Cenaclul Alexandru SihleanuCultură

Cenaclul Alexandru Sihleanu – 18 Decembrie 2021

ARMONIA DIN CUVINTE NE CARACTERIZEAZĂ SPIRITUL

Sâmbătă, 18 decembrie, ziua Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe; Sf. Ier. Modest, arhiepiscopul Ierusalimului, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„ (Căsătorii cu repetitive) I-a plăcut mult tare prima/ Și-i surâde chiar ideea,/ L-am văzut un an acuma,/ Asculta…..sonata treia. (Zoocearta) O junincă mânioasă/ Pe taur îl tot certa./ Geaba-i dânsul bou de rasă,/ Că nu știe-a o…..curta. (Știri pe scurt) În comuna Ciocănesti, județul Dâmbovița, o mașină de mare tonaj a ciocănit o casă!” (Dumitru Hangu)
„(De-ale lui Matincă) (Tangaj) Un mare comandant de navă, care toată viața a cutreierat mările lumii, înaintea fiecărei plecări de la dane deschidea o cutie și se uita înăuntru. Când a murit s-au repezit toți la cutie să vadă ce-i în ea. Era o hârtie pe care scria: Babord stânga, Tribord dreapta. (Dă-nainte cu tupeu…) Un șofer vede prea târziu un trecător aflat pe zebră. Încetinește, dar nu poate evita totuși să-l trântească. Oprește și-i strigă:
-Fii atent, omule!
-De ce? Dați înapoi?
(La dentist)
-Ce este tatăl tău?
-Tatăl meu este stomatolog agricol.
-N-am auzit de asemenea profesie. Ce lucrează de fapt?
-Pune dinți la greblă!
(Bună-i berea rece)
-Dă-mi un vermut! cere chelneriței un trecător, întrând într-un bar. Dar, răzgândindu-se, refuză vermutul.
-Știi ceva? Dă-mi mai bine un țap.
Chelnerița ia vermutul și aduce un țap. Omul bea și dă să plece. Chelnerița:
-N-ați plătit țapul!
-Nu ți-am dat vermutul în locul țapului?
-Păi, nici vermutul nu l-ați plătit…
-Cum era să-l plătesc, că nici nu l-am băut!
(Între ei)
-Sunt distrus, pictez oribil!
-Apucă-te și tu de altceva…
-Imposibil! Sunt celebru!
(Zoologică)
-Elev, care este animalul de care se teme și leul?
-Leoaica, domnule profesor!” (Adrian Câmpeanu)
„(Unui vecin) Degeaba ești satisfăcut,/ Tu, vecine prefăcut./ Un lucru cred că n-ai știut,/ Capra mi-a murit de mult. (Unei vecine) Mă pândești după uluc,/ Ca să vezi unde mă duc/ Și-ai mai sta până mă-ntorc,/ Dar ți-a dat laptele-n foc. (Unui hoț) S-a-mbrăcat și el în roșu,/ Vrând ca s-o facă pe Moșu/ Și-a pus în spinare sacuʼ/ Cu unelte și-un șperaclu.” (Safta Leaută, prin telefon, cu dor de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu, dl George Anghel, cu un grupaj de epigrame și un câteva… plugușoare. Vă ofer lectură: „(Joc de cuvinte) Femeia e în toate,/ Dar nu formează un tot,/ Fiindcă fără doar și poate,/ Se cuplează cu-n… netot! (Avantaj) Și-a tras Fane concubină,/ Timp de probă… fix o lună./ Când luna s-a încheiat…/ Casa goală i-a lăsat. (Unei tinere profesoare) Domnișoara profesoară/ Poartă blugi din iarnă-n vară./ Vai, ce bine i-ar mai sta,/ Dacă cioareci ar purta! (Unor bârfitoare) Tanța, Magda și Săftica,/ Vin la slujbă duminica./ Nu vin să se pocăiască,/ Ele vin doar să… bârfească. (Încurcătură) Bani cum fac,/ Se vin de hac,/ C-am o soție pe cap/ Cu spărtură în… ciorap. (Haz de necaz) Nu mă mai duc la serviciʼ,/ Am uitat și de… gagici./ Doar pe nevastă când doarme,/ O „înțep” cu… epigrame! (Copilărie întreruptă) Când copilăream mai bine,/ Blestemul căzu pe mine./ Soacra, fii-sa și un notar… M-au împins drept la… altar. (Unei liceene) Fetiță, vei repeta anul,/ C-ai absențe cu toptanul! Ar fi pasul excelent…/ Să ajungi în… Parlament! (Unui medic) La halat ai buzunare,/ Parcă ar fi niște sertare/ Și dintr-un salariu mic…/ Făcuși vilă de… șeic! (Promovare cu risc) Femeia ta este în toate/ Când avansezi dând din coate./ Dar nu uita, părerea mea,/ Plătește îndesat și ea! (…) (Plugușorul) Mâine anul se-nnoiește,/ Plugușorul se pornește,/ Dar tot omul se-ndoiește!/ O să aibă și belșug, Dar nu cei ce trag la plug,/ Căci opinia la noi/ E că cei ce trag sunt boi!/ Rău e bou la plug și car,/ Mult mai bine-i domn Măgar!/ Ia mai mânați măi, hăi, hăi!/ Rău trăiți, dar nu fiți răi!// Nu avem acum tractorul/ Să ne tragă plugușorul?/ Unii spun că are spor/ Că-i de fier și cu motor,/ Dar motorul, cum să zic,/ Făr-nevastă e nimic!/ -Haide, că glumești, bădie!/ Are un motor soția?/ -Da, și-o cheamă, bat-o vina,/ După soț, chiar Motorina!/ Ia mânați măi, ia mânați!// Și chiar dacă nu arați,/ Pe aceia care fură/ Banii din agricultură,/ Voi pe brazdă să mi-i dați!/ Dacă nu, pe arătură! Au furat pământ și ape/ Și sunt siguri c-or să scape,/ Dar, dacă va bătea o Toacă,/ Toți pământ or să se facă!/ Să se teamă deci de Toacă / Cei ce vlaga țării toacă!/ Ia mai urați, măi flăcăi/ Și sunați din zurgălăi// Căci urarea-i din popor,/ E cultură, e folclor./ Stă mai bine, deci, cultura/ Oare, ca agricultura?/ Nu, și brazdă, și cuvânt,/ Amândouă-s la pământ!// Mâine anul se-nnoiește, Plugușorul se pornește,/ Dar tot omul se-nnoiește/ Că mai bine o să fie/ În frumoasa Românie./ Pot doar bani europeni/ Să ne scoată din tro0ieni?/ Suflă vântul prin ogrăzi,/ Nu și pe autostrăzi!/ Unii întreabă: -Nu-i de-ajuns/ Că pe drumuri am ajuns?/ Nu ne-a-ncurajat primarul/ Ca să facem trotuare?// Îmi spunea un inginer,/Din atâția sfinți din cer,/ Numai unul a rămas/ Să ne scoată din impas/ Și mi-a spus-o și pe-a dreaptă: Sfântul ăsta-i Sfântuʼ Așteaptă! Ia mai urați, măi flăcăi/ Și sunați din zurgălăi!” Dl George Anghel dovedește spirit de observație și cu simțul umorului reușește să creeze momente plăcute. Multă sănătate și spor la scris! Îl așteptăm la o nouă lectură.
„Lectorul de astăzi, prietenul nostru, al tuturor cenacliștilor, personalitate complexă, creator în multiple planuri, dl George Anghel completează azi lista creatorilor de epigrame, întărind spusele unui literat: „Râmnicu Sărat este orașul epigramiștilor” și ne ducem cu gândul la familia Cincinat Pavelescu, la domnii Hangu, Dodan, Agheană, preotul Turcu, dna Safta Leaută, fam. Constantinescu, etc. Domnul George Anghel renumit autor de poezie cu temă religioasă, azi ne uimește cu un grupaj de epigrame, dovedind un spirit plin de har, de talent artistic și piper pe limbă. Nu dezvolt ideea deoarece toți îi cunoaștem creațiile. Eu am să încerc „să aduc” în fața dv. amănunte pe care nu le știți. Lectorul de azi este o fire veselă, enciclopedică, în contrast cu portretul său, care ne păcălește, părând dur precum e piatra. Sub „masca” aceasta se află o persoană sensibilă, iubitoare de cultură, o personalitate complexă, creatoare în multiple planuri. În biblioteca personală am observat cărți cu autori istorici, preoți români, dar și din literatura rusă, germană, italiană, pe scurt „din literatura universală”. În biblioteca D-sale, lângă Biblie, Ceaslov, Viețile sfinților, am văzut „Erminia” (manualul pictorilor bisericești) și „Tratat general de pictură”, autor Leonardo da Vinci și multe reviste cu rebusuri. În tinerețe, la înmormântarea unui cunoscut, a ținut locul dascălului care lipsea. Preotul a fost uimit de vocea și talentul „dascălului amator”, iar familia decedatului l-a onorat ca pe un lucrător bisericesc. Și azi unii oameni îl confundă cu un preot, ba chiar și cu medicul Homescu. Dl Anghel are doi fii, ambii au absolvit Facultatea de Drept, iar el este un bunic foarte adorat de nepoții și nepoatele sale. Dar bunicul este un pasionat de autoturisme, de motociclete și biciclete. El este un meșter cu mâini de aur. Pe lângă sutele de scule, de toate felurile și toate formele, la atelierul dlui Anghel veți găsi un mic război de țesut, marcă rusească, la care, nu cu mulți ani în urmă, executa cu mâinile sale scoarțe (de pus pe jos) și peretare. Azi războiul este funcțional, dar dl Anghel nu mai are ochii buni pentru lucru. Iar la capitolul „preocupări gospodărești”, nu îl egalează nicio gospodină, mai ales la punerea murăturilor, la prepararea dulcețurilor, a cafelei și a țuicii. Dl Anghel iubește și crește porumbei, iar la casa din Bălțați are zeci de pomi fructiferi și un număr de găini îi răsplătesc efortul de hrănire cu ouă. Pe timpul cât dl Anghel nu este la reședința din Bălțați, o cățelușă neagră, precum Molda lui Dragoș (pe la 1351-1352), fiul lui Giula, participant la organizarea Moldovei ca marcă, devine supraveghetoarea proprietății. Așa îl văd eu pe lectorul de azi și îi urez sănătate și spor în toate preocupările sale, mai ales la creat literatură! Dorind să creăm magia sărbătorilor de iarnă, începută de lectorul George Anghel, am să prezint câteva „firimituri” din literatura specifică acestor sărbători. (Colinde, colinde de M. Eminescu, 1883) Colinde, colinde,/ E vremea colindelor!/ Căci gheața se întinde/ Asemeni oglinzilor./ Și tremură brazii,/ Mișcând rămurelele,/ Căci noaptea de azi-i/ Când scânteie stelele.// Se bucurʼ copii,/ Copii și fetele!/ De dragul Mariei/ Își piaptănă pletele./ De dragul Mariei,/ Și al Mântuitorului,/ Lucește pe ceruri,/ O stea călătorului. (Colindătorii, de George Coșbuc) Cad fulgii mari încet zburând,/ Si-n casă arde focul,/ Iar noi pe lângă mama stând,/ De mult uitarăm jocul./ De mult şi patul ne-aştepta,/ Dar cine să se culce?/ Rugată, mama repeta/ Cu glasul rar şi dulce// Cum sta pe paie-n frig Hristos/ În ieslea cea săracă,/ Şi boul cum sufla milos/ Căldură ca să-i facă,/ Drăguţ un miel cum i-au adus/ Păstorii de la stână/ Şi îngeri albi cântau pe sus/ Cu flori de măr în mână.// Şi-auzi! Răsar cântări acum,/ Frânturi dintr-o colindă,/ Şi vin mereu, s-opresc în drum;/ S-aud acum în tindă/ Noi stăm cu ochii pironiţi/ Şi fără de suflare;/ Sunt îngerii din cer veniţi/ Cu Ler, oi Domnul mare!// Ei cântă nălţător şi rar/ Cântări de biruinţă,/ Apoi se-ntorc şi plâng amar/ De-a Iudei necredinţă,/ De spini, de-ostaşi, şi c-a murit…/ Dar s-a deschis mormântul/ Şi El acum e-n cer suit/ Şi judecă pământul.// Şi până nu tăceau la prag,/ Noi nu vorbeam nici unul/ Sărac ne-a fost, dar cald şi drag/ În casă-ne Crăciunul./ Şi când târziu ne biruia/ Pe vatra caldă somnul,/ Prin vis vedeam tot flori de măr/ Şi-n faşe mic pe Domnul. Am să vă plictisesc cu o creație a colegului nostru aflat acum în Împărăția Cerurilor! (Sorcova tranziției de Matincă Costea) Sorcova, vesela,/ Să trăiți cum veți putea/ Și s-aveți ce mânca/ Din marele chilipr/ Cu parfum de trandafir/ Sau din măreața săgeată/ Ce vă e recomandată./ Guvernul ce l-ați votat/ Vă promite garantat/ Mai multă prosperitate/ Cu rețete compensate,/ Mai multe parale-n pungă,/ Ca s-aveți viață lungă,/ Salariile dublate,/ Prețurile amputate…/ Și în vis… gratuitate./ Fericirea să domnească!/ Criza să nu mai lovească!/ La… candelele grecești!/ Să fiți toți tari precum piatra!…/ Chiar dacă e rece vatra…/ Iar stomacul dacă cere/ Voi zâmbiți-i cu plăcere!/ Cai verzi să nu mai visați,/ (Cozonaci ornamentați),/ Că vor fi o perioadă,/ Mulți câini cu covrigi în coadă;/ Ca săgeata veți porni/ La grevele ce vor fi./ Să fiți ca ardeiul… iute!/ Că vă dă Sfântul Pafnutie/ Servicii bune… și bani!/ La anul și la mulți ani! (Steaua din folclorul românesc) Steaua sus răsare/ Ca o taină mare,/ Steaua strălucește/ Și lumii vestește/ Că astăzi CURATA,/ PREANEVINOVATA,/ FECIOARA MARIA/ Naște pe MESIA!/ Magii cum zăriră/ Steaua… și porniră,/ Mergând după rază/ Pe HRISTOS să-l vază./ Și dacă porniră/ Îndată-L găsiră…/ La Dânsul intrară/ Și se închinară./ Cu daruri gătite/ Lui HRISTOS menite!/ Laud fiecare…/ Bucurie mare,/ Care bucurie/ Și la voi să fie,/ De la tinerețe/ Pânʼ la bătrânețe! Deoarece sfintele sărbători de iarnă au bătut deja la ușă, vă doresc tuturor sănătate și sărbători binecuvântate, bucurii în familie și împliniri în tot ce vă propuneți pentru anul viitor! Crăciun fericit! Un an nou mai bun decât cei de până acum! O Bobotează aducătoare de belșug! Să ne revedem sănătoși în anul 2022! La mulți ani! (Mihai Doina)
„Îl cunosc pe dl Anghel și-l apreciez pentru volumul de muncă depus în realizarea epigramelor prezentate, variate din punct de vedere al conținutului și îi mulțumesc, lucrarea dânsului m-a impresionat în mod plăcut. Îi doresc sănătate și bucurii în viața de familie.” (Dumitru Bardaș)
„Despre lectorul de astăzi putem spune că este un fin observator al moravurilor prezente în societatea de azi pe care le ilustrează cu succes în epigramele sale. Aceste moravuri sunt multe și diverse, atât pe linie fizică cât și pe linie morală. Epigramele d-lui se aseamănă, de multe ori, cu o parte din strigăturile pe care le auzeam la horă în sat, când eram copil. Stilul este concis și direct, cu adresă. Îl felicit pentru creație și îl așteptăm să mai citească.” (Georgeta Iuga)
„Lectorul de serviciu, George Anghel este un creator al epigramelor și al poeziei religioase. Scrie epigrame de calitate, are mult umor, înțepăturile sunt fine, subiectele diverse din societatea de astăzi. Îi doresc sănătate și îl așteptăm cu alte epigrame tot la fel de hazlii.” (Mioara Zaharia)
„Cenaclul râmnicean Alexandru Sihleanu este literar și artistic și din acest motiv, am asistat la un spectacol artistic literar. Este un cenaclu plin de viață unde participanții se exprimă liber, fără a fi îngrădiți a-și exprima propriile păreri. Tocmai libertatea exprimării conferă interes și atracție de participare la aceste întâlniri. Subliniez, ca un punct de interes prezența unui talent multiliterar (ca specii literare abordate) în persoana dlui George Anghel. Esența creației dânsului este dragostea de viață în complexitatea și frumusețea ei. Creația dânsului comunică cititorului moment de bucurie, buna dispoziție și pofta de viață. Personal sunt un admirator al acestui scriitor râmnicean, căruia îi mulțumesc pentru acest dar spiritual minunat pe care mi l-a dăruit astăzi din tot sufletul dânsului tânăr. Trebuie să mai vină în cadrul cenaclului deoarece este bine primit și mult ascultat. Să fie sănătos mulți ani înainte!” (Adrian Câmpeanu)
Sâmbătă, 08 ianuarie 2022 începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl. prof. Grigore Leaua. Sărbători cu bine! La mulți ani! Să ne revedem sănătoși! Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share