Spații culturale nr. 47 (13)

Raftul cu cărți

Nicolai TĂICUȚU

Marcel Mureșeanu, Teama – versuri cvintine, Editura Avalon, Cluj-Napoca, 2016, 83 p. Motto – Atât ne mai trebuie: ca întunericul să afle despre sine că este veșnic!/ Azi e ziua în care un ochi se ascunde de celălalt./ Atâta timp cât sunt cu această piatră nu sunt singur. Redăm, de pe coperta a patra a cărții, din scurtele referințe critice ale Irinei Petraș: Meditațiile din cvintinele de acum aleg să numere pe degetele celor cinci versuri Teama însăși. Hărțuită, hăituită, moartea s-a apropiat periculos, poetul i se poate uita în ochi și îi suportă, aproape învins, privirea: „Se-ntunecă oglinda sau ochiul meu/ se îndepărtează de mine?”, încă tentat de joc: „Când bate moartea la ușa ta,/ larg să-i deschizi, că nu este ea!/ Fugim de moarte însă către ea/ De-acum îi voi zice morții altfel./ Va trebui să aflați cum”.

 

Titi Damian, Sens giratoriu – pamflete cu ticăloșii, Editgraph Buzău, 2016, 237 p. Într-unul dintre texte autorul spune: … De mic, de când am învățat prima poezie de la tata („Hei, voi plaiuri, ale țării mele!”, îmi recita când se oprea din cosit), port Patria în suflet. Cu timpul, am învățat că Patria nu se vinde, destinul ei nu se negociază. Asta o fac numai trădătorii. Cu toate riscurile, am socotit că acum trebuie să fiu om al cetății și să îndrept cu pamfletele mele ce se mai poate îndrepta. Avem tăria să o luăm încă o dată de la capăt, numai să ne descoperim niște conducători morali, de caracter, care să poarte în suflet Patria și să-i pună în față câteva proiecte mari, realizabile, dar să nu uite că nimic nu se poate face fără școală.

 

Costel Stancu, Risipitorul de hârtie, Editura TIM, Reșița, 2015, 108 p. Volumul este însoțit, pe coperta a patra, de trei referințe critice. Iată ce spune Adrian Alui Gheorghe: Poetul reușește să transmită o mulțime de stări, contrare uneori, în același text printr-o structurare fragmentară a poemului, care, ca și viața, este incongruent, dar memorabil… Mai apropiat de moderni decât de postmoderni, dornic să spună și nu cum să spună, Costel Stancu e un poet care trăiește cu voluptate textul și implicit viața. Celelalte două referințe critice aparțin lui Ștefan Augustin Doinaș și lui Aurelian Titu Dumitrescu.

 

Adrian Erbiceanu, Însemnele nopții – Sonete, Editura ANAMAROL, București, 2016, 104 p. Ilustrații: Raluca Pilat. Adrian Munteanu, în prefața Sonetele timpului copt, rezumă astfel aprecierile critice la acest volum: Dacă încercăm o caracterizare a sonetelor lui Adrian Erbiceanu în ansamblul lor, ar fi sintagma „simplitate de efect”. Poetul nu caută să-și demonstreze abilitatea stilistică, ci să determine o curgere firească, expresivă și lipsită de angoase existențiale de nebiruit ale trăirii pe care o supune atenției unui public nu neapărat specializat, ci, mai degrabă, cât mai divers cu putință. Unui public care are nevoie de poezie.

 

Emilian Marcu, Dansul pe eșafod și alte poeme, Editura PIM, Iași, 2015, 224 p. Conform celor precizate de autor, despre cărțile lui au scris peste 83 de confrați. Redăm aici din referințele lui Adrian Dinu Rachieru: Trăgând linie, vom zice că, viguros și productiv, reprimându-și alunecarea în boemă, declarându-și răspicat calofilia, Emilian Marcu rămâne un nedreptățit (…). Dacă îi cercetăm însă cărțile, de certă tentă inițiatică, zăbovind temeinic asupra lor, descoperim că, dincolo de pericolul confecționeriei „pe bandă” (…), întâlnim un poet autentic, cu palmares îmbelșugat, de certă vocație… (…) Un poet orfevru, veritabil și o poezie cum, din păcate, nu prea se mai scrie azi.

 

Clelia Ifrim, Cloșca cu puii de piatră/ The hatching hen and her stone chicks, Editura Limes, Florești-Cluj, 2014, 76 p. Redăm un fragment din prezentarea acestei cărți, făcută de către Dumitru Manolache (2015): Cel mai recent volum de poezie semnat de Clelia Ifrim se numește Cloșca cu puii de piatră. Cartea a obținut în acest an două importante premii: Premiul național pentru poezie „V. Voiculescu” și Premiul al II-lea la Festivalul de poezie religioasă „Credo”. O lucrare despre care autoarea spune că a scris-o cu gândul la tatăl său, „născut la Pietroasa, lângă Cloșca cu puii de aur”. Poemele din acest volum, scrise în română și engleză, sunt de fapt o tăcută și continuă purtare pe umeri a crucii, lucrare din care se dobândește Viață. Adică Înviere.

 

Cecilia Moldovan, și cerul ne era așa aproape, Editura LIMES, Florești, jud. Cluj, 2015, 119 p. În prefața cărții, intitulată De la imanent la transcendent, Paul Aretzu spune: Timpul este văzut ca un spațiu de locuit, din care, în cele din urmă, plecăm. Cartea Ceciliei Moldovan se dezvăluie, tot mai mult, ca una a convertirii, a transformării admirabile a erosului în agape. Lumea întregă stă sub semnul iubirii nemărginite. (…) Cecilia Moldovan este o poetă rafinată, abordând o tematică diversă – o dovedește și în acest volum -, excelând însă în domeniul spiritualității, urmărindu-și cu atenție procesele interioare și raporturile cu ceilalți și cu divinitatea. Atitudinile sale poetice sunt determinate de convingeri morale ferme.

 

Iulian Moreanu, Iarna perfectă, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2015, 126 p. Ani Bradea spune: Iulian Moreanu este cu siguranță un bun povestitor, care nu pare să țină cont de orientări și curente, un autor preocupat mai mult de viața personajelor sale, de redarea atmosferei specifice în care acestea coexistă, decât de încadrarea sau nu într-o direcție actuală. Iar Florin Dochia: Iulian Moreanu aspiră să pună ordine în haosul înconjurător, separând, temporar, personajele de lumea lor pentru a le pune să acționeze în condiții de laborator.

 

Daniela Păun, Selfie, Tracus Arte, București, 2015, 94 p. Pe coperta a patra a cărții, scriitorul Mircea Bârsilă face câteva mențiuni: Și în această carte, cea de a doua, substanța confesivă a poeziilor – centrate pe tematica solitudinii – este susținută de o intensă vibrație emoțională pe care poeta o valorifică, întotdeauna, fără ostentație. În prezentul volum, problematica este împodobită cu motive și nuanțe noi, iar scriitura se împlinește sub semnul unei atente coordonări a relației dintre prospețimea imaginilor și fulgurația meditativă. Dimensiunea „intimistă” a poeziei pe care o scrie Daniela Păun are valențele unei mature – și moderne – insurgențe de tip feminin.

 

Gheorghe Ungureanu, Da, nene – Dincolo de aparențe, Rovimed Publishers, Bacău, 2016, 178 p. În prefața intitulată Carnavalul sau noua metodă a diagnosticării putregaiului din societate, criticul Marius Manta menționează: Volumul de față oferă o scriitură modernă ce își poate încurca cititorul: acesta fie va pricepe prea puțin, urmând să zâmbească cu superioritate, fie, în caz fericit, va intra în acest joc al intertextului și va cunoaște cum să-i alterneze înțelesurile oferite de coloratura multistratificată. Deși nu îmbracă prețiozități stilistice ieșite din comun, scriitura provoacă parcă printr-o polifonie ascunsă. Aflat la granița cu fabula, textul lui Gheorghe Ungureanu așază întrebări acolo unde alții s-au grăbit să găsească răspunsuri…

 

Lucian Ioniță, Insomniile Oglinzii (între cutele realului), Editura Liric graph, Făurei, 2016, 136 p. În scurta prefață, D. Vișan menționează: Lucian Ioniță scrie o poezie remarcabilă, ce poate constitui emblema întregului volum. Exteriorizarea durerii pe timpul spitalizării eului liric este purtată pe holuri până în sălile de nașteri. După bandajarea întregului corp cu propriile versuri și stârnirea „alaiului de fraze revoltate”, este surprins ecoul altor experiențe. Iar Viorica Petrovici, cu ocazia lansării volumului, remarcă: Lucian Ioniță scrie o poezie care respiră prospețime, modernitate; încet, încet el ne conduce cu o naturalețe plină de semințe.

 

Nicolae Peneș, „Un nume adunat pe-o carte”, Editgraph, Buzău, 2015, 453 p. De fapt, un nume adunat într-o carte, așa cum l-au văzut alții, acum, la 80 de ani, pentru că: Nicolae Peneș este un împătimit iubitor al Buzăului natal, oraș pe care nu l-a părăsit niciodată și pe care, atunci când împrejurările vieții l-au făcut să stea vremelnic departe de el, l-a regăsit de fiecare dată cu bucuria cu care îți regăsești o rudă apropiată ori un prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult. Și spune și asta ceva. Despre acest tom se pot scrie multe, ca și despre cărțile lui… Am citat din Prefața la această carte semnată de Florentin Popescu.