Fărădelegea lui Călin – Hodul tivil
Alimentarea cu suspiciuni și întrebări inutile….
Realimentarea. Aceeași ,,persoană interesată” intervine în procesul contestării identificării ca fiind al cuiva, dacă recunoașterea era departe de adevărul absolut. ,,Cine o vrea” s-ar putea traduce ca insistență a cuiva de-a introduce diverse bețe-n roatele determinării filiației, uneori cu sorți de izbândă pentru contestatar, determinabil în Al. 2, Art. 420, dintre apropiați – părintele celălalt, copilul recunoscut sau descendenții săi -, dacă cel ce și-a pus pecetea pe recunoaștere nu aduce dovezile necesare. El sau moștenitorii lui.
N-o fi chiar la întâmplare ,,fabricarea” actului de naștere și nicidecum o simplă formalitate bazată pe vorbe, deși neglijența, graba și anumite interese s-ar plia excelent pe mistificarea realității. Și cred că procesele de contestare în acest caz sunt puține, beligeranța între actele nașterii și posesiunea de stat putând fi cu greu de dovedit. Un dosar de acest fel ar cuprinde certificatul medical constatator al nașterii – se știe prea bine că el trebuia să figureze deja în arhive -, expertiza medico-legală. Celelalte mijloace de probă nenumite nu sunt demne de luat în seamă, au șanse îndoite de a fi pe cât de adevărate, pe atât de false. Doar posesiunea se stat puternică poate cântări în susținerea filiației. La fel de pertinentă și poziția Al. 3 care nu acceptă proba martorilor, cu o mică excepție din Art. 411 și când există înscrisuri demne ,,… de crezare…” a acțiunii formulate. (Art. 421)
Calea judecății – unica modalitate de dovedire a filiației față de mamă. Când prin certificatul constatator al nașterii nu se poate, când una-i în el și alta realitatea, când, probabil, nu mai există. Cu orice mijloc de probă. (Art. 422)
Cel mai îndreptățit să deschidă acțiunea este copilul sau reprezentantul legal în numele lui. La nevoie și de către moștenitorii acestuia. Nu mi-e clar ce desemnează ,,pretinsa mamă”, când împotriva moștenitorilor ei se poate intenta proces la Al. 3. Să fie cea ce a înlocuit-o pe cea de drept sau cea pentru care se dorește repunerea în drepturi? Al. 4 aduce vești bune, imprescriptibilitatea lasă timp nelimitat acțiunii de stabilire a maternității. Dar, dacă pretendentul la mamă decedează, moștenitorii au limită de introducere a acțiunii numai un an, fix, de la data decesului. (Art. 423)
Cine-i mama ,,aflarăm” cum. Despre tată, cel situat în afara căsătoriei, îndărătnic în a nu-și fi recunoscut copilul, poate și-n neștiință a avea un copil, doar în instanță. (Art. 424)
Copil minor, mamă minoră. Ultima acceptată, în ciuda vârstei, să deschidă în numele copilului – el este pretendentul – acțiune judecătorească pentru stabilirea paternității, acțiune ce poate fi pornită și continuată de moștenitorii copilului. La Al. 3 aidoma omologului din Art. 423, cu andrisant ,,pretinsul tată”. (Art. 425)
Mai lămuritor Al. 1, Art. 426, unde ,,… pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepțiunii”, act de prezumare a paternității. Prezumție înlăturată dacă tatăl dovedește ,,… că este exclus…” ca el să fie ,,artizanul” conceperii copilului. Cum, doar el știe, însă….
Iarăși umblă cu șmecherii Codul Civil, înlocuind formula simplă a imprescriptibilității cu ,,nu se prescrie” – e vădit, sunt mai puține caractere, incluzând și spațiile – în timpul vieții copilului dreptul de a cere paternitatea – dar ce-are face scurtarea unui cârnat de litere dintr-un cuvânt cu lungirea textului alineatului 1 – și făcând trimiteri către Art. 423 în privința anului ca termen pentru moștenitori în restabilirea corectei paternități. (Art. 427)
