Propoziții pretențioase – Afixali
De rămâi și tu în pragul afaziei, răsucești în mormânt pe tata-mare și rememorezi pe ale tale.
D-ele de pomină. Nu doamna Lucica ne făcuse ,,lipeala” cu CAR-ul oraș? Nu ea stăruise pe lângă madam Albu să ajute doi tineri cu copil și fără casă? Nu tot ea picase în păcatele ,,filantropiei” ,,binefăcătoarei”? Nu tot de acolo încurcătura? Adicălea niciuna. ,,Propunerea” de infarct cu adresant greșit fusese pusă pe rol pentru boacănele responsabilei. Aflarăm toți cei implicați în ingineria financiară a doamnei, în urma unei verificări și confruntări interne și după o deschisă anchetă care nici până azi nu a demarat o cauză în instanță. Doamna și cei patruzeci de hoțiți. Tamjă…. Povestiri de înșirat vineri, noaptea.
Le ții minte, dar le mai și uiți. Eram sigur că după Anton nu mă voi opri mai înainte de căsuța verde cu etaj. Și totuși…. Peste drum, imediat după ce urci de pe strada Proletari, faci dreapta, lași casa nouă construită de pe colț și te abați acolo unde ne-a găsit tata de lucru doar pentru schimbul de jgheaburi. Astfel se explică abaterea atenției. Prea puțin, prea repede și cu mult timp înainte de Anton, pe vremea căruciorului ticsit de scule și accesorii, afișând ostentativ, de nevoie, podoabele muncii noastre. Nu poți fi altfel când văzul lumii te etichetează mai puțin decât ești. Ceea ce afectiv a dăunat dintotdeauna. Dar înveți ce este demnitatea cu fiecare împingere a lui și fiecare metru parcurs și o porți din ce în ce mai mândru. M-am încredințat că nu greșesc, cercetând atent potecuța și florile ce străjuiesc pe lângă bătrânescul edificiu imobiliar. Pe Google.
Casa cu acoperiș verde. Invidiată din primul moment, jinduită țiglă cu țiglă metalică. Mi-aș fi dorit unele la fel peste al meu. Cum am avut mereu o slăbiciune pentru lucrurile ieșite cu totul din comun și într-o mică parte am și reușit. Nu-s multe de depănat, deși flecuștețe au fost destule. Ca de-ntâi am dat atacul în hornuri (de-ați ști ce greu îmi vine ale pluraliza astfel), inutile de când dat-au gazele iama pe străzile râmnicene și dincolo de ele, în case, debranșate de la lulelele sobelor de teracotă, suficient de insuficiente, cât să renunți la ideea învechită că smalțul și șamota furnizează căldură cu toptanul și ostoiește oscioarele înghețate peste zi. N-am iertat niciunul, le-am ras de la rădăcină, le-am astupat gurile fumegăcioase cu scândură și tablă. Celelalte operațiuni s-au consumat după un prânz întârziat din cauza amânărilor noastre repetate, fără afinate, fără pretenții mai sus de Coca-cola, epuizat după soarele suportat deasupra casei părintești. Fiul proprietarilor, cel mic, fost angajat și coleg de întreprindere la Intercoop. Cel mare, reparator tv, proprietarul râvnitei mele culori verde-natur, în aceeași branșă cu fratele meu, Viorel. C-o mai fi fost și ăl bătrân în vreo ,,combinație” de șpriț pe timpuri cu tata…. Se prea poate. Flecuștețe și nu prea. Cele trei jghebulețe și burlanele, atașabile unui surogat de baie-bucătărie de vară, cu vechi și nou, cu forme și înălțimi diferite, pe față și în dosul lor, nici mari, nici mici, prin urmare…. O ploaie lipsea, dar nu se putea altfel, nu mai pronunțam de mult cuvinte cu afereză uimit de ,,contractul” lui tata cu… Dumnezeu, cel prin care conveniseră așa: el termină lucrarea, El dă cu apă ca să probeze trăinicia și eficiența lor. Sau pe unde e vreo mică scăpare de la lipit. Dovedise torențiala cum jeturile de pe acoperiș se afluiau corect, fără să lase picătură de ploaie pe jgheaburi și cele de la buza coturilor la final de burlan să ajungă acolo unde era menit: în canalizare.
