Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – Con(o)r A(n)t (e) ef(o)r (ș)i… za(c)e

19 ianuarie 2022
Ba știu cum este la alții: exact ca la noi. Are unul o freză pe stânga, românul își comandă la salon una la fel…. Că mai vine și cu păreri pe lângă…. Certitudine infirmată. Apleacă urechea, mai pune vreo două prepoziții de la el, o parte de propoziție fabulară și o expune la galantar. Iaca! De unde să fi știut că trei sunt nemaipomenite și-al patrulea îngrămădit ne-ar face prea ,,imuni”? De unde să ne fi trăsnit ideea că dându-i de lucru de mai multe ori pe an organismului, îi chinuim zilișoarele, că-l ,,biciuim”?
Nu doar ,,de mai mult” va avea nevoie românul declarat și condamnat la ,,oriunde mi-aș face contract de utilități, tot prețul ăla-l voi plăti”, ci de mult mai mult sau măcar așa cum era. Cinci la sută tva e de râsul curcilor și prostia deștepților. Am efectuat un experiment. Dureros fiindcă întotdeauna despărțirile mi-au indus un sentiment de tristețe și de spaimă. Am bifat la o companie îmbietoare cu numele, speram îngăduitoare cu…. Deh, gaze, în caz că… electricitate. Dominantă cerința estimării consumului, bazată pe ,,metehnele” lunare maxime în luna de vârf. Scriu sincer, cifrele comune elevilor codași și adaug un zero. Privind uimit, bulversat și gata să…. Doamne, iartă păcătoasa persoană fizică și fie-ți milă de umilul tău consumator! 3365. Leuți. Peste nivelul meu salarial cu o sută. Încerc un spasm, deschid gura și dau năvală…. Nefericitule! A câta oară….
Deși primul, nu i-a stat în fire să uzeze limbajul plastic pentru…. Mirările-mi sunt totuși la nivel maxim. Cum de din senin a schimbat placa îndemnului la rapel și de ce nu doza a patra? ,,Rafinel”, nesfiit, e cuprins de grija aceleiași sănătăți după ghiftuirea cu vaccin.
Auzi la ei: cine îl întreține? Astfel mă întreb unde și-au trăit ultimii 32 de ani reporterii ce nu înțeleg cum de un moldovean nu a primit nici măcar o para chioară ca salariat? Or fi auzit de rentieri, de acționari…?
Plângătorii și tânguitorii neamului eminescian sunt într-o gravă eroare de percepție: una-i ce-i dorea el ei, dulcii Românii, și alta din ce neam ,,nobil” se trage poporul. Că se mai înșeală și geniile. Azi, trăitor contemporan, și-ar fi ucis seminția fără să clipească.
O glumiță nu strică. Desigur, neimputabilă mie, gata să descrețească frunțile încrețite de poverile virusale ale conaționalilor. Se face că (vre)odată cineva declarase pentru români o zi liberă, spre cugetarea situației australiene a lui Djokovic. Bună, zău!
Cine nu ar privi la galantar siderat, chiar dacă fake-ul de la prima vedere nu e ceea ce pare a fi Putin?
Are cine înfige ace în cojocul tenismanului. Ale cangurienilor sunt cele mai potrivite. Și să mai știți de la mine, actele de caritate nu sunt mereu ceea ce par. Și nici filantropii oameni cinstiți.
Și clima s-a schimbat, și pământenii noștri. Culeg ca grecii măslinele și portocalele, dar porumb. La spartul târgului și la detonatul puștilor de vânătoare. De unde și confuzia țintei și prinderea-n cătare a întârziatei vrednicii a mureșencei.
Capabil da. Eficient? Măcar le-a distrus ucrainienilor datele electronice? Sau e vreo manevră valahă de pârjolire intenționată până trece primejdia rusă? Cum e, nea Bill, cu malware-ul?

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share