Cotețul cu metafore – Noapte
Noapte
Noaptea cea obosită se așează
pe-aceeași bancă veche de la drum
pe frunte, galaxii își aranjează
iar stele căzătoare o-nsoțesc acum…
O latră câinele să rupă lanțul
trezind din somn găinile-n poiată…
La o fereastră pâlpâie opaițul
și-n ușa casei, o umbră se arată…
– Cine-i acolo? Cine e la poartă?
De ești om bun, eu te poftesc în casă!
să rostuim cuvinte despre soartă
și de singurătatea mută ce m-apasă…
Dar noaptea se ascunde de lumină,
din ușa micii case, umbra se întoarce
în odăița unde liniștea deplină
e străjuită de motanul care toarce…
Opaițul se stinge și cu el deodată,
se sting și rugi spre infinitul cer
noaptea revine pe banca de la poartă
tot singură, ca umbrele ce pier…
