Fărădelegea lui Călin – Nodul ciril
Limbajul semnelor…. P-aci litere, pe dincolo cifre. Nu m-ar mira câteva pictograme, fiindcă încă nu-s puse la punct traducerile cuneiformelor.
Mai facem un pas, doi înapoi, util generalizării drepturilor, faptelor, raporturilor, desigur, juridice, reluării opozabilității către terți la nivelul notării, garantat, dar nu din acest alineat întâi, ci din secundul, în cartea funciară. Permiteți-mi să rămân tot așa de ,,fracturist”, să nu las la întâmplare nedumeririle, deosebirile și asemănările cu partea cetățenească de toate zilele și faimoasele-i cutume inevitabile, mai ales după noile reglementări Doom, în ale cărui uzanțe au fost acceptate 3600, printre ele și știuta declinare la prezentul (continuu) al verbului a… continua, refuzată o perioadă, reluată de mai ieri înainte. Așadar, deci și prin urmare, continui continuu Codul Civil. Nu vă spun, chiar dacă altceva nu fac, că nu oricum funcționează ,,ba dimpotrivă”, doar simpla cunoaștere a situației de fapt, înscrierea, pe calea oficială, devine insuficientă, adjuvantul fiind stipulările legale. Generalizării particularizarea. Al. 2 a trecut la un alt nivel al semnelor, deși litere erau douăzeci cât numerele bifate variațional, sub tutela-i se înșiră tot atâtea disponibilități de notare în cartea funciară. Pe-ndelete. Interdicție și ridicare de măsuri. Declarare de moarte, în cerere și hotărâre judecătorească, chiar și de anulare, rectificare (oamenii mai și reînvie, pasă-mi-te). Să fie bun comun. Destinație – casă de locuit pentru familie. Locație (versiunea cu iune) și cesiune, deci: contract de închiriere, respectiv transmitere de drepturi. Aport de uz la capital de societate. Interdicție de înstrăinare sau grevare. Vânzare. Revocare/denunțare contract. De-ale noi…. Comisoriu (în pact), rezoluțiune (în declarație), deși-s cam la fel, la nivelul declanșării și finalizării. Antecontract, pact de opțiune. Preemțiunea. Intenție înstrăinare, ipotecă. La schimbarea de rang pentru: ipotecă, poprire, gaj, garanții. Deschidere de insolvență, închidere de procedură la ridicare de drept de administrare. Sechestru, urmărire imobil, fructe, venituri. Acțiuni prestație tabulară, justificare, rectificare. Acțiuni în apărare de drepturi reale, în partaj, desființare acte – de s-a ajuns la nulitate -, rezoluție de ineficacitate, acțiuni revocatorii etc. Debutul unei acțiuni penale pentru înscrierea în cartea funciară. Iar ca lămurire finală și definitivă, terț: ,,… orice persoană care a dobândit un drept real sau un alt drept în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.” Lung el, Art. 902, lungit și eu.
Fapte și… hârțoage. Notabile. Adică încă ceva la înscriere. Incapacitate/restrângere de capacitate de exercițiu (de mult n-am mai…). Declarație de expropriere. Și alte. În zgârcenia sa, Art. 903.
Numai mie nu mi s-a putut aplica Art. 904, să pot determina al doilea proprietar de la care am cumpărat să ceară notarea promisiunii de vânzare și suma pe care am cedat-o pentru imobil. Fiindcă n-am știut, fiindcă nu s-a găsit un deștept să mă…. Deștepte. M-au prostit însă prin omisiune. Aș fi deținut astfel măcar un dram de siguranță, atât, trei luni.
După un mai vechi obicei de purtare la alt număr de ordine chestiuni ce țin de o anumită stipulare, Art. 905 preia cele 3 luni de la Art. 904, le face pachet, deși era clar, și șterge notarea din funciară dacă nu și-a împlinit menirea: vânzarea definitivă. A doua posibilitate, ipoteca. În același spirit, decad din susținerea legală ,,Anul, luna și ziua…” notării.
Altfel nici că se putea. Promisiunea de vânzare către mine figura în acest cod încă de pe atunci, din 2003, la prima parte de imobil, cât și în 2009. Căpătam astfel încă trei luni lângă celelalte. O altă lipsă din cunoștințele mele juridice mă puteau determina să cer, după jumătatea de an de grație, să mi se facă un contract mai ,,valabil” decât cel notarial. Nu era parte imobilul în nicio vânzare silită, precum la Al. 2. Radierea vine de la sine în virtutea termenelor deja bifate. Toate câte le-am spus aplicabile ,,… prin asemănare și pactelor de opțiune…” Așa se întâmplă când n-ai niciun gând, bun, pentru beneficiar, cetățeanul: scrii despre lucruri pe care nu le definești anterior. (Art. 906)
