Fărădelegea lui Călin – Codal tivil
Totul e bine când… se termină altfel.
Speram la bine pe toată linia. Lucrările autonome… ceva-uri produse să dureze de unul asupra imobilului altuia, cu cea mai bună… intenție. Deci, și unul, și altul cu un interes, primul să-și ia bănuții, fie pe materiale, fie pe manoperă, fie pe ambele, celălalt să se vadă în casă – ori orice-o fi – mai nouă, mai luxoasă, mai spațioasă…. Art. 581 cere însă și o variantă pe care n-o pricep din pricina acelei bune-credințe de execuție: obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la care s-a tot chinuit să-l modifice. Neimportantă suma, corectă sau la nivelul pieței, ,,tranzacția” are iz de oneros.
Hai că pot fi de acord cu versiunea ,,rea” și convertirea la cererea proprietarului a imobilului în bani de la autorul de lucrări, dar numai în situații extreme și dacă s-ar profila procentual și punctual ,,răul credinței”. Și mai sunt repere cărora nu le dau de urmă în ,,hățișul” obligațiilor, ca și în precedentul articol, autorul se ,,năpustește” în instanță pentru carte funciară la ce a făcut ,,pizmașul”, plătind ,,… la alegere…” doar jumătate din manoperă și materiale sau din ,,… sporul de valoare adus imobilului.” Corect? Ba! Mergând mai departe, după tot efortul depus și cheltuieli cică să dărâme. Mai…. Desființarea pe banii autorului și reparații de prejudicii proprietarului. (Art. 582)
E mai mult decât inechitabil…. Ce mi-e modificare, ce mi-e adăugire? Că una-i necesară, alta…. O altă… mai puțin obișnuită…. imobilul a dispărut, totuși, proprietarul plătește cele ale adaosului autorului. Al. 2 să juri că-i alambic de… țuică. Relele-credințe se sancționează cu deducerea din ,,… valoarea fructelor imobilului diminuată cu costurile necesare obținerii acestora.” Relevant…. (Art. 583)
Nu știu când se pusese problema unor roade din imobil înainte…. Dar, cum mi se spune în ultima vreme: ce știu eu? Aici…. Vă pot repeta despre cantități identice, depuse și a doua, și a treia, și a câta dorește Codul Civil, precum în Art. 584 și precedentele. La lucrările utile. Datorie de netăgăduit a proprietarului. Plata…. Desfăcută în litere cum nu este deloc în celelalte articole. Precum nu se sfiește să pună laolaltă și buna și reaua-credință, unde se impune și ,,… repunerea imobilului în starea anterioară…” O nouă nedreptate…. Cumpărarea imobilului de către autor ,,… când valoarea este considerabilă…” Mă întreb cum? Cine să dea o astfel de sentință, fiindcă nu văd de ce obligatul nu s-ar adresa instanței pentru cel puțin o eșalonare?
Pe proprietar îl înțeleg, de plăcere, de fandoseală, dar ce-ai cu autorul voluptuarelor de nu îi dai niciun drept, iar beneficiarului nicio obligație de plată? La bune nimic, la rele pretenții de desființare, readucere… și plată de daune. De ce? Al. 2 vorbește păsărește. Ce să ridice autorul? De ce înainte de predare? Și cum să condiționezi să o aducă, în același timp, la situația anterioară? (Art. 585)
Iar de eram convins de lipsa marcajelor rău-bine, iată că o jumătate se lasă dezvăluită la Art. 586. Autoru-i ,,bun” dacă are ca temei cartea funciară și dacă orice viciu al imobilului îi este necunoscut. Și n-o poate da cotită și pretinde că nu știa că nu există autorizație de construcție. La Al. 3 superficia și alte asemenea ce intră la cele discutate. Adică bune toate și când faci pentru altul ca să devii proprietar.
Întâi ar trebui stabilit cadrul vecinătăților, apoi cine și cum poate construi un imobil parțial pe fiecare dintre terenuri, despre coproprietate și altele. Mi se pare bizar să nu se vorbească despre egalitate dintru început. De ce să introduci autorul și nu proprietarul în schema realizării? Art. 587 se interesează de aceeași linie rea-bună și doar așa, prin efect de biliard, de cote-părți, de carte funciară unică a celor doi, de daune și justiție în caz de neînțelegere. În fapt lucrurile sunt mult mai complicate și mai complexe.
