Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – Ric(ă) ar(e) st(e)a US(A)

Măcar al nostru nu deține nicio titulatură. Sper să nu dau unora idei. Ori poate le dau alții, postând în ,,Râmnicul nostru” imagini din Vaslui, oraș-,,frate”…. Din Copou….
Așadar, colții anti familiștilor, de-alde cei cărora le-au curs pe la guri din fragedă copilărie ,,ăl bătrân”, ,,babaca” sau ,,hoaște expirate”, se arată. Sunt albi, sunt afurisiți și propun un compromis în locul lui ,,fă mamă”: ,,părinte care ai născut”.
Cele cinci de la prefectură, patru de la primărie, trei din piață, două din gară și unul de pe câmp nu mai sunt. Închise, arse, vandalizate, furate. Păi ce-i trebuie bucureșteanului toaletă ecologică?
Delicvența juvenilă americană are istoricul ei, dar și pedepse pe măsură. Le-aș da neglijenților părinți. Puștiul, dintre sutele de mii, întâmpinat cu clemență, va recidiva, gestul judecătorului de a amenda pe toți cei prezenți pentru generalizata indiferență socială, inclusiv pe sine, și de a dona strânsura celui din boxa acuzaților, nu va avea impact asupra săracului, într-adevăr, copil, prins la furat mâncare, este la fel de american și el.
Apăi nu știu ce să mai încrucișeze oamenii. Pisici, câini, maimuțe….
Imperatorul Musk…. Colonizează.
Incineratorul sistemului nostru planetar, soarele…. Hibernează.
Pandemia de caniculă…. Care? Ce încălzire globală, c-am dat în 13 iunie drumul la centrală?!
Dreptate mare. Știe el despre vaccin. Raționamentul – bizar de simplu. Vaccinatul – doritor de revenire în spațiile altor țări. Scopul – distracție și bani. Ocupația – pești. Deci solzi.
Tineret taurin. Se-mpunge pe unde apucă. Cu pumnul, cu piatra, cu automobilele. Și se mai și pierd pe parcurs.
S-a ajuns deja. Prostu-i deștept și deșteptu-i ținut ca prost. Toleranța vinovată? Ba, curajul celor din urmă, ajunși cei dintâi, ne-a adus aici.
Dacă pentru o palmă îți trebuie drag de artele marțiale, pentru crimă…?
Plecaților să le cânte alții ode, să le pună numele pe frontispiciile intrărilor în parc, să le deschidă muzee. Că până la Montreal e cale… lungă și uitare…. Dar nu-i chiar cum cred unii, are și din partea statului nostru cele mai înalte distincții. Hanganu.
Gândii, cum și el și-a pus mâna-n barbă de vreo nouăzeci de ani încoace, că Vlahuță era cel puțin de șase picioare și câțiva inchi. Nu și-n fotografia cu Vaida, Elena Coșbuc….
De prudență avem nevoie, de circumspecție și de igienă, ce include modul social de conviețuire. Așa pică teza vaccinării nu pentru noi, ci pentru cei a căror probitate de sănătate și putere de supraviețuire are urme de îndoială. Într-un fel tinde să devină o acuză că nu-i prețuim și vom ajunge să-i omorâm dacă nu ne înțepăm în cele două-trei rânduri. Se mai spune câte una, că zona imunologiei este atât de vastă și neacoperită de știință, încât poate fi privită precum o constelație. Atât de departe, atât de infinită.
Muzica…. Multivers…. Prețuim compozitorii noi, dar până să-i așezăm alături de titani, să le mai treacă nițel vremea. Despre compoziții ca despre statuile dorite a fi scoase din uz și din socluri. Până la Doga mi-l plac pe Strauss. Despre capodopere ca despre lucruri sfinte intrate-n biserică. Până la locul patru-n secolul trecut pun mai întâi vreo sută altele. Ca replica lui Finteșteanu: ,,Balet… asta aștept de la voi.” În pas ternar, de vals.
Turcul actual, amenințător la adresa securității naționale se numește climă, gata să ne extermine și să pună capac vieții originare pământene. Nu dacismul, nu ființa milenară, nu evlaviosul. Încă, poate, și dezvoltarea ulterioară. De asta ne arde nouă, dacă vom mai avea mașini cu computere ultra performante sau dacă înălțăm cine știe ce zgârie nori. Concluzia: probabil un țâr de om bionic până atunci, gata să înoate în puhoaie sau munți de zăpadă. Mii de ani.
O altă grijă, importantă. Un an de zile s-au vândut mai puține țoale, în schimb s-a luat lumea de țigări și băutură. Oare de ce? Să fi stat prea mult în casă? Să fi fost roasă de grija zilei de mâine? Să nu fi avut unde să se mai dea în stambă îmbrăcată fistichiu?
A mea este una, aidoma trupei Cargo: dacă ploaia s-ar opri, am avea iar ce (și cum) munci.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share