Fărădelegea lui Călin – Cotul ciril
Nu-i rău…. Sau dimpotrivă.
,,Moartă să mă vedeți, că vă descurcați voi.” Tot de la mama…. Eu ca eu, dar sunt destui cărora nu le vine mănușă rolul donatorului, mai ales când ,,limba de moarte” stipulează expres ca o parte sau destul până la tot din avere să fie dăruită altcuiva. Să fii fiu, părinte, să fii orice fel de moștenitor sau legatar, să ți se lase sarcina de a îndeplini voia testamentară, să ai grijă de bunuri și apoi, la soroc, să le predai fără regret. Imposibil! Însă legea-i lege. (Art. 993)
Un nume sofisticat pentru o treabă nu tocmai…. Fideicomisul instituitului pentru substituit. Impresia se accentuează, fraza Al. 1 îngreunează și mai mult viața delegatului, prelungind agonia și iluzia avutului pentru altul până ,,… la decesul său…”. Apoi se expediază ,,delegatul” la ,,… dispozițiile din prezentul cod referitoare la fiduciar.”, fiindcă despre incapacități se ocupă Al. 3, ba-n raport cu dispunătorul, de-i de dat, ba cu dătătorul și primitorul, de-i de primit. (Art. 994)
Cele noi încă nu-s pregătite să atace cerebral lectorul. Din vechimea Codului Civil se aduc bunurile, ca parte a liberalității, valori mobiliare, ce au altă înfățișare, dar constituie substitut – mai firesc – obiectului ,,incriminat”, și valori imobiliare, amintindu-se obligațiile de publicitate și înscriere în cartea funciară. (Art. 995)
Reguli și opreliști. Am bănuit greșit că imediat. La Art. 996 se clarifică momentul nașterii drepturilor terțului ,,preferat al dispunătorului”: după moartea celui desemnat să dea. Însă se despart apele: ce poate instituitul, adică să administreze și să transmită bunurile testamentare de legat, nu poate niciodată substituitul. În cazul liberalităților.
Până să… se ducă pe lumea cealaltă, testatorul poate impune delegatului să constituie garanții și să asigure bunurile primite cu cheie. (Art. 997)
Încurcate…. Instituit, moștenitor, rezervatar…. Îmi tot închipui cum va să vină ,,… sarcina nu poate încălca rezerva sa succesorală.” și nu ies la socoteală. Una-i acțiune, cealaltă un obiect. Fiind la fel de… uimit de titulatură. Există și persistă, dar se-aude…: cotitate. (Art. 998)
Gata să mă rățoiesc la Art. 999. Că substituitul, terțul care va să zică, nu are a fi deloc implicat în voia testatorului. Rătăcisem informația cu privire la accept. Dar nu mai face doi bani dacă își poate da acordul după decesul testamentarului.
Prima șesime din cod se epuizează văzând cu ochii. Art. 1000. Departe de a se fi terminat combinațiile opționale. Am ajuns la renunțarea beneficiului liberalității. Revine astfel de drept instituitului – îl și văd mulțumit, ușurat de povară. Doar dacă nu mai e cineva suplimentar pe listă sau ce revenea substituitului va merge către moștenitorii lui. La fel de nedumerit ce raport este acela în care ,,… substituitul precedează instituitului…”. Dar fu să fie o citire defectuoasă. A se înlocui precedează – deși forma trebuia să iasă moț în frunte și să mă atenționeze că-i incorectă conjugarea – cu predecedează. Astfel capătă înțeles. Se putea și cu ,,decedează înainte” și nu mai ,,ardeam” o silabă.
Altă secțiune, un nou început. Aceeași…. Complicația revine. Pare că dorința dispunătorului nu poate fi pusă în operă fiindcă nu a prea rămas ce. De a rămas ceva, terțul va fi gratificat cu ce mai este. Din donațiile și legatele pe care le făcuse în favoarea instituitului. (Art. 1001)
Un pic de dreptate, pentru sine. Instituitul poate să încheie acte oneroase și să se pricopsească, ba din sumele obținute la încheierea actelor, ori din reținerea bunurilor lăsate în administrare. (Art. 1002)
Reziduu se numește partea ce ajunge la terț în Art. 1001. De el se leagă imposibilitatea de a-l lăsa prin testament de către instituit cuiva. Ba mai mult. Acesta nu va putea dispune de ele prin donație de-i interzice testatorul. Are o singură variantă de rezervă: șansa de a fi ,,… moștenitor rezervatar al dispunătorului…” (Art. 1003)
I se dă apă la moară instituitului: nu are de ce să dea socoteală dispunătorului sau moștenitorilor lui. (Art. 1004)
Din urmă dispoziții, cu aplicabilitate la liberalitățile reziduale. (Art. 1005)
