Cotețul cu metafore – Înnegurare
Înnegurare
Când vremea ierbii ni se tot amână
prin ordonanțe ca un praf de pușcă,
ne întrebăm cu toții ce o să rămână
din sufletul închis ca într-o cușcă…
Când mugurii-și regretă, azi, trezirea
mult prea devreme, totuși prea târzie,
noi nu ne regăsim în inimi limpezirea
a vremii ce a fost, sau ce va fi să vie…
Pământul greu se scutură sub boala
ce l-a cuprins și nu îl mai slăbește,
în timp ce cioclii lumii ne fac socoteala
voind, parcă, să știe cine mai trăiește…
Ca pasăre de pradă este astăzi viața,
și ne-am dori să ne înhațe-n gheare,
doar să scăpăm din ploaia și din ceața
acestor vremi de frică și însingurare…
Nimic nu va mai fi la fel pe mai departe:
nici primăvara, frunzele, nici învierea!
Ne-om alina cu semne dintr-o carte
căreia nu-i vom ști vreodată încheierea.
Rămași tot singuri, în strânsoarea vieții,
ne vom ruga de ea să nu ne scape,
și să cădem în hăul nesfârșit al ceții
din care, temerile noastre o să se-adape…
