CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 41 (2)

Virgil DIACONU

Absurdistan

Absurdistan este noua orânduire socială, culmea civilizaţiei atinsă de noul mileniu. Este statul ai cărui cetăţeni pot fi consideraţi adevărate modele umane, indivizi exemplari.

„Perfecţiunea noastră stă în raţiune. Raţiunea nu poate fi dobândită decât prin lichidarea emoţiilor şi a sentimentelor”, spune încă din primul ei paragraf Legea Morală din Absurdistan. Dar şi Preşedintele însuşi, care ne vorbeşte în fiecare zi, de dimineaţa până seara, pe marile ecrane.

Lichidarea emoţiilor şi a sentimentelor este scopul statului Absurdistan. Lichidarea emoţiilor şi a sentimentelor se asigură foarte uşor, printr-un fel de tratament, cu aşa-numita pastilă antiemoţii, pe care o luăm zilnic, dimineaţa, înainte de a pleca la lucru.

Ea este doza noastră de fericire. O pastilă pe zi şi ai scăpat de emoţii, de visuri sau de regrete. O pastilă pe zi şi ai devenit un cetăţean onorabil; un cetăţean raţional. Ai devenit cetăţeanul perfect al Absurdistanului. Ai devenit cetăţeanul absurdistan.

Pastila antiemoţii şi educaţia primită de la Educatorii Raţiunii au dat până acum rezultate destul de bune. În Absurdistan n-ai să vezi nici oameni râzând, nici oameni plângând, nici oameni visători, nici oameni trişti. Şi mai ales nu ai să vezi oameni îndrăgostiţi. În Absurdistan nu ai să întâlneşti decât oameni echilibraţi, raţionali. Decât oameni perfecţi.

Niciun cetăţean absurdistan nu are voie să refuze doza. E interzis! Cu toate astea, s-au descoperit persoane care şi-au aruncat pastilele, în secret, la canal; şi care au revenit în acest fel la vechile emoţii şi sentimente. La interzisele emoţii şi sentimente.

Toţi cei care au fost prinşi aruncându-şi doza au fost pedepsiţi. Toţi cei care au fost prinşi râzând sau au fost găsiţi în întuneric răpuşi de tristeţe, toţi cei care au îndrăznit să se îndrăgostească sau să se revolte, deci toţi cei care s-au întors la sentimente şi emoţii au fost declaraţi infractori afectivi, duşmani ai raţiunii, ai Guvernului şi au fost pedepsiţi.

Cei mai periculoşi infractori afectivi sunt cei cunoscuţi sub numele de artişti. Preocuparea principală a artiştilor, aşadar, a muzicienilor, pictorilor, poeţilor este aceea de a provoca emoţii. Deşi se ştie că în Absurdistan nu ai voie să provoci emoţii; că nu ai voie să trezeşti sentimente. E interzis!

Nu pleca urechea la artişti şi nu lua seama la ispitirile lor. Aceşti farsori, aceşti vânzători de iluzii sunt cât se poate de periculoşi, pentru că ei tulbură sufletele, creează dezechilibre emoţionale, deci se opun Raţiunii. Perfecţiunii.

Dar Forţele de Ordine au fost întotdeauna vigilente şi au ars la vreme toate operele artiştilor: toate cărţile de poezie, toate tablourile, instrumentele muzicale, discurile de vinilin, CD-urile. Pentru că toate acestea nu sunt altceva decât mijloace de infecţie afectivă, mijloace de corupere a Raţiunii.

De curând, Forţele de Ordine au descoperit că artiştii fac parte din REZISTENŢĂ. Iată de ce misiunea cea mai importantă a Scutierilor este prinderea revoluţionarilor şi judecarea lor.

Când am pătruns într-una din casele secrete ale Rezistenţei, am rămas înmărmurit: obiectele găsite înăuntru – vasele de aramă, gramofonul, ceasul cu pendulă, cărţile cartonate, discurile, tablourile –, nu mai fuseseră văzute de mine decât în Manualul Forţelor de Ordine, unde erau fotografiate şi descrise pentru a putea fi recunoscute la nevoie.
Pe abajurul unei lămpi de birou se cocoţaseră doi canari aurii, al căror ţipăt, devenit insuportabil, m-a făcut să scot pistolul. De ce m-am oprit? O scoică uriaşă aflată pe acelaşi birou şi care mi s-a părut că se tânguie când am dus-o la ureche era un semn că marea există cu adevărat…

Desigur, toate aceste mărturii ale decadenţei trebuiau arse, iar artiştii prinşi trebuiau predaţi Justiţiei. Însă curiozitatea m-a îndemnat să pun un disc la patefonul cu pâlnie. Atunci, Boleroul unuia numit Ravel m-a trântit în fotoliu, făcându-mă să visez. Când ştiam atât de bine că în Absurdistan nu se visează. Când ştiam atât de bine că în Absurdistan visurile sunt interzise!

În acel moment mi-am dat seama că în dimineaţa aceea uitasem să-mi iau doza antiemoţii. Altfel cum să-mi explic faptul că eu, Comandantul Suprem al Forţelor de Ordine, m-am lăsat învins de emoţii? De ucigătoarele emoţii?

Eu, urmaşul Gărzilor Pretoriene, al Inchiziţiei, al Gărzii de Fier şi al Comisarilor bolşevici, m-am lăsat furat de emoţii: am ascultat la nesfârşit Boleroul, i-am lăsat în viaţă pe canarii de aur şi am salvat de flăcări casa secretă a Revoltei.

Aceasta a fost clipa în care m-am hotărât să trec în Rezistenţă. Şi să lupt până la capăt. Ca un ales al urgisitei spiţe, silabisind lumina care m-a răpus.


LUMEA PE DOS

Viorel SAVIN vs. direcţiunea Complexului muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău

Doamnă directoare Mariana Popa,

Consider comportamentul Dvs. managerial incalificabil: nu mă contactaţi pentru definitivarea ultimelor amănunte ce ţin de Acordul nostru de parteneriat în Proiectul „NICU ENEA – 55”, dar nici nu-mi răspundeţi la telefon, şi nici la e-mailuri, iar la telefonul de serviciu nu vă pot contacta în interesul colaborării noastre întrucât secretara îmi răspunde invariabil că sunteţi ocupată ori că sunteţi plecată la… Consiliul Judeţean.
După ce în data de 2 iulie 2015 (joi), am lucrat împreună la tabelul cu persoanele şi instituţiile către care trebuia în mod obligatoriu să trimitem albumul monografic şi, la rugămintea dumneavoastră, am convenit tot atunci că îmi veţi încredinţa luni, 6 iulie, sub semnătură, un anumit număr de exemplare pentru a le distribui personal, am aflat că aţi convocat un Consiliu de urgenţă pe care l-aţi determinat „să hotărască” (?) neimplicarea mea – deşi sunt autorul cărţii!? -, în promovarea logică a acesteia. – De ce am fost, din nou, minţit?
Singura explicaţie găsită este că această nouă şi regretabilă acţiune de a bloca accesul albumului „Nicu Enea” la publicul avizat este determinată subiectiv de… neînţelegerea faptului că, în acest caz punctual, „sabotarea scriitorului Viorel Savin”, de fapt înseamnă chiar „sabotarea resuscitării memoriei pictorului Nicu Enea” şi se înscrie în lungul şir al altor acte similare, precum:
– refuzul Dvs. de a contacta muzeele din ţară pentru a ne pune la dispoziţie fotografiile lucrărilor lui Nicu Enea aflate în depozitele lor, în vederea includerii acestora în albumul monografic. (Această sarcină, deşi aveţi un serviciu de specialitate şi avem şi un Acord de parteneriat semnat, care vă obliga, am fost nevoit să o îndeplinesc eu; destul de anevoios şi de complicat, pe bază de prietenii sau pe bază de relaţii de respect profesional!?);
– amânarea stresantă, până pe 26 ianuarie 2015, a îndeplinirii obligaţiei de a-mi pune la dispoziţie fotografiile după lucrările pictorului din depozitul Complexului muzeal pe care-l conduceţi, sub motivul că… „fotograful este mereu ocupat”. (Proiectul era demarat încă din 18 nov. 2013, iar de la celelalte muzee din ţară primisem deja imaginile!);
– tergiversarea sub diverse motive a contactării tipografiilor pentru ofertele de tipar, deşi eu vă depusesem manuscrisul încă din 10 martie 2015, iar ziua de naştere a pictorului (28 mai 1897), se apropia cu repeziciune;
– refuzul de a continua colaborarea cu tipografia pe care v-am recomandat-o (şi cu care negociaserăţi deja termenii colaborării!?), sub motiv că nu vă place macheta, iar fotografiile… sunt neprofesionist realizate;
– refuzul de a-mi încheia un Contract de prestări servicii, deşi d-na Luciana Pascu de la CJ Bacău v-a furnizat baza legală şi v-a înaintat chiar şi modelul adecvat;
– cererea cu ciudată insistenţă de a nu trece numele fotografului muzeului pe pagina 2 a albumului şi impunerea introducerii în locul acestuia a numelor altor persoane, – deşi macheta şi fotografiile din volumul final tipărit sunt exact cele lucrate cu fotograful instituţiei. – Dacă numele lui Mihnea Baran se află totuşi înscris la locul cuvenit, se datorează faptului pe care vi l-am şi comunicat în prezenţa Şefului de secţie, că „Nu înţeleg să vă rezolvaţi interesele personale folosindu-vă de mine!” (Fusesem prevenit că încercaţi să uzaţi de apariţia albumului pentru „a demonstra” în fals incompetenţa fotografului, cu consecinţa imediată a desfacerii Contractului său de muncă şi aducerea pe post a… altei persoane.
– încercarea de sabotare a primei lansării a albumului „Nicu Enea” (din 28 mai 2015 de la Măgireşti, deşi chiar Dvs. eraţi programată să-l lansaţi!), prin refuzul de a distribui măcar o parte din cele 50 de exemplare definitivate de tipografie la cererea expresă a d-lui Dragoş Mănescu, salariatul Complexului muzeal, exact pentru această acţiune la care au participat parlamentari, membri ai CJ Bacău, primarii din zonă, şefi de instituţii din oraşele din jur, intelectuali, scriitori, ziarişti etc.! Mi-aţi motivat râzând că, din grabă, aţi uitat exemplarele trimise de tipografie, la Bacău!? – Am reuşit să contracarez „amnezia” Dvs. arătând publicului prezent cele câteva exemplare (ale mele!) pe care le adusesem (din firească prudenţă!) şi pe care le-am oferit „în numele Complexului muzeal pe care îl conduceţi”, primăriei etc.
– blocarea în magazia muzeului a întregului tiraj al albumului monografic „Nicu Enea” chipurile cu scopul de a-l lansa în toamnă!?… – V-am anunţat că sunt invitat în august la Muzeul Naţional Peleş pentru a lansa acest album! Mi s-a sugerat să mă folosesc de cele câteva exemplare ale mele!
Doamnă directoare Mariana Popa: repet, şi vă rog respectuos să înţelegeţi că în acest caz punctual marea Dvs. satisfacţie de a vă răzbuna pe mine – nu eu, ci instanţele de judecată au stabilit cuantumul apreciabil al daunelor plătite pentru injurii şi calomnie de soţul Dvs.! -, se confundă perfect cu sabotarea resuscitării memoriei pictorului Nicu Enea!
Vă rog, măcar din respect faţă de valorile pentru care sunteţi plătită să le slujiţi, învingeţi-vă idiosincrasiile şi haideţi să încheiem civilizat şi în beneficiul tuturor această colaborare!
Este ultima încercare pe care o fac (şi numai în interesul resuscitării memoriei pictorului Nicu Enea!), înainte de a mă adresa organelor superioare Dvs.
Aştept până luni dimineaţa la ora 8.30 un punct de vedere!
Al Domniei Voastre respectuos, deşi complet derutat,
Viorel Savin, Luncani, 10 iulie 2015

––––––––––––––––––––––

Răspunsul primit sub titlul „Adresa Mariana Popa”:

Vă aduc la cunoştinţă că veţi primi, oficial, un răspuns punctual asupra tuturor interpelărilor dv. insistente şi neavenite în momentul în care, în calitate de manager al instituţiei CMIA, voi avea timpul necesar să dau curs unei astfel de solicitări, având în vedere că sunt alte probleme mult mai importante şi mai urgent de rezolvat pe agenda mea de lucru. Vă rog insistent să încetaţi cu agresiunile şi ameninţările şi să nu vă mai implicaţi, fără nici un drept, în activitatea instituţiei, programând întâlniri, distribuiri şi lansări de carte peste programul stabilit de conducerea şi consiliile de conducere ale instituţiei. Vă reamintesc că nu sunteţi parte finanţatoare la apariţia acestui album şi nici la organizarea manifestărilor dedicate comemorării a 55 de ani de la dispariţia pictorului Nicu Enea (16 septembrie 2015) iar noi cei în drept să ne ocupăm de buna derulare a proiectului “Nicu Enea-55” suntem destul de competenţi să ştim ce avem de făcut în primul rând din punct de vedere legal.
Vă atrag atenţia că nu aveţi căderea să stabiliţi programul directorului Complexului Muzeal IULIAN ANTONESCU Bacău şi nici să-i controlaţi programul profesional şi personal.
Vă rog să daţi curs solicitării juristului instituţiei dacă vă doare atât de mult resuscitarea memoriei pictorului Nicu Enea.

Nota redacţiei: din respect pentru cititorii noştri, am pus diacritice în text şi am dat spaţiu între cuvinte, acolo unde, din grabă, autoarea l-a omis.


Sorin CĂLIN

Zăngănele

Nu mi s-a ridicat statuie, nici bust n-a fost să mi se fi dezvelit. Regia n-a făcut altceva decât să pună figurația în mișcare, tocmai ca eu să nu fiu stânjenit câtuși de puțin. Trecătorilor le-a pus sacoșe în mâini, florilor le-a colorat petalele, cerului un pic de albastru, caselor câteva patine de timp. M-a lăsat pe mine să-mi asum rolul de oaspete sau de locuitor cu drepturi depline. Mi-a servit cea din urmă lecţie. O şi meritam.
Mi-a arătat iarăși cum se pune piciorul în pământ. Aici nimeni nu e mai presus de nimic, nimeni nu este mai înalt nici măcar cu un centimetru, nimeni nu poartă altceva decât un singur chip. E o veritabilă prelegere despre ce ar trebui să se cheme om. Știu că mi se vor găsi destule replici, dar nu de ele îmi este mie teamă, nu ele sunt cele ce m-ar face trist o veșnicie, ci să fiu ignorat tocmai la mine acasă. Să nu primesc salutul ăla banal, privirea piezișă a celor ce nu mă plac, cumulul ăla de argumente pe care toți ceilalți îl strâng pentru dosarul tău și în urma căruia ți se aplică o judecată de valoare.
Aici n-am înțeles eu niciodată: unde să se fi pierdut liantul care ținea odinioară și proști și buni laolaltă și ce conținea el de reușea să coaguleze atâtea suflete mici, așa cum mereu s-au găsit părtinitori să susțină. De la străzi n-am aflat, fiindcă ele nu mai sunt cele de odinioară, ascund dedesubt pentru totdeauna urme pe care n-am cum să le mai întreb în carbon 14 despre trecut. Numele lor aproape că nu-mi mai spun nimic, ele aparțin unor timpuri în care nu m-am încrezut prea mult, dar asta este o deficiență remediabilă. Puține case mai știu limba aceea și sunt atât de bătrâne că abia mai poți scoate două, trei vorbe de la ele. Fabricilor li s-a șters ființarea, murmurului muncitoresc i s-a pus lacăt, bodegilor li s-a furat cântecul de pahar, până și muzicii uşoare i s-au furat partiturile.
Dezavuăm scuipatul pe stradă, injuria și nesimțul. Gândiți-vă la cinema-ul din grădina de vară, căutați-i curtea printre amintiri și spuneți ce vedeți. În afara fundalului sonor, indian pe alocuri, western în alte cazuri, în lumina the end-ului, pe jos era un munte de semințe și mucuri de țigară. Fără ele, fără vânzătoarea de bilete, cel ce le rupea la intrare și țigăncile de la poartă, aș fi mai sărac. Mergeți în Casa Armatei. Căutați zumzetele de acum 40, 35, 30, 20 de ani chiar și nu veți mai găsi nimic. Acolo însă sunt câteva spirite vii, sunt umbrele cântecelor noastre, ale celei mai numeroase generații de cântăreți umili pe la cei ce își serbează modest nunțile, botezurile, cununiile, onomasticile și sărbătorile, peste ele tronează un singur nume: Tataia, colonelul acela îndrăgostit de muzică și disciplină. Ce-ar fi fost locul acela fără micile noastre trăznăi nevinovate? Priviți în spatele lui Vlahuță. Plouată, arsă de soare, înveșmântată în luminițe și omăt, clădirea, monument al culturii, a fost de când mă știu, o atracție nesfârșită. Acolo sălășuia ceva fantastic, ceva ce mă lăsa de fiecare dată cu gura căscată: pianul de pe scenă. La vreo trei ani, în bezna sălii, cu pașii mei mici, umblați prin ,,buzunarul” din spatele scenei, m-am furișat să-i ating tainele albe și negre. M-a vrăjit iremediabil! Spiritul meu este acolo, spiritul omului-comic este acolo, spiritul recitatorului, dansatorului, elevului, consacratului și celebrului, țipătul femeii blonde, al celei ce deținea puterea măturii, toate gravitează acolo. Spiritul artistului trăieşte acolo!
Sunt privilegiat și puțini se pot lăuda cu asta. Am avut eu șansa asta, ca pereților să le pun amprenta mea, coloanelor cu glet ca marmura să le dau înconjur cu palmele desfăcute, scaunelor să le ating catifeaua, treptelor ce urcă pe scenă să am onoarea de-a le călca. M-am ascuns după cortina vișinie în așteptarea reprezentației, lojelor le-am încercat fiecare loc, le-am șters cu barba praful țevilor puse în calea săriturilor buclucașe, ușilor capitonate le-am scârțâit balamalele, cabinelor le-am tocit canapelele. Subsolurilor le-am mirosit motorina, le-am căutat înfrigurat intrările orchestrei ascunsă sub scenă. Misteriosului pod i-am găsit hulubii și tot eu sunt vinovat că le-am ferecat pentru totdeauna porțile spre el, i-am aflat misterul tavanului spre care îndreptam privirea după luminile ascunse în firidele-cupolă până ce ochiul magic avea să-și verse pe pânză nebănuite și incitante scenarii. I-am stat deasupra, am întins mâinile ca în visele mele de copil și-am tronat regește peste ea, unica, misterioasa casă de cultură!
Casele vorbesc.

***

Mai c-aș pleca în lume, nu ca să-mi rămână oasele pe acolo, mai curând ca să văd dacă o amintire de străbun, şi nu dac, face obiectul măcar al unei cruci pe margine de drum.
La noi abundă. Eroi căzuți la datoria călătoriilor bezmetice. Aș fi curios să văd dacă frații noștri europeni cinstesc memoria luptelor oștenilor români cu nebunia sceleraților gazărilor și arderilor pe rugul aruncătoarelor de flăcări, fiindcă noi chiar am făcut-o. Le-am așezat câte o piatră funerară albă, le-am cinstit memoria an de an și le-am ținut pios moment de reculegere. Mai mult ca sigur că nu voi reuși să-mi satisfac această mică necunoscută, dar compatrioții mei ar putea să o facă lejer. Îi văd peste tot prin instantanee postându-se mândri în cadre italiene, nemțești, franțuze și spaniolești, fericiți, ghiftuiți, mulțumiți de propria sine. Aș vrea să-i văd pe fiecare în parte sosind pe meleagurile natale cu învățăturile de civism căpătate acolo, să-i aud izbindu-se cu pumnul în piept pentru o lume mai disciplinată, pentru reguli ca ale altora.
Aș vrea să-i văd mergând pe banda lor de circulație pentru că prefer oamenii vii celor rămași cu creierii și membrele împrăștiate. Aș vrea chiar și CFR-ul de altădată, acela care ferea călătorii de jalea cotidiană de după accidentele de circulație rutieră. Aș vrea carnet de șofer de la douăzeci și cinci de ani în sus, vot de la treizeci de ani în aceeași direcție și aleși de peste patruzeci și cinci. Aș vrea drumuri separate pentru camioane, șosele naționale în afara orașelor, aș vrea personalul meu cin’mii cinci și nu regio, mă mulțumesc cu amărâtul meu de județ și nu cu regionalizarea.
Aș pleca în lume, nu ca să mă întorc la fel ca prostul din zicală, ci ca să-mi belesc ochii la un singur tablou de la Luvru zile întregi, să-i iscodesc culorile, contururile. Aș sta cu gura căscată un an întreg la turnul Pisei ca să-i înțeleg nedreptatea, aș cumpăra abonament la toate reprezentațiile Aidei de la orice oră din zi și noapte pentru a înțelege măreția și gloria marșului final. M-aș așeza jos pe caldarâm și m-aș lăsa năpădit în piața San Marco de toți porumbeii până le-aș da un nume tuturor. Mi-aș suspenda originile 100 de ani, atât cât este diferență între noi și marile civilizații, m-aș băga lor slugă fără simbrie, doar ca să învăț cum să mă port, cum să-mi reconstruiesc casa, cum să cânt, să dansez ca ei, cum să dau la apă nave și nu să le scufund în buzunar ilicit, cum să vorbesc, ce gestică este potrivită, când să tac.
Dragi prieteni călători. Umpleți un pahar cu apă din Sena, aduceți un fir de praf de pe Turnul Eifel și luați o gură de aer de Paris. Puteți să-mi trimiteți și prin poștă un fir de iarbă din grădinile Versaille, un grăunte de nisip de pe plajele Ibizei, o coajă de vopsea desprinsă de pe pistele pentru biciclete din Berlin, un cub de gheață norvegian și două pete de soare elen. Mi-ar plăcea să am în colecție vreo doi stropi suspendați de ceață londoneză, o mostră de cărbune de Wales, un țâr de whisky irlandez și să nu lipsească semnătura lui Shakespeare.
Puneți două pale de vânt, două piscuri de munte, cu lemn cu tot. Să vedem, să vedem…, a! Două legi aplicate, doi polițiști la datorie și doi cetățeni model. Sunt numai buni pentru arca lui Noe de România.


FAPTE CULTURALE

Casa Municipală de Cultură
„Geo Bogza” Câmpina organizează:
Concursul Naţional de Literatură „Geo Bogza”, ediţia a VI-a

Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vârstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii literare.
Se acceptă grupaje de minim 5 şi maxim 10 poezii, editate la un rând, cu Arial 14, obligatoriu cu diacritice (textele fără diacritice sunt eliminate din concurs), în 3 exemplare imprimate pe hârtie A4, trimise în plic A4 închis, pe adresa: Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”, Str. Griviţei, nr. 95, 105600 Câmpina, jud. Prahova cu menţiunea „Pentru Concursul Naţional de Poezie «Geo Bogza»” până la 22 august 2015, data poştei. În loc de semnătură, va apărea pe fiecare pagină un moto ales de autor. În plicul cel mare, va fi introdus un plic mic închis (având scris acelaşi moto), care va conţine un scurt curriculum vitae al autorului: numele şi prenumele; locul şi data naşterii; studii; activitate literară; adresa completă; numărul de telefon şi adresa de e-mail; motoul de pe plicul mic şi de pe filele grupajului de poezii;
Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul Concursului. Laureaţii vor fi anunţaţi până cel târziu la 28 august 1015, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc sâmbătă, 29 august 2015, orele 11.00, la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” Câmpina, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române.
Juriul concursului va fi alcătuit din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Se vor acorda următoarele premii: Marele premiu şi Trofeul «Geo Bogza», Premiul I, Premiul II, Premiul III, premii ale unor reviste literare şi ale altor publicaţii sau instituţii culturale. Prezenţa premiaţilor la festivitate este obligatorie, absenţa conducând la redistribuirea premiului.
Juriul are dreptul de a propune, după caz, acordarea altor premii speciale.
Lucrări ale autorilor premiaţi vor fi publicate în «Revista Nouă» şi revista „URMUZ”.
Contact: casabogza@gmail.com sau tel 0244.336.291


Festivalul-concurs de Creaţie Literară „Avangarda XXII”
Ediţia a XIV – a, 02 – 03 octombrie, 2015, Bacău-Tescani

Regulamentul concursului

Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” organizează cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului de Creaţie Literară „Avangarda XXII”, manifestare care îşi propune descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie, proză scurtă, teatru scurt, critică literară şi eseu în limba română – tineri şi adulţi, începători şi profesionişti -, a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeţi consacraţi, precum şi a celei mai bune antologii de autor, identificarea şi promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură de limbă română din ţară şi străinătate. De asemenea, iniţiativa îşi mai propune descoperirea şi promovarea valorilor autentice băcăuane prin acordarea Premiilor Anuale ale Fundaţiei „Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru Literatură, Cultură, Arte şi Jurnalism.

Condiţii de participare

La această competiţie pot participa:
I. Creatori de poezie, proză scurtă, teatru şi critică literară şi/ sau eseu în limba română din ţară, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia), Gyula (Ungaria) şi din diaspora, cu cetăţenia română, a ţării de rezidenţă sau cu dublă cetăţenie, care:
– nu au depăşit vârsta de 47 de ani şi nu au debutat editorial
– au debutat editorial în perioada 2014 şi nu au depăşit vârsta de 47 de ani
– nu au depăşit vârsta de 65 de ani (scriitori profesionişti),
precum şi
II. Autori de antologii (din creaţia unui singur sau a mai multor poeţi) în limba română, din ţară, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia) şi din diaspora, apărute în 2014

III. Reviste literare şi de cultură

IV. Creatori din domeniile literaturii, artelor, ştiinţei şi învăţământului

Desfăşurarea concursului

I. Concurenţii care nu au depăşit vârsta de 47 de ani, nu au debutat editorial şi nu au primit premiul de debut în volum în ediţiile anterioare vor expedia un număr de minimum:

– un grupaj de 10 poezii,
– 3 lucrări de proză însumând maxim 8 pagini,
– 1 – 2 piese de teatru scurt,
– 2 lucrări de crtitică literară/ eseu de circa 4-5 pagini.

Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate, cu diacritice.

Lucrările vor purta un motto, iar fişa autorilor (care va conţine, în mod obligatoriu, o copie scanată a cărţii de identitate, numele şi prenumele, locul şi data naşterii, profesia, locul de muncă, adresa exactă, numărul de telefon şi de mobil şi adresa de e-mail) se va introduce într-un plic închis, ce va avea acelaşi moto cu cel al lucrărilor.
De asemenea, concurenţii vor introduce în plicul mare un CD cu textele şi fişa autorului culese în word, cu fonturi româneşti (condiţie eliminatorie!), o copie scanată a cărţii de identitate, precum şi două poze color – una bust şi una în picioare, scoase cu aparat foto digital, la rezoluţie maximă.
Conţinutul CD-ului va fi transmis obligatoriu şi la adresa de e-mail: fundatiacancicov@yahoo.com
Concurenţii care au debutat editorial în anul 2014 şi nu au depăşit vârsta de 47 de ani vor trimite trei exemplare din cartea apărută, un CD o copie scanată a cărţii de identitate, un curriculum vitae şi o fotografie.
Poeţii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 65 de ani, vor trimite minimum trei titluri de cărţi reprezentative, un CD o copie scanată a cărţii de identitate, un curriculum vitae şi o fotografie.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru editorii (responsabilii, îngrijitorii) antologiilor care cuprind creaţiile mai multor poeţi.
Poeţii profesionişti, care şi-au scos o antologie din creaţia proprie în anul 2014, vor trimite trei exemplare din cartea respectivă, un CD o copie scanată a cărţii de identitate, un curriculum vitae şi o fotografie.
Prozatorii, dramaturgii şi criticii literari vor trimite o carte editată în anul 2014, în trei exemplare, un CD, o copie scanată a cărţii de identitate, un curriculum vitae şi o fotografie
Directorii (redactorii-şefi) publicaţiilor literare şi de cultură de limbă română, din ţară şi străinătate vor trimite cel puţin trei numere reprezentative apărute în cursul anului 2014, un CD o copie scanată a cărţii de identitate, un curriculum vitae şi o fotografie.
Toate lucrările vor fi expediate până la data de 28 august 2015 (data poştei), pe adresa: Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bacău, Strada 9 Mai nr. 33, etaj III, C.P. 600066, cu menţiunea: „Pentru Festivalul de Creaţie Literară Avangarda XXII”.
Concurenţii premiaţi vor fi, în prealabil, anunţaţi telefonic sau prin poşta electronică în vederea participării la festivitatea prilejuită de acest eveniment.
Organizatorul va asigura transportul, masa şi cazarea pentru invitaţi şi laureaţi.
Manuscrisele, revistele, cărţile şi CD-urile nu se înapoiază.

II. Până la data 28 august 2015, creatorii din domeniile literaturii vor trimite prin poştă sau vor depune la sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bacău:
– o carte de poezie editată în 2014 sau minimum două grupaje de poezie publicate în reviste literare anul trecut
– o carte de proză editată în 2014 sau minimum două proze publicate în reviste literare anul trecut
– o carte de critică literară editată în 2014 sau minimum două articole publicate în reviste literare anul trecut
– Artiştii plastici vor depune minimum trei lucrări semnate în anul 2014.
– Dirijorii de orchestre sau coruri, soliştii vocali şi instrumentişti, ansamblurile folclorice vor depune –
pe CD sau stick – minimum trei piese prezentate la trei spectacole diferite în anul 2014.
– Jurnaliştii vor depune minimum trei reportaje sau anchete sau interviuri, indiferent de mărimea lor, şi
cinci note sau ştiri – toate publicate în anul 2014.
Lucrările, însoţite de un CV, vor purta menţiunea: „Pentru Premiile Anuale ale Fundaţiei Culturale Cancicov”.
.
Premiile:

Pentru prozatorii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 65 de ani:
Premiul „GEORGETA MIRCEA CANCICOV” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2014

Pentru poeţii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 65 de ani:
Premiul „GEORGE BACOVIA” pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2014

Pentru dramaturgii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 65 de ani:
Premiul „ION LUCA” pentru cea mai bună carte de teatru a anului 2014

Pentru criticii literari consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 65 de ani:
Premiul „VASILE SPORICI” pentru cea mai bună carte de critică literară a anului 2014

Pentru poeţii care au debutat editorial în anul 2014 şi care nu au depăşit vârsta de 47 de ani:
Premiul pentru cea mai bună carte de debut a anului 2014

Pentru cea mai bună antologie (inclusiv de autor) de poezie a anilor 2014:
Premiul „GEORGE BACOVIA”

Pentru poeţii care nu au debutat editorial şi nu au depăşit vârsta de 47 de ani:
Premiul de debut în volum al Editurii Fundaţiei Culturale Cancicov Bacău
La această categorie se vor mai acorda Premiile II şi III, trei menţiuni, precum şi premiile unor reviste literare.

Pentru cea mai bună revistă literară şi de cultură a anului 2014:
Premiul FUNDAŢIEI CULTURALE „GEORGETA şi MIRCEA CANCICOV”

Pentru întreaga creaţie literară, Juriul va acorda:
Premiul „OPERA OMNIA” sau PREMIUL DE EXCELENŢĂ

PREMIILE ANUALE ALE FUNDAŢIEI CULTURALE „GEORGETA ŞI MIRCEA CANCICOV” PENTRU LITERATURĂ, CULTURĂ, ARTE ŞI JURNALISM
În vederea stimulării şi promovării la nivel local, naţional şi internaţional a creatorilor băcăuani din domeniile literaturii, artelor, ştiinţei şi învăţământului, juriul constituit va acorda:

Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2014
Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului 2014
Premiul „NICU ENEA” pentru cel mai bun artist plastic al anului 2014
Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun jurnalist al anului 2014
Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun solist-vocal/ instrumentist al anului 2014
Premiul „Dr.VASILE ADĂSCĂLIŢEI” pentru cel mai bun ansamblu folcloric al anului 2014

Notă: Premiile vor fi acordate numai persoanelor prezente la festivitatea de decernare a acestora.
În lipsa premiantului, premiul se anulează.
Manuscrisele, cărţile, materialele, lucrările şi revistele care nu îndeplinesc întocmai condiţiile acestui Regulament nu vor intra în concurs.
Relaţii suplimentare la telefon: 0334405419
mobil: 0721/861045
E-mail: fundatiacancicov@gmail.com

Director Festival:
Victor Munteanu

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share