Brigada diverse – Înv(a)ță T(i)a (c)ea (r)ea
12-13 februarie 2022
Înapoi la cuvinte.
Îmi retrag encomiastica tiradă despre bărbăție, repurtată în pusta brigăzilor mele, aninată de calul lui Attila, înaintată descendenților cotidieni cu titlu de înainte descălecători ai ieșirii din chingile pripoanelor europene. M-am înșelat. Tatonaseră terenul minat, ca să pară ceea ce au devenit: doar niște jucători pe tabla presupușilor dafnofori, cârtind că sua-rezii și alianța ostășească ar fi de când lumea perdanți. Asta cam seamănă leit a curvăsărie diplomatică.
Când se credea că România suferă puternic de debilism și că deține de la cap la coadă o doză uriașă de nătărăie, s-a găsit proba definitorie care să o scoată din frunte: ministrul britanic de externe, care, vede-se lesne, nu știe pe ce lume trăiește. Altfel spus, le cam încurcă geografic.
Unii cântă. Mai și turvinesc (o conjugare la libera alegere). Ceea ce pentru alții poate constitui motiv de deznădejde. Li se spulberă visele transfrontaliere la audiția adelaiană a notelor din subsolul existenței umane: ,,Îmi place să fiu femeie!”. Cum și mie îmi repugnă să fiu altceva decât bărbat.
Între manifestanți și autoritățile depuse împotrivă-le se deapănă o singură diferență: furnizorul de salariu. Chiar dacă par oameni și unii, și alții.
Doamne! Acum suntem vasali. Mai ieri, sosirea Nato-ului împărțea poporului curcubeie și zâmbete bush-iste, nelăsându-ne să anticipăm alejanța clamată azi, în preajma escaladării războinice rusofone.
Teoria preamăririi este reală. Oricine se lipește de un jilț ministerial – pe care, la prețul de achiziție actual, și l-ar dori Ștefan cel Mare, fiindcă valorează cât trei de-ale lui, construite din gorunul cel mai înalt din împărăție -, primește la pachet în vocabular particula, ,,eu” cu declinările și conjugările aferente. În speță finanțistul care promite pensionarilor: ,,… vin cu măsuri.” Le aduce de acasă?
Contrar celor ce formulează imbatabile apoftegme, ce ne-am face dacă fiecare român – măcar – și-ar transforma dorințele în realitate, recte cea de a avea un bar? Nu în intimitate, ci public. Presupun că… nimic. Apropo, eu (!) nu-mi doresc unul. Niciunde.
Ori e tembel, ori se crede Napoleon. La răzmeriță, cerințele de calm maxim echivalează cu ațâțarea. Ori, până și împăratul a decăzut.
Buntușnica doamnă s-a ofuscat. Își abandonează clasa, pentru care motiv, luni, de la prima oră, va fi pontată ca absentă. Doamna învățătoare. Supărată foc că odraslele pregătite anterior au devenit fudule și pretențioase, periculoase și amenințătoare, bogate și neabordabile. Doamna își demontează singură argumentele și nu-urile potrivnice. Opinează că a pregătit oameni. Și iată că nu sunt. A opinat că meseria ei nu poate fi considerată o marfă de pus pe tarabele pieței. Și totuși așa este. Doamna uită că societatea a atins nivelul capitalismului…. Unele sub altele, toate câte o trimit în grevă ,,morală” sunt demontate de un singur gest, al primirii, invocabil pentru explicarea situației reale, degradante în care dascălul s-a cufundat singur. Gestul primirii de flori….
În locul flamurilor, protestatarii francezi ar fi putut flutura furci și topoare. Ar fi echilibrat întâmpinarea cu tancuri, arme și gaze lacrimogene.
