Spații culturale nr. 42 (13)

Nicolai TĂICUȚU

RAFTUL CU CĂRȚI

Magda Ursache, Noi vrem Cuvânt! sau alte feluri de cenzură, Editura Eikon, București, 2015, 238 p. Pe coperta a patra a cărții, criticul Constantin Trandafir scrie: Magda Ursache are un fel de a scrie cu acid nitric, deși arată că nu duce lipsă de bemoli, de intuiții critice și chiar de tonalități elegiace. Nu știu dacă am citit undeva sau este invenția mea comparația scriitoarei cu războinicele amazoane. Mai direct, Magda Ursache este structural o luptătoare, care a trecut prin niște arcane în epoca de aur, iar în democrația „originală” și-a pus în mișcare tolba plină cu săgeți: ironia, surâsul, sarcasmul, modul polemic și pamfletar. (…) Și-au găsit nănașa proletcultiștii, oportuniștii, colaboraționiștii, elitele autoproclamate, comuniștii metamorfozați în „anticomuniști”, socialiștii deveniți politruci de dreapta, securiștii din toate partidele. Dar mai presus decât temele și personajele sale este scriitura viguroasă, bine articulată.

 

Dumitru Radu Popescu, Corul morilor de vânt – eseuri, Editura Pallas Athena, Focșani, 2015, 397 p. Cartea cuprinde 59 de eseuri apărute, în perioada 2003-20015, în revista Pro Saeculum. Prefațatorul acestui volum, Constantin Coroiu menționează: Dumitru Radu Popescu nu tratează teme și subiecte, ci le inventează tratându-le. Fapt este că în eseurile sale se regăsesc și se completează prozatorul cu arta sa portretistică, dramaturgul cu știința dialogului, criticul de teatru, poetul, memorialistul, jurnalistul. Altminteri, Dumitru Radu Popescu configurează și în narațiunile eseistice noi universuri care sunt, în fond, perfect congruente cu cele din romanele, nuvelele sau piesele sale de teatru. Cu o libertate a spiritului sans rivages și cu o imaginație prodigioasă, el convoacă în textele eseistice, iar biografia sa cuprinde câteva volume de asemenea scrieri, pe eroii literaturii și artei, pe cei ai istoriei și mitologiei, într-un mod în care ne face să-i simțim mai contemporani decât contemporanii noștri.

 

Lucian Mănăilescu, Atrocitățile fericirii, Editgraph, Buzău, 2015, 120 p. În nota autorului se spune: Această carte adună între coperțile sale cioburile lacrimilor de Murano, în care m-am oglindit o viață întreagă, nu cu tristețe și disperare, cum mulți ar fi tentați să creadă, ci cu bucuria dulce-amară a sufletului. Iar Liviu Ofileanu, cel care semnează prefața, relevă: …Poezia sa este un vehicul care transportă stări și senzații, impresii asupra exteriorității în continuum-ul ei istoric, totul rafinându-se printr-o notație clară, alteori ostentativ laconică, un memento la sărbătoarea unui spirit atent la schimbările de paradigmă ale contemporaneității fără a se înrobi acestora. (…) Citind acest nou volum am rămas impresionat de lejeritatea exprimării unui poet de marcă, generos cu alții și crud cu sine, discret și nobil ca un grec.

 

Florin Costinescu, Convorbiri cu Florentin Popescu, Rawex Coms, București, 2015, 256 p. Autorul convorbirilor argumentează din capul locului: Scriitorul Florentin Popescu face parte din categoria rară a personalităților literare de azi cărora a le adresa o întrebare nevinovată precum Ce mai faci? apare absolut superfluă de vreme ce prezența sa în publicistica culturală, mai mult decât foarte vizibilă, a devenit o marcă. Pentru el, a scrie recenzii, monografii, a face portrete în peniță scriitorilor pe care îi cunoaște – și sunt destui! -, a scrie editorial, a răspunde cu amabilitate la o colaborare solicitată, a participa la aniversări culturale, la lansări de carte, a-și depăna amintirile din copilărie în scris etc. este chiar modul său de a fi ca scriitor pentru care cuvântul implicare are o acoperire aproape totală.

 

Liviu Vișan, Tarot cu icoane, Editura SemnE, București, 2015, 95 p. Redăm câteva mențiuni din postfața intitulată Poezia ca icoană, sub semnătura lui Octavian Mihalcea: … Tarot cu icoane pune accentul pe o complexă lume de simboluri, căi ale inițierii poetice care pot lua, în funcție de grila hermeneutică ce le este aplicată, majore accepțiuni. (…) Întâlnim în cartea lui Liviu Vișan atât ceea ce este accentuat omenesc, sentimente și taine puternice, cât și elevări caracteristice inalterabilelor energii interioare. Spiritul și trupul își găsesc aici elocvente reprezentări lirice. (…) În prezentul volum al lui Liviu Vișan persistă impresia că ar rămâne întotdeauna ceva care ne scapă, atunci când credem mai mult în elucidare. Aici nimic nu este lesne de numit, evidențiindu-se pluralitatea accepțiunilor. Se impune problematica evidentei analogii a contrariilor, lanț care cuprinde diferite trepte ale esenței. Astfel, valorile promovate gravitează în jurul magiei poetice, postură favorabilă perenității actului estetic.

 

Victoria Milescu, Cununa de flăcări – versuri, eLiteratura, București, 2014, 234 p. Din referințele critice (selective) însoțitoare, ne oprim la ale lui Gheorghe Istrate: Poezia Victoriei Milescu capătă uneori aură eminesciană. Acest reflex mi-l asum pe osatura tuturor cărților sale pe care le-am citit – și mereu am rămas închis în meditație. (…) Lirica ei alunecă pe jgheabul unui modernism „lustruit”, fără asperități și provocări insalubre, accentuând, uneori, adevărate volute expresioniste, transpuse pe un basorelief absolut memorabil. (…) Prin golgota poeziei sale se simte, totuși, merituos, un orgoliu bine strunit. Victoria Milescu are un control estetic asupra cuvintelor. Bolnavă de poezie, ea se aruncă, uneori, premeditat, în boala verbelor imprevizibile, dar care, adeseori, creează portativele unei rostiri infailibile și ager supravegheate. E vorba de o lirică temperată în toată desfășurarea ei…

 

Mioara Bahna, Sensuri, Junimea, Iași, 2014, 212 p. În cuvântul însoțitor (Argument), justificativ pentru gestul de a scrie o asemenea carte, autoarea spune: Volumul de față cuprinde o serie de crochiuri pe care am început-o nu cu mulți ani în urmă, când mi s-a oferit prilejul de a avea o rubrică într-o publicație locală de la Râmnicul Sărat, Sensul râmnicean, care, din păcate, și-a încheiat apariția meteorică, deși, din câte știu, era apreciată de mulți locuitori ai orașului. De aici a plecat și titlul cărții – Sensuri – căruia i se pot, desigur, atașa o seamă de conotații. (…) Inițial, s-a dorit să cuprindă numai scriitori născuți la Râmnicul Sărat ori „aclimatizați” aici. Cum publicația era un hebdomadar, am constatat foarte repede că nu am de unde să găsesc atât de mulți râmniceni pe plaiurile literaturii, oricât m-aș strădui, iar să inventez sau să-i proclam literați pe toți care cochetează cu ideea de a fi considerați în această postură nu ar fi fost pasiunea mea…

 

Costel Suditu, Terra nobilis, Editura EIKON, București 2015, 175 p. Pe coperta a patra a acestui volum de versuri, Angela Nache Mamier precizează: Costel Suditu este un Terrestru, legat de glie fără a cădea în poporanism, a rămas în adâncul sufletului un Țăran, căci rădăcinile, în cazul lui sunt sfinte, sunt respectate cu evlavie. A scrie azi despre țărani este AZI o erezie, este pentru el, pretextul de a plasa un spirit de frondă, opus celor care disprețuiesc rusticitatea. Instinctiv, adevărata sa natură a izbucnit precum vulcanii din zona Buzăului natal. Acest izvor pare fără sfârșit.Unii îl pot apropia de filonul „La Lilieci” al lui Marin Sorescu, de „Moromeții” lui Marin Preda, de „Spoon River” al lui Edgar Lee Masters.

 

Traian Gh. Cristea, Magistrul din templul rostirii – Florea Șt. Costache, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2015, 206 p. În Notă asupra ediției autorul vine cu câteva precizări: Prezenta ediție are caracter omagial-comemorativ (împlinirea a trei ani de la trecerea la cele veșnice) și cuprinde o serie de materiale menite să ilustreze valoarea unei personalități care a slujit cu pasiune și devotament, cultura și spiritualitatea zonei Râmnicu Sărat vreme de 61 de ani. Sunt incluse în carte atât documente care au mai fost publicate de noi în timpul vieții profesorului, poetului și epigramistului Florea Șt. Costache, cât și altele noi, păstrate în diverse arhive personale. Sunt incluse, cum era și firesc, impresiile, gândurile de lumină ca o reflectare a recunoștinței neșterse față de un apostol, de un creator virtuos și față de un Om cu un ales caracter, cum rar se întâlnește…

 

Viorel Frîncu, Drăgaica. Târgul dintre țări, Ediție revăzută și adăugită, Editgraph, Buzău, 2015, 206 p. În prefața acestei ediții, semnată de cercet. șt. princ. dr. Sorin Geacu, se precizează: Un volum consacrat unui vestit târg din Muntenia, Drăgaica de la Buzău, este nu numai binevenit, dar și necesar. (…) Amplasarea geografică a târgului la intersecția drumurilor dinspre București-Urziceni către Focșani și restul Moldovei, și a celui dinspre Brașov către porturile dunărene Brăila și Galați, dar și la contactul Subcarpaților Curburii cu Câmpia Bărăganului, au determinat marea varietate a produselor comercializate. Caracterul de târg al Drăgăicii s-a împletit, o lungă perioadă de timp, cu cel de obor de animale. Aria de participare la târgul Drăgaica a depășit constant limitele Munteniei, cuprinzând și sudul Moldovei și sud-estul Transilvaniei. Trebuie subliniat faptul că Drăgaica a avut un rol important în dezvoltarea orașului Buzău.

 

Petrache Plopeanu, Traficanți de suflet, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2015, 200 p. În cronica de întâmpinare rostită la lansarea acestui volum, Valeria Manta Tăicuțu menționa: Pornit pe joacă – dar una tragică, Petrache Plopeanu scrie un volum „în răspăr”, intenția cathartică a scrisului fiind vizibilă de la bun început. Derapajele verbale, acumularea de balast, schimbarea – de sens și de direcție – a cuvintelor se înscriu într-o artă poetică „pe dos”; „bagajul învechit” din mâna îngerului care trece „peste calea ferată în fugă” simbolizează, fără îndoială, tot ceea ce nu se mai potrivește cu aceste vremuri de „coridă nătângă”, în care idealurile, puritatea, speranța etc., adică acele urme de abur ceresc” sunt incinerate „într-un nou Auschwitz”.

 

Ioan Nicolae Mușat, Catedra Sfântului Mare Mucenic SAVA, Editura ALPHA MDN, Buzău, 558 p. Din Cuvânt despre o pledoarie pentru încreștinarea ortodoxă a lumii semnat de prof. Gheorghe Bucur am extras câteva argumente: … Autorul este un dacolog creștin orthodox. De aici,cele două perspective fundamentale din care este scrisă cartea: viziunea religioasă biblică creștin-ortodoxă, precum și dimensiunea istorică, dacologică și patriotică. Având pregătire tehnico-științifică de inginer automatician, dl. Ioan Nicolae Mușat a pornit pe drumul profesiei cu o concepție logică, pragmatic asupra vieții. Spirit complex, depășește prin idei și aspirații, marginile limitate exact ale realității înconjurătoare și, cu spirit inovativ, propune modele creatoare. Înțelege că omul, creat după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, are datoria să lupte pentru adevăr, credință, bine și frumos, pentru idealuri și realizarea lor.