Cenaclul Alexandru Sihleanu – 2 Octombrie 2021
DORUL DE VIAȚĂ TREBUIE CULTIVAT ȘI SUSȚINUT CU TALENTUL CREATORULUI DE FRUMOS
Sâmbătă, 02 octombrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Criză guvernamentală) Johannis de Cîțușelu,/ El îi sarea și piperuʼ,/ Parțial dreptate are,/ Dar îi bolovan… de sare. (De ce te ferești, nu scapi) I-a plăcut doar țuica tare/ Cu paharuʼ mare plin,/ Iar acum la înhumare/ Popa l-a stropit… cu vin! (Eficiență) Un Țepeș singur, de socot,/ Făcut-a hoții să dispară./ Cu DNA și DIICOT/ Se înmulțiră azi în țară.” (Dumitru Hangu)
„(Bogăție) La mine în seif nu-i aur,/ Nici diamante clasificat,/ Ci țin sub cheie alt tezaur:/ E aer vechi, nepoluat. (Recurs la istorie) Pe acei ce vindeți țara/ Astăzi, fără multă vorbă,/ V-aș sălta cu epigrama-n/ Pană, ca și Țepeș-Vodă!” (Laurențiu Turcu, prin telefon)
„(Așa a dus-o soarta) După ce s-a-ntors în sat,/ Șanse-s mici de măritat/ Pentru că aici bădia,/ Nu le are cu chimia. (Jos pălăria) A învățat, știe multe și/ În anii de facultate,/ Chiar de și-a pus pălărie,/ Tot de Mărie avu parte.” (Safta Leaută, prin telefon, de la Constanța, ducând dorul cenaclului.)
„Nu-mi amintesc să fi spus la această rubrică despre crezul de viață al „eroului legendar” Agheană. El declara: „dacă pui suflet în tot ce faci, aduci bucurie tuturor și simți că trăiești frumos!” Frumoase și înțelepte vorbe! Dacă le vom ține minte, dar mai ales dacă le vom pune în aplicare, lumea se va schimba, viața ar fi cum ne place, adică mai frumoasă și mai ușoară! Chiar mersul istoriei ar avea alt sens! Dar… dacă lumea ar fi bucuroasă și oamenii educați, ar mai exista subiecte pentru epigramiști și fabuliști? Bănuiesc că vor găsi aceștia pe puținii semeni care vor mai greși! Când ne gândim la prietenul-maestrul Agheană, ni-l imaginăm împreună cu iubita sa chitara. El era totdeauna însoțit de chitară și de muzică! El a început „drumul cântecelor” cu bunicul său, care l-a învățat să cânte la fluier, cum auzea maestrul la ciobani. Bunicul l-a „citit” pe nepotul său, descoperind că muzica face parte din viața acestuia. Toată familia era conștientă de talentul său muzical. Fratele mai mare i-a oferit în dar o chitară și de atunci maestrul nu s-a mai despărțit de ea! Asculta cântece la radio, memora versurile și învăța singur să se folosească de chitară. De atunci a început legenda maestrului Agheană Manea! Dar ea, legenda, va spori cultura populară, muzicală, dar și… cultura literară! Revin la Agheană-epigramistul. Umorul acestuia mă doare! (UNEI DOCTORIȚE) Cunosc o doctoriță mare/ Când sunt bolnav, merg la ea,/ Mă pune iute pe picioare,/ De n-ar afla nevastă-mea… Starea lui de sănătate din ultima parte a scurtei sale vieți îi domina și umorul. (UNUI NEDUMERIT) Stau și mă gândesc întruna,/ Și-mi pun întrebări cumplite,/ De ce se naște pe rând/ Și se moare… pe sărite? Mai prezint, în încheierea intervenției, o epigramă și vă îndemn să remarcați spiritul filosofic al maestrului: (PRIETENILOR) Constat cu tristețe, frate,/ Că-mi vine să-mi ies din pepeni,/ Oare asta e dreptate?/ Când ești sincer, n-ai prieteni. Ai dreptate, maestre ! Dar tu ai parte de prieteni adevărați, care nu te vor uita și nici nu rămân la distanță dacă ai încercat să-i ajuți spunându-le că greșesc! Iar greșelile tale să le ierte Dumnezeu și să te odihnească în pace! Pentru reamintirea dv. vă informez cinci evenimente: 1. Cu 156 ani în urmă, la 2 oct. 1875 a murit inventatorul primului stilou din lume, PETRACHE POENARU. El a numit invenția sa: „condei portăreț, fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Petrache Poenaru s-a născut la 10 ian. 1799 în Benești, jud. Vâlcea. El moare în vârstă de 76 ani și 8 luni, din cauza unei paralizii parțiale de durată. 2. Mâine, 3 oct., se împlinesc 64 ani de la lansarea primului satelit artificial, SPUTNIC. 3. În urmă cu 158 ani, a fost inaugurat, la 3 oct. 1869, primul tren care a circulat în România, pe ruta București-Giurgiu. 4. Mâine, 3 oct. la Poșta-Câlnău, jud. Buzău, se desfășoară FESTIVALUL DOVLEACULUI, activitate culturală, dar și comercială. 5. Sâmbăta trecută, 25 septembrie, am rugat să vină fiecare cenaclist cu câte o propunere privind premierea maeștrilor Agheană și Matincă, așa cum a făcut Buzăul pentru Agheană, deși el la Buzău a participat de puține ori, comparativ cu participarea sa la Cenaclul „Alexandru Sihleanu”. Și totuși… Buzăul i-a oferit un premiu (o medalie)! Iar participarea lui Matincă, socotiți dv! De ce gândesc la premierea celor doi foști colegi? Pentru că suntem „oameni” și pentru ca să fim noi mulțumiți că ei ne-au adus bună dispoziție! Lor nu le va mai folosi recompensele, dar sufletește, noi vom fi mulțumiți și sigur, și familiile celor doi! Vă rog, hotărâți nu cu talentul scriitoricesc, ci cu omenia din sufletele dv!” (Mihai Doina)
A urmat lectorul de serviciu, Valeria Popa, cu fabule. Vă ofer lectura: „(Covidul-Castorul și Liliacul cu… potcoavă) Românii spun adeseori cum că,/ Aceste lighioane ar fi / Aduse de pe… (afară),/ Dar lumea, lacomă ca-ntotdeauna,/ A început să atenteze / Și la habitatul necuvântătoarelor.// Se spune că „cei de sus” au hotărât/ Să se facă un drum național/ Cu bani de la U.E. peste habitatul necuvântătoarelor/ Gândindu-se că de aici s-ar mai putea „ciupi”/ Fără a mai da socoteală nimănui.// Dar… OMUL, cel ce se crede cel mai deștept,/ Unii mai având și câte o facultate/ De filosofie, de finanțe sau de… „Tras în Piept”/ Au răsturnat legea/ Și pe față și pe dos,/ Până i-au găsit un „ponos”.// Amendamente, zeci de proiecte/ Făcute pe bani mulți,/ (De amețești) când îi auzi./ Dar… stai pe loc/ Anul acesta nu prea mai au noroc./ Divinitatea le-a dat oamenilor UN MICROB/ Din care unii și-au făcut un… job.// Covidul, balaurul cu 19 capete,/ Fără gură, fără coadă,/ A cam început să roadă,/ Un plămân, un rinichi,/ De la vorbire o coardă…// Cei săraci și păcăliți, „umblători” prin lume,/ S-au întors acum „acasă” cu gânduri anume și au zis:/ -Măi, noi acum ne-am deșteptat,/ Nu mai suntem proștii de altădatʼ/ Că acolo în U.E. totul este bătut în cuie!!!/ Acolo drepturile omului sunt sfinte./ (Chiar dacă și pe acolo se mai minte).// Întorși acum acasă, în dulcea și amărâta Românie/ Am zis: fie pâinea cât de rea,/ Tot mai bună-n țara mea./ Virusul cu zeci de guri-bulversat,/ A ieșit acum din adâncuri/ Tot de oameni ajutat.// Acum mulți nu știu cum să iasă din spitale,/ Să-mpartă averea neamurilor sale…,/ Iar virusului i se va găsi,/ Ca și multe altor boli,/ Ac și de cojocul lui.// La el nu contează de omul/ E tânăr sau bătrân,/ Mai prost sau mai „titrat”,/ Iar Morala s-a pierdut și ea pe drum./ Pe atâtea drumuri umblând,// Ca și LIMBA NOASTRĂ strămoșească,/ Devenind în scris și în cuvânt…/ O limbă „păsărească”.// După multă suferință și… pierdere de conștiință/ Românul așteaptă acum,/ Că va veni și pentru El/ Un trai mai bun./ Să fie în țara lui stăpân.// Deocamdată ROMÂNIA azi/ S-a cam pierdut pe drum. (Brânză bună în burduf de câine) Râsul cocoțat într-un stejar,/ Le striga găinarilor de… noapte,/ Vulpi, dihori și alte necuvântătoare/ Asemenea lor/ Răzlețite de popor…// -Opriți-vă, tâlhari de rând./ Chiar și pe mine RÂSUL/ Mă apucă plânsul, Pentru cei păcăliți de voi.,/ Niște șarlatani ce pozați în… eroi.// Dihorilor, găinari de noapte,/ Vă știe lumea încă de pe când erați mai mici,/ C-ați făcut mai multe cursuri,/ Ba și câte o… facultate,/ Amânându-le pe toate,/ Înainte de a fi terminate.// În fond, voi v-ați gândit că…/ Hârtia „valorează”!/ Ea trebuie să țină lumea/ Cu mintea trează./ De aceea vă vor zice toți/ Și azi și mâine,/ Păcat, brânză mucegăită, în burduf de… câine.// Lumea vă mai zicea:/ -Câți nu sunt asemeni vouă,/ Ce se bagă-n tot și-n toate?/ Figuri ca voi, găinari de rând, / Au fost și vor mai fi pe pământ./ De aceea, ființe ca voi/ Veți ajunge la… groapa de gunoi a ISTORIEI.// În politica lumii v-ați cocoțat cât mai sus,/ Dar fără să aveți ceva/ „Interesant de spus”,/ Chiar și unde nu vă fierbe oala,/ Terfelind educația, bunul simț și școala.// Opriți-vă că… totul merge până-ntr-o zi,/ Când veți ajunge și voi la „COTEȚE”./ Abia atunci vă veți da seama,/ Cât ați fost de ISTEȚI./ De aceia vi se va zice și azi, și mâine/ „Brânză bună în burduf de… câine.”// Știm toți că ați ajuns și prin U.E./ Aducând de pe acolo/ Câte un tir de… sârme ruginite și cuie/ Pe care le-ați ars la crematoriile din țară,/ Voi rămânând cu… banii și averea,/ Țara cu NOXELE și BOALA.// Dorind să ajungeți cât mai sus,/ Ați uitat că Morala/ Se reflectă-n fapte.// Că temelia lucrului bine făcut,/ Stă la baza firii,/ De când omul e mic și… Până mare s-a făcut. (Câinele moare de drum lung, iar prostul de grija altuia) Într-un sat, mai de demult,/ Doi părinți se bucurau/ De creșterea băiatului lor,/ Ce crescuse înalt și frumos,/ Dar… la minte cam păgubos.// Dumnezeu le dăduse în dar,/ Un copil, cam târzior./ De, viața este așa cum vine,/ Și-ntr-un fir de păr se ține,/ Când vrei tu, sau mai vrea ea,/ Și-ntr-o clipă ea dispare,/ Ca norul din depărtare.//Pe băiat îl chema Vasile,/ Pe cățel îl chema Lache./ Lumea însă, văzându-i mereu împreună/ Le alătură numele strigându-l Vasilache.// Băiatul creștea văzând cu ochii, dar…/ Gândul lui era doar… la fete./ Însă, oricare fată ce-l cunoștea mai bine/ Fugea de el ca… dracul de tămâie.// Ei, bieții părinți îmbătrâneau,/ Mințile lui Vasilică nu-i mai veneau/ Și-ntr-o zi Dumnezeu i-a luat la el,/ Lăsându-l pe hăbăucul fecior/ Să umble brambura/ Cu cățelul după el.// Vasilache se cam băga în treburile altora,/ Zicându-i unuia SMINTEALĂ,/ Că de i-ar fi cerut părerea,/ S-ar fi îmbogățit mai de demult/ Și n-ar mai fi cerut, acum de la alții/ Bani… cu împrumut.// Unii îi mai ziceau -Măi Vasilache/ Mai bine te-ai uita la casa ta/ Că… hornul de pe casă s-a cam aplecat într-o parte,/ Casa s-a cam șubrezit pe la spate…/ Că buruienile cresc/ În fiecare ungher…// Lache, câinele lui, obosit de drum/ S-a îmbolnăvit și el acum./ Lache i-ar fi spus stăpânului, de mai multe ori,/ Să mai stea și pe acasă,/ Dar spune-i asta lui Vasilache/ Care suspina doar grijile altora.// Într-o dimineață i-a strigat câinelui/ Să vină după el și nu s-a mai uitat în urmă,/ El având grijă de oaia unui sătean/ Ce se rătăcise de turmă.// Lache le mai spunea de multe ori prietenilor săi din sat,/ Că poate Vasilică a împlinit un destin/ Al unui stră-strămoș al lui/ Plin de păcate și… minte mai rar,/ Umplându-i viața băiatului cu amar,// Că doar minte, cât de cât, avea,/ Dar n-a știut niciodată când și cum s-o folosească/ Ca și lui să-i priască. De aici a rămas Morala, care spune/ Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia.” Prin creația sa, dna Valeria Popa reprezintă fabula în Râmnicu Sărat. Să îi dea Dumnezeu multă sănătate și mult spor la scris!
„Fabula se prezintă ca o povestire, o ficțiune, folosind procedeul personificării animalelor sau a lucrurilor pentru a prezenta un adevăr moral sau a satiriza moravurile urâte. Dna Valeria Popa, lectorul de azi, continuă să ne convingă că este o specialist în acest gen literar. D-sa a început să se delecteze cu creațiile proprii începând din anul 2012, când a venit prima dată la cenaclu. Îmi amintesc că lectorul de astăzi are editate 11 cărți. În acestea au fost demascate viciile din zilele noastre: minciuna, lenea, incultura, hoția… și lista viciilor încă nu a fost epuizată. Este loc încă pentru multe fabule…, dar și pentru încă multe cărți marca „Valeria Popa”! Semnificativ pentru drumul în literatură a lectorului de azi este „REGĂSIREA FABULEI PIERDUTE”, prima sa carte. Eu înțeleg că dna Popa creează fabule, dar și revigorează un gen literar cam uitat. Titlul altei cărți care îmi vine în gând, nu neapărat în ordinea apariției, este micuțul volum „DE CE NU ARE URSUL COADĂ?” Valeria Popa își folosește și harul de povestitor, descriind în versuri întâmplări și acțiuni. În opinia mea lectorul chiar are talent producând reușite fabule, rămânând celor avizați să îndepărteze musca de pe căciulă și să-și corecteze viciul. Amintind de musca de pe căciulă, am amintit de o altă fabulă a dnei Valeria Popa. Cunosc încă un fabulist care a încercat, precum dna Popa, să revitalizeze genul literar „fabulă”. Mă refer la GEORGE RANETTI (1875-1928) care s-a născut la Mizil. El a fost ziarist, redactor la ziarul „MOȘ TEACĂ” a lui Anton Bacalbașa și la „MOFTUL ROMÂN” a lui I.L. Caragiale. El scoate și revista umoristică „FURNICA” unde își publică cele mai multe articole, fabule, poeziile, cronicele umoristice și piesele de teatru. El a încercat, la fel ca dna Popa, să revitalizeze genul fabulă, dar a încercat înainte cu o sută de ani decât lectorul nostru. Spre deosebire de alți fabuliști, George Ranetti a ocolit oarecum dobitoacele și graiul lor încercând să tragă de limbă lucrurile și cifrele. În fabulele sale stau de vorbă: plugul cu tunul, gheata cu șoșonul, etc. George Ranetti este considerat primul care a introdus în fabule nota originală a umorului său. Dna Valeria Popa să continuați să creați fabule în stilul dv. personal! Mie îmi plac. Vă felicit pentru ce ați reușit până azi, urându-vă spor la scris! Dumnezeu să vă dea sănătate și putere pentru fabule noi și pentru alte 11 cărți noi!” (Mihai Doina)
„Deunăzi se spunea că fabula, epigrama și pamfletul sunt desuete, lucru care astăzi vedem că nu se adeverește. Dna Valeria Popa prin fabulele d-ei ne demonstrează că acest gen literar este o armă împotriva celor care practică hoția, lenea și dovedesc accese de lăcomie. După cum vedem, fabula este un bun instrument pentru a corecta anume probleme din societatea actuală. Felicitări dnei Valeria Popa pentru creația d-ei.” (Adriana Plugaru)
„Eu am venit la Cenaclul „Alexandru Sihleanu” și cred că nu am greșit, deoarece în cadrul cenaclului există o atmosferă încărcată cu multe momente interesante venite din partea unor personalități culturale care mi-au produs o stare de bine. Ca exprimare, în ceea ce privește partea literară, am ascultat cu atenție deoarece lectorul de serviciu, dna Valeria Popa a fost inspirată în alegerea unor subiecte care m-au captivat, ceea ce pot spune că stăpânește această artă a cuvântului scris în fabule. O expunere frumoasă, pentru care îi mulțumesc și îi ofer o floare roșie de cireș și dacă ar putea să vină mai des în cadrul cenaclului deoarece este primită cu mare dragoste și interes. Să fie inspirată în continuare, pentru că flori mai sunt.” (Adrian Câmpeanu)
„Dna Valeria Popa este o fină observatoare a întâmplărilor ce au loc într-o societate. Observăm la d-ei o corelare între proverbele vechi și fapte contemporane. Astfel reușește să creeze fabule de actualitate. Felicitări și o așteptăm printre noi cu alte și alte creații noi.” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 09 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi George Anghel. Vă așteptăm, cu drag!
