Cenaclul Alexandru Sihleanu – 25 Septembrie 2021
TRECUTUL ISTORIC ESTE CA TEMELIA UNEI CASE, DE ACEEA ESTE BINE SĂ NE CUNOAȘTEM ȘI SĂ NE CINSTIM TRECUTUL
de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 25 septembrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Comparație) Bine-a fost odinioară/ Când pe drumuri erau boi,/ Dar acum la noi în țară,/ Nu e aur, cât gunoi! (Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim epigramist din Buzău, tatăl născut la Râmnicu Sărat. Nigrim născut la Gura Sărății) De Nigrim se poate spune/ Și nu-i lucru de mirare,/ Are epigrame bune…/ Că le-a potrivit de sare! (Buzăul epigramistic) La Buzău îi epigrama/ Mai acidă, precum știm,/ Pe față își dau arama/ Bravi urmași ai lui Nigrim. (Știri pe scurt) Istoria României, Regele Ferdinand și Regina Maria. Regina Maria a fost recunoscută cu merite deosebite în politica externă a României, la Marea Unire din 1 decembrie 1918. Regelui Ferdinand i se reproșează că ar fi lipsit nemotivat la conceperea unor copii ai săi! (Depozit de muniție-Cincinat și Nigrim) Pentru duelul fratricid,/ Ca epigramiști de rasă/ Și-au procurat destul acid…/ Sare și-au adus de acasă!” (Dumitru Hangu)
„(Rezolvare) Că-i face soțul bun la pat,/ A auzit și a plătit./ Și-ntr-adevăr, a rezolvat/ Atât, că n-a mai sforăit! (Prevedere) Ce-aș alinta-o! Ce-aș pupa-o!/ Eu alta nu cunosc ca ea!/ Dar mă feresc… Ce-aș încurca-o,/ De m-ar afla nevastă-mea! (Dovadă de curaj) Deși-s un tip neînfricat,/ Când noaptea mă întorc târziu/ Și vreau să mă strecor în pat,/ Duc și nevestei un rachiu! (Iubind anti-covid) Atât își proteja mândruța,/ Pe care tare o iubea,/ Încât nu-ndepărta măscuța/ De loc, nici când o săruta! (Cu cântec) Salam să-mi cânte? N-am ce face?/ Scălâmbă-se la cei din jur!/ Să îl asculte cine-l place,/ Eu îl prefer pe Trubadur!” (Laurențiu Turcu)
„Când ne gândim la maestrul Agheană ne vine în amintire înfățișarea sa jovială, gata să vină cu glume noi și să cânte ce ne plăcea nouă cel mai mult. Avea în repertoriu cântece pentru toate gusturile și pentru toți prietenii. Dar de un an și zece luni are un auditoriu nou: sfinți, îngeri și chiar Tatăl Sfânt! Maestrul este nu doar autor de epigrame, cum am amintit în intervențiile anterioare. El a compus melodia imnului Râmnicului pe versurile lui Matincă. El a mai compus muzică și versuri pentru mai multe cântece, printre acestea este „HORA FRĂȚIEI”. A scris și poezii. Îmi permiteți să prezint poezia maestrului „PARCĂ AȘ MAI STA PUȚIN”? Această poezie urma să devină un nou cântec al său. Vă rog să remarcați presimțirea tragicului său sfârșit! „Parcă aș mai sta puțin…/ E prea devreme…/ Și-așa pământu-i plin de morți,/ Și geme…// Încă n-am terminat ce-am început demult,/ Nu știu, ori timpul n-a mai ținut cu mine,/ Ori eu degeaba m-am zbătut…// Aș vrea să vă salut pe toți/ Mi-ați fost alături la bine și la rău,/ Vă las acum, nu știu unde eu voi fi/ Oricum, în față, mi-a apărut un hău…// Vă las cu bine, în lumea asta tristă,/ Plec fericit c-ați fost cu mine/ Și nu cumva să prind pe vreunul cu batistă,/ În viață mult noroc, prieteni/ Și… s-auzim de bine!// Parcă aș mai sta puțin…/ E prea devreme…/ Și-așa pământu-i plin de morți/ Și geme…// Parcă aș mai sta puțin…” Chiar și în clipe tragice maestrul se gândea la noi și era fericit că i-am fost alături și ne transmitea urări de bine. Pentru spiritul său deosebit Dumnezeu l-a îndrăgit și l-a luat lângă El. Sunt convins că acolo, sus, este așezat într-un loc deosebit, un loc favorabil, în mijlocul cetelor îngerești și de acolo urmărește întâlnirile de sâmbăta ale Cenaclului „Alexandru Sihleanu” la care a participat riscându-și sănătatea și tinerețea. Eu am o nelămurire și o dorință: la cenaclul nostru maestrul a fost permanent prezent, când nu era internat în spital, timp de trei ani, însă la Buzău el a fost invitat la câteva ocazii, iar cei de acolo au reușit să-i ofere post-mortem un „Premiu al prieteniei”, o plachetă cu panglică tricoloră, dar cel mai frumos, premiul este însoțit de frumoase vorbe adevărate! Aș dori să ne gândim toți cum să-i răsplătim maestrului eforturile, talentul, prietenia și omenia. Orice propunere să o analizăm împreună și să hotărâm în comun săptămâna care urmează. Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-l odihnească!” (Mihai Doina)
A urmat lectorul de serviciu, Cristi Rusin cu eseul „Descrierea orașelor Buzău și Râmnicu Sărat în relatările lui Evliya Çelebi (1611-1682)” Redau materialul: „Evliya Çelebi a fost un renumit călător și cronicar turc din secolul al XVII-lea. S-a născut în anul 1611 la Constantinopol (Istanbul), în cartierul Unkapani de pe țărmul Cornului de Aur, într-o familie cu origini nobile. Tatăl său era descendent al lui Derviș Mehmed Aga, putător de stindard al sultanului Suleyman I (1520-1566), iar apoi căpetenie în breasla aurarilor în timpul lui Selim al II-lea (1566-1574). Mama sa era urmașă a șeicului Ahmed Vesov, iar fratele ei era Melek Ahmed Pașa, purtător de sabie al sultanului Ahmed I (1603-1617) și mare-vizir al imperiului sub Murad al IV-lea (1623-1640). Astfel, datorită originii nobile, tânărul Evliya s-a bucurat de o bună educație, inițial la școala primară a șeicului Hamid Efendi, apoi desăvârșidu-și studiile alături de celebrul imam Evliya Mehmed Efendi. Pe lângă gramatică, muzică și caligrafie, a învățat și câteva limbi importante precum greaca, persana, siriaca și araba, ultima necesară unei mai bune înțelegeri a textului coranic. Nu a negljat însă nici meșteșugurile, activând o perioadă ca ucenic în breasla aurarilor. În 1632, la vârsta de 21 de ani, Evliya consemna că a avut un vis în urma rugăciunilor sale prin care cerea îndrumare divină și își exprima dorința de a vedea întreg imperiul. Conform relatării sale, se afla în Moscheea Ahi Çelebi, în apropiere de Galata, la momentul de început al rugăciunii de dinainte de răsărit. Dintr-o dată, a văzut o lumină și în fața sa a apărut Saʼd ibn Ebu Vakkas, unul dintre companionii Profetului Mohamed, considerat în mod tradițional ocrotitorul arcașilor. Evliya i-a sărutat mâna, iar Saʼd i-a spus că vor participa la rugăciune numeroși sfinți și martiri ai islamului. În acel moment, un fulger a țâșnit prin ușile moscheii și a intrat însuși Profetul alături de nepoții săi, Hasan și Huseyin, aflați la stânga și la dreapta sa, urmați de mulți alți ucenici. Profetul i-a salutat pe toți cei prezenți și i-a dat lui Evliya sarcina de a conduce rugăciunea în calitate de imam. După rugăciune, Saʼd l-a dus pe Evliya, cutremurat de uimire și plânsete de bucurie, în fața Profetului care l-a binecuvântat și l-a asigurat că Dumnezeu îl va ocroti în toate călătoriile sale viitoare. Visul s-a isprăvit. Evliya se trezește tulburat în casa tatălui său și merge pe rând la tălmăcitorul de vise, Ibrahim Efendi și la șeicul dervișilor mevlevi, Abdullah Dede, ambii confirmând că visul a fost real și că va deveni un mare călător. Cu toate acestea, Evliya a mai rămas la Istanbul pentru a-și continua pregătirea. În 1635, într-o noapte a lunii Ramadan, tânărul Evliya a avut ocazia să-l cunoască personal pe sultanul Murad al IV-lea în timp ce își exercita funcția de muezin și recitator la Marea Moschee Ayasofia. Impresionat de vocea lui, Murad le-a ordonat gărzilor sale să-l aducă în loja de la etajul moscheii. Această întâlnire a stat la baza viitoarei sale cariere și a sprijinului politic de care a beneficiat pentru a-și putea împlini destinul de călător în tot Imperiul Otoman. Documentele de față reprezintă două fragmente succesive din opera sa monumentală, Seyahatname (Cartea Călătoriilor) unde ne descrie, foarte pe scurt, imaginea orașelor Buzău și Râmnicu Sărat, cu ocazia unei vizite în spațiul românesc, între anii 1651-1660. Fragmentul este tradus și preluat din volumul al VI-lea al colecției Călători Străini despre Țările Române, apărut în anul 1976 la Editura Științifică și Enciclopedică din București. Informațiile furnizate sunt importante pentru cititorii lui Evliya Çelebi, majoritatea turci, dându-le detalii legate de o regiune aflată la periferia imperiului. În cele ce urmează vom reda pe rând ambele fragmente propuse spre analiză: „Despre Buzău. Și acesta este al unui alt boier. Stăpânul lui, boierul, primindu-ne și el cu mare cinste, ne-am odihnit aici o noapte. Acest oraș este așezat pe un șes cu câmpii intinse. Are șase sute de case și două mănăstiri, una de construcție nouă, iar cealaltă veche, precum și o sută de dughene. Este un oraș foarte plăcut, împodobit cu vii și cu grădini. Sunt și mulți bărbați arătoși și multe femei plăcute.” „Despre frumosul oraș Râmnic. Și acesta atârnă de un boier. Boierul acestui oraș, conăcindu-l pe sărmanul de mine într-un serai frumos, ne-a primit bine și cu cinste. Acest oraș frumos este așezat pe malul râului Râmnic, la poalele unui podiș, având grădini și vii înalte. Aici se află șase mănăstiri și vreo cinci sute de prăvălii, unde vânzarea o fac fetele.” În primul fragment, cel despre Buzău, ni se spune că „și acesta este al unui alt boier”, expresie introductivă ce face referire la faptul că acest oraș, asemenea celorlalte descrise anterior, se află în stăpânirea unui boier. Boierul, anonim, i-a primit cu cinste pe Evliya și însoțitorii săi, probabil călăreți din oștile tătare supuse Imperiului Otoman, după cum ne indică alte fragmente. Aceștia au petrecut o singură noapte la Buzău, fiind tratați foarte bine. Evliya Çelebi ne spune că Buzăul este așezat „pe un șes cu câmpii întinse”. Trebuie precizat faptul că această descriere e puțin probabil să fi fost consemnată la fața locului, ci mai degrabă din amintiri. Călătorul și-a notat aceste observații după ce a părăsit orașul. În continuare, acesta afirmă că Buzăul „are șase sute de case și două mănăstiri, una de construcție nouă, iar cealaltă veche, precum și o sută de dughene.” Este evident faptul că numărul de case și dughene este unul aproximativ, care i-a fost comunicat în urma discuțiilor cu boierul și anturajul său. Într-o noapte petrecută la Buzău, Evliya nu avea de unde să știe sau să verifice cu certitudine numărul de case și dughene. Mănăstirea veche menționată se referă, cel mai probabil, la Mănăstirea Banu (actual Biserică Banu, cu hramul „Buna-Vestire”), ctitorită în 1571 de către Andronic Cantacuzino, devenit ulterior ban al Craiovei. Cealaltă mănăstire menționată „de construcție nouă”, pare a fi Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, refăcută în anul 1649 din porunca domnitorului Matei Basarab (1632-1654). În momentul în care Evliya vizitase Buzăul, catedrala nu avea cum să aibă mai mult de zece ani. Era o construcție nouă. În final, Evliya ne spune despre Buzău că „este un oraș foarte plăcut, împodobit cu vii și cu grădini. Sunt și mulți bărbați arătoși și multe femei plăcute.” Din această descriere înțelegem faptul că scurta sa vizită în oraș i-a lăsat o impresie bună privind locurile și oamenii. Plecând din Buzău, Evliya a ajuns la Râmnicu Sărat pe care începe să-l descrie astfel: „Și acesta atârnă de un boier. Boierul acestui oraș, conăcindu-l pe sărmanul de mine într-un serai frumos, ne-a primit bine și cu cinste.” Ca în cazul precedent, Evliya ne spune că și acest oraș este dependent de un boier, tot anonym. El i-a pus la mare cinste pe oaspeții săi străini, aducându-i într-un „serai frumos”. Este foarte greu de spus unde era localizat sau ce era acel „serai”. Am avea tendința să ne gândim la Casa Brâncovenească, o clădire ce merită cu adevărat titlul de serai, doar că la acel moment aceasta nu exista. Prin urmare, este aproape imposibil să ne dăm seama unde sau care era așa-zis-ul serai menționat de Evliya, cel mai probabil o casă boierească impunătoare despre existența căreia nu mai știm nimic. În continuare, călătorul ne face o descriere succintă a Râmnicului afirmând că: „acest oraș frumos este așezat pe malul râului Râmnic, la poalele unui podiș, având grădini și vii înalte.” Spre deosebire de alte descrieri, Evliya precizează faptul că Râmnicu este „oraș frumos”. Acest lucru se poate datora faptului că boierul l-a primit foarte bine, iar Eviliya a hotărât să realizeze o imagine favorabilă acestui oraș. El este descris, asemenea Buzăului, ca un oraș cu grădini și vii înalte. Fraza din final pare a fi cea mai controversată: „Aici se află șase mănăstiri și vreo cinci sute de prăvălii, unde vânzarea o fac fetele.” Tindem să credem că acestă descriere este exagerată și întărește teoria conform căreia Evliya urmărea să creeze o imagine favorabilă Râmnicului. La acel moment, nu aveau cum să existe șase mănăstiri. În realitate, din câte cunoștem, exista o singură mănăstire atestată în anul 1593, care avea o biserică din lemn ce purta hramul Sfântului Gheorghe. Acestă mănăstire a fost reconstruită integral între anii 1691-1697, în epoca lui Brâncoveanu (1688-1714), deci la aproximativ treizeci de ani după ce Evliya vizitase orașul. De asemenea, pe lângă mănăstirea din lemn, mai exista o biserică ce se crede că ar fi fost ctitorită de către Ștefan cel Mare (1457-1504), „Biserica Piatra”, pe locul căreia se află actuala Biserică Sf. Parascheva, construită la finalul secolului al XIX-lea. Celelalte biserici din oraș sunt toate edificate după secolul al XVIII-lea. De asemenea, e puțin probabil ca la cele cinci sute de prăvălii (dacă acest număr este real sau cel puțin aproximativ), vânzarea să o fi făcut-o exclusiv fetele. Pe scurt, acestea sunt principalele informații menționate succint de către Evliya Çelebi în monumentala sa lucrare, Seyahatname (Cartea Călătoriilor), despre cele două municipii ale actualului județ Buzău. Ele sunt importante deoarece ne prezintă perspective unui călător străin privind aceste meleaguri.” Felicitări! Îi dorim actualului masterand, dl Cristi Rusin, viitorul unui mare istoric cu care să se mândrească nu numai urbea natală, dar și țara. Sperăm să ne mai întâlnim. La bună vedere!
„Am urmărit cu multă atenție materialul comentat de dl Cristi Rusin și am fost impresionat de datele prezentate și de acuratețea dovedită de autor. Am înțeles că principalele orașe ale județului nostru, Râmnicu Sărat și Buzău, reprezentau și pentru cei vechi puncte importante demne de vizitat. Călătorul turc, Evliya Çelebi, a fost impresionat de cele văzute și de ospitalitatea de care au dat dovadă boierii locali. Succint, este prezentată baza agrară a economiei noastre, precum și comerțul înfloritor, nelipsind nici viața religioasă. Evliya Çelebi a făcut cunoscute orașele noastre tuturor celor care au citit și descrierile lui și sunt convins că a incitat pe mulți spre a călători pe meleagurile noastre. Felicit pe dl Cristi Rusin așteptând ca și pe viitor să aducă în fața Cenaclului „Alexandru Sihleanu” alte elemente care vor dovedi în continuare marea lui pregătire istorică.” (Laurențiu Turcu)
„Mă impresionează dragostea lui Cristi Rusin pentru trecutul istoric, așa cum am observat și la alte conferințe pe care ni le-a prezentat la Biblioteca Municipală. Această perseverență de a căuta documente care să ateste trecutul orașelor noastre, Buzău și Râmnicu Sărat, este de admirat și demnă de urmat mai ales de tineri. Pe mine m-a impresionat partea romantică a prezentării. A adus o lumină trecutului în viața noastră.” (Ecaterina Chifu)
„Sunt interesante documentele lecturate astăzi de Cristi Rusin. Mulți călători străini au prezentat diferite aspecte pe care le-au lăsat în scrierile lor despre zonele Buzău și Râmnicu Sărat. Un alt călător pe la 1700 spunea: zone deosebit de frumoase și bogate, păcat că nu au o ocârmuire pe măsură.” (Dumitru Hangu)
„Este un comentariu interesant asupra celor două fragmente găsite în volumul șase din Călători Străini despre Țările Române. Eu cred, că referitor la cele șase mănăstiri, erau pe teritoriul județului.” (Adriana Plugaru)
„Datoria de a cunoaște istoria orașului Râmnicu Sărat stă în noi toți care putem veni cu o amintire sau cu un înscris din timpurile trecute, ca trăitori ai orașului. Îmi este foarte drag lectorul de astăzi pentru hărnicia și dăruirea, ca tânăr, pentru istorie, nu numai religioasă, ci în general.” (Valeria Popa)
„Într-un interval de timp foarte scurt, nu mai mult de 11 minute am aflat multe noutăți despre municipiul nostru! Rămân recunoscător lectorului Cristi Rusin, care a adus, cu o generozitate sacră, informații, cele mai multe necunoscute nouă. Lecturarea de azi este un eveniment cu o puternică încărcătură spirituală, inteligentă, în opoziție cu o temă vehiculată frecvent în vremurile noastre, falsurile istoriei. Consider o abordare nefavorabilă a istoricului Râmnicului începând de la „privilegiul comercial acordat de domnitorul Vlad Dracul, 8 septembrie 1439, negustorilor ruși, poloni și moldoveni”. Este adevărat că este prima atestare documentară a localității noastre. Dar istoricul său începe cu foarte mulți ani înainte. Este identic cu recunoașterea mea, ca ființă abia după vârsta de 14 ani, când obțin buletinul de identitate, dar înainte de 14 ani nu eram tot eu? Pe locul unde se află Râmnicu Sărat înainte de anul 1000 î.Hr. exista o intersecție de drumuri comerciale. Începând cu epoca bronzului (1800-800 î.Hr.) s-a definitivat indo-europenizarea triburilor carpato-dunărene-balcanice și s-au colonizat țărmurile Mării Negre și Mării Mediterane. Drumurile comerciale veneau din Europa centrală și de N.E. spre M. Neagră și M. Mediterană. În primii ani ai mileniului I d.Hr. intersecția devine popas comercial, unde își schimbau produsele producătorii din împrejurimi. Cu timpul popasul comercial se transformă în Punct vamal. Aici încep să se ridice câteva construcții trebuincioase serviciului vamal și locuințe pentru vameși. A apărut și un han pentru negustorii sosiți de la distanțe mari. Punctul vamal se transformă în târg. Aici veneau negustori, producători și meșteșugari, veneau și cumpărători de la distanțe mari pentru achiziționarea renumitului cal râmnicean. Preocuparea localnicilor pentru creșterea și vinderea cailor s-a dezvoltat, s-a extins și s-a păstrat până la mijlocul sec. al XIX-lea. Azi această rasă de cai nu mai există și nici îndeletnicirea, însă este menționată pe emblema Râmnicului. Clădirea biroului vamal, în variantă refăcută poate fi observată și azi lângă Castelul de apă, dar azi clădirea are altă destinație. Până la evenimentul din decembrie 1989 aici funcționa o sifonărie. Pe frontispiciul clădirii, dar și a uneia mai mare din vecinătatea ei, se află încă emblema localității: calul cambrat, două săbii încrucișate și un curs de apă. Calul reprezenta vestitul târg cabalin, iar săbiile și cursul de apă aminteau de bătălia din anul 1471 dintre Ștefan cel Mare, domnul Moldovei și Radu cel Frumos, domnul Țării Românești. În urma victoriei obținute de Ștefan cel Mare, acesta zidește între 1474-1477„Biserica Piatra”, str. Patriei nr. 6, singura ctitorie a domnitorului moldovean pe pământul Țării Românești, arsă de turci. A fost refăcută în 1703 de către Constantin Brâncoveanu. Biserica a fost demolată în 1898. Pe locul ei a fost construită Biserica Sf. Parascheva (1898-1907) Vestitul istoric Constantin C. Giurăscu, în Istoria românilor, vol.1, Ed. Științifică, București 1971, menționează că întemeierea localității Râmnicu Sărat ca târg precede formarea statului feudal al Țării Românești: „foarte probabil dinainte de anul 1300 existau Tg. Jiu, Caracal și Râmnicu Sărat. Tustrele jucau rolul de centru de negoț pentru sătenii de pe Valea Jiului Superior, din Romanați și de pe Valea Râmnicului Sărat. Aceste trei localități se aflau pe drumurile negustorești de la poalele Subcarpaților.” Încă o informație și închei comentariul meu: prima menționare a etimologiei Râmnicului aparține secretarului împăratului Austriei, topograful inginer G. Reichesdorffer, în 1573, care îl botează Rebnic pe hărțile oficiale.” (Mihai Doina)
„Vreau să subliniez faptul că lectorul Cristi Rusin a venit în mijlocul nostru cu o prezentare foarte interesantă privind frumusețea meleagurilor râmnicene ce l-au impresionat pe călătorul turc care ne-a vizitat acum 370 de ani. Ca urmare a acestei vizite, cred că ar fi timpul ca să răspundem acestei vizite și să vizităm și noi meleagurile acestui călător, Turcia, și să facem o comparație privind peisajul anatolian, cât și a locuitorilor din acea zonă. Mulțumesc dlui lector Cristi Rusin pentru această invitație la călătorie în Turcia.” (Adrian Câmpeanu)
„Rareori avem posibilitatea ca în Râmnicu Sărat să putem aprecia munca de documentare de înaltă ținută a istoricului Cristi Rusin. Prin materialul prezentat se pune în evidență stofa de cercetător a tânărului istoric. Văd în persoana lui Cristi Rusin un istoric ce cândva va aduna mult mai multe materiale despre istoria Râmnicului Sărat într-o carte deosebită.” (Nicolai Tăicuțu)
Ședința s-a încheiat cu gestul dlui Nicolai Tăicuțu, care a împărțit celor prezenți câte un „balansoar” (producție proprie, pentru momente de delectare lirică), Editgraph, 2021.
Sâmbătă, 02 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Valeria Popa. Vă așteptăm, cu drag!
