Propoziții pretențioase – Afluiși
Mă duc…. Să am de unde mă întoarce.
Drăgăicuțele case ,,cercetate” de noi nu se îngrămădesc a se iți cu zecile. Cel mult câteva unități. Peste drum de doamna profesoară două imobile la alegere. Unul bun de bătut brazii, altul de lucru. Deci? Ambele. Ca să nu afectăm relațiile, fiindcă ușor te debarasezi de oameni, greu ți-i reapropii sau deloc, am decis să mergem și la domiciliul angajatoarei noastre de la Solidaritatea…. La măsurat și cât se poate de repede la montat. Nu m-am afiliat degeaba la uzul unei afișări de bun simț interpuse unui posibil trecut sau viitor conflict, nu avusesem împotriva doamnei ce ne angaja a doua oară nimic. Dânsa cu ale sale griji pentru fosta Solidaritatea. De aceea ceruse pentru primul angajament unui subaltern să caute meșterii potriviți. Un bai cerut, rezolvat cu grijă și posibilitățile momentului. Voi dezvălui…. Ne-a găsit, însă în stilu-i ,,alunecos” a lăsat să se creadă că depindem de el. De aceea reticența de pe urmă. Casa de calibru mic, neașteptat de ,,intimă”, utilată pe exterior – nicio îndoială că interiorul ar fi păstrat arhaismul primei cărămizi așezate peste temelie – după ultima autohtonă înfrumusețare. Nimic strident, nimic opulent. Afirmai și atunci, în taina oaspetelui, mirat că o așa ,,stăpânire” peste o avere omoloagă celei ,,statale” nu se însoțea de măcar un dram de extravaganță și megalomanie: mai sunt și astfel de oameni. Modești în comparație cu ideea de mare șef. Lucrarea noastră de jgheaburi și burlane se situa la același pol, întregea oarecum pachetul minim de confort și siguranță, să nu strice fasonul îmbunătățirilor termo-izolatoare și să nu contribuie la deteriorarea lor prea repede. Deși casele mici par să înlesnească munca tinichigiului, ,,afluind” întreg ansamblul de operațiuni, reducându-i considerabil timpii de lucru, nu tot ce este mic este și ușor. Ba are colțuri dese, ba cârligele sunt în hăis și-n cea, ba nu ai…. Și n-am avut loc ca la mare, unde tragi aerosol în piept din orice poziție, nici ca la munte. Ca la câmpie, ca la noi, unde umbra naturală este la mare preț, iar dacă mai dă și roade și face capului necazuri a doua zi după îngurgitare, se apropie de perfecțiune. În cei opt-nouă metri ne-am trezit cu un tavan din frunză, coardă și ciorchini. A cărui străpungere a necesitat ceea ce ne ,,place” mai mult: grija excesivă. Și-am cerut unealtă de ajutor suplimentară încă o foarfecă. Dar pentru amputat via în locurile unde se îmbinau părțile jgheaburilor deja asamblate. Scuzându-ne că altfel nu se poate. Nici burlanele n-au fost scutite de o așezare normală. Două dintre ele contorsionându-ne membrele superioare, deopotrivă cu gâtul, în felul cel mai neobișnuit. Unde e loc puțin și obiectele plantate pe ,,veci”, nici meseriașului nu-i este tocmai bine.
Neînșirând totuși un aforism, ci o realitate. Aceeași în care slippery-ul a avut, în cele câteva ocazii, un soi de cui împotriva mea. Ori soarta fuse ,,crudă” în cele date. Trecusem repede odinioară de colțul Oborului cu Coțatcu, partea interioară, casa mamei acestui purtător de ,,cuvânt”, din motivele invocate, dar și pentru insistențele de a face câteva constatări și reparații dovedite a nu avea temei, mai ales după fraza ,,Găsiți voi o soluție, sunteți meseriași!”. Deși era clar că pe ,,osatura” veche nu se pot executa ,,cârpeli”-le propuse de acesta. Despre începuturile și finalul relațiilor după promisiune, altădată.
Fără să fie o lucrătură în tablă, vizita de ,,dimineață” pe bătătura vecinului de gard tot muncă se cheamă. Una mai delicată, mai înnobilată, dar după toată tevatura descărcării instrumentelor muzicale și accesoriilor de trâmbițează însurătorile. Și nici atunci. Motivul prezenței pe o vreme ,,inexplicabil” de caniculară de iulie, cea convenabilă afganei nații, nu unui amărât de… truditor.
