Cenaclul Alexandru Sihleanu – 11 Septembrie 2021

FIECARE OM SE NAȘTE CU UN TALENT PE CARE TREBUIE SĂ-L DESCOPERE ȘI SĂ-L CULTIVE

Sâmbătă, 11septembrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Motănelul pierdut-mini fabulă) Un motan și o pisică/ Într-o demonstrație,/ Trebuia să-i facă/ Mâței respirație./ După repetiții și multe, multe/ Bisuri, așa din mai nimica,/ Și-ar fi revenit pisica,/ Însă cu regrete bietul/ Motănel, dis-de-dimineață,/ Căzu-n comă el. (Amantlâcuri) Îmbrăcat la repezeală,/ Erau ițele-ncurcate/ Și a luat dintr-o greșeală,/ Cămașa ei, de noapte! (Supărare, supărare) Născut a fost el supărat/ Și acum mai are-un scâncet!/ Un medic l-a întrebat,/ Mai ai tu, oare, cuget?” (Dumitru Hangu)
„Am să mă refer la tripla flacără a cenaclului. Vă asigur că nu e ficțiune! În perioada de început a ședințelor de cenaclu îl omagiam pe Matincă Costea Apoi a fost acceptat în rubrica „IN MEMORIAM” și Manea Agheană și e un fapt frumos! Dar a venit vremea să-l acceptăm și pe Mircea V. Homescu. Nu cunosc nici un motiv care să-l excludă din această rubrică pe medicul declarat cu câțiva ani în urmă „mentorul cenaclului”. Toți trei foști cenacliști, plecați la Ceruri, au fost flăcări care s-au stins. Propun o corectare a rubricii începătoare a ședințelor cenaclului. În acest fel vom crea istoria reală a cenaclului obișnuiți să o numim cronică. Și să facem și pentru noi o corectare. Cum? Simplu: fiecare să arate că poate face ce-i place! Să reținem: cei trei foști colegi au plecat la Ceruri, dar legendele lor au rămas cu noi. Ei sunt campionii cenaclului! Podiumul campionilor este totdeauna compus din trei locuri: locul 1, locul 2 și locul trei. La cenaclu consider că toate cele trei locuri sunt egale în sufletele noastre. Pentru fiecare dintre cei trei spunem: „Dumnezeu să-i ierte! Dumnezeu să-i odihnească! Să le fie țărâna ușoară!” (Mihai Doina)
A urmat lectorul de serviciu, Viorel Dodan cu un grupaj de poezie, epigrame și scurte texte de proză. Vă ofer spre lectură: „(Cunoștințe) Ce ne lipsește azi sunt conștiințe/ Ce pot să ne servească drept modele,/ În schimb, avem cu toții cunoștințe/ Și așteptăm să ne… ,,servească” ele! (Motiv) Sunt de acord cu toți aceia care spun/ Că noi îmbătrânim încetul cu încetul,/ Dar e din cauză c-avem un motiv bun:/ Acela că ne-a luat-o înainte… tineretul! (Pilă) Trăgeau de ea, odată, ucenicii/ Din greu, când le mijea mustața./ Acum, când ucenicii au servicii/ O folosesc să-și… ușureze viața! (vina cea de taină) s-au strâns în jurul mesei/ vinovații de ticluirea fără sens a lumii/ se ospătează/ cu firimituri din trupul/ și picături din sângele/ unui mântuitor/ iluzoriu al păcatelor atavice/ cântece deșănțate/ se rostogolesc peste caldarâmuri/ din bucăți de inimi împietrite/ în așteptarea unui timp al izbăvirii absolute/ doar într-un colț de univers albastru,/ un oarecare/ își plânge în taină trădarea,/ numărând iertări în șiragul de mătănii/ și în săruturi întinate de gânduri./ înfășurat în mantia zdrențuită/ de ghearele conștiinței/ ca o fiară rănită, așteaptă/ când ospățul/ se va sfârși,/ când cântecele deșănțate/ vor înceta,/ iar mesenii/ vor fi adormit/ cu capetele pe buza neantului,/ când nimeni/ nu va mai ști/ cine poartă adevărata vină/ pentru păcatul absolut,/ doar el va ști că adevărul/ se va fi scurs demult,/ odată cu vinul, în pământul mustind/ de păcate nemărturisite… (Aprindere) Mai aprinde-mi o lumânare/ la căpătâiul patului meu de frunze,/ să-mi lumineze albul ochilor/ pierduți în căutarea eului interior./ Mai scapără un amnar/ în ploaia depresivă cu rău de înălțime/ ce nu se mai satură să umple mici sfere/ cu aerul tare al înălțimilor celeste./ Mai fulgeră-mi în minte/ toate amintirile acelea de mii de volți/ care mă străbat, albastre./ Mai pune gaz peste focul/ din adânc de piatră funerară,/ să învie toate mările și nisipurile ascunse-n ea. Scapără-mă, aprinde-mă, fulgeră-mă/ însă numai nu mă stinge/ cu oceanul de iertări în care mă scufunzi… (Câmp de maci) Ne ținem de mână pe câmpul de maci/ e noapte senină și eu tac și tu taci…/ cu roșu se scrie tăceres din noi/ în roșu aprins tăcem amândoi…// Și cerul coboară, se-așează-ntr-o rână/ unit cu pământul ar vrea să rămână,/ macii cei roșii să-i preschimbe în stele/ să-ți poți împleti o coroană din ele.// Pășim amândoi peste cer și pământ,/ purtați de o taină ascunsă-n cuvânt/ nespus, neștiut, fără formă, măiastru,/ uitat pe un colț de lună, albastru…// Multe pământuri și ceruri se vor ivi,/ fugarele noastre dorințe le vor strivi,/ în timp ce ne pierdem în câmpul de maci/ în noaptea senină, când eu tac și tu taci… (îngerul păzitor) când l-am găsit,/ îngerul meu păzitor/ zăcea cu capul pe masă/ își vânduse aripile/ pentru un pahar de absint/ cârciumarul/ le agățase în același cui/ pe care-l înfipsese în lemnul tejghelei/ ținea mult la cuiul ăla/ cineva i l-a vândut/ spunându-i că/ era unul dintre cele/ care fuseseră bătute/ în palmele lui Iisus/ -Iartă-mă! a plâns îngerul/ iar cioatele/ îi tremurau/ de durerea zborului/ în timp ce aripile/ sângerau/ pe lemnul/ slinos al tejghelei… (Asimptomatic) Deși trăim, noi nu avem simptome/ de viață, așa cum o știam/ când rătăcisem printre axiome/ pe care ni le-nchipuiam…// Trăiam după modelul matematic,/ al șirului lui Fibonacci/ la infinite cozi, stând, fantomatic, egali, bogații și săracii…// Eram bolnavi, în stare de urgență,/ cu existențe în spirală,/ sclavi, în raport de recurență/ cu frica exponențială…// Acum, ne-nghesuim în mod haotic/ la vindecări, dogmatici,/ dar ne-nchinăm absenți, psihotic,/ la idoli simptomatici… (,,- Dumnezeu e de stânga!”) au strigat în cor/ strategi de partide/ despicând apele sondajelor/ de opinii/ personale/ și personalizate/ ale unor personalități/ cu greutate în/ ecosistemul Raiului/ și al traiului pe vătrai/ atunci/ ateii s-au felicitat/ între ei/ păcătoșii au respirat/ ușurați/ că cineva a avut curajul/ să interpreteze/ Geneza/ Noul și Vechiul/ iar fericiții/ săraci cu duhul/ au privit în gol:/ ,,- Și acum, noi, cu cine…?”/ După care s-au întors/ cu toții/ pe partea dreaptă/ sforăind/ mai departe/ lozinci/ despre minuni/ vindecări/ și cristelnițe/ cu ape reci/ tămăduitoare… (Nu știi…) Nu știi cât de simplu mi-ar fi…/ Totuna mi-ar fi, de-aș trăi, de-aș muri,/ dacă aș ști că nu m-ai iubi/ și fără regrete, în ochi m-ai privi…// Nu știi ce durere-aș simți/ dacă vreodată, în vise, n-ai mai veni…/ N-aș mai dormi și aș bănui/ că visele mele te-ar putea plictisi…// Nu știu ce ți-aș putea dărui/ dacă într-o noapte mă vei bântui!/ Mi-ar fi teamă că te-aș trezi/ înainte să cânte cocoșii, zorii de zi…// Acum înțelegi cât de simplu mi-ar fi/ dacă, fără regrete, în ochi m-ai privi?/ Totuna mi-ar fi, de-aș trăi, de-aș muri,/ doar să rămâi până când zori s-or ivi… (Călătorie) La capătul lumii aș merge cu ea/ Și dincolo de el de s-ar putea!/ La Cercul de Foc inele-aș forja/ Și tot fără martori m-aș cununa!// La cumpăna anilor nu m-aș opri/ Aș merge doar înainte, n-aș șovăi,/ La curgerea zilelor nu m-aș gândi/ Căci numărul lor, degeaba ar fi…// La Cercul Polar, pe o banchiză,/ Ne-am face o casă cu marchiză/ La care, prin muncă și osteneală/ Îi vom agăța o auroră boreală…// La cântecul stelelor vom asculta,/ Dorințe căzătoare vom număra,/ Calea Lactee o vom lua la picior,/ Noi doi și esența cuvântului dor… (Eu, mie…) Eu, mie, știu că-mi sunt dator/ Până-mi pierd șirul zilelor,/ Pentru acele clipe netrăite/ Ce au trecut pe negândite…// Eu, mie, n-o să-mi fiu destul/ Și o să tind, încet, spre nul/ Căci, fără tine nu-s întreg,/ Și doar prin tine, mă reneg…// Eu, ție, știu că-ți sunt dator,/ Că mi-ai dat sensul zilelor…/ Că ai primit în palma ta/ Sufletul meu ce tremura…// Noi, nouă, ne suntem datori/ Să nu murim de două ori,/ Ci doar o dată, fiindcă, poate/ Ne-ntoarcem în eternitate…
(Omul care a vrut să-l ucidă pe Dumnezeu) Bică, nebunul orașului, stă pe locul lui obișnuit, pe aceeași bancă de ani de zile, unde nu îndrăznește nimeni să se așeze. Are tot timpul aceleași haine sărăcăcioase, dar curate și un zâmbet pierdut… Spune într-una, molcom, oricui vrea să-l asculte, povestea lui, care începe mereu la fel:
– Am vrut! Chiar am vrut… da` n-am putut!
– Ce-ai vrut, mă, Bică?
– Am vrut să-l omor pă Dumnezeu, mă! Da!…
– Cum, mă?! Cum adică, să-l omori? Da` de ce?
– De-aia, mă! Că așa am vrut io!
– Da` ce ți-a făcut de ești așa ofticat pă el? Ai?
– Pă el și pă toată veața, bă! Să știi tu…
Și privirea i se asprește dintr-o dată, strânge pumnii și-și scutură pletele slinoase.
– Și cum ai vrut, mă, să-l omori? Ia zi!
Mormăie ceva și scoate un colț de pâine uscată din sacoșa de rafie de lângă el.
– `Ai, mă, zi! Că-s curios și io!…
Bică parcă nu mai aude și scoate și o sticlă din care bea cu poftă… Se șterge cu dosul palmei și pune tacticos sticla în sacoșă, de parcă ar fi fost cel mai de preț lucru al lui… Ochii i s-au potolit, nu mai are privirea aceea încrâncenată și zâmbetul ăla pierdut i-a revenit…
– Păi, cum… Că io am vrut să… Da` n-am avut noroc!… N-am vrut nimica de la el! Nu i-am cerut nimica! Și el mi-a luat tot! Tot!… Am avut avere, băăă! Am avut bani, băăă! Mulți! Am avut nevastă! Copil!…
Își pune capul în palme și stă așa preț de o clipă…
– O fată am avut, bă! Le iubeam și munceam pentru ele…
– Da` ce-ai fost, bă, la veața ta? Ce meserie?…
Bică se îndreaptă dintr-o dată și se uită la blocul din fața lui.
– Uite, bă, ăla e făcut de mine! Și ăla de colo… Juma de oraș! Inginer constructor… Ce știți voi, pârliților?
– Și zi, bă, ai ajuns la el să-l omori, sau te lauzi?
– Am ajuns, bă! Am ajuns!…
Mai bea din sticlă.
– Când m-a lăsat Steluța mea și a plecat cu fetița… A căzut ceru` pă mine, bă! Că io… cu munca… ca nebunu` pă șantier de dimineață până seara… și ea îmi zicea, da` io n-auzeam… că aveam plan… îi dădeam toți banii, că io ce să fac cu ei? Mai ciupeam de colo, de colo și făceam de-o bere cu băieții la terasă… Și n-am mai găsit-o acasă!…
Își înghite încet dumicatul de pâine, privind fix înainte…
– Ei! Și? Zi mai departe!…
Continuă mestecând încet.
– Și… mm… a plecat la mă-sa, cu Mireluța noastră… avea trei ani. Am crezut că se-ntoarce repede, cum a mai făcut, când se-ntorcea… cu rata de cinci jumate, da` n-a mai venit. Mmm…. mi-am luat liber de la șantier și m-am dus după ea, la mă-sa… M-am rugat de ea să vie înapoi… și plângea fetița mea… că ea vrea cu tati ei… da` mă-sa `cea că s-a săturat… și mă-sa ținea cu ea, că, deh! era fie-sa… Că, las-o-n pace, mă, Bică!… că asta e, dacă nu se poate să trăiți, loați-o fiștecare pă drumu` lui… că s-a mai divorțat lume și a trăit… Da` io, nu! Parcă-mi luase cineva mințile… de nu mai judecam la cap… Le-am luat la omor p-amândouă de sărea sângele pă pereți… Dumnezeii mamii voastre! Io muncesc să vă fie bine și voi?… Și dă-le! Nu mai vedeam și nu mai auzeam… aia mică se strânsese într-un colț și striga la mine…. da` io… parcă-mi hierbea capu` într-un cazan…. le-am lăsat late și-am plecat. Am vrut s-o iau pă fetiță cu mine…. da` s-a smucit din mâna mea și a fugit pă uliță… Seara a venit meliția și m-a săltat! Cică le omorâsem p-amândouă… Mi-a dat pă veață, da` am făcut numa` fo cinșpe, că a venit revoluția și ne-a dat drumu` pă bună purtare… N-a venit niminea să mă vază… Nici copilu`… am aflat de ăi bătrâni c-au murit la vreun an după ce m-au închis… cică li se pusese pă inimă supărarea și rușinea… că, ce zice lumea-n sat că io-s cremenal… De ei mi-a părut rău și m-am înrăit pă Dumnezeu că i-a loat așa supărați pă mine!… Și am plâns!… Acolo pă cameră, în pușcărie, aveam o icoană ascunsă, că nu era voie… și se ruga ăia seara… da` io nu! Că le `ceam: ,,Ce vă rugați, bă, proștilor? Dacă era ăl de vă rugați la el așa bun, n-ajungeați aici!… Avea grijă să n-ajungeți!”… Ce bătăi îmi dădeau ăia! Două zile nu mă ridicam din pat!… Și-atuncea mi-am pus în gând să-l omor pă Dumnezeu ăla!… M-am înrăit, mă!… Că toți zice de el că e bun… că iartă greșelile, da` nu-i așa!… Că, iote, mie ce mi-a făcut!… Că și io am greșit, nu zic!… Da` am plătit, nu?…
– Hai, mă Bică, ce dracu`! Nu se poate așa ceva! Că Dumnezeu nu-i fun uom… E așaa… o chestie acolo în cer care cică a făcut lumea… și toate alelalte… da` nu l-a văzut niminea! Și te găsiseși to`ma tu să-l omori! Hă, hă, hă!
– Mmm… Bă, după ce-am ieșit, am zis că-l caut până-l găsesc… nu mă las!
– Hă, hă, hă! Și l-ai găsit, bă?
Bică își continuă povestirea ca și cum n-ar fi auzit.
– Mmm… Că, cine mai vrea să aivă de-a face cu un cremenal? Toți fugea dă mine… toți pretenii… neamurile… Eram singur cuc!… Și m-am spânzurat cu cureaua de la pantaloni de țeava de apă din veceu` de la gară!… Da` m-am trezit la spital, că m-a găsit unu` care venise să se pișe… Atuncea-l găsise și p-ăla, al dracu`!… M-a ținut fo săptămână și mi-a dat drumu` înapoi… Și atuncea m-am gândit oleacă că e o chestie care se-ntâmplă, numa` să n-ajung io la el să-l omor… Da!
– Da, bă! Și-a băgat dracu` coada! S-a pus contra ta! Hă, hă, hă!
– A doua oară, m-am tăiat pă mâini… în boscheții de la turnătorie… și tot n-am murit! Că a lătrat un câine… până a venit paznicu` și m-a găsit!… Al dracu` câine, îi dădusem odată o felie de salam și a ținut minte, bă!
Râde și se îneacă cu flegmă… Scuipă dizgrațios și râde iar.
– M-a luat Salvarea la urgență… cică muream dacă mai stăteam cinci minute… nu mai aveam sânge. Da` câinele nu l-am mai văzut de-atunci!… O hi murit el în locu` meu!… Dracu` știe!…
– Bă, da` de ce ai vrut tu să te omori? Că, mort, cum mai vrei să-l omori pă Dumnezeu? Nu vezi că ești nebun? Hă, hă, hă!
– Pi, am vrut, bă să mă omor… că, cică așa ajungi la el. Că, viu n-a ajuns niciunu`!
– Bă, asta cam așa e! Și ce făceai dacă ajungeai?
– Pi, ce făceam… Făceam io ceva!… Că m-am gândit… Când o hi la intrare acolo, unde cică te-ntreabă ce-ai făcut la veața ta, io zic că am omorât. Și când o vrea să mă vadă… că așa am auzit că pă cremenali vrea să-i vadă… pac! Și gata! Da` înainte îi zic vreo două…
– Bă, Bică, iar ai venit? Hai, valea! Dispari de-aci de pe sectoru` meu că te iau la omor! Ia-ți catrafusele și pleacă! Și matale, bre? Te văd om serios! Asculți la nebunu` ăsta? Bă, n-ai plecat? Polițistul local se proțăpește în fața băncii și scrie ceva într-un carnețel.
Bică își strânge sacoșa în brațe și pleacă târșâindu-și adidașii soioși…
– Da` io tot vreau să-l omor, bă! Numa` s-ajung la el, că-i arăt io!
– Băi, Bică, tu l-ai omorât pă dracu` bă! `r-ai al dracu` de nebun! râde polițistul de-i tremură burta.
– `Ai, bre, șefu`, că n-am aflat povestea până la capăt!
– Ce capăt, bre? N-are niciun capăt! La ce te-aștepți de la un nebun?
Bică se îndepărta mormăind ceva, privind în urmă și dând din cap de i se scuturau pletele…

(La medicul de familie)
– Următorul, vă rog!… Poftiți, intrați!
– Bună ziua!…
– Bună ziua!… Aaa, domnul Ionescu! Ce mai faceți? Cum vă mai simțiți de la ultima vizită?… Când a fost asta?… Ia să vedem!… Oho! Acum cinci ani! A trecut ceva timp de când nu ne-am mai văzut!
– Mdaa, sunt bine! Bine! De ce să zic că nu-i bine, dacă-i bine?
– Bine! Foarte bine! Mă bucur!… Ia spuneți-mi ce vă aduce la mine?
– Ehe! Bine spuneți ,,mă aduce”, că eu singur nu veneam!
– Cum așa?
– Păi… m-am vaccinat!
– Bravo! Foarte bine ați făcut! Ați făcut și rapelul?
– Făcut, da!
– Așa, și? Ce problemă aveți?
– Păi, să vă spun. După ce-am făcut prima doză, am simțit așa… cum să vă spun… o furnicătură în mâna dreaptă. Am zis că e normal, că așa trebuie, na!…
– Da, așa e! E normal acest efect advers!…
– După aia, am observat că am forță mai mare în braț!…
– Interesant! Când v-ați dat seama?
– Am rămas în pană cu mașina și n-am avut cric, așa că am ridicat-o cu mâna ca să schimb roata! Doar cu mâna dreaptă am ridicat-o! Eu, singur! Auzeam în cap niște voci care-mi spuneau: ,,-Hai că poți! Hai că puți!”…
– Da, e posibil să fi fost vocea interioară care v-a mobilizat în astfel de momente…
– Da, dar după aia… după rapel, am simțit alt fenomen!
– Ce fenomen?
– Simțeam așa furnicături în tot corpul… parcă-mi umbla ceva… nu știu cum să vă explic! Și auzeam iar voci! Multe voci care-mi vorbeau în multe limbi! Pe unele le înțelegeam, dar pe altele, nu!
– Înțeleg!… Ăăă, adică nu înțeleg, dar… Acum, în momentul ăsta auziți acele voci?
– Acuma nu, dar aud un telefon care sună de când am intrat! Da` nu vreau să răspund, că cine știe ce mai aud! De-aia am venit să vă-ntreb! Care-i cauza? Io v-aș spune ce cred, da` poate-mi spuneți dumneavoastră mai întâi!
– Pfff! Nu știu ce să zic, domnule Ionescu! Nu-mi dau seama din simptomatologia pe care mi-o descrieți! Și ziceți că după rapel se întâmplă toate astea? Ia ziceți-mi dumneavoastră, ce credeți?
– Păi, io vă-ntreb pe dvs, sau dvs pe mine? Cum facem?
– Păi îmi spuneți dvs primul!
– Pfff, bine! Da` rămâne-ntre noi, da?
– `Aideți, dom`le, se poate?! Suntem oameni serioși, ce dracu`!
– Bine!… Da!… Deci, vă spuneam că am forță în brațul drept… Și aud voci!… În românește, nu prea, da` în altă limbă… cre` că în chineză! Dracu` știe!… Și câteodată în engleză, zice unu`: ,,Activeit cip!” ,,Activeit cip!”… Și mi se-ncălzește capu` dintr-o dată… Și iar aud: ,,Ciauhau bau pingpong hua!”… După aia: ,,Criticăl tempărtiur! Ovărhit, ovărhit, ovărhit!”… Dracu` știe ce zice, că mă enervează și mă cert și cu nevastă-mea! Că io încerc să înțeleg ce-aud și ea zice că-s absent, că mă gândesc la alta… și plânge… ,,Cine e, Gicuță?! Cine e? O cunosc?… Hai, zi cine e, că tot aflu!”… Și io: ,,Măi, femeie, io am altceva în cap, nu femei!”… Și ea: ,,Da, las` că știu io! Parcă nu știu ce-am la ușă? Om de tinichea, ce ești! N-ai pic de suflet!”… Și uite-așa, domnule doctor, n-am liniște nici în cap, nici în casă!…
– Dar ziceați că bănuiți de unde vi se trage!
– Da, bănuiesc, da` nu sunt sigur!
– Normal!
– Păi, nu e normal, domnule doctor! Nu e normal!
– Mă rog… Spuneți ce bănuiți! Vreo migrenă mai puternică?… Deși, nici eu nu cred asta…
– Ce migrenă?! Nicio migrenă! Io cred că e de la vaccin! Că nu credeam când auzeam că-ți bagă ăia cip în cap și 5G în vaccin! Da` acuma n-are ce să fie decât asta!…
– Ăăăă, haideți, dom`le, chiar așa? Se poate?!
– Io zic că se poate, că, știți de ce? Acuma am semnal 5G la telefon!
– Așa, și?
– Păi io am un amărât de telefon care, pân-acuma n-a avut mai mult de 3G! Cum vă explicați dvs treaba asta?
– Dom`le, ce să zic! Eu zic că-i bine! Aveți deja 5G gratis, când alții n-au deloc sau plătesc scump pentru el! Hehe!
– Dumneavoastră vă arde de glumă, da` io mă perpelesc pe toate părțile!
– Nu-mi arde de glumă, dar nu știu cum să vă zic!…
– Ziceți-mi pe de-a dreptu`, dom`le, că suport! E grav, este? Mai scap?
– Dom`le, nimeni nu scapă viu din viața asta, da` măcar o trăiește conectat la tehnologie! Ia-ți dumneata un telefon cu 5G și bucură-te de ce ți-a dat Dumnezeul tehnologiei! Mulțumește-i lui în fiecare zi când auzi voci în cap, că înseamnă că ești viu!… A! Și orice-ai face, nu te da cu capu` de masă sau de pereți! Păstrează-ți cipul… ăăă, capul în orice situație!” Viorel Dodan este conștient de harul său și mesajul transmis bine dispune cititorul. Îl rog să continue proza începută, proză pe linia lui Zaharia Stancu și Marin Preda, adaptată la zilele noastre, din care a citit în Cenaclul „Alexandru Sihleanu” și am reținut două momente inedite: întâlnirea cu tatăl său și un apus de soare în Bărăgan. Îi doresc sănătate și multă inspirație! La mulți ani, ambilor soți! (au aceeași zi de naștere!).
„Materialele prezentate astăzi de către dl Viorel Dodan nu sunt o surpriză. Am intrat în contact cu ideile d-lui încă din mediul online. Din acest motiv sunt familiarizat cu modul lui de a scrie. Epigramele și poeziile citite sunt foarte bine realizate, iar din câte am constatat tema iubirii este foarte prezentă. Textul referitor la Bică sau personajul Bică, un inginer ratat care pretinde că ar fi încercat să-l ucidă pe Dumnezeu, fiind nemulțumit de condiția sa actuală, îmi amintește de narațiunea biblică a lui Iov din Vechiul Testament. Celălalt text satirizează un curent de opinie existent în societate, în contextul pandemiei. Se face referire, în mod special, la o serie de teorii ale conspirației. În încheiere îl felicit și îi doresc succes pe viitor!” (Cristi Rusin)
„(Domnului Dodan – adaptare după Traian Dorz) Viorele, ce mari răspunderi ai/ De tot ce faci pe lume,/ De tot ce spui în scris sau grai,/ De pilda ce la alții dai,/ Căci ea, mereu, cu drag,/ Pe mulți o să-i îndrume!/ Ce grijă trebuie să pui/ În viața ta toată/ Căci gândul care-l scrii sau spui,/ S-a dus!… în veci nu-l mai aduni,/ Și vei culege roada lui/ Acum, ori altă dată…/ Ai spus o vorbă: Vorba asta,/ Mergând din gură-n gură/ Va-nveseli, ori va-ntrista,/ Va curăți sau va întina,/ Rodind sămânța pusă-n ea/ De dragostea cea pură!/ Scrii un cuvânt… cuvântul scris/ E-un leac sau este-o slavă…/ Mai târziu din tot ce-ai scris/ Rămâne-n urm-un drum deschis…/ Ai pus mereu în versul tău/ De bine… și de mai sus,/ Lăsând în inimi rodul său/ De har care e nespus./ Viorele, ce mari răspunderi ai!/ Tu vei pleca din lume,/ Dar ce ai spus prin scris sau grai,/ Sau lași prin pilda care-o dai,/ Pe mulți colegi în viitor/ Mereu o să-i îndrume! Acum am să-l pârăsc pe dl Viorel Dodan: ieri a spart în două un secol… și a schimbat, și prefixul! Eu nu o să te critic… sau să te cert! Eu te felicit și îți urez LA MULȚI ANI! Acasă, de dimineață, am invocat Divinitatea, îngerii din Rai și spiritele bune să aducă sărbătoritului și familiei sale sănătate, realizarea tuturor planurilor și o viață frumoasă! Să nu îmbătrânești niciodată! Să cunoști doar BUCURIA! Să-ți meargă bine toată viața!” (Mihai Doina)
„În primul rând, îi urez multă sănătate, bucurie în familie și multă creativitate. Ne-a bucurat, de când a venit în cenaclul, cu creații de fiecare dată mai surprinzătoare, atât în proză, cât și în poezie, și epigrame unde excelează Succes în continuare!” (Valeria Popa)
„Mai întâi, la mulți ani, întregii familii! În lectura de astăzi se observă preocuparea autorului deopotrivă pentru o temă universală și anume iubirea, dar pe de altă parte se observă aceeași preocupare pentru teme actuale și anume pandemia covid. Mi-a plăcut acest haz de necaz referitor la covid 19. Este specific românului ca în situații limită să găsească puterea de a ironiza un subiect care la un moment dat poate fi dezastruos. Stilul creației este clar, la obiect, ușor de înțeles și de actualitate. Îi doresc succes mai departe!” (Georgeta Iuga)
„Vreau să-mi exprim bucuria de a fi în acest inel literar și meditez la cuvintele pe care scriitorul Viorel Dodan le-a aranjat și cred că în sensurile exprimate ne face să fim conectați la această creație exprimată prin scris și cuvinte. Eu am fost mișcat de unele din aceste cuvinte, cum ar fi de exemplu: banchiză și marchiză. Legat de marchiză a deschis o lume cititorului care poate călători în Franța la o marchiză (marchiza de Pompadour). Legat de marchiză mi-o imaginez în câmpul de maci foarte tăcută și… Viorel Dodan este un scriitor care deschide ușile cititorului spre lumi minunate pentru care eu îi mulțumesc și îl urmăresc cu mare atenție, și îi doresc, îi țin pumnii pentru o inspirație și respirație mulți ani.” (Adrian Câmpeanu)
„Un contact mai serios cu poezia lui Viorel Dodan am avut acum 3-4 ani la „Primăvara poeților”, la Buzău și după aceea la câteva lansări de carte ale lectorului de azi. Se observă un progres evident, realizarea în creația lui, fapt dovedit și prin premiile luate la diferite concursuri naționale. Totuși, poezia lui Viorel Dodan nu a atins cote maxime pentru obținerea premiului întâi. I-am mai spus și altă dată și acest lucru se vede astăzi că trebuie să stăruie asupra poeziei și să reducă din lungimea ei. Din ceea ce a citit astăzi apreciez că s-a aplecat și asupra poeziei cu vers alb și la partea de proză își menține ștacheta ridicată, mai ales la cele cu tentă umoristică. Este pe drumul bun și îi urez succes în continuare!” (Nicolai Tăicuțu)
„Lucrările dlui Viorel ne arată că este doritor de creație. Dânsul are o variație de lucrări și dacă o lucrare are și bune și rele, trebuie să-i văd binele și lucrurile să se termine cu bine. Îi doresc sănătate și numai bine!” (Dumitru Bardaș)
„Mă mir că Viorel Dodan încă găsește resurse pentru monorimă, deși eu ca muzician accept mai greu repetiția silabelor care se termină în „I”. De aceea îi sugerez să experimenteze și alte vocale. Așa cum a zis și dl Nicolai Tăicuțu și cum i-am mai sugerat prietenește, ar trebui să echilibreze poeziile cu rimă și cele cu vers alb. I-aș mai sugera să continue scenetele umoristice și cine știe, într-un viitor apropiat să devină un abonat al emisiunilor umoristice de televiziune. Succes în noua ipostază de membru al grupului de inițiativă „Personalități râmnicene”. La mulți ani, pentru ziua de ieri, ambilor soți!” (Sorin Călin)
Sâmbătă, 18 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Mihai Doina. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: