Fărădelegea lui Călin – Cotul țivil
S-a pornit… ,,urgia” juridică.
De proporții infinitezimale, insesizabile sub lentila ochiului liber. Apelarea la justiție pune lacăte pe acțiuni, le îngheață sau le turează la viteză mică. În privința responsabilității, între cutumele instanței stau numirile acesteia, ceea ce nu transpare din Al. 2, Art. 788, nu se stipulează astfel, ,,Instanța de judecată…”, oricare i-ar fi stadiul și tipul, ,,… la sugestia… numește un înlocuitor al fiduciarului sau stabilește în nume propriu unul.” Deloc așa. Această libertate li se lasă celor trei posibili desemnatori: constituitorul, reprezentantul său ori beneficiarul. Alegere ce poate încurca ițele, cei trei să aibă o opțiune, fiecare alta, descurcate până la punctul eliminării din ecuație a beneficiarului, reopționalizate prin alternativa ambiguizată a ,,ori”-ului fixat între cei doi rămași viabili. Trebuia lăsat inițiatorul, varientarea cu reprezentantul decident asupra administratorului fiduciei fiind posibilă doar în situația în care constituitorul nu-și poate exercita dreptul. Și dacă tot readuci în atenție atâtea personaje într-un text, mare lucru era să se insereze acest banal fapt legislativ. Pierderea personală printre detalii nu va ascunde motivul acestei rocade, nerespectarea obligațiilor și punerea în pericol a intereselor inițiatorului de fiducie. Procesul se va încheia, la fel ca mandatul administratorului, la momentul celor două tipuri de hotărâri definitive: împotriva sau în avantajul fiduciarului. Ori primește ce i se cuvenea contractual, ori este înlocuit. Nevorbind logoreic în pungă, Al. 4 face din instanță un mijlocitor pentru acordul noului fiduciar sau pentru al administratorului provizoriu, numește doar dacă aceștia doresc. Ce decurge din hotărârea judecătorească are puteri depline juridice, noul fiduciari are toate drepturile și obligațiile contractuale. Grijuliu, Al. 6 amintește tuturor celor implicați în această nouă formulă să nu uite să treacă pe la fisc și la înregistratorul electronic…, într-o concizie obișnuită: trimiterea la Art. 780 și 781.
Lung al lor, lung și-al meu. O altă nebănuită legătură, deși par ombilical prinși fiduciar cei doi, deși nescris dintru început unul dintre ei, produce efecte încheietoare de contract: când beneficiarul nu acceptă fiducia, constituitorul denunță unilateral contractul. Situația opusă are repercusiuni contrare: acceptul beneficiarului împiedică constituitorul a mai închide de capul lui contractul fără acordul acestuia, numai instanța mai poate autoriza atât încheierea contractului, cât și modificarea sau revocarea lui. (Art. 789)
Scopul, să nu se iște vreun dubiu, câștigul. De se împlinește punctual înainte de finalizarea de drept a stipulărilor fiduciare, contractul încetează, de nu, la termen. Aceleași suspiciuni de neînțelegere risipite prin reluarea temei încheierii fiduciei la renunțarea beneficiarului, la Al. 2 multiplicat gramatical, și neînțeles dacă nu-s și alte textualizări inserate despre continuarea raporturilor fiduciare în cazul de față. Încetare, dar la momentul ,,… finalizării formalităților de înregistrare pentru ultima declarație de renunțare.” (Art. 790)
E puțintel frustrant, mai ales când beneficiarul zice pas fiduciei, să i se transfere lui ,,… masa patrimonială fiduciară existentă…” la data încetării contractului, nu el l-a inițiat, chiar dacă lui i se adresează. Revenirea la normalitate, doar prin absența acestuia, transferă ,,activele” rămase constituitorului. Pentru ambii, adăugarea acestui surplus la patrimoniile personale se declanșează după ,,… plata datoriilor fiduciare.” (Art. 791)
