Propoziții pretențioase – Acăriță
Nenorocirile sosesc într-o zi cu ploaie sau cel puțin când stă să plouă. Pică cerul pe tine la propriu și figurat.
Așa funcționează universul și lui i se pot atribui. Agitația și mohorârea lui sunt și ale tale. Că mai pun și alții paie pe focul tău…. Nea Răduță, un tip sucit. Pe cui. Acum vreo doi ani, după ce îi garnisisem și casa cu burlane și jgheaburi, se tot codea dacă să refacă spațiul-terasă. Acoperișul de fibră de sticlă fusese ridicat de alții, după un plan care nu mai făcea față furtunilor și ploilor violente din ultimii ani. Nici așa, la picături obișnuite, n-ar fi fost impecabil, unul dintre planuri era pornit abrupt spre interiorul ariei, deci nu ploile puteau fi acuzate în totalitate, ci mintea neexperimentată, încredințată că merge după cum crede…. C-o fi fost proprietarul – el, de obicei, desenează în aer linii cu mâinile -, că meseriașul – și-aici e grav – a gândit astfel, certitudinea faptelor naturale a demonstrat că s-au înșelat.
Lui tata îi plăcea, avea un aer de maistru care-și testa ucenicul, supunându-l la cele mai grele teste, niznai: ,,Ia zi, mă ăsta mare, cum facem cu nen-tu Răduță?” Putea fi oricare altul. După umila mea părere, treburile erau simple. Dăm jos toată copertina – nici ușor nu era, se complicaseră până la a renunța la efectele benefice solare, estompându-le prin placarea tavanului cu rigips -, desfacem florăria, introducem grinzi de opt sau zece, la margine săpăm două gropi, în ele cimentăm două țeci rectangulare, peste ele punem o grindă de 10 sau 12, să țină, să reziste încovoierii și să ofere sprijin celor transversale. Scândură, legătură cu tabla veche, cu dolia, jgheaburi, burlane, pa și pusi, ura și la gară (pe același ton cu Dem Rădulescu în ,,Astă seară dansăm în familie”)! La cât activam și la cât de adaptiv eram, părea chiar neserioasă lucrarea. Ceea ce s-a și dovedit. Nu noi am avut parte de ea, deși în două rânduri ,,mă spetisem” să aștern pe hârtie necesarul și manopera.
Când mai pleacă militarii aiurea și uită obligațiile curente. Cam la fel se-ntâmplă, în loc să țin partea și să trec mai departe, mă dau la părăsire de garnizoană dintr-un singur motiv: nu mi-am putut aminti un episod petrecut la…. Plevna. August și septembrie ne-am cam făcut veleatul pe-acolo, iar ieri am revenit la același imobil remediat la acoperiș în totalitate: schimbarea scândurilor, tablei și adunătoarelor de apă. Ipostaza pierdută, aruncată fără ezitare de Nae: ,,Nu mai știi cum ai bătut scândură pe ploaie sub celofan cu Mititelu?” M-a cuprins rușinea, dispăruse. Deși n-am simțit niciun moment că trecerea peste pragul lui 50 a afectat cumva memoria sau vreo boală de minți ar da târcoale. Știu, se acutiză de mult încăpățânarea, plus alte metehne ,,desfrânate”, dar am sporit numărul cunoștințelor în ultimul deceniu. M-am mai întrebat dacă nu cumva cele noi le-au luat locul mai vechilor, însă m-am auto testat și mi-s neuronii acurați. Apoi…. M-am repus în situația descrisă de Nae, completată de Cristi cu gesturile de actriță ale bunicii materne, coana Nela – a copiat-o… -, exact pe colțul din spate unde burlanul se varsă în depozitul-tub de fântână.
