Fărădelegea lui Călin – Podul țivil
Da’ nu întreabă nimeni a cui e?
Numai noțiune nu se cheamă maniera de așezare și de formulare de la Art. 631. Mai curând o informație de uz intern. Configurează folosul celor ce urmează, aplicabile oricând, despre cuplul sau grupul de părtași la proprietate. Art. (631)
Art. 632 oferă lista variantelor: cotă-parte, devălmășie, obișnuită, forțată, căreia i se stabilește încetarea. În niciun caz prin partaj judiciar.
Vezi doi gata să-și afirme același imobil, presupui că-i al amândurora.(Art. 633)
Nu-s bariere, fiecare poate dispune de proprietatea cu coproprietari oricum. Există o cotație a părților, fiecare deține exact cât a primit la momentul împroprietăririi. Nu-i notarul să certifice evidența, judecătorii emit actul juridic. Cine nu e de acord, aduce înscrisuri că nu e așa. (Art. 634)
La pagubă și câștig coproprietarii. (Art. 635)
Aproape să țină după bunul plac imobilul unul dintre proprietari. Să nu i se schimbe destinația, altfel, utilizarea exclusivă atrage despăgubiri pentru cei 1, 2… parteneri. (Art. 636)
Ce se obține din exploatarea proprietății, se împarte tuturor după același procent-cotă. (Art. 637)
De altfel, Art. 638 era ,,membru” cu drepturi depline în cel anterior, alipirea căpăta sens și unitate, întărind obținerea de foloase cu argumente solide, căci n-ai de unde fructe – doar Dumnezeu și mama natură mai produc pe gratis -, dacă nu cheltui. Cel care marcă banul, coproprietar fiind, are dreptul la restituirea lor de la ceilalți. Ce nu este în regulă la următoarele alineate, stă în refuzarea din partea Codului Civil și a Dreptului Comun de a permanentiza reclamarea neregularităților și obținerii de despăgubiri, în zona fructe naturale sau industriale. Celelalte disfuncții țin de cum un coproprietar le însușește, fac parte din ,,… masa partajabilă…” doar dacă ,,… nu au fost consumate ori înstrăinate sau nu au pierit și pot fi identificate distinct…” Un soi de prestidigitație: ,,Uite mărul, l-am mâncat!” Ar urma ,,să crăpi de ciudă”, ,,fac cu ele ce vreau” și destule alte românești ciudoșenii. O singură situație nu impune despăgubiri, cea ,,… în care fructele au pierit fortuit…” Mirabilă stipularea ,,coproprietar interesat”, aici unde totul se împarte la toți.
Revenim la normalitate. Reguli de uz comun prin acord. La neînțelegere, prin hotărâre judecătorească. (Art. 639)
Renunțăm la ea. Parcă stabiliserăm că alor mulți impune rezoluție pozitivă de la fiecare. Numai pentru acte de conservare a bunului comun nu, merge și ,,… fără acordul celorlalți…” (Art. 640)
La jumătate. Între normal și (para)normal. Cesiunile contractele de locațiune etc au nevoie doar de acordul majoritarilor de cotă-parte. De-aia gem tribunalele de împricinați. Actele limitative sau excesive de folos al unui bun în coproprietate, de la Al. 2, ar trebui să nu facă obiectul nici măcar unui gând, darămite unei puneri în practică, deși există instrumentul perfect în conținut: ,,… pot fi efectuate numai cu acordul acestuia.” În original cu decât. Ajungem la aceeași regularizare primordială, unde negru pe alb sunt înșirate cele de făcut și nefăcut. Ajungerea în instanță poate fi tranșată simplu: nu vrei binele bunului comun, ia banii și du-te, nene! Tevatură deschisă în cazurile modului abuziv de opunere la ,,… menținerea utilității sau valorii bunului.” și imposibilitate de exprimare a voinței. O definire la final de Al. 4, nu la debut: act de dispoziție – act juridic cu titlu gratuit. Considerent cu cerință de acord din partea tuturor proprietarilor, ce cuprinde: folosința cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare încheiate pe mai mult de 3 ani și actele ce urmăresc înfrumusețarea bunului. (Art. 641)
