Cenaclul Alexandru Sihleanu – 31 Iulie 2021

PRIVIM PRIN CUVINTE, CUVINTELE SUNT ZIDIRI, ZIDIRILE NOASTRE DESPRE LUMEA ÎN CARE S-A NĂSCUT CUVÂNTUL

Sâmbătă, 31iulie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Cramele lui Păstorel- Păstorel Teodoreanu) Ionel văzându-și via/ Scoate iute pălăria/ Și salută cu onoare/ Vinurile viitoare. (Boierului Menelaș Chircu-Octavian Moșescu) Nu ai în crama din Zăplaz/ Atâta vin ca să mă-nbete,/ Oricum aș fie eu beat ori treaz,/ Eu nu-l suport pe Oscar Spete. (Crama din Zăplaz –Dumitru Hangu) La Zăplaz în vechea cramă,/ Nu mai are vin de fel./ Paznicul lăsat să doarmă,/ Nimeni altuʼ… Păstorel. Știri pe scurt-Dumitru Hangu: Ana Maria Popescu (fostă Brânză) a luat prima medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, în schimb selecționata olimpică de fotbal, condusă de Mirel Rădoi nu a făcut nicio brânză!” (Dumitru Hangu)
„(Remediu) –Pe trup am doctore, eczemă,/ Să-mi dai ce știi că e mai bun!/-Păi, nu-i nevoie de vreo cremă,/ Doar apă caldă și săpun! (Livrescă) De-acolo carte am luat/ Și-atât de tare mi-a plăcut,/ C-am pus-o bine la păstrat,/ Uitând că este de-mprumut. (La stomatolog) Când îmi cântă freza-n gură,/ Nu cutez să spun nici „Aaaa!”/ M-am deprins să am măsură,/ Când vorbește soacra mea. (Senectute) Eu mă tratez și-mi este bine,/ Simțind că-ntineresc mereu:/ Deja am pamperșii pe mine/ Și-s știrb, ca nepoțelul meu. (Zgârcenie) Pe Zarafu îl știm bine,/ Din condei te face praf,/ Dar, de ce, la poante bune/ E zgârcit ca un zaraf?” (Laurențiu Turcu)
„(In memoriam) Miercuri, 28 iulie, a fost ziua când s-a născut, în 1954, fostul cenaclist, maestrul Smarandache (Manea) Agheană; a murit la 1 noiembrie 2020. Acum cântă cu îngerii și sfinții! Dumnezeu să-l odihnească! O vorbă a românilor spune că nu e mort decât cel care este uitat! Umorul și buna dispoziție a maestrului Agheană le cunoaștem de mult, dar despre înclinația sa către corectarea viciilor și a abaterilor de la morală a concetățenilor eu am aflat-o la apariția micii culegeri de epigrame apărută cu foarte puțin timp înainte de plecarea sa la Dumnezeu. Creativitatea maestrului se remarcă în acele epigrame inspirate din situații reale. În mod miraculos maestrul își definește culegerea de epigrame „o umbră a trecerii sale pe pământ”. Se considera un om fericit când reușea să bucure, prin cântec și vers, pe toți prietenii. Miercurea trecută, 28 iulie, maestrul ar fi împlinit 65 de ani dacă nu murea! În memoria sa vă prezint câteva epigrame „marca Agheană”: (Oamenilor falși) Toată viața am fugit/ Și am stat mereu la pândă…/ Nu mă tem de oameni răi!/ Mi-e frică… de mâța blândă! (Unor tineri încrezuți) Tinerii astăzi, frate,/ Toți se cred „un Bonaparte!”/ Tatuaje, freză, sală…/ Toți deștepți, toți… ca Păcală! (Unui indiscret) Hei, covidul e pe ducă…/ A plecat… s-a dus, așa…/ Însă, întrebarea-i scurtă:/ „De prostie vom scăpa?” (Unor bărbați) De avansuri femeiești/ Tot mereu să te ferești!/ Fă-ți cruce… și te gândești/ Că-ți dă darurile „lumești”. În altă ordine de idei, joi 29 iulie țara toată a „sărbătorit” Ziua Imnului Național al României! Personal nu am auzit nicio propoziție referitoare la această sărbătoare la TV! Dacă noi mai suntem români, acceptați să prezint poezia unui ofițer de infanterie – Dionisie Dinu Pop – extrasă din volumul SCRIITORI ROMÂNI UNIȚI ÎN SUFLET ȘI SIMȚIRI, LA CENTENARUL MARII UNIRI, antologie literară, editura Editgraph, Buzău, 2018, p.74: (Imnurile României) De peste un secol, România/ Este slăvită cum se cuvine/ Prin imnuri, care au menirea/ De dăinuire-n veșnicie/ A neamului român, ce nume,/ Să fie rostit cu mândrie./ „TRĂIASCĂ REGELE” s-a stins/ La abolirea monarhiei,/ Moment la care s-a decis/ Un nou imn al României:/ „ZDROBITE CĂTUȘE”, urmând apoi/ Să fie „TE SLĂVESC, ROMÂNIE./ A urmat alt șirag/ După schimbarea de tre ori:/ „PE-AL NOSTRU STEAG”/ Și „TREI CULORI”./ Demersul progresist/ Al revoluției române,/ Ne-a adus imnul pașoptist/ „DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE”/ Care astăzi este cântat/ De mulți, făr-al ști pe de rost,/ Ce încă nu s-au deșteptat/ Și nu s-au rupt de ce-n trecut au fost./ Cântă maiestos cu glas răstit/ Cu mâna-n dreptul inimii,/ Dar faptele-s de negăsit./ Gândurile, oare, unde-or fi?” (Mihai Doina)
„Vineri 30 iulie a fost sărbătorită Ziua internațională a prieteniei. Cu această ocazie am scris un pantum. (O PRIETENIE) „Viorel trăieşte astăzi doar la mine-n poezie./ Viorel este colegul, ce cu fete m-am certat./ Viorel era elevul cel mai strașnic la română./ Viorel nicicând nu uită că-într-o piesă am jucat.// Viorel este colegul, ce cu fete m-am certat./ Viorel era elevul cel mai silitor din toţi./ Viorel, nicicând, nu uită că-într-o piesă am jucat./ Viorel spunea adesea : ,,citeşte şi tu că poţi!” .// Viorel era elevul cel mai silitor din toţi./ Viorel recita tare – DECEBAL CĂTRE POPOR/ Viorel spunea adesea: ,,citeşte şi tu că poţi!”,/ Viorel scria în clasă, totul, pe maculator.// Viorel recita tare DECEBAL CĂTRE POPOR ./ Viorel clipea adesea, în orele de chimie./ Viorel scria în clasă, totul, pe maculator./ Viorel purta cu sine un volum de poezie.// Viorel clipea adesea în orele de chimie./ Viorel scria în clasă totul pe maculator./ Viorel purta cu sine un volum de poezie./ Viorel, de-i cereai cartea, ţi-o dădea cu împrumut.// Viorel, în piesă, atuncea, mi-a dat singurul sărut./ Viorel, în scoală, atuncea, îşi dorea altă Mărie,/ Viorel, de-i cereai cartea, ţi-o dădea cu împrumut/ Viorel trăieşte astăzi doar la mine-n poezie.” (Aneta Țâru- Dumitreșteanu)
„Smarandache (Manea) Agheană a trecut asemenea unei stele luminoase prin existența noastră, un artist, un cantautor ce avea atâta lumină în suflet, ce iubea mult oamenii și se dăruia pe sine, prin cântecele sale, nouă care abia așteptam să-l ascultăm. Patriot înflăcărat, cu o rezonanță a vocii rar întâlnită, ne dădea lecții de atitudine civică, prin versurile sale, prin cântece bine alese. I-am dedicat lui și soției sale Cartea sufletului meu, scrisă cu dragoste pentru acești prieteni minunați. Fie ca Domnul să-i ușureze calea în ceruri, să vegheze de acolo viața celor dragi”.(Ecaterina Chifu)
La propunerea dnei Ecaterina Chifu s-a păstrat un moment de reculegere în memoria cantautorului și epigramistului Smarandache (Manea) Agheană.
A urmat lectorul de serviciu, preot-profesor Laurențiu Turcu, cu un grupaj de poezie din cartea recent lansată, Eu. Sunt. Omul. Ed. Ro.cart, București, 2021. Cartea este structurată în șase capitole, capitole în care autorul se definește, pe rând: Eu. Sunt. Viață, … Credință, … Patria, …Primăvară, … Copilărie, … Poezie și care pe coperta a IV-a declară: „Sunt un naiv. Eu cred în oameni/ Și-ncerc mereu să îi ajut,/ Dar văd, privind la ei, că nimeni/ Nu-i mulțumit cu ce-am făcut./ Dacă ideea mea e bună,/ Dând bun răspuns nevoilor,/ Pe loc, aceia și-o asumă/ Și spun că-i reușita lor”. Cartea beneficiază de o prefață semnată de George Călin, scriitor, Ambasador cultural Convenția ONU-Geneva și care este un studiu al poeziei înglobate încheiat prin cuvintele: „Lecturând poemele din cel mai recent volum „Eu. Sunt. Omul.”, al poetului-preot Laurențiu Turcu, rămânem vrăjiți de inefabilul Vieții și cu siguranță vom încerca să ne salvăm, din cotidian, pentru a ne iniția profund în Credință, Nădejde și Dragoste, iubind Viața…” Redau poeziile lecturate: „(SUNT UN NAIV) Sunt un naiv. Eu cred în oameni/ Și-ncerc mereu să îi ajut,/ Dar văd, privind la ei, că nimeni/ Nu-i mulțumit cu ce-am făcut./ Dacă ideea mea e bună,/ Dând bun răspuns nevoilor,/ Pe loc, aceia și-o asumă/ Și spun că-i reușita lor.// Când ascultarea nu-i deplină/ Și reușita-i vai-de-ea!/ Declară duri, ei nu-s de vină,/ Ci toată vina e a mea!// Mă-ndeamnă mulți, să-i las în pace/ Și să renunț a ajuta,/ Dar sunt naiv, chiar de nu-mi place,/ Că gândul bun e-n firea mea!// Iar de-mi reflectă hâd dorirea/ Sucind tot felul de idei,/ Le spun, că asta mi-e menirea:/ Să fiu ca mine, nu ca ei! (ADIO, AM PLECAT) S-a dus cu toată legătura/ Că, vreau să știi, m-am vindecat./ Tu, doar m-ai dus frumos cu gura…/ Adio, am plecat!// Vorbeai mereu de-a ta iubire,/ Așa frumos și delicat!/ Am fost naiv, credul din fire,/ Adio, am plecat!// Spunând că vii la întâlnire,/ C-un zâmbet fals, m-ai înșelat./ Să nu încerci vreo revenire,/Adio, am plecat!// Credeam că o să fie bine,/ Că va fi totul minunat…/ M-am înșelat amar cu tine./ Adio, am plecat!// Voi rupe punțile spre tine,/ Orice a fost, s-a terminat!/ Să nu te mai gândești la mine…/ Adio, am plecat! (POEȚI PÂRÂȚI) E netul plin de poezie!/ Românul s-a născut poet/ Și cine vrea să scrie, scrie,/ În ritm alert sau mai încet.// Apar poeți de trei parale,/ În număr exponențial./ Scriu texte goale de valoare,/ Cu care ei se cred pe val// Ei au admiratori o droaie,/ Ce le dau like, condescendent/ Și com: „Îmi place, frățioare,/ Mai scrie, mă, că ești talent!”// Extaziați, nu-nchid nici gura,/ La un așa măreț talent:/ -„Îl vezi? Cunoaște tastatura!/ Ghicește tastele frecvent!!!”// În versul lor, au doar cuvinte/ Și nici nu caută idei!/ Păi, ce, le trebuie și minte?/ Nici Eminescu nu-i ca ei!// Ei caută în rima spartă,/ Măcar consoana de final,/ Accent? Ce-i ăsta? Nu se poartă!/ El este doar opțional.// Ei scriu, iar clasicii se uită/ Plângând, mărețele valori…/ La poezia bâiguită,/ De autorii incolori! (FOTBALIȘTII MITITEI) Pe tăpșanul de la stână,/ Unde-s murele-nșirate,/ Toți copiii se adună,/ Discutând o noutate.// Că Mitică ăla micuʼ/ A primit o minge mare/ Și o joacă, zăpăcituʼ,/ Toată ziua în picioare.// Singur stă acum, în curte,/ Șuturi dând în ea, nebunul/ Tot fentând în faze scurte,/ Cum nu a văzut cătunul.// Zice el, că altă minge/ Ca a lui, nu se mai face/ Și că nimeni n-o atinge./ Este doar a lui și pace!// După lungă sfătuire,/ Pleacă unul după altul,/ Ca-ntr-o lină bântuire,/ Unde locuia băiatul.// Nici nu au privit spre curtea/ Unde se juca Mitică,/ Exersând agilitatea…/ -Lasʼ pe noi, să vezi cum pică!// -Unde mergeți, gașcă mică?/ Ia priviți nițel la mine!/ Minge ca a lui Mitică,/ Nu o să vedeți la nimeʼ!// -Asta-i minge? E o glumă!/ Joacă-te cu ea în casă,/ E cea mai subțire gumă,/ Dai mai tare-n ea, te lasă.// Se-nfoie pe loc Mitică:/ -Asta-i minge serioasă,/ Nu se sparge, nu se strică,/ Joc afară, nu în casă!// -Da, o gâdili cu piciorul,/ Știi că n-ar fi rezistat/ Ca să bați cu ea maidanul,/ La un sport adevărat.// -Chiar nu știți! Cu-așa o minge,/ Fotbaliști de la Rapid/ Se-antrenează pân-la sânge,/ Când dau șut, o fac bolid!// -Asta știm de altădată,/ Nu de-acum. Noi știm mai bine,/ Ei au minge-adevărată,/ Nu prosteală, ca la tine!// -Vă arat o calitate,/ Cum e ea, nici n-ați visat!/ Vin cu ea la fotbal, frate,/ Facem meci adevărat.// Au pornit apoi. Mitică/ Mingea o ținea la piept,/ Ca să fie fericită/ Iară el, cel mai deștept!// O-nchina câteodată/ Când credea că nu-i văzut./ Ca echipa lui să bată/ Îi dădea câte-un sărut.// Curăță întâi terenul,/ De conserve, pungi, cutii,/ Aruncate în tot locul/ De părinți și de copii.// Își măsoară câte-o poartă/ Fotbaliștii cei pitici,/ Așezând în loc de bară/ Bolovani. Și mari și mici.// Se fixează căpitanii./ Cel dintâi îl știți, Mitel,/ Își umfla emfatic mușchii,/ Doamne, cine e ca el?// Toată lumea arbitrează,/ Iar grăsuții sunt portari,/ Ceilalți se-mping, driblează,/ Zici că sunt parlamentari!//Dau la goluri în neștire,/ Fotbaliștii transpirați,/ Totul într-o chiotire,/ cu accente de pirați.// Mingea vine la Mitică./ A șutat din zbor, cu sete,/ Iară mingea, cred, de frică/ Și-a frânt zborul între pietre.// Biata minge, nu mai sare./ Fuge Mitu și-o ridică,/ Ea-și dă ultima suflare/ Spartă, într-un ciob de sticlă.// Spune unu-n, voce alto/ Lui Mitel, cu mingea-n mână:/ Este sticla ce ai spart-o/ Tu, acum o săptămână.//O-ndesar-apoi cu iarbă/ Și-o făcură ca și nouă,/ După care, tot cu zarvă,/ Au pornit etapă nouă. (IUBIREA MEA DINTÂI) Aș vrea să mă-ntorc la iubirea dintâi,/ Aceea ce-n veci m-a marcat./ Degeaba șopteam: stai cu mine, rămâi,/ Că ea nu a vrut, a plecat.// La pieptul ei cald, eu cu drag mă lipeam/ Și ea mă strângea drăgăstoasă,/ Adesea, în ochii ei dragi lung priveam,/ La fața atât de frumoasă.// Și cât m-a iubit, cum știa numai ea,/ Iubire de-aceea, feroce,/ Că-n brațele-i calde avid mă strângea,/ Încât mai-mai să mă sufoce!// Doar mie-mi dădea tot ce-avea ea mai bun,/ Eu nu refuzam niciodată./ În mine văzând un preadulce stăpân,/ Venea la chemare, pe dată.// Așa am tot stat eu în brațele ei,/ O viață de vis, o minune…/ Dar vine și timpul când, vrei sau nu vrei,/ Te duci într-o altfel de lume.// Dar ce-ai făcut tu, ce viață mi-ai dat,/ E bunul meu cel mai de seamă,/ Ce nu va putea fi nicicând egalat:/ Iubirea de-ntâi ești tu, mamă! (TREZIT DIN VIS) Aș vrea și eu căsuța mea, la țară,/ Din ce în ce mai greu îmi e la bloc!/ Să nu cobor și urc mereu, pe scară,/ Uimindu-i pe vecini, că încă pot.// M-aș mulțumi să fie mai micuță/ Și izolată, nu o vreau la drum./ La poartă sau în curte – o băncuță,/ Sub umbra deasă a vreunui prun.// Și aș vorbi cu agere albine,/ Să spună ce-au adus și-mi dau în dar,/ Când vin în zumzet blând, mereu la mine,/ Cu piciorușe pline de nectar.// Aș vrea să scriu în curte, la o masă/ O poezie, cum e cea de-acum,/ Cu țânțărei ce mă trimit în casă,/ Sau licurici, ce fulgeră pe drum.// Ce-aș asculta la cântecul de greieri!/ I-aș lua în palmă, să-i alint duios,/ Dar ei țâșnesc în tufele de iederi,/ Să cânte de acolo, mai frumos.// Mă vreau lungit pe iarba parfumată,/ Privind la cerul mare, înstelat,/ Mirându-mă de luna minunată/ Ce îmi zâmbește blând, catifelat…// Așa visez… ce bine e la casă…/ Dar, soața mea, îmi cere insistent/ Să las laptopul și să vin la masă/ Și văd că-i bine și-n apartament! (FLOARE ALBASTRĂ) Tu, floare frumoasă pudrată cu soare,/ Splendoare albastră, de unde-ai venit?/ A fost și zăpadă, iar gerul fu mare/ Pe unde ai fost? Că eu nu te-am zărit.// Ai stat sub zăpadă, în bulgăr de tină,/ Suflând în corolă, nevrând să îngheți/ Și-acum, că e cald, ai ieșit la lumină/ Zâmbești din petale, trecutei tristeți.// Suave arome emani către mine,/ Pistilul gălbui îmi arată spre Cer/ Spunându-mi: Mereu, după rău, vine bine,/ Iar eu să muncesc, să mă rog și să sper.// Chiar dacă mi-e greu și m-acoperă tina/ Și gerul din suflet m-apasă cumplit/ Să știu, după noapte, că vine lumina/ Și, după necazuri, voi fi fericit.// Tu, floare albastră, mă vrei lângă tine?/ Să-nvăț de la tine spre soare să cresc,/ Că răul nu-i rău, ci o treaptă spre bine/ Și n-are putere atunci când iubesc…” Se remarcă ușurință în versificație, în realizarea unei poezii tematice, în stil clasic, din care nu lipsesc figurile de stil. Îi urez dlui Laurențiu Turcu, un spirit deschis la FRUMOS, multă sănătate și spor la scris!
„Astăzi, 31 iulie 2021, Cenaclul literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, la întâlnirea de la ora 11:00, lector de serviciu, preotul Laurențiu Turcu, cu poezie. Părintele Laurențiu în poezie, ca și-n epigramă, are un stil aparte, poezia dânsului se bucură de aprecierea cititorilor care au devenit tot mai mulți. Lansarea ultimei cărți de poezie a avut un succes deosebit, întotdeauna părintele e ascultat cu mare plăcere.” (Dumitru Hangu)
„Se spune că o poezie poate fi înțeleasă mai bine, dacă îl cunoști pe autor. Îl cunosc pe autorul poeziilor prezentate astăzi, părintele Laurențiu Turcu, încă din copilărie. Poeziile părintelui sunt pornite din viață și sunt scrise cu sufletul. Am apreciat foarte mult că părintele a scos la lumină un mic tezaur al vieții satului, Ilinca Colniceanu. Aș vrea, ca și alți scriitori, să poată face astfel de gesturi. Poeziile autorului sunt deosebite și sunt parfumate cu mireasma câmpului.” (Valeria Popa)
„Am audiat astăzi în cadrul Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” un grupaj de poezie în lectura autorului, preot Laurențiu Turcu, care abordează în creația sa mai multe motive (subdiviziuni) ale temei literare, generale – viața umană. Motivele sunt: iubirea de mamă, despărțirea, jocul copiilor, etc. Prima poezie prezentată, Sunt un naiv, este un alter ego al poetului. Momentul pe care autorul îl repetă este despărțirea, unde se folosește de o figură de stil numită anafora care dă valoare literară textului poetic. Audiind poezia Fotbaliștii mititei, chiar dacă ne prezintă un moment deosebit din joaca copiilor din vremea noastră, structura poeziei ne trimite la George Coșbuc, la poezia Iarna pe uliță , omițând anotimpul. George Coșbuc ne-a delectate cu o poezie de o structură aparte, este o poezie narativă în care dialogul apare. Poezia audiată astăzi este de o încărcătură emoțională deosebită, care scoate în relief talentul inconfundabil al autorului. Poezia, așa cum am afirmat într-o prefață a unei cărți, este rugăciunea minții, este Filocalia. Felicitări, autorului!” (Aneta Țâru-Dumitreșteanu)
Laurențiu Turcu, autorul cărții Eu.Sunt.Omul. aduce un suflu nou în literatura râmniceană, prin probleme existențiale abordate, prin candoarea unui suflet ce ni se dezvăluie, de la inocența copilăriei, dorul de locurile natale, de prima iubire-mama, la spiritul satiric al poemelor sale. Poeziile plac, pentru că prezintă realitatea cotidiană necosmetizată, ne dezvăluie sensibilitatea unui suflet tandru, înclinat spre bunătate și iertare. Ușurința de a versifica îl face să aleagă subiecte diverse ca teme pentru poeziile sale. Cartea vine în întâmpinarea orizonturilor de așteptare ale cititorilor, de aceea place și se dorește a fi citită și recitită. Urez mult succes d-lui Turcu în activitatea de scriitor”. (Ecaterina Chifu)
„În fiecare suflet doarme câte un talent! Părintele Turcu a trezit acel talent al său și l-a ridicat deasupra celorlalte calități personale. Valoarea poeziilor marca Turcu ajunge până în ceruri… și acolo o comentează colegii noștri din cenaclu – Matincă și Agheană! Ei „spun”, la fel ca mine, că poeziile de astăzi, precum toate poeziile prezentate de părintele Turcu sunt POEZII! Dar ce poezii!?! Numai bune de întrebuințat la terapia melancoliei și depresiei, dar și la modelarea psihicului celor mai mici români, copiii…și de ce nu? – apropierea noastră de armonia învățăturii sfinte, dumnezeiești! Versurile sunt efervescente, iar mesajul este ușor de înțeles… pentru că limbajul este entuziasmant. Farmecul liric exprimă sentimentele și emoțiile părintelui în legătură cu realitatea înconjurătoare. Poeziile părintelui le situez în interiorul filozofiei vieții pe pământ. Creația expusă și azi este pentru mine încântătoare, frumoasă și dezvăluie un talent autentic, sigur, original și mai dezvăluie un pix inspirat, înzestrat cu imaginație. Stilul este elegant, îngrijit, acum este necesar numai unei opere literare de calitate. Părinte, un novice în rețeaua literaturii vă felicită și vă dorește sănătate, ani mulți și plini de realizări! (Mihai Doina)
„În cartea dlui Laurențiu Turcu se observă multă sensibilitate, spirit de observație, dragoste de viață și iubire de tot ce e frumos. Cartea cuprinde trăiri și puncte de vedere asupra trecutului și prezentului. Se remarcă un stil clar și direct exprimat adesea și prin mijloace artistice. Simplitatea comunicării face să fie ușor accesibil orice vers și în același timp exprimă noblețe și grijă pentru forma dată. Felicit autorul și îi doresc în continuare cât mai multe cărți de asemenea factură.” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 07 august, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Mihai Doina. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: