Spații culturale nr. 51 (4)
Cristina CÎMPEANU
Calul de Foc
Spune tu, omule
de ce vine ziua
în care calul
cel nărăvaş
cel neliniştit
cel temător
îşi calcă singur
în picioare visele
până se fac ţăndări
îşi dă foc singur
aripilor?
Exerciţiu de imaginaţie
Dacă cineva, dragii mei
ne-ar înzestra
fie şi pentru o clipă
cu puteri supranaturale
să putem şterge din calendar
lunile, zilele
care ne-au nefericit existenţa
eu aş şterge februarie
şi ziua de joi
dar voi, dar voi?
Şi dacă noi toţi
rând pe rând am şterge
toate lunile anului
ce-ar mai rămâne?
Cu ce-am umple golul?
Eu aş pune fluturi şi flori
dar voi, dar voi?
Maria BRIEDIS MACOVEI
(Letonia)
Câte o Marie
Să vorbim,
Să ne cunoaștem
Să rămînem încă vii!..
Voi, oaste de captivi
ai propriilor goluri,
robi ai dezastrelor
ai uitării robi!
Să domnească peste voi
aţi pus Zădărnicia!
înglodați în spaime,
răni se adîncesc în creier,
pe piloni de întuneric
țineți cerul plin de ură—
daţi vina tot pe cei ce
soarta lor ca ierbi de leac
o țin sub teascul greu
al unui veac pribeag
Vise, vise spulberate
cerând din nou de vie
să zidiți în ele
câte o Ană și Marie…
Instalație
„Ce şic! Ce eleganţă!
E sexi și ce caracter
și soartă are!….
Avalanșă de vorbe,
ciudate şi şocante,
auzi rostite în beţia vremii
de cei ce delirează
adunaţi în jurul
unui hoit de cizmă.
Agonizează visele-n delir
cu rostul răsturnat
apocalipsul prevestind
că tot ce e ciumat
comercial
devine mai ciumat
Poţi să treci de nouă iaduri
să strigi cu nouă paradise
nimeni nu te-aude
căci sunt cu toții
ameţiţi şi încîntaţi
de-un hoit de cizmă—
ce-a mărşăluit totalitar
cu fanfare prin stafii
rând pe rînd strivind
Marii… Marii… Marii
O coală albă de hârtie
Ne scriem soarta
cu vise de-astea
pe o coală de hârtie,
albă şi goală
care eventual putea fi
certificat de boală,
buletin electoral
bilet spre sudic-nordic pol
sau pact de eliberare
pentru un popor.
Trece timpul
Trece timpul
rătăcind înnebunit
zi și noapte pendulează
între „da” și „nu”
la infinit
trece prin contraste
bune-rele-ireale-bipolare
este plin de sensuri seci
plin de vise și eroare
urcă el pe căi fertile
ale soartei urme șterge
delirând pribeag prin vise
și căzând mai ancestral
drept-în iad din paradise
Visu-i treaz de insomnie
Visu-i treaz de insomnie
cerul mi-l străbate-n lung și-n lat
se cufundă în adîncuri
doldora de noi idei
e confuz și degajat
întorcând pe dos eternul:
mi-l oferă drept cadou
și-mi reduce existenţa
înglodată în ecou.
Amintiri din copilărie
Pune Mama pânza la țesut
măsurând în lat cu palma,
iar lungimea de la palmă pân la cot
și îmi zice mama că-i bau, bau;
Statu-Palmă-Barba-Cot…
Tezaur strămoșesc
Trec de nouă mări și nouă țări,
și de nouă ceruri trec
nouă luni tot ar și semăn și muncesc;
vise, îngeri și mistere cresc
și ca dar de moștenire
mi-a crescut din cer pe glie
un tezaur strămoșesc
La cumpăna evoluției
Trece Timpul îngrozit,
în desiș s-a rătăcit;
să găsim drumul spre casă
vom culege sensuri
risipite pân’la infinit…
Arde Veșnicia-n flăcări
Arde Veșnicia-n flăcări.
îngeri, zei, mistere ard,
încins e creierul pustia
întronat de-a dreptu-n iad
iar chemând-o din vecie
pe Maria
Ai uitat…
Lui Leons Briedis
Dragul meu,
ai scris atâtea versuri
dedicate mie,
încât ai şi uitat,
că nu sunt poezie
Dor de dor
mocnește lumea
vuind ca în vulcan
iar voi vă târguiți
prin parlamente
ca babele în bâlci
croind destinele umane
ca niște venetici.
În soartă genii rele bat
poarta veșniciei închizând
chiar aruncați în nor
și-mbătrânim ca în găoace
fără să ne fie dor de dor.
Natiur mort apocaliptic…
Umbre, umbre se perindă
gânduri goale saltă-n microfoane,
vorbe pline de beție
profețesc umflând baloane
ard în flăcări legile umane
gânduri încărcate cu trotil
praf de pușcă în pahare
îl cinstim pe un debil
Aș dori și eu în veac
să găsesc altă planetă
și savanții îmi promit
c-om zbura curând ca o cometă.
Lumea caută febril
alt loc de trai –
alt tărâm, altă planetă-
„saci cu bani” încolo vor zbura,
dar cu bruma lor de minte,
vor distruge-o și pe ea.
Vise de argint…
Vise, vise scufundate
în izvoare de-argint
se tot duc în calea vieții
în regrete fumegând
trec anii mei pe rând
apocalipse răsfoind
și ca de lumea-n mreaja lor
cu soarta-n ele putrezind
trecând de golurile vieții
de calea-n cruce sângerând
vei da și tu de pacea
cu Dumnezeu la masă sfătuind.
Fără ieri…
mintea mea e doldora de amintiri
mai vine-n ea câte un drumeț
și calea mea prin viață
e tot mai plină de tristeţi
aș vrea să las în pace
să doarmă moșii liniștiți
dar ele cad pieziş pe rană
trezind smintiții adormiți
retrași prin colţuri
ne lingem rănile-n tăceri
cad peste noi capcane-
n-avem ziua cea de mâne
fără ieri
Cântă anii mei
Cântă anii mei
din fluiere fatale
cu soarta în delir
prin labirinturi ancestrale
din vis o halbă
să-i dați destinului să bea
să treacă beat prin ani
cum trece-n el o stea,
și stau în miezul vieții
rupând din soarta mea câte-o petală
ghicind de sunt nu sunt
un cântec de vioară
dar n-am răspuns,
răspunsul nu mai vine
căci soarta mea
de azi pe mâine mi-l amână.
Cerul sorţii e-n furtună
cerul sorţii e-n furtună
cade timpul sub picioare
norii lunecă prin solzi
şi-au ieşit din balamale
vântu-mi șuieră prin simţuri
trece gândul meu chitit
lăsând minte-n mărăcine
s-a pus iar pe chefuit
îngerul de pază tolănit
și-a găsit din nou amante
veţişoara mea s-a spart;
la porci toarnă diamante
Înţelepciune strămoșească
Fiţi atenţi la gândurile voastre,
pentru că ele vor deveni vorbe.
Fiţi atenţi la vorbele voastre,
pentru că ele vor deveni fapte.
Fiţi atenţi la faptele voastre,
pentru că ele vor deveni obiceiuri.
Fiţi atenţi la obiceiurile voastre,
pentru că ele vor deveni legăminte.
Fiţi atenţi la legămintele voastre,
Pentru că ele vor deveni înţelepciuni
Fiţi atenţi la înţelepciunile voastre
pentru că ele vor deveni legi
Fiţi atenţi la legile voastre,
pentru că ele vor fi învăţăminte
Fiţi atenţi la învăţămintele voastre,
pentru că după cum le veţi ști
aşa veţi gândi şi trăi…
Numai noi doi ştim
Numai noi doi ştim
de ce suntem
de-atâta vreme împreună;
Soarele şi Luna
ne-au ţinut cununa…
A B C –
tinereţe fără bătrâneţe
și viaţă fără moarte”…
O măicuţă adoarme
O măicuţă adoarme
cu pruncul la sân;
cerul e și mai aproape
de pământ.
Grai viu şi fermecat
Grai viu şi fermecat,
rupt din cer, lună, stele şi soare,
căsuţa strămoşească a sufletelor noastre,
izvor de apă veşnic vie
şi frunză veşnic verde;
prin care noi trăim în veşnicie
şi veşnicia trăieşte în noi…
