Propoziții pretențioase – Acetici
De această dată și de multe altele. Dreptate….
Cine nu anticipează din capul locului primejdia, vede mai târziu și-i nevoit să facă. La ginerele lui nea Dobrin s-a întâmplat ca atare. Nu ne-a ascultat sfatul atunci – el nu, soția, mai ceva ca un bărbat, n-ar ,,achiesa” la metodele altora nici… -, mai scurt, mai…. Noroc cu dovezile fotografice ale google-ului, arată cine a greșit și cine nu. Și-au dat seama că le intră ploaia în hol și au montat sub jgheab o umbrelă cu cadru metalic acoperit cu policarbonat transparent. La ce precipitații au fost în ultimii cinci ani și cât de violente, era de așteptat să pătrundă puhoaiele de apă între toc și ușă…. Când nu-i plăcea lui tata un anumit tip de îndeletnicire, își găsea altceva de robotit la atelier. Pazii? Ba! Ne lăsa să ne descurcăm pe cont propriu. Prefera să meșterească la acioaie – și aveam un clopotar, aciolat pe la biserica din Piață, ce la o perioadă de timp aducea la reparat cădelnițe și nu scăpa ocazia să nu plătească, învinuindu-și mai marele de lipsa remunerației -, la stropitori, la radiatoare, decât să se chinuie la placări. Îl lua tata la mișto – gratuit (ce să-l coste încă o muncă patriotică?) și doar de divertisment -, să vadă cât îl duce mintea puțină – avea niște texte trăgătorul de funie… -: ,,A zis că vine, vine… părintele…”, pierzându-se în bâlbâieli…. În concluzie, ne-a lăsat să ne descoperim talentele de puitori de lambriu dedesubtul streșinii, în laterala stângă și pe toată zona din față a casei. În dosuri nu era nevoie, modelele practicate în România anilor când toți muncitorii accesau terenuri de la stat și-și ridicau două odăi, un holișor și-un acaret, includeau un acoperiș proptit direct pe zid. Concepție fondată pe ideea că 40 de centimetri mai aproape de pământ protejează mai bine peretele de furiile naturii. Absolut deloc! După aceiași ,,proiectanți”-constructori, apa trebuie să curgă jos, fără nicio barieră, jgheabul și burlanul sunt inutile, să-i fie bine ,,acantei”, buruienilor, să acceadă până la cer…. Iaca nici cu 70 de centime ale metrului, nici cu unul întreg nu poți ține-n frâu și departe de pereți stihiile urgisitoare, că-s probate la mine dimensiunile, de-aia mă iau uneori căldurile de prea multă enervare și perorez cu capul spre cer: ,,Numai aburite de-astea dați, abuzați de lipsa mea de stăpânire, cu nenumăratele accente de potop și apocalipsă. Când vă vine, aciclic, și cât vă vine.”… Dintr-un nerv mi s-a și tras la lucrarea de față. La drept te joci, deși nemulțumiri sunt la fiecare placă, decupajul nefiind perfect, la fel și peretele, la colțurile exterioare solicitarea este medie, iar la dolii și mai și. Până fixezi, până dai cu creionul, încât la final să se vadă impecabil…. Bagă placa, scoate placa, retușeaz-o…. Cu un pic de lipsă de chef de la partenerul de lucru, cu un dram de nepricepere… și c-un flex pe post de mașină, în care locul pietrei abrazive a fost ocupat de un disc de debitat lemn, te poți…. Accidenta. ,,Hai, mă Cristi, mai repede.” Argumentele întârzierii, de la el alte probleme și o poziție statică deloc confortabilă m-au determinat să cobor de pe scară pentru debitarea bucăților în ritm mai alert.
