Cenaclul Alexandru Sihleanu – 5 Iunie 2021

NU AȘTEPTA, FERICIREA NU ESTE PASĂRE CĂLĂTOARE

Sâmbătă, 05 iunie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul epigramistic in memoriam Matincă Costea.
„(Meloman, căsătoria-treia) I-a plăcut mult tare prima/ Și-i surâse chiar ideea!/ L-am văzut un an acuma,/ Asculta… sonata treia. (Horoscopuri) O junică mânioasă/ Pe taur îl tot certa,/ Că nu-i dânsu’ bou de rasă/ Și nu știe a o curta! (Cu mâța la păscut) El la masă lângă o bere,/ După niște mititei,/ Însă mâța pe-ndelete/ Vânează, la șoricei!” (Dumitru Hangu)
„(Confuzie) Scria pe ușă, mare: „Președinte”/ Am stat la rând și mi-am luat bilet!/ L-am luat și-am așteptat cuminte/ Pân-am văzut că rându-i la… closet! (Conștiințe și cunoștințe) Ce ne lipsește azi sunt conștiințe/ Ce pot să ne servească drept modele,/ În schimb, avem cu toții cunoștințe/ Și așteptăm să ne „servească” ele! (Motiv) Sunt de acord cu toți aceia care spun/ Că noi îmbătrânim încetul cu încetul,/ Dar e din cauză c-avem un motiv bun:/ Acela că ne-a luat-o înainte… tineretul! (Pilă) Trăgeau de ea, odată, ucenicii/ Din greu, când le mijea mustața./ Acum, când ucenicii au servicii/ O folosesc să-și ușureze viața! (Viorel Dodan)
A urmat lectorul de serviciu, dna Georgeta Iuga, de data aceasta cu proză intitulată „Angelicele”, un titlu care naște din start întrebări. Are intuiție, nu plictisește. Realitatea cotidiană ne oferă subiecte mai mult sau mai puțin plăcute. Să continue și sperăm apariția în climatul cultural al Râmnicului Sărat a unui nou nume. Exemplific din materialul lecturat: (Angelicele) „Eram ca un mic grup de păsări gureșe, fete absolvente de liceu venite să dea examen la facultate, aflate într-o cameră de cămin studențesc la Iași. Au trecut aproape 50 de ani de atunci, dar încă îmi amintesc: Marcela era din Dej, o fată cu ochi albaștri, șatenă, dornică să afle tainele matematicii și informaticii. Maria era din Botoșani. O șatenă cu ochi căprui, curioasă să aprofundeze tainele biologiei. Valerica altă șatenă cu ochi căprui și un păr ondulat, natural, castaniu, tuns scurt. Ea urma să deslușească tainele limbii ruse. Era dintr-o comună din Vrancea. Din județul Buzău eram eu și Genioara. Ea era fiica unui preot dintr-o comună buzoiană de câmpie. Era pasionată de istorie. Vă amintiți de Istoria artelor? Genioara părea desprinsă de acolo. Părea o operă de artă: fața albă, ochii negri, sprâncene bine conturate, un nas fin parcă sculptat de Fidias și părul lung, ușor ondulat. Avea totuși o tristețe, ca o ceață deasă pe chip. Întrebarea comună a fost: de ce am venit la Iași și nu în altă parte? Marcela a răspuns că de la Dej la Cluj distanța era mică, dar a vrut să fie mai departe de părinți. Maria a răspuns că vrea să fie mai aproape de casă. Valerica a ales Iașul pentru a întâlni tineri din Republica Moldova, vorbitori de limbă rusă. Genioara a ales Iașul pentru romantismul lui și speranța de a-și găsi aici alesul. Apoi, nu dorea să fie aproape de București și nici de casă. Eu am ales Iașul pentru a cunoaște cât mai mult despre personalitățile literaturii și artei: Eminescu, Creangă, Alecsandri, Sadoveanu și alții. Parcă aud și acum limbajul lor diferit și râsul în cascade. Era o încântare să le vezi și să le asculți. Marcela spunea: „Tulai, Doamne! Să vezi ce am pățit azi. Pe aleea din fața căminului m-au încadrat doi negri și nu-mi dădeau voie să trec până nu am făcut poze cu ei. Mi-au dat și mie fotografii. Tulai, Doamne, când m-o vedea mama cu aiștea mă mâncă! Mi-au dat întâlnire, dar le-am spus că nu merg, iar dacă mă mai opresc anunț Miliția.” Valerica râdea: „Aveai ocazia să te muți în Africa, să fii departe de părinți. Cine știe a câta nevastă ai fi fost și cu fața acoperită, și cu rochia până la pământ. Numai bună de făcut africani cu ochi albaștri în serie. Mașină sexuală, ce mai!” Și râdea în hohote. „Dacă faci mofturi, poți fi și sac de box și în cel mai bun caz schimbată pe o capră, pentru că nu ar fi șocați că valorezi prea mult, ca să te schimbe pe o cămilă. Sau cine știe? Africa îți va fi mormântul între maimuțele astea, abia coborâte din copac.” „Taci, ai mers prea departe, i-a răspuns Marcela. Suferi de scenarită? Nici nu mă cunoști!” „La Botșeni, zise Maria, pentru poza cu negri, te-ar fi alergat pi toloacă mămuța, cu o ciosvârtă!” Valerica anunță că ea are un iubit moldovean, student, și speră să fugă cu el, că s-a săturat de gura mamei și escortarea la ginecolog după fiecare întâlnire avută. Deodată, Genioara a izbucnit în plâns: „Aveți mame și nu știți cât de greu este să fii mamă! Să vă spun eu, care am pierdut-o de doi ani. Și eu am urât-o. Și eu am jignit-o, i-am dorit moartea și am crezut că voi fi fericită, fără ea.” Am rămas toate împietrite. Parcă vedeam un film de groază și așteptam continuarea. „Noi suntem cinci frați: patru băieți și o fată. Eu sunt la mijloc, singura floare a casei, cum zicea mama. Tata e preot, mama a fost casnică. Doi frați mai mari au plecat de acasă la București. Erau sclavii casei: munciți și bătuți de tata. N-au mai putut suporta nici vecinii bătăile și au chemat Miliția. După o amendă și raport la Episcopia tatei i-a fost luat dreptul de a fi preot pe șase luni. „Ești un diamant amestecat în noroi” i-a spus preotul episcop. „Vei fi dascăl șase luni”. El bea în mod obișnuit, unii îi spuneau „sugativă”. Pentru orice nu îi convenea o bătea pe mama. Și ea răbda, plângea și se închina .La un moment dat mama s-a îmbolnăvit și a rămas internată la spital. A trebuit să am grijă de frații mai mici: unul de cinci ani și altul de șapte ani. Curățenie, mâncare, spălare, lecții. Aveam puțin timp pentru mine. Simțeam că sunt o bombă, gata de explozie. Tata nu mai număra paharele de la prânz. Norocul meu că a adormit. Obosită și negăsind nicio urmă de mulțumire am mers la culcare pe la 1:00 noaptea. La 3:00 noaptea am simțit o mare greutate pe piept și nu puteam respira. Gura-mi era acoperită de o mână, mâinile mele erau prinse sub un corp greu, iar altă mână îmi trăgea pijamaua pantalon jos. Era preotul, adică tata. Gâfâia și îmi spunea că <>. M-am mișcat continuu să ies din strânsoare. După câteva minute, care mi s-au părut o veșnicie, am reușit să mă eliberez. Am strigat: tată, ce-i coșmarul ăsta? Sunt fiica ta! Am fugit în bucătărie și am luat un cuțit. Tata mi-a prins mâna și cuțitul a căzut. Am fugit, dar el a aruncat cuțitul după mine. Acesta a trecut foarte aproape de capul meu și s-a înfipt în tocul unei uși. Fugeam și închideam ușile. În grabă am smuls din cuier o haină neagră. Am fugit pe câmp și m-am acoperit cu haina neagră. Aproape de casă erau mai multe glugi de ciocani și căpițe de fân. Tata mă striga încet și înțepa cu cuțitul clăile de fân și ciocani. Am așteptat pe câmp până l-am văzut pe tata plecând în sat. Eram murdară de pământ și vânătă de frig. După o baie caldă m-am schimbat și am mers la mama la spital. Plângând i-am povestit incidentul. Nu am vrut să mă întorc acasă. Tocmai când am crezut că mama a înțeles, o aud spunând: „Ce-ai vrea să fac eu? Cred că ai visat! Să mă despart de el din cauza ta? Unde să mă duc cu tine și frații mai mici? Fără casă, fără bani, fără serviciu… Din ce vom trăi? Du-te acasă! A fost beat, cred că nici nu mai știe.” „Mamă, eu știu și nu-l mai suport! Am venit la tine, să mă aperi ca mamă! Voi nu puteți fi părinți adevărați! Plec și nu mă mai întorc, decât când ai să fii în sicriu!” Am plecat și am găsit înțelegere la o bătrână din satul vecin, care m-a primit să locuiesc cu ea. Eu o ajutam și mergeam la liceu. Ea punea banii, eu făceam piața și mâncare. După două luni mama a murit. Am fost la biserică să o văd. Era foarte vânătă la ochi și la mâini. M-am întors la femeia care m-a primit în casa ei. Fiind o bună croitoreasă a modificat multe din rochiile ei pentru mine. Pe frații mai mici i-a luat o soră a mamei la Nehoiu. Ea nu avea copii și-i îndrăgea mult. De frații mai mari nu mai știu nimic. Niște vecini mi-au spus că i-au văzut la Londra”. După zeci de ani am întâlnit-o pe Genioara la I.S.J. Buzău. Era contabilă la un centru bugetar. Era la fel de frumoasă și la fel de tristă. Am mers la o cofetărie. Acolo Genioara m-a surprins. „Am stat la bătrână doi ani, până a murit. Reușisem la o școală postliceală de contabilitate. Rămăsesem în plop. Nu mai aveam susținere. Stăteam în casa bătrânei într-o stare de plâns. Într-o zi a apărut și Făt-Frumos înalt, blond, cu ochi albaștri. Era fiul bătrânei, medic oftalmolog. S-a oferit să mă susțină în școala postliceală. M-am mutat cu el la Buzău într-o garsonieră. Eram în al nouălea cer. Era dragoste la prima vedere. Au fost trei ani de basm! Uitasem că îmi pusese în vedere să am grijă de calendar, pentru că nu-și dorea copii. Am crezut că e așa, o toană. Am gândit că un copil schimbă pe oricine. Și minunea s-a produs – am rămas însărcinată. Nu voiam să-i spun, dar m-au dat de gol desele vome. Într-o dimineață m-am trezit din basm. Iubitul meu mi-a pus în palmă un teanc de bani și mi-a spus: „Hai, du-te și fă-l marinar!” Am plâns, am luat banii și am plecat. Mai aveam o lună până la terminarea școlii postliceale. Mi-am luat cazare la internatul școlii și mi-am zis că nu pot fi o criminală. Am trecut cu bine examenul final și iată-mă la petrecerea absolvenților. O colegă mi-a spus că trebuie să-mi prezinte pe cineva, era fratele ei mai mare, profesor de istorie. Mi-a zis atunci că m-a îndrăgit din pozele surorii. Mi-a spus că-mi știe toată istoria proprie, știe și de sarcină și vrea să se căsătorească cu mine. Eram năucită. Am crezut că este o glumă proastă. Am gândit că s-a ivit un alt ins, care să profite de mine și necazul meu. Ziua următoare a venit cu verighetele. Am făcut analizele și ne-am programat căsătoria civilă. În aceeași zi am făcut și cununia religioasă. Eram zece oameni în total. După evenimente am fost la restaurant. Pentru el sunt Angela. M-a întrebat ce dorință am. I-am spus, că orice s-ar întâmpla, îmi doresc să lucrez cu contract de muncă toată viața. Am un băiat cu doctorul, care seamănă cu mine și un alt băiat cu profesorul, care seamănă cu el. Deși, nu mi-am iubit soțul de la început, m-am bucurat de iubirea lui. E un bărbat de vis! Un adevărat domn! Un înger păzitor! Îmi face mereu surprize plăcute, călătorim mult, mă ajută în gospodărie și nu face diferență între copii. De altfel, doar noi și sora lui știm că primul copil are alt tată. În timp l-am îndrăgit mult și mă simt cu adevărat norocoasă! Am fost insistent întrebată despre dorința mea exprimată la cununie, la restaurant. Soțul meu mi-a spus că așa dorință nu a mai auzit la nimeni. Dorința mea de a lucra cu contract de muncă toată viața are legătură cu mama. Mi-am jurat la absolvire că munca va fi cel mai solid catarg al navei vieții! Orice s-ar întâmpla, am o calificare și pot munci să-mi întrețin copiii în cazul în care mă voi despărți de soț. Căsătorită, m-am înscris și am absolvit la Buzău Facultatea de informatică și contabilitate de gestiune. Soțul m-a înțeles și susținut. Pe lângă serviciu mai am și contabilitatea a două firme mai mici. Nu am motive să fiu tristă, dar am obosit și soțul insistă să renunț la cele două firme mai mici. Urmează o vacanță de o lună cu rulota prin țară. El este îngerul meu păzitor!”
„Mi-a plăcut și cred că este de actualitate. Ne întâlnim des cu astfel de lucruri.” (Dumitru Hangu)
„Autoarea a plecat de la un moment în care a început să creioneze profilul unor persoane. Literatura română a început cu un moment al romantismului. Dna Iuga începe cu aceste profiluri. A continuat cu un profil. Nu este convergent. Finalul trebuie să transmită un mesaj puternic. Toți cei care iau creionul și scriu transmit mesaje. Masajul trebuie să aibă forță. Sunteți talentată, dar nu ați găsit pe cineva să vă spună unde să apăsați.” (Grigore Leaua)
„Proza d-nei Georgeta Iuga este inspirată din realitatea cotidiană, fiind o scriere realistă. Are cursivitate în exprimare, logică, nu folosește fraze încâlcite, greoaie de citit. Destinul unei femei este descris cu multă forță de evocare. Aș sugera să revină asupra textului, să pună mai bine în evidență conflictul, să contureze personajele cu toate metodele de caracterizare: stare fizică, portret fizic, profil moral, cuvintele, gestica, mimica, expresia feței, limbajul corporal. Îi urez succes în realizarea unui volum de proză scurtă”. (Ecaterina Chifu)
„Cei care scriu învață de la cineva să scrie, să articuleze în sensul extins al cuvântului învățătură. De aici pleacă discuțiile despre cultură și rolul ei. Fericirea poate fi găsită în lucruri mărunte. După părerea mea dna Iuga ar trebui să continue. Este bine, dar cu mai multă minuțiozitate pentru evidențierea personajelor. Dna Iuga scrie bine și poezie. Poate ieși ceva de calitate din cele două. Mult succes!” (Viorel Dodan)
„Creația literară prezentată azi îmi aduce o mulțumire multiplă. Primul: prezentarea Iașului în mod laudativ mă bucură (și eu sunt moldovean). Doi: stilul narativ îmi amintește de Sadoveanu, dar mai ales de Ion Creangă, ambii moldoveni. Tonul lecturării dezvăluie un talent de actriță. Mesajul lucrării îl deduc din răspunsurile personajelor la întrebarea „de ce am ales Iașul? Lectura a început cu o situație larg dezbătută acum de mass-media (violența în familie), deși întâmplările s-au petrecut cu 50 de ani în urmă. Felicitări pentru azi și pentru ce ne-ați prezentat în ședințele anterioare, dar când participăm la lansarea acestei cărți. Lucrarea a fost scrisă de un condei remarcabil.” (Mihai Doina)
Sâmbătă, 12 iunie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dumitru Hangu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: