Fărădelegea lui Călin – Cocul ciril
În spiritul aceleiași posesii….
A ta, asupra bunului altuia, dar și asupra fructelor acestuia. (Art. 928)
Varianta opusă permite un simplu uz, nu uzucapiunea deplină, declarată fiind proprietatea inalienabilă. (Art. 929)
Termenul grație pentru intrarea în posesie, deși imobilul aparține altuia: 10 ani. După, orice ins care a dispus de bun nemijlocit, poate deveni proprietar. Cu câteva condiții: deținătorul înscris în cartea funciară să fi murit sau să înceteze a mai ființa; există o declarație de renunțare; imobilul are înscriere zero în cartea funciară. Discutăm totuși despre cazul în care cel ce folosește terenul în interes propriu, uzucapantul, să aibă o legătură cu proprietarul. Toate acestea având nevoie de un pas următor, propria cerere de înregistrare la intabulare, după împlinirea termenului contractual sau înainte ca o altă persoană, cu temeiuri legitime, să înregistreze pentru sine înscrierea. (Art. 930)
Să fie cuviincioasă, fără alte gânduri ascunse. Reducându-se deceniul de uz la cel puțin jumătate, înscrierea în carte… devine de necontestat. (Art. 931)
Am păstrat, deși neintenționat, lipsa vicierii ca încă un atu pentru obținerea incontestabilă a titlului de proprietar pentru uzucapiune, care, constatată, ar suspenda-o. Aceleași două termene, 5 și 10 ani, declarându-se doar după deces, încetare sau renunțare. (Art. 932)
Posesor, noua posesiune, unire de posesiuni, ca să-și invoce uzucapiunea, ale sale și ale ,,… autorului său.”. (Art. 933)
Și ca s-o ,,reteze” secțiunii, Art. 934 adună sub conciziunea sa toate câte-s ale prescripției extinctive.
Posezi, ți se oferă, prezumat, la ,,… un titlu de dobândire a dreptului de proprietate…”. (Art. 935)
Lăsând faptul inversărilor, ca tehnici literare în propoziție, în plan secund, de notat interpunerea bunelor-credințe și actelor definitive sau în curs, pentru posesie, față de terți. (Art. 936)
Dăm imobilele pe mobile și tranzacția corectă de vânzare-cumpărare pe una oneroasă. Dar cu accept. O bună-credință întreținută de lege și… naivitate. Legea că-i dă neproprietarului drept să vândă un bun neaparținându-i, unei persoane să-l cumpere și să devină stăpân pe el. Naivitatea celui din urmă posesor, că a lăsat informațiile prețioase să i se ascundă. Presupunerile ar fi fost de prisos, îndoielile despre bunul abuziv tranzacționat dispăruseră din momentul ,,neproprietar”-ului expus negustor cinstit. Bunul era pierdut sau furat. Trei ani la dispoziție oficialului pentru intentarea acțiunii. Vreme în care falsul poate păstra obiectul până la recuperarea sumei plătite pe el, dacă acesta a fost achiziționat de la o persoană care vinde aceleași obiecte sau de la licitație. Să fie bunul mobil altceva decât accesoriu la un imobil. De la vânzare la dreptul de uzufruct și efectele, analog. (Art. 937)
Atributul pe subiect. Ca ,,se bucură” în Constituție ,,buna-credință” în Codul Civil, adăugită posesorului, care nebăut și nemâncat, fără ca gura să-i miroasă, era în lipsă de cunoștință că vânzătorul e un posibil și în fapt măsluitor de drept de proprietate. Și trebuință ioc de așa informație. Altfel…. (Art. 938)
Strict la uzucapiune, în alte împrejurări decât cele prezentate până acum, după același termen de 10 ani, se poate obține titlul de proprietate. (Art. 939)
Bunuri mobile sunt și titlurile la purtător. Aplicându-li-se restricțiile și beneficiile acestei a treia secțiuni. (Art. 940)
