Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – D(u) c(l)orul, m(ă)i N(o)ele!

7 decembrie 2021
Revin la ,,campionul” judoka Cozminel. Din vremurile cireșelor de mai. Am prins ligamentul din zori. Trânte la chimono, vești din Japonia. Un soi de previziuni, pentru care musiu a furat mereu primele poziții. Sărind un punct, privind în fostele-i amintiri, clar a înregistrat doar perioada sa de glorie. Și zice cu foc că lumea-i dobitoacă doar de atunci, uitându-se pe sine, cel de mai bine de 20 de ani. Ca replică: din păcate toți suntem grămadă dinainte de a ne fi născut. La curent cu lumea niponă, momentul ducea intrinsec restricția absorbției în seringă a sângelui în marea-i mărinimie de a se împrumuta în alte vene. Luând-o de nație serioasă, constată răspunsul stării pe gânduri: rațiunea învinge vaccinarea. Astfel concluzionează că doar o zecime din populație este stricată la cap. Poate nici atât. La capitolul taxe le-a cam încurcat (de-i-s mot a mot citate părerile). Prezumtivul neplătitor de taxe ar fi putut face paralela cu sistemul de cotizare la sănătate, unde unu-i bun și altul rău, deși ăl rău a burdușit buzunarul ministerului mai ceva ca nesătulul mațul. Datorită ,,radicalizării” lui am revenit. Segregarea-i egală mai degrabă cu ridiculizarea cetățenilor. Ceea ce nu desubstanțializează cu nimic ideea, o fixează mai bine. Arafat… CIA… vrăjeli. Astea-s opinii de ,,internist”. Iar de-i este frică de unul mai cu americanii decât el, să se liniștească. Marioneta nu e conspiraționist, ci capitalist. Îi tremură mâna la vederea banilor și-i sticlește… chelia. Nici eu nu am încă gânduri de importare de râme arnm, însă la ananghie voi adopta strategia multi populară. Cât despre dorul de ducă…. Am remarcat că nu-i stau picioarele, el n-a priceput că numai așa se tot plimbă piticul ăsta nestingherit de ici și până dincolo. În cercul vicios al longi-latitudinilor lumești.
Ar jubila Ana Pauker și mai ales Hitler. Cum mi ți-i ia din casa lor nesănătatea și mi ți-i toarnă în ,,lagărul Covid din Australia”. Frumos, cu căsuțe prelungi, pe un rând, cu un nivel….
Numai un licean infectat, nea ministre? Bați câmpenii, nene!
Încă vreo doi ani și ne luăm adio de la toți veteranii de război. Și-a scăpat și statul de ceremonii și plăți.
P-ăsta cine nu-l ascultă…. Acest gheorghiț și omicronul lui derutant, ezitant și șmecher. Cum le dă el ocol mamei și tatălui vaccinului cu secvențe. O fi camuflat precum dânsul, militarul vorbitor la televizor.
Copiii cu copiii. Dorința lui arzătoare din tinerețea floriană. Să voteze-n ziua când sorocul a scris pe primăvară 16.
Un om sănătos la cap și cu perspective de sănătate mai jos de el, până la tălpi, ar fi menținut carantinarea și testarea plimbăreților internaționali. Ne-am fi petrecut și noi toamna, iarna și ghiocelul zdraveni. Măsurile tardive ale maniacilor cu indicative R și A nu mai rezolvă nimic. Ți-a ieșit-omicronu-n drum, o să ai necaz de-acum, fericire, bucurie, nebunie și cheflie, se vor duce ca un fum! Coșmaruuuul!
Buluc la Luxemburg. Mi-s grămadă la târg. Da-s civilizați, cică. La coadă, la certificat verde controlat, disciplinați. Nu prea mi se pare. Iar după căpățânile înglugate-nhanoracate, mi-e că-s niscai golănași, nu oameni ca lumea.
Mult…. Bine oricum nu. Naționalismul și cretinizarea unor purtători de aceeași limbă se face cu vorbe de-astea: popoare, conduceri defectuoase și pier. Nea Ioane, mai ușor cu ele. S-au schimbat rumânii de mai bine de 20 de anii lui Gușă.
Parcă ziceau că cestea cu genetica nu prea au relevanță, că nu schimbă. Cum naiba de spike-ul lor s-a modificat și aist cu termen de incubație micșorat se face că nu-l vede?
Ori am ocolit eu, ori ea mi-a ocolit instantaneul. Vă spui. Afurisitul vă va anula certificatele colorate. Doi e prea puțin, trei așa și-așa. Deci, de la patru-n sus. Acum e cert.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share