Cenaclul Alexandru Sihleanu – 27 Noiembrie 2021
IUBEȘTE-ȚI PATRIA AȘA CUM ÎȚI IUBEȘTI PĂRINȚII
Sâmbătă, 27 noiembrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Jocurile Marii Uniri) Focșani, Alba, Dealul Spirii,/ Locuri ce aduc noroc,/ Sârbă, brâu, hora unirii,/ Însă… fără „kazacioc”. (Ziua Marii Uniri) Azi, românii, cu mândrie,/ Își amintesc de centenar/ Și mai dau o bătălie/ La iarbă verde, la grătar! (Politica la zi) Sunt partide azi în țară,/ Din păcate, cu erori,/ Lupta lor n-o să dispară,/ Făcute sunt din… dezmembrări”. (Dumitru Hangu)
„(1 Decembrie) Țara mea mult încercată,/ Mulți au vrut câte-o bucată/ Din pământul tău cel sfânt,/ Raiul drag de pe pământ./ Cu brazi verzi și multe flori, Tu ești plină de comori./ Cu râuri limpezi de la munte,/ Cu oameni dragi, cu doruri multe/ Și o mare albastră cum nu-i alta/ Și în valuri își îneacă soarta./ Jocul, portul popular,/ Nu-l găsești peste hotar./ Greutăți ar să mai vie,/ Pace eu doresc să fie./ Îți transmit dulce urare,/ De la munte pânʼ la mare/ Să fii tare ca o stâncă/ Și frumoasă ca o pruncă!/ Românie, țara mea,/ Pe nimic nu te-aș schimba!/ Românie, la mulți ani!/ Pace pe-o mie de ani!” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu, dl col Mihai Doina. „Înainte de a începe prezentarea eseului cu titlul „Contribuția scriitorilor la obținerea victoriei în războiul de întregire”, propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria ostașilor morți în războiul pentru întregirea neamului”. Cei prezenți s-au conformat propunerii dlui Mihai Doina. Vă prezint lectura: „Peste patru zile se profilează o mare sărbătoare istorică a poporului român: ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI. Azi am să reamintesc, nu faptele istorice și momentele Primului Război Mondial, așa cum se procedează la enunțarea momentului important istoric, ci am să prezint contribuția scriitorilor și poeților la înfăptuirea dorinței de veacuri a românilor, unirea tuturor românilor cu patria mamă. Primul Război Mondial izbucnit în urma asasinării prințului moștenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand și a soției sale, de către un naționalist sârb la 28 iunie 1914. Austro-Ungaria declară război Serbiei. La sfârșitul Primului Război Mondial în întreaga Europă crescuse dorința de autodeterminare, de reconstruire a statelor naționale. Pentru țara noastră a fost un moment greu de hotărât în favoarea căreia din părți să se alăture, deoarece în gruparea Antantei, din care făcea parte Rusia, se afla Basarabia, iar în cea a Puterilor Centrale era Austro-Ungaria care stăpânea Ardealul și Bucovina. Consiliul de Coroană întrunit la Sinaia la 3 august 1914 a hotărât adoptarea unei politici de neutralitate armată. După doi ani de neutralitate Consiliul de Coroană, în iulie 1916 a decis intrarea României în război alături de Antanta, cunoscută ca Tripla Alianță, compusă din Franța, Rusia și Anglia. La 14 august 1916 România a început „războiul pentru întregirea neamului”. În Proclamația sa, Regele Ferdinand preciza: „astăzi ne este dat nouă să întregim opera înaintașilor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazu în 1859 a înfăptuit numai pentru o clipă: Unirea românilor de pe cele două părți ale Carpaților”. La 27 martie 1918 Sfatul Țării întrunit la Chișinău a votat Declarația prin care „Basarabia, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei, România”. Românii din Basarabia nu au mai recunoscut autoritatea Austriei, iar la 28 noiembrie 1918 Congresul General întrunit la Cernăuți a votat Declarația prin care a proclamat „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României”. La 18 noiembrie 1918 românii din Ardeal au anunțat că nu mai recunosc autoritatea de la Budapesta, iar la 1 decembrie 1918 s-a întrunit Adunarea Națională de la Alba Iulia și decretează „Unirea românilor și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Parlamentul României întregite votează legile de ratificare a Unirii Basarabiei, Bucovinei și Ardealului cu patria mamă. Prezent la Alba Iulia Lucian Blaga scria că „în acea zi de 1 decembrie 1918 am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv”. Generația Unirii și-a făcut pe deplin datoria: Unii pe front cu arma în mână, alții cu ascuțișul minții, prin munca de propagandă, de organizare și de mobilizare, de elaborare a documentelor cu reală rezonanță istorică, de susținere fermă a drepturilor românești în cel mai mare areopag cunoscut până atunci în lume. Fără a uita pe nimeni din cei care au colaborat la Marea Unire, de la general la ostaș și de la fruntaș ardelean la ultimul țăran, omagiul recunoștinței noastre să se îndrepte azi către poeții și scriitorii care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri. Aceștia au menținut idealul național de înfăptuire a unirii tuturor provinciilor românești cu țara mamă. Poezii înflăcărate ajungeau odată cu ordinul de luptă până în tranșee, pe liniile frontului. Încă înaintea războiului balcanic (1913), poeții chemau prin versurile lor armata și populația la lupta sfântă de eliberare a Ardealului și unirea Basarabiei și Bucovinei lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu țara. Mulți dintre poeți au fost și femei, care, purtând în pântec copiii neamului, nu uitau de țara văduvită și înlăcrimată, îndemnând cu aceeași bărbătească înflăcărare: „Hai, copii! Hai, români!/ Azi soldați, mâine stăpâni/ Pe o altă Românie…!” scria poeta Elena Văcărescu în poezia „N-așteptați!” (iunie 1915). Ardealul gemea în durerile robiei austro-ungare despre care Netty Vernescu scria în același an în poezia Români: „…în vatra lor cea părăsită,/ Vuiește vântul a pustiu, femeile batjocorite,/ Bocesc sicriu după sicriu…” Maria Vivoschi-Dolores, în ianuarie 1915, îndemna soldații: „Armați brațele voastre, setoși de răzbunare,/ Să făuriți prin arme o Românie Mare…” Consolidând durerea celor din Ardeal, în 1916, Livia Rebreanu scria: „…Iar azi, când toată lumea-i/ O mare de durere,/ Să-mpart la cei ce sufăr, Un strop de mângâiere…” Și poeții militari, dorind ca toți să fim împreună de la un capăt la altul al țării cu întreg neamul românesc, strigau: „Vrem Ardealul! „Dar la sunetul de goarnă, în loc munții să se sfarme,/ Oștile Măriei Tale au scos sabia să sfarme,/ Și să-nnăbușe în pieptul tinerimii, idealul,/ Celor ce strigau în noapte: Vrem Ardealul!” Așa îi reproșa poetul Radu Cosmin la 14 septembrie 1914 regelui Carol I. Refrenul „Vrem Ardealul”, după înscăunarea lui Ferdinand, se auzea tot mai des pe buzele și în versurile poeților. La 17 august 1915 tânărul poet Mihail Stamate amintea soldaților în poezia Noi vrem Ardealul: „Tu, ce porți în vene sânge,/ Vitejescul sânge dac,/ Să te văd cum duci drapelul/ Și să treci vesel la atac!/ Voi, urmașii Dacii sfinte,/ Ascultați cum duce valul,/ Valul Oltului sălbatic/ Cântul sfânt Noi vrem Ardealul”. Un poet gorjean, semnând simplu Manole, la 10 iulie 1910, în poezia Sculați români! „Sculați români, alarma sună,/ Săriți la arme, nu mai stați!/ Trompeta azi prelung răsună,/ În zbor treceți peste Carpați!” Tânărul poet Sterian Dobrescu, la 24 august 1915, scria: „Treziți-vă! Sau poate ați uitat/ Că voi sunteți urmași de-ai lui Mihai!/ Porniți un uragan neașteptat/ În chiote…și ropote de cai!” Octavian Goga al 9 aprilie 1916, în volumul de poezii Cântece pentru țară scria: „Eu sunt orfanul care plânge!/ Acolo în satul meu din deal,/ Sunt țipătul muiat în sânge/ Al văduvelor din Ardeal”. În martie 1917 poetul focșănean Atanasiu scria în poezia Deșteptarea: „Străbunele oseminte,/ Ale lui Ștefan și Mihai,/ Tresărit-au din morminte,/ La al buciumului grai!” Înainte de a suna mobilizarea același poet focșănean chema poporul la luptă: „Dincolo de munte îngenuncheații frați,/ (Copii, bătrâni și mame… căci nu mai sunt bărbați)/ Ne cheamă și așteaptă prin noi eliberarea!/ O! du-ne, du-ne Rege, să ne-mplinim chemarea!/ O! du-ne, du-ne, Rege-n lupte și trece-ne Carpații!/ Prin plânsul lor de veacuri, auzi… ne cheamă frații!” Era chemarea de peste veacuri a celor trei milioane de români din Ardealul aflat sub imperiul austro-ungar unde: „ei sunt reduși la iobăgie, legați pământului și vânduți cu pământul. Sclavia albă se practica de nobilii maghiari; unii dintre români sunt vânduți la târg; ba sunt înjugați în juguri, ca vitele… Copiii sunt pedepsiți ca pentru crimă dacă ar fi încercat să învețe carte. Nobilii unguri au dreptul de a-i trage în țeapă și de a-i decapita pe români, fără ca aceștia să poată porni judecata împotriva seniorilor” denunța deputatul Barbu Delavrancea în 1893 în pateticul discurs Rolul și drepturile românilor ardeleni. Poetul Alexandru Vlahuță scria, chiar în timpul luptelor românilor fără țară, de dincolo de munți, de Prut și Dunăre, pe care numai durerea îi învață ce înseamnă să ai o țară: „Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei/ Și nu mai știm de-ai noștri,… nici ei de noi nu știu,/ Cu gândul doar pe negre întinderi de pustiu/ Ne căinăm ca corbii în volbura urgiei.//… Și-i văd săpând la șanțuri, bătuți, bolnavi, sub zloată./ Moșnegi căzuți pe gânduri, femei batjocorite;/ În jurul lor copii cu brațele ciuntite/ Înfățișează jertfa și jalea țării toată.// M-ai învățat, Durere, ce e să ai o țară!/ Și-n inima-mi rănită, adânc ți-ai scris cuvântul/ Cu sânge și cu lacrimi va să frământați pământul,/ Din care aștepți viața cea nouă să răsară”. Un adolescent, elev în clasa a VIII-a din Albeni, jud. Gorj, Popescu N:S. Alexandru, scria în ziarul Unirea Neamului din Tg. Jiu, cu numai șapte zile înaintea începerii luptelor: „Înainte, copii ai României! Înainte peste Carpații noștri! Răbdarea a luat sfârșit! A sosit ceasul mâniei lui Dumnezeu și a noastră, înainte copii, peste trupurile dușmanilor, să trecem ca un fluviu turbat și năvalnic! Să trecem-înainte de Ardealul nostru îndoliat-A sosit ceasul!” Sute de poeți-soldați scriau și publicau poezii pentru ridicarea la luptă, susținând moralul celor din tranșee și al întregului neam. Dar marea poezie a Unirii era glasul chemării al clopotelor din aramă ale neegalabilului Eminescu. Pentru menținerea unui moral mai ridicat al trupelor, în afara ziarelor ce apăreau în toate județele țării neocupată, Ministerul Apărării a ordonat, prin Ordinul 14795/ 13 ian. 1917, înființarea și a altor reviste și ziare, alături de ziarul de mare tiraj de front România ca organ al apărării naționale cu sediul la Iași. Ziarul era condus de Mihail Sadoveanu, în jurul căruia se grupaseră toți marii noștri poeți. La 23 iunie 1917 generalul Constantin Prezan, prin Ordinul Circular 9400, a cerut sprijinul artiștilor- sculptori și pictori- și a propus înființarea unui Muzeu Militar, în care să se păstreze pentru viitorime toate lucrurile ce vor reprezenta paginile cele mai alese ale războiului, clipe de restriște, ca și sforțările prin care nădăjduiau a înfăptui idealul național. Ca un act reparatoriu, toate poeziile apărute în periodicele anilor 1913-1919 au fost reproduce fidel și publicate la împlinirea a 88 ani de la înfăptuirea Marii Uniri (adică în 2007), sub egida Asociației Naționale Cultul Eroilor în antologii, precum: Soldat și poet pe frontul Marii Uniri – 800 pagini, Marea Unire în conștiința poeților moldoveni – 200 pagini, Din poezia teleormăneană a Marii Uniri – 170 pagini, Volumul Geto-dacii în conștiința poeților Marii Uniri – 90 pagini, Poezii postume Lacrimi sincere ale poetului erou Mihail Rădoi – 150 pagini. După evenimentele din 1989 s-a înființat Muzeul Memorial al poeților și scriitorilor eroi ai Marii Uniri în Bogdana, jud. Teleorman, inaugurat în 1993. Dar și activitățile Subfilialei locale Cultul Eroilor Pavel Zăgănescu se constituie ca mesaje pilduitoare adresate tinerimii de azi de a păstra ca pe ceva sfânt unitatea noastră națională înfăptuită cu enorme sacrificii umane și materiale. Însă tristețea mă copleșește! Poezia patriotică a trecut de mult la pensie! Rămâne în literatura română fenomenul celor 9 poeți și scriitori morți în Primul Război Mondial și a peste 165 poeți supraviețuitori evenimentului, acestora alăturându-se actori, sculptori și toată intelectualitatea românească. La aceștia adaug poeții din misiunea franceză condusă de generalul Berthelot, poeziile acestora dedicate României și a Marii Uniri dovedesc, în plus, frăția de sânge dintre cele două popoare din aceeași gintă Traco-Geto-Dacă! Un mic bonus la expunerea mea de azi. La 1 decembrie 2014, trenul regal pornit din București spre Sinaia, în semn de sărbătorire a Marii și Sfintei Uniri, a executat un circuit omagial în țară și a oprit în numai 4 stații CFR! La Focșani sau Buzău a trecut fără să oprească. A oprit la Râmnicu Sărat în perioada 12.47-13.02. În întâmpinarea călătorilor din trenul amintit, pe peronul stației Râmnicu Sărat și în prelungirea acestuia erau prezenți câteva mii de râmniceni, probabil jumătate din locuitorii municipiului. Aduc și un al doilea bonus, o poezie găsită în ranița unui soldat mort în luptele de la Mărășești: „Nu plânge, maică Românie/ Că am să mor ne-mpărtășit!/ Un glonț pornit spre pieptul tău/ Cu pieptul meu eu l-am oprit!// Nu plânge, maică Românie!/ E rândul nostru să luptăm!/ Și din pământul ce ne arde/ Nici o fărâmă să nu dăm!// Nu plânge, maică Românie!/ Pentru dreptate noi pierim!/ Copiii noștri, peste veacuri/ Onoare ne vor da, o știm!// Nu plânge, maică Românie!/ Adună tot ce-i bun sub soare…/ Ne cheamă și pe noi la praznic/ Când România va fi Mare! ” Dl col. Mihai Doina a prezentat un material bogat informativ și a dovedit, încă o dată, un sentiment patriotic deosebit, dealtfel caracteristic pentru un ofițer rezervist. Îi dorim sănătate, spor la scris și să ne mai întâlnim în această postură.
„Pentru dl col Mihai Doina un mare respect, este un mare patriot conducând Asociația Cultul Eroilor, regina Maria. Materialul pregătit a fost o documentare amplă asupra evenimentelor istorice enumerând nume de mari patrioți ai neamului cuprinzând și nume de poeți importanți: Lucian Blaga, Livia Rebreanu, Mihai Stamate, toți mari patrioți ai neamului românesc care au slujit cu pana și și-au exprimat dragostea, atașamentul față de țara lor. Felicitări dlui Mihai Doina și îl mai așteptăm cu alte lucrări. Permiteți-mi să adaug la cele prezentate de dl Mihai Doina eseul meu Visul de aur al Unirii-Alba Iulia. O vineri neagră și posomorâtă se ivește odată cu zorii zilei de 29 iunie, o dimineață întunecată, cu ochi negri, cu gânduri amestecate, cu melancolia ploii bacoviene, ploaie ce bântuie România aproape înecată de șuvoaiele cerului, căci: „norii de ape au fost sparți” și: „Atâta apă… țara mea frumoasă,/ Atâtea lacrimi te-au cuprins,/ Te-ai înecat în propria ta casă/ Nimic n-a mai rămas de ape neatins”. Mă urc în autocarul împodobit cu zâmbetele doamnelor și ocup un loc lângă fereastră de unde pot privi îngândurată perdeaua deasă de apă ce mă va însoți tot drumul spre cetatea Alba Iulia. Suntem în anul centenar al Marii Uniri când s-a înfăptuit un act măreț în marea istorie zbuciumată a României, în anii precursori și înfăptuitori ai Marii Uniri, când figurile mari ale epocii s-au implicat și la glasul cărora s-au adunat de pe plaiuri toată crema acestui viteaz și patriot popor. Vântul și ploaia nesătulă parcă doreau să înghită câmpiile pline cu holde, dealurile de unde șiroiau șuvoaie tumultoase și repezi care ne-au însoțit până la cetatea Alba Iulia. Dar… ca o premoniție, când am ajuns la cetate, soarele a apărut zâmbind ghiduș printre norii supărați, însoțindu-ne, încălzindu-ne inimile, semănând cu razele lui liniștite cetatea, în acest simbol rămas în conștiința colectivă a tuturor, a împlinirii visului de aur, al unirii tuturor românilor. La 1 Decembrie 1918 în cetatea Alba Carolina din orașul Alba Iulia a fost înfăptuită Marea Unire în sala Cazinoului Militar numită Sala Unirii. Pe 20 mai 1920 a fost inaugurat sub numele de Muzeul Unirii – rămânând și astăzi unul dintre cele mai importante muzee din întreaga țară. În fața porții centrale se află de o parte și de alta statuile impozante ale Regelui Ferdinand și Reginei Maria. Catedrala Ortodoxă sau Catedrala Reîntregirii, prin vechimea, grandoarea și sobrietatea ei nutrește sentimente pioase, adâncimi religioase ascunse aici de tăcerile sfinților. Aici clopotele ei au chemat toți românii să se unească. Alături, se regăsește altă bijuterie, Catedrala Romano-Catolică rămasă cu un singur turn în urma bombardamentelor. Tot aici aflându-se și mormântul lui Iancu de Hunedoara. Istorie… istorie… Cetatea Alba Carolina cu cele șapte porți magnifice și șapte bastioane mari legate între ele de ziduri cu aceeași înălțime, având rolul important de apărare a edificiului. Bastioanele au primit denumiri de „patroni” laici sau religioși: Sfântul Capistrano, Sfântul Eugeniu de Savoia, Sfântul Ștefan, Trinității, Sfântul Mihail, Sfântul Carol și Sfânta Elisabeta. Tot aici se află statuia lui Mihai Viteazul, Palatul Princiar, Palatul Episcopal, Biblioteca Batthyaneum, Obeliscul lui Horia, Cloșca și Crișan, un Hotel Medieval și castrul roman. Dintre figurile emblematice ale Marii Uniri a fost și geograful francez Emmanuel de Martonne, care a venit în România la invitația prietenului său criticul Pompiliu Eliade. Acest francez a trasat granițele Europei și ale României având meritul de a fi inclus Bucovina și Ardealul în țara mamă. Tot el a trasat și conturul cartierelor din jurul Bucureștiului în 1919 cu destinație socială (migrația muncitorilor, oriental bucureștean, oraș cosmopolit). Ziaristul Valeriu Braniște a avut meritul de a închiria trenul Unirii. Din negura anilor se desprind și alte figuri importante care au contribuit la Unire: Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, generalul Averescu, Ecaterina Teodoroiu, Carol I, Regina Maria, Iancu de Hunedoara și Samoilă Mârza-fotograful Unirii. Regele Ferdinand și Regina Maria sunt figuri legendare și întemeietorii Marii Uniri care rămân în amintirile și inimile noastre simboluri ale istoriei neamului românesc. Regele a domnit ca un bun român ajutat de Regina Maria care a fost mai mult româncă decât străină. Ea și-a adus contribuția la înfăptuirea României Mari fiind decorată la Paris cu legiunea de onoare. (Regina Maria-Regina Unirii) Ți-aducem flori de amintire, noi azi copii ai țării;/ Respect în nemurire pentru ce-ai fost și ești,/ Regina florilor, a cântecelor și-a iubirii,/ Regina frumuseții desprinsă din povești. (…) Fiorul care m-a pătruns la schimbarea gărzii, până la lacrimi, m-a dus cu gândul departe, departe în trecutul glorios, m-a întors, chiar și pentru câteva clipe în atmosfera aceea sobră și distinsă de la Curtea Regală din anii aceia de glorie. Am trăit retroactive acele momente: însuflețirea de pe chipurile privitorilor, uralele la apariția soldaților medievali, a cailor negri abanos care salutau și ei mulțimea. Un moment unic în viață, să asiști la un ceremonial aparținând trecutului medieval, marcat de frumusețea peisajului și de alese sentimente trăite în cetatea de la Alba Iulia, știm cu toții că vor dăinui în sufletele noastre pentru noi și viitorime. Ideea Unirii a rămas pentru români un ideal atât de important ca și cel de acum un veac. Trilurile păsărilor răsună și acum în văzduh peste podul de flori, peste apele de pe toate plaiurile sădind în sufletele românilor ideea înfăptuirii acum sau mai târziu a întregirii neamului românesc. (Mioara Zaharia)
„Materialul prezentat astăzi de lectorul Mihai Doina este un omagiu adus ostașilor care au contribuit la formarea României Mari. Ținând cont că dl Doina este colonel în rezervă, atitudinea de azi este onorantă, privind trecerea în revistă a eroismului poporului român dornic de unirea celor trei țări române care au la bază aceeași limbă și aceleași origini. Cu mulțumiri dlui Doina și îl așteptăm și altă dată”. (Georgeta Iuga)
„Lectorul de serviciu, dl Mihai Doina, ne-a demonstrat astăzi, încă o dată, că este un desăvârșit patriot râmnicean. Eseul prezentat în cinstea zilei naționale a României este bine documentat care ne-a surprins plăcut prin structura sa. Lucrarea prezentată astăzi a debutat prin informații de notorietate istorică, apoi în conținut lectorul a venit în fața noastră cu multe nume ale literaturii române din acea vreme care și-au adus contribuția prin poezie la desfășurarea actului istoric de la 1 Decembrie 1918. Citatele din poeziile unor scriitori precum Livia Rebreanu, Mihail Stamate, Stelian Dobrescu, Octavian Goga, Alexandru Vlahuță și alții, ne-a scos în relief zbuciumul patriotic de care erau cuprinși scriitorii în acel moment de cotitură al istoriei neamului. Materialul audiat astăzi a cuprins de asemenea și ecoul adus de ziarele vremii în rândul ostașilor români, dar și al întregului neam românesc (de la vlădică la opincă). Consider că am sărbătorit cu mult spirit național ziua de 1 Decembrie. În completarea omagierii zilei unirii, dna Mioara Zaharia ne-a prezentat un eseu reportaj întocmit cu ocazia unei excursii la Alba Iulia. Artistic constituit eseul este plin de informație și sentimentalisme pentru toate personalitățile care au întocmit Marea Unire. Poezia Regina Maria, regina Unirii lecturată de autoare a încheiat activitatea Cenaclului Alexandru Sihleanu din 27.11.2021.” (Aneta Țâru-Pioară)
„Mulțumesc dlui col. Mihai Doina pentru momentele plăcute de istorie pe care ni le-a oferit. Îl așteptăm și cu altă ocazie”. (George Anghel)
Sâmbătă, 04 decembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Aneta Țâru-Pioară. Vă așteptăm, cu drag!
