Cotețul cu metafore – Spovedanie
Spovedanie
Doamne,
m-am pierdut
în deșertul orbilor de cenușă…
Am băut din apa
morților fără cruci
și am plâns în lumina zăpezilor
moarte fără lumânare,
înainte de vreme…
Mi-am ucis strigătul
prin sugrumare
cu degetele albite de furie…
Am săvârșit păcatul
trufiei carnale,
printr-un exhibiționism deșănțat
al trupului meu cu pielea netedă
ce nu cunoscuse arșița timpului biciuitor…
Mi-am făcut chip cioplit
din speranțele dăltuite în inima împietrită
așteptând foșnetul florilor de cireș
deasupră-mi..
Mă căiesc
pentru toate secundele
de adevăr dureros pierdute
în ore de minciuni nevinovate…
Dacă crezi că toate astea
nu sunt o blasfemie,
ia-mi de pe suflet povara îndoielii
cea fără de margini
și pune în loc pe cea a fericirilor mărunte…
Și mă izbăvește de ce-i rău…
