vremea copilăriei mele. Celelalte povestiri se referă la comportamentul plin de sensibilitate al copiilor, de puritatea lor sufletească față de animăluțe și păsări, și față de natură totodată. Sunt încântată de participarea la Cenaclul Alexandru Sihleanu și plăcut surprinsă de profesionalismul celor de față de cultura noastră străveche și în special a zonei din care provenim noi, Râmnicu Sărat. Acest atașament cultural ne leagă puternic de locul nașterii noastre și implicit de glia strămoșească. Mulțumesc dnei Mioara Zaharia și dumneavoastră pentru această zi minunată.” (Nuți Iuga)
„Ceea ce a prezentat astăzi dna Mioara Zaharia mi-a plăcut foarte mult deoarece doamna se implică mult în ceea ce face. Povestirile doamnei mi-au amintit de copilăria mea, de năzdrăvăniile mele din acea perioadă. Îi mulțumesc pentru atmosfera creată și aștept o nouă invitație din partea doamnei la acest cenaclu.” (Maria-Alexandra Plugaru)
Sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Cristian Păunescu. Vă așteptăm, cu drag!
