Literadura nr. 23 (7)
Dumitru Ion DINCĂ
Când viața se inspiră din vise
,,Când viața se inspiră din vise”, romanul Gabrielei Mihaela Vasile amintește cititorului avizat de proza lui Petru Popescu, cel care cu romanul „Prins” (premiul de debut al USR – refuzat) sau „Dulce ca mierea e glonțul patriei” a produs mari seisme în lumea literară. Același lucru s-a întâmplat și după publicarea, în anul 2000, a romanului „Supleantul”, în care relatează cu naturalețe și un firesc contaminante secvențe din propria biografie, inclusiv relația cu Zoe Ceaușescu. Totuși critica a remarcat numai scăderea valorică, sancționându-l fără menajamente.
Tânăra autoare, studentă la Litere, cunoscătoare a fenomenului literar, se arată fidelă construcției epice „tradiționale” în romanul „Când viața se inspiră din vise”, te captivează chiar dacă, aparent, subiectul, dar mai ales intriga, par banale, întâlnite frecvent la debutanți, dar mai ales la liceeni.
Discursul narativ este identic cu cel cu care ne-au obișnuit interbelicii. Este vorba de personaje și mai ales de relațiile și conexiunile dintre ele. Totul pare banal ca și când ai senzația, tu cititor, că dacă nu le-ai trăit, cel puțin le cunoști.
Mihaela Vasile este un prozator „cuminte”. Nu are curajul inciziilor riscante. De aici rezultând o serie de secvențe care irită lectorul: „ – Vă mulțumesc pentru sfat! Mai am de dat doar un telefon și, cu puțin noroc, mâine noapte voi pleca. Acum vă las și îmi cer scuze pentru mărgele. – Să ai o călătorie frumoasă! Și o viață și mai frumoasă!”.
Se dovedește a fi în schimb suverană în descrieri și redarea atmosferei. De altfel, la încheierea părții întâi, autoarea noastră simte nevoia să se explice: „Dacă prima parte a fost introducerea unui vis de iubire în ramă, urmările vor constitui o cheie de pătrundere într-o viață anterioară a lui Beatrice, cea care va lăsa amprenta prin propriile cuvinte”.
În continuare, narațiunea se desfășoară precum în „Invitație la vals” de Mihai Drumeș, autoarea noastră surprinzând stări, arătându-se însă ezitantă în actul chirurgical decisiv.
Adela e personajul care dorește a fi liantul dintre cei doi eroi: Beatrice și Eugen eșuează în rolul pe care și-l asumă. În fond, când vorbești despre zâmbete care îți descoperă doar dinții sau bucuria de pe chip, gingășia și mai nimic altceva, nu mai poți paria pe ceva durabil. Iată, probabil, și cheia romanului, care explică eșuarea relației dintre cei doi. Ei nu au curajul de a-și asuma trecutul tulbure, urmările, și, în final, parcursul spre „vindecare”.
Cred că dacă ar fi mizat pe unul dintre adevărurile indubitabile și anume acela că e bine să ai încredere în aproapele tău, dar să nu ai încredere în nimeni, e și mai bine, nerămânând totuși doar simpli figuranți într-un „joc” cu o miză mult mai mare.
Daniel LUCA
A trăi în poezie
Poezia cuprinde totul în jurul nostru, dar și pe noi, iar a trăi în poezie este cum nu se poate mai nimerit, constată Victoria Fonari (Fericirea din clepsidră, Editura PapiruS Media, Roman, 2018).
Viața, așadar, înseamnă poezie. Cu bune și rele, cu bucurie și tristețe, reprezintă calea de a ajunge la fericire („să te culci într-o poezie / să te scoli pe o poezie / ar fi să trăiești / pe o scară / din versuri” – Fericirea din semințe de litere).
Da, poezia este cea care ne învață să nu cădem în deznădejde nici în cele mai grele momente, doar și în versuri pot să înflorească flori („Îmi doresc o poezie/ În care să înflorească flori”– Fosforescență cu pești zburători).
Totodată, poezia are capacitatea de a opri curgerea timpului, oricât ar părea de paradoxal, tocmai prin atemporalitatea sa („Poezia ne rupe din timp/ Timpul devine o foaie/ care poate fi străpunsă/ Poezia confundă clipa/ cu eternitatea” – Burduful cu vânturi din pânza Aracnei).
Dar nu numai poezia produce un asemenea efect asupra timpului, ci și muzica, sora sa geamănă de pe tărâmul artelor („Încălzește ceara din vine / Sângele devine lavă / Topește timpul” – Topirea timpului).
Timpul, așadar, are consecințe nefaste asupra omului, îi limitează mișcările („Pe râul pietonal / printre case / Luna ne-a înfipt / pe o coală de timp” – O coală de timp; „Timpul ne-a încorsetat / în fluviul mașinilor / și nu mai reușim / decât să ne oprim / să coborâm / să savurăm / clipa / de a fi împreună” – Timpul ne-a încorsetat).
Tocmai de aceea, omul își caută aliați de nădejde în lupta pe care o poartă cu timpul, or’ cei mai potriviți sunt poezia și muzica.
Poezia și muzica au darul de a trezi simțurile din amorțire („Muzica ne deschide ochii / Simțim ce am uitat că putem simți” – Muzica și revelația trăirii; „Au plecat toți. / Numai poeziile au rămas să discute / Cum ne votează / Clipa pe fiecare / În versul din palmă” – Godot a venit la Poetry Slam – 2016), acolo unde le-a adus mirajul tehnologiei („butoanele nu pot înlocui / atingerile frunzelor / palparea ecranului / nu conține pigmenții degetelor oamenilor dragi” – deSkTOP).
Trezirea simțurilor presupune, în fapt, trezirea la viață, trezirea dorinței de a trăi, ruperea de rutină și căutarea propriului drum [„Se despică timpul / și zgârie prin clipă / și ne mângâie cu orele / și ne uită cu zilele / și grăbim săptămânile / și chemăm anii / (…) / Ascundem în calul troian / Destinul” – Labirintul clipelor].
Trăirea clipei îndreaptă omul spre lumină, speranța revenindu-i în suflet („Mâine sufletul meu va citi lumina / Iar acum prin întuneric / Mi-e bine …” – Mătasea din cioburi de lumină).
Cel mai de preț simțământ regăsit este iubirea. Abia acum este descoperită la justa sa valoare și râvnită cu adevărat, până la zbor, idee întâlnită și în volumul Atingeri de aripi („Planez / cu aripile iubirii / înfipte în umerii tăi / umeri care mă înalță / și mă consolează” – Mângâierea viselor).
Pe de altă parte, poezia trebuie scrisă în așa fel încât să ajungă la cât mai mulți oameni, să atragă cât mai mulți cititori, fiind necesară coborârea sa către aceștia, printr-un limbaj accesibil [„Poezia e o sferă / Ce (Căreia – n.n.) trebuie să-i permitem / Să iasă din sicriul academic” – Sfera din dreptunghiuri].
Virtuțile poeziei sunt nenumărate, nelimitate în timp și spațiu, în interior și exterior și fiecare dintre noi urmează să le descopere de unul singur, fără prejudecăți.
Raluca Faraon
Poezia lucidității
Ana Ardeleanu este o poetă matură, consacrată, cu multe cărți publicate, o prezență activă atât în paginile revistelor de cultură, cât și în mediul online. Stilul domniei sale de a scrie poezie reprezintă un amestec de reflecție și ironie, pe un fond de sensibilitate autentică, prin care monologhează exclusiv, astfel încât versurile devin un ecou pregnant al unei neliniști existențiale. Volumul cel mai recent al Anei Ardeleanu – Un corp de iluzii –, apărut în 2021 la Editura Neuma, din Cluj, nu dezminte stilul autoarei prin care și-a făcut cunoscută vocea poetică până acum, cerebral, pe alocuri livresc, nu de puține ori relevând spirit caustic, dar fără a face compromisuri în ceea ce privește transmiterea emoției, pe care nu o ascunde, doar o strecoară abil într-un monolog lucid și tranșant.
Un portret al celei care se confesează presupune același spirit precaut, lucid, care se ferește de vanitate și autocompătimire prin care abordează și realitatea înconjurătoare. Cheia înțelegerii acestei ființe complexe care propune o lume intensă a conștiinței critice și a emoției, deopotrivă, este puterea extraordinară de a trăi în interior. Acolo, în minte, fantezie sau în adăpostul inimii, acolo este un univers în sine cu puterea salvatoare a începutului de lume: „eu sunt eroina ce trece prin cadru/ purtând cutia craniană pe palme/ înlăuntrul căreia voi intra/ ca în arca lui Noe/ pentru a mă salva/ și pentru a-mi ține jurnalul la zi/ cu toate întâmplările” (numai în somn). Dacă ar fi nevoie să realizăm un portret al acestei femei, ea ar fi o persoană fără false iluzii – „textul minor care sunt” (biblia în care crezi) –, de bună voie acceptă universuri compensatorii prin puterea imaginației sau a dedublării – „sunt ostatecă/ în viața de noapte a unui corp străin”, cu preocupări grave, dar responsabile – „vorbesc în do major despre moarte” (expresia mirării) –, pentru că tot ceea ce scrie provine din iubire: „eu/ cea plecată pentru întreaga viață/ pe drumul de dragoste” (îi vorbeam mamei despre dragoste). Preocupările grave legate de condiția umană, de cuplu, de sensul vieții și de autenticitatea sentimentelor nu pot fi credibile, în viziunea Anei Ardeleanu, fără a fi puse în consonanță cu motivația personală de a scrie poezie. În acest fel, „poezia lumii” devine „o soră mai mare a poeziei mele” (centrala emoției), cu alte cuvinte, pentru a scrie poezie trebuie să recunoști că viața însăși este poezie, dar că realitatea care naște poezia individuală poate fi atât de neliniștitoare încât generează dorința de autoclaustrare: „mă închid în propriul poem/ […] faptul că am încuiat ușa pe dinăuntru/ mă face să mă simt protejată/ îmi permite să iubesc mai mult/ în intimitate și îndărătul tuturor metaforelor/ ce se foiesc în poem”.
Poezia reflexivă, pe alocuri amară, pe alocuri delicată și tandră, evidențiază două aspecte. Pe de o parte, poetul face ordine în haosul contingentului care presupune un tumult nediferențiat de aspecte dihotomice, uneori, iraționale. Deși în monologul reflexiv, contururile realului dau impresia de amalgam, de haos, e doar o iluzie. Versurile opresc prin însăși condiția lor de creație literară acest tumult, sunt în avantaj pentru că anulează scurgerea timpului. Pe de altă parte, timpurile verbale variate, trecerea de la abstract la concret, imaginile picturale alături de aluzii culturale reprezintă forfota unei minți febrile care a decupat din realitate frânturi semnificative, alături de impresii și observații analitice, așa încât poți spune că, la sfârșit, după lectura volumului, ai putut locui în mintea cuiva (ca în filmul straniu, dar deosebit de poetic, al lui Spike Jonze, În mintea lui John Malkovich). Și ceea ce este important e că ai putut, prin intermediul poeziei, să cunoști un univers în sine care e personalitatea creatoare, singura care contează în mărturisirea lirică: „toate lucrurile trec/ fie biruitoare fie învinse/ dar eu rămân/ cu norii între dinții privirii” (nu pot înjura).
Explicit sau nu, Ana Ardeleanu caută să acorde în volumul acesta un loc special meșteșugului scrierii, fără ca textele să fie obligatoriu arte poetice. Exemplele sunt generoase, în această privință, referiri la cuvinte, poezie sau inspirație sunt în multe poezii, însă una dintre ele atrage, în mod special, atenția. Iată: „în insomniile mele/ se află un orfelinat de cuvinte/ unele mai părăsite de îngeri/ decât altele/ cum să fac ca lucrurile să revină la normal/ cum îmi pot pedepsi inima/ pentru reproducerea necontrolată/ a sentimentelor și cuvintelor/ cu nașteri premature/ și nerecunoscute de Tatăl tuturor taților/ care au trecut pe marele bulevard/ și nu le-a putut desluși chipul” (un orfelinat de cuvinte).
Deși îngerul e un laitmotiv al acestui volum, de multe ori bagatelizat ori desacralizat, autoarea nu consideră poezia decât o aspirație la absolut: „poezia are o întoarcere de 180 de grade/ către Dumnezeu” (după cum știm).
Dragostea e evocată discret, feminitatea e creionată cu timiditate. Mai mult e așteptare, amintire, renunțare. În schimb, referirile la sexualitatea instinctuală sunt ironice (numai de câte ori se folosește cuvântul sutien și dă de gândit…). Dar, spre finalul cărții, poeta devine zeflemitoare, generând un text cu reale valențe umoristice: „străinul de lângă statuia de bronz/ m-a atenționat/ că lui Adam i-a dispărut sexul/ din actul de identitate/ această întâmplare/ fiind rezultatul unui experiment/ genial sau genital/ nimeni nu poate da lămuriri/ fiecare poartă în ochi/ mirarea unei întrebări colosale (alaltăieri).
Volumul este unitar și prin stil, dar și prin atenția acordată textelor, cam de aceeași mărime, cu punctuație minimală. O poezie meditativă, scrisă cu siguranță și profesionalism, Un corp de iluzii reprezintă o altă reușită poetică a Anei Ardeleanu.
Aniversări Buzoiene
Ianuarie
1-Ștefania Oproescu
2- Mihai Sălcuțan
4-Mircea Tănase
8- Mioara Neagu
16-Alexandru Gaiță
17-Marcela Chiriță
18-Ion Gătej
19-Gabriel Peneș
20-Valeria Manta-Tăicuțu
24-Gheorghe Oncioiu
24-Gheorghe Petcu
28-Grigore Leaua
Februarie
4-Dumitru Dănăilă
4-Denisa Comănescu
5-Nicolai Tăicuțu
7-Spiridon Râmniceanu
8-Mihai M. Macovei
8-Manuela Camelia Sava
12-Dan Puric
19-Liviu Ioan Stoiciu
21-Dan Gabriel Onțeluș
22-Maria Monalisa Pleșea
27- Ana Maria P. Androne
Martie
2-Girel Barbu
4-Aurelian Mareș
9-Ștefan Dima Zărnești
12-Costel Suditu
18-Casian Crăciun
22-Elena Radu
23-Daniela Șontică
25-Mihaela Grigore Burlacu
30-Cătălin Adrian Țânțăreanu
