Spații culturale nr. 46 (13)
Raftul cu cărți
Nicolai TĂICUŢU
Raul Constantinescu, Vivisecții, Editura LIMES, Florești, jud. Cluj, 2015, 147 p. Prefațatorul acestui volum, Mircea Petean, conchide: Aceasta e poezia lui Raul Constantinescu din Vivisecții, o carte de poeme de mare complexitate, pe care autorul ei o oferă celor ce încă mai cred în poezie ca pe un îndemn de a urca pe noi culmi spirituale, coborând tot mai adânc în ei înșiși, căci dorul de-abisuri clatină, macină munți… Cartea este însoțită de note bio-bibliografice și de referințe critice semnate de Iv Martinovici, Ion Arieșanu, Dumitru Hurubă, Eugen Evu, Amalia Voicu, Victor Sterom, Constantin Stancu, Radu Igna, Ion Itu, Emilian Marcu, A.I. Brumaru, Valeria Manta Tăicuțu, Ion Urda, Monica Grosu, Gheorghe Mocuța, Iuliu Pârvu și Augustin Cozmuța.
Nicolae Mihai, Insomnii scoase la licitație, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2016, 98 p. Pe coperta a patra a cărții este inserat un fragment din referițele critice semnate de Valeria Manta Tăicuțu: Sensibilă și contemplativă, poezia lui Nicolae Mihai seamănă perfect cu autorul ei: nu se zbate să iasă în frunte, nu-și agresează cititorul, nu încearcă să-i schimbe punctele de reper în momentul lecturii. E limpede că ochiul și inima au intervenit și au influențat actul de creație, că nu se face risipă de cuvinte și că scrisul n-a fost urmat de muncă de bijutier pentru cosmetizarea imaginilor dintru început izvodite. Rostul poetului nu este de a ține minte mizeria existențială și de a o transpune în versuri, ci de a vedea ceea ce este etern, sublim și totuși fragil în lume.
Florin Dochia, Cântece pentru Inanna/ Chansons pour Inanna, Fundația Culturală Libra, București, 2015, 62 p. Frumoasele cântece, nu?!, că doar aparțin lui Florin Dochia, sunt în număr de 16, însoțite de 16 desene de Lidia Nicolae și cu versiune în franceză de Laura Șerban. Volumul are și un moto: în fond, nu există decât sex și moarte; restul este decor. Cine este Inanna? Ne spune poetul în cântecele sale, precum: tu ești făptura – vag ecou al tristeții/ ce-mi învăluie inima și-mi lipește palmele/ de tâmple – și iar curge pe mine/ ca o manta de hârtie acel/ cald sentiment al zădărniciei/ de care am tot vorbit, am ținut/ și conferințe pe la casele mari/ ori am colindat cu el pe la casele mici… (fragment din Cântec pentru Inanna, 15).
Marian Ruscu, Apă și foc, Editura EMIA, Deva, 2015, 154 p. Și spune autorul pe coperta a patra: Când apa și focul se întâlnesc, ia naștere o pasiune tensionată de o așa încleștare, încât totul se isprăvește în abur și fum. Lupta intimă dintre cele două elemente se transformă din autodistrugere acceptată, în una dorită. În acea înrudire temporară, se contopește senzația cu satisfacția, senzație a chinului, dar și satisfacție a împlinirii, eliberării, nașterii unui tărâm imaterial. De fapt, ce este tot ce se-ntâmplă în ceea ce trăim, în ceea ce ne înconjoară, decât o succesiune de senzații și satisfacții?
Flavia Adam, Femeia de nisip, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2015, 110 p. Întru prezentarea cărții, cred că poemul femeia care vă locuiește spune totul: vă privesc din rotundul acestui cer:/ eu, cea de-o seamă cu voi,/ de-atâtea ori m-am aruncat m-am aruncat în mare și-n foc,/ dar focul nu m-a primit în brațele sale.// vă vorbesc din negrul acestui pământ:/ eu, cea de-o seamă cu voi,/ sunt de purpură./ dinainte de a mă naște,/ vă locuiesc în taină,/ iar sângele vostru îmi este casă.// judecă, Doamne, căci numai tu cu dreptate/ toate le judeci:/ în câte case poate locui o femeie?
Florentin Popescu, Catacomba, o confrerie literară în vremuri de restriște, Rawex Coms, București, 2015, 250 p. Din capul locului, vin precizările: În loc de prefață – Scurtă anchetă printre catacombiști… Așadar, de ce veniți la Catacombă? Iată răspunsul lui Tudor Meiloiu (pictor): Ce este Catacomba? Pentru mine ea reprezintă mai mult decât un cenaclu, cum i-ați zis voi, colaboratorii revistei Bucureștiul literar și artistic. Este un mic forum al artelor, pentru că aici se discută literatură, dar și pictură, se vorbește despre teatru și despre câte altele. Mai pe scurt i-aș spune „Cerc de prieteni”, pe care tu și Raluca l-ați făcut să nu semene cu nimic. Și știu ce spun, pentru că sunt umblat mult prin țară și prin afara ei…
Cristina Ștefan, (Re)versuri, Art Book, Bacău, 2014, 64 p. De ce (Re)versuri? Simplu! Pentru că, prin cele 84 de poeme, cuprinse în 55 de pagini, Cristina Ștefan ne/ își dovedește că, trăind într-o stare poetică, provenind dintr-o cultură poetică bine asimilată, este ușor să-ți transpui emoțiile, să transcrii/ re-scrii versurile ce-ți hrănesc viața (viața de artist), fără a da buzna în pagină, și implicit în ochiul cititorului (titlurile poemelor nu sunt scoase în evidență, ele vin de la sine), ci sunt frumos rânduite într-o expunere normal-lirică. Ex.: pe dealul Pietricicăi/ s-a împrimăvărat lumina/ drumuri desfundate/ și copaci negri/ subțiați între ei,/ Frunze uscate din toamnă/ un joc trist/ caută suflete/ le găsesc/ numai în cearcănul/ unde mă ține Dumnezeu (Tablou).
Titi Damian, Judecătorul de suflete, Editgraph, Buzău, 2014, 311 p. Conștientizând, Titi Damian spune în Nota autorului: Nici eu nu știu dacă această carte poate fi socotită un roman al formării unui dascăl (copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea, pensionarea) sau o suită de povestiri care să ilustreze experiența, adică „trecerea” sa prin școală. Cititorul are dreptul să judece dacă această misiune a fost realizată în finalul carierei și dacă dascălul din el și-a atins menirea de scriitor. (…) Sper că nu am făcut degeaba umbră pământului ca dascăl și nu mi-am tocit degeaba stiloul mii de nopți, scriind. Cititorul are deplina posibilitate să verifice.
Diana Dobrița Bîlea, De ce iubim?, Ex Ponto, Constanța, 2015, 283 p. În postfață, criticul Ion Roșioru menționează: Romanul De ce iubim?, care se termină așa cum a început, adică cu o discuție la masa tăcerii, i se potrivește mai mult decât altor scrieri etichetabile ca autenticiste, că nu degeaba a fost scris în Italia, epitetul de neoverist. E o carte inspirată de o așa-zisă expérience vécue armonios conjugată cu o exprimare alertă, esențializată, în narațiunea fluent și coerentă inserându-se zeci de portrete și de descrieri care ating nu o dată frumusețea și tensiunea poemelor în proză de bună factură. Paradigma romanului feminist va fi mai bogată cu un titlu de care ar fi totalmente nedrept să se facă abstracție…
Ștefania Oproescu, Dezordinea galopului, Editura ATEC, Focșani, 2015, 184 p. Cartea conține 48 de editoriale publicate în revista Oglinda literară în perioada august 2011 – iulie 2015, plus două, Aur și oase și Stejarul din Fitionești, care nu au deschis niciun număr al acestei reviste. Sunt eseuri de atitudine, cele mai multe, dar unele și cu nuanță de pamflet, ceea ce înseamnă că revista Oglinda literară își cunoaște bine rostul și implicarea în cultura românească.
Nicolae Peneș, Tăcutele iubiri, Editura Tipo Moldova – OPERA OMNIA-poezie contemporană, Iași, 2015, 122 p. Grafică: Cornelia Ionescu Ciurumelea. În prefață, Gheorghe Istrate apreciază: Un fior elegiac străbate versurile lui, ca un vânt de amurg prelins prin sitele ruginite ale vremii. Poetul Nicolae Peneș este exilat în vis, într-o realitate topită și fără ferestre, cu o identitate buzoiană spre meritul lui. Multe din poeziile lui sunt cantilene, demne de pus pe arpegii romantice, dar cu sunet modern. Referințele critice însoțitoare sunt semnate de George Coandă, Ion Roșioru, Dumitru Ion Dincă, Marin Ifrim, Titi Damian, Cristian Ionescu și Didina Constanda.
Marius Dumitrescu, Târziu dar neînserat, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015, 165p. Volumul face parte din colecția Poezia Vie coordonată de Adrian Suciu. Citind acest volum, Valeriu Mircea Toma remarcă o serie de poeme foarte bine scrise, concepute (…), poeme scurte, concentrate și extrem de penetrante, iar Lucian Vasilescu constată că: discreția lui de până acum este complet nepotrivită cu pregnanța și forța poeziei pe care o scrie. Noi exemplificăm prin poemul Coincidentia oppositorum: mori pentru că/ a fost să te naști/ și tot de aceea/ dar mai ales/ de aceea/ trăiești.
Gheorghe Oncioiu, Extracții fără anestezie, Editgraph, Buzău, 2013, 160 p. În prefață, Florentin Popescu spune: … Domnul Gheorghe Oncioiu ne dovedește – iată! – că și acolo unde, în aparență, se petrec mult prea puține și insignifiante întâmplări (o policlinică stomatologică de provincie) se pot găsi – și domnia sa le-a găsit! – subiecte de interes literar. Totul depinde, însă, de cel care le caută și, găsindu-le, deține arta de a le face viabile și credibile și în planul propriu-zis al beletristicii originale. Romanul de față (…) nu este (…) un bildungsroman, o carte a devenirii unui singur personaj trecut prin fel de fel de medii și întâmplări rezervate lui de viață și de destin. (…) Avem a face aci cu ceea ce, simplist vorbind, s-ar putea numi un personaj colectiv…
