Spații culturale nr. 76 (3)

Emil NICULESCU

Bal la Nehoiu

(„Reconstituirea”)
Lui Paul Androne

Când ne făcusem și noi băieți mari,
Baluri, la sat, erau cu lăutari:
La Berca, treceau gârla, din Cândești,
Maeștrii de servicii mirenești.
Ojasca, nu nebuni, ci doar minieri
Avea pe-atunci, de parcă a fost ieri,
Ce, conform zonei ce i-a odrăslit,
La chefuri, duceau mâna la cuțit.
Al șaptelea deceniu, veacul fost,
Dinamită îndătinatul rost.
Luam, spre Nehoiu, trenul zis „țuicarul”,
Unde cu „nașul” închinam paharul.
În vagul orășel forestier.
I.F.E.T. avea o trupă, „Conifer”-
Tinerii, cu electrice chitări,
Substituiau bitălși de peste mări
Și, sâmbăta, în cinci sau șase ore,
De-abia băgau și ceva sârbe, hore.
Cele mai multe dintre domnișoare
Veneau (patriarhal) cu-nsoțitoare.
Jur-împrejurul sălii, pe băncuțe,
Ședeau mămici – cerbere, bunicuțe,
Ce le vegheau onoarea ca, în fine,
Să le prezinte mirelui virgine.
Cereau permisiunea cavalerii
De-a le lua la dans, azi să te sperii,
Conform unei vetuste cuviințe,
De la acelea ce glojdeau semințe.
Unii, șarjând, vai, timpul hăt a
Rulat, ziceau: „- Dansați sau ești cu mă-ta?”
Veneau emancipate liceene,
Fără remorci, ce scurt, clipind din gene,
Salvau, doar prin limbajul corporal,
Onoarea montagnardă-a ălui bal.
Astăzi, natura poate să-și reverse
Sălbateca ei floră-ntre traverse,
Fabrica, mobilă demult nu face,
E pusă pe chituci și la capace.
Luată de-un arab, Omar Haysam,
Pe mai nimic, e dusă pe haram.
Vă amintiți de-un rapt, cu Marie-Jeanne,
Băsescu și servicii? Neiges d’antan…
Reperul cel turistic de-altădată
E regiune defavorizată.
O, conifere devastate crunt
Și munți pleșuvi și câte… Ubi sunt?
Mă văd silabisind ca Emil Botta
În film: „- Li-chior o-ri-en-tal! Vreau nota!”
Vai, Doamne, ce fantastice istorii,
Cu noi de-un leat, avură trăitorii.

Cartea porților

Da, am citit câte ceva la viața mea
Din care „Cartea porților” lipsea
Ea, din morminte vechi, egipțiene,
Nu mi-a trecut sub ochi, n-o am în gene
Și nu știu, încă, atunci când se moare,
Ce pași sunt de făcut spre trecătoare.

Pendula

Lipăie din picioarele lor goale,
În gând, istorii contrafactuale.
Sunt mai seducătoare pe cât ora
Mea-i mai grăbită spre-altă diaspora.

Actualități

Pe ultima sută de metri. Garduri
Montate de poliție, strategic.
Se-mpuținează banii de pe carduri,
Cresc carburanții. Totul pare legic.

Amintiri de prin școlărie
Motto: A venit vacanța
Cu trenul din Franța…
Frizerul
Motto: Fluturaș nu mai ai aripioare

Era la modă gulerul lung, italian,
Cum altădată aripi de fluture sprințar,
Exact veacul trecut, în al optzecilea an.
Mai sunt fetele-n floare de-atunci, în care bar.
La țărmul Mării Negre, unde eram cazat?
A trecut, frizer, timpul și, brusc, le-a retezat.

Sancta simplicitas
Motto: muscalii (…) și-au așezat
toate puștile cele mari,
și au început a bate pe vrăjmaș,
cît să întunecasă lumea… (Ion Neculce)

Ave! et Salve! Laus stultitia!
Epuizați, dar, toată muniția.

Senin

Cu zilele-ți, câte, n-o să le știi,
Sub gheara aspră-a unei pandemii,
Te joci ca un olog cu iepurii.
Curând vor fi, totuși, din nou, Florii.

Dies irae
Motto: Quod abutere, tandem…
Cicero

Au explodat prin piețe dies irae.
Cele mult roditoare în puniții.
Există prin despoți o nesimțire
Și o dedare gravă spre capriții.
Nu mai suntem defel pe-acele vremuri
Imaginăm, ad-hoc, alte tandemuri.

Știri
Motto: Whe have not need education.
Cesar…

Ce vast, mirobolant, la zi șotro
Pe eșichierul molimei se joacă:
Putin, sub masca lui Thutankhamon,
Ar promova politic o șoșoacă.

La potou
Motto: poetae irritabile genus…

Să te presuscitezi, resuscitezi
Cu de din chifle vechi firimituri.
Erați, într-un pluton de curse: brezi,
Albi precum albatrosul, șargi și suri
În urbea lui Marghiloman – pasionat
Jockey-club-ist din veacul răposat…

Epigoni

Prezent, Covidul, el, Ampotrofagul
Nu i-a călcat, cândva, și Ziței pragul,
Puțin ‘nainte de o belle epoque,
Pe care noi n-am prins-o. Dar deloc.

Noapte de catifea (publicitate)
Motto: Problema spinoasă a nopților…
Geo Dumitrescu

Când trag pe dreapta, tot pe dreapta dorm,
Prevenitor față de vreo apnee,
Și umărul mă-nțeapă lungiform,
Ceva de nu-ți faci, puiule, idee,
Cei încercați de-același fenomen
Primiți-mi pontul magic: „Voltaren”.

Suvenire (eu și norocul, poză veche)
Motto: Dumnezeu îți dă,
dar nu-ți bagă-n traistă
Șansele pierdute se răzbună.

Memoria-ți plutește ca o dronă
La unchiul ce stătea-n Strada Polonă,
Orfan de mic, apoi copil de trupă,
Fu deblocat de comuniști fix după…
Drept militar în armia regală
Care trecuse Prutul – grea greșeală.
Camuflat în funcționar banal,
Scăpă de închisoare și Canal.
O ladă de campanie cu cărți
Promise rătăci spre alte părți
Au fost iertați și la cutremur
Urma să mă-nfieze, să am grijă
De a-i ocroti de-a senectuții schijă.
Eram holtei, adică „sempre solo”
(Toto Cutugno). Casa-i tot acolo.
Estimp, într-o provincie mizeră,
Trăiesc, senect, într-o garsonieră.

Nervi de primăvară

Frig, ninsori, ploi – un timp iabraș,
La rigor mortis aldămaș.
Câini rebegiți, ai nimănui,
Trec strada, printre roți, tehui.
Incendiare breaking-news:
Prin A.T.I.-uri paturi nu-s.

Vasile GHICA

Aforismele mele (3)

Nu vreau altă capră, dar să moară și a vecinului. Așa își doresc unii să arate dreptatea divină.
De bunele intenții, ține cont orice complet de judecată. Probabil și cel de la Osândirea de Apoi.
Popoarele care, prin vot, se dau pe mâna hoților, își merită cu prisosință soarta.
Nu trebuie să-i spui de zece ori pe zi că o iubești. Nici mamei, nici patriei.
De ani buni, țările dezvoltate nu mai pregătesc elite intelectuale, pentru că le importă, cu titlul gratuit, din provinciile pauperizate.
Dacă în cei 31 de ani de postcomunism, românii ar fi săpat cu lingurițe, nu cu excavatoare, ar fi avut mai multe autostrăzi.
Unii moraliști ar putea să scrie despre lichele, documentându-se în oglinda proprie.
Practicată sistematic, lectura înfrățește neuronii.
Suntem doldora de păcate, de teama că vom fi singuri în Rai.
Deseori, vitregiile vieții stimulează motoarele creației.
Din capriciile canonului literar. În vremea lui, Shakespeare era considerat siropos, un fel de manelist al dramaturgiei și al sonetului.
Critica literară nu este niciodată monocordă. Unii te bagă în seamă, alții la…origine.
Emoția artistică e suavă ca lumina lunii rămasă pe flori, după ce luna a dispărut.
Când pui semințe în pământ, trebuie să știi că, mai întâi, vor răsări buruienile.
Ai libertatea să înjuri în Parlament, dar pe stradă, nu.
Am constatat, cu o jalnică întârziere, că în relațiile cu Uniunea Europeană, noi mai mult dăm, decât luăm. Pentru că generozitatea este printre cele mai alese însușiri.
De regulă, politicienii inepți au opinii, nu soluții.
Față de megacorupții noștri de astăzi, Stalin era în pantaloni scurți. Când a murit, avea în garderobă doar trei rubăști.

George MIHALCEA

STRIGĂTUL MUT AL BLESTEMULUI

iată cum din nou și din nou și din nou
tăcerea dintre cuvinte arde precum septicemia
anilor din care ne-am scurs pe furiș
dintr-o memorie ce lasă în urmă doar norii
și țipătul agonic al văzutelor și nevăzutelor taine

am devenit țintele unui milion de mitraliere
care ne vor da lovitura de grație
pe la Apusul de geamăt al puiului de lycorn
vândut pentru viza de trecere
prin vămile toamnei adormite sub tâmplele noastre

trebuie să mai afli femeie a mea
că somnul meu ca și-al tău e însămânțat
cu amintiri foarte vagi despre veșnicia
în umbra căreia ni s-au ascuns marii prieteni
iar cei rămași au început să ne uite numele
scrise cu sânge de gadină pe nisipul din insula noastră

nu mi-e frică de moarte și nici de veșnicia ei
cum a spus cineva într-un secol uitat
cât de glasul acelei viori aduse la mal
de valurile opace ale neîntoarcerii
și care cânta de una singură despre noi
în timp ce amurgul cădea peste mare
ca o lacrimă de zeu înjunghiat

acum nu ne-a mai rămas decât să lăsăm
ca mirare și semn trupurile noastre amare
bântuite de toate miasmele timpului
și de întrebările fără răspuns
despre adevărata culoare a ochilor noștri
când linia vieții ne este tăiată în bucăți
de strigătul mut al blestemului că ne-am născut

Gela ENEA

divorț

câteva lucruri de-ale lui împrăștiate prin casă
mă lovesc de ele ca de niște stabilopozi
lumini aprinse/chei
pierdute
întrebări pulsând într-o memorie bolnavă
jumătate din casă/din bani
jumătate din copii
jumătate
din certuri
din nopți și din zile
un fel de dronă plimbă prin văzduhul dormitorului
femei-manechin
aterizând unde aerul e scump/că-mi pare și rău
să-l mai respir
vitrine/prețuri la vedere
voci înmuiate-n sirop de tuse
pun compresa pe frunte și compresa ia foc
cine-a spus că paza bună trece
primejdia rea
nu știe că a divorțat bill gates că și el este om că și lui/…/
când își dă ochelarii jos
i se poate vedea culoarea ochilor
fulguind prin amintirea unor vacanțe

***
toți divorțăm
la vârste inexacte/de prea tineri
ori
de prea
bătrâni
când geme pământul sub picioare
de parcă s-ar scurge-n el toate singurătățile
lumii
când ni se scurtează degetele
aceleași degete care-au semnat un nume vechi
lângă un nume nou
deci mă rog ție doamne:
primește-ne pe toți robii tăi gates
în împărăția divorțaților
fii blând
am dat cu pietre-n tine
nu te-am nimerit
dar a contat curajul/per aspera ad astra

nu am nicio fotografie cu tata

ce bine ne-ar fi stat împreună
aș fi lăsat să treacă de la mine/m-aș fi aplecat puțin
cât să părem la fel de înalți/tata
cu bunăvoința lui firească
mi-ar fi dat să trag dintr-un kent
ca să ies în poză
matur

după divorțul alor mei
ne-am așezat la mese diferite
inconștienți
depresivi
flămânzi
așteptând porția noastră de viață
din mâinile aceleiași afurisite de chelnerițe
ea întârzia
mereu întârzia
dintr-odată
boxele au slobozit je suis malade
Lara Fabian/ori Dalida în versiunea vivre
n’importe qui
vocea
vibra peste foamea din noi
o acoperea
aș fi vrut să se apropie mama
tata
s-o danseze puțin
îi și vedeam cum alunecă unul într-altul

de la masa lui
tata nu privea decât farfuria adâncă/pesemne
zeama lungă și acră a despărțirii îi sta în gât
altceva n-a vrut să mai încerce/spunea
orice supă reîncălzită e bună s-o arunci la câini

i-am trimis scrisori/fotografii
în costum de gimnazist/în costum de licean
în costum de îndrăgostit

i-am cerut bani de buzunar
nu știu prin ce subterfugii ale vârstei
buzunarul creștea și el odată cu mine
tata nu s-a plâns niciodată
sau eu mă aflam la celălalt capăt al înțelegerii
azi
îl însoțesc pe ultimul drum
mi-apropii buzele de mâinile tatei
ca de niște crucifixe în noaptea Învierii
vor mai fi ocazii/îi spun
ca și cum el m-ar auzi/ca și cum
nu acesta este finalul

acasă am găsit o fotografie din ziua nunții lor
scăpată de prăpădul mamei
am tăiat-o frumos/pe jumătate
m-am așezat la mijloc/între ei
să fac un selfie/dar
ieșeam din cadru/eram
prea mare
sau ecranul era prea mic
vor mai fi ocazii/mi-am spus

alergii

pe-atunci mă iubeau soldățeii de plumb
și balerine din porțelan gofrat
mai ales că de mâinile mele
cu unghii/tăiate din carne
depindea cât praf li se-așază pe ochi
ori pe bust
mă iubeau perușii stridenți
motanul și maidanezul kuky
mai ales că de mâinile mele
cu unghii/tăiate din carne
depindea hrana lor
via lidl
mă iubea bunicul diabetic/pe care-l durea
picioru-amputat
mai ales că de mâinile mele
cu unghii/tăiate din carne
depindea să avem în casă
îndulcitori calmante și-un plic
pentru doctor
la școală mă iubeau colegele toate
un ciopor de iede zurlii
mai ales că de mâinile mele
cu unghii/tăiate din carne
depindeau scrisorile de dragoste
aura pseudonimelor fabuloase și captivitatea
în povești/the end
mă iubeau cei mai jalnici bărbați/părăsiți
de fufele lor cu strabism
ori de neveste/comme les fourmis
mai ales că de mâinile mele
cu unghii/tăiate din carne
depindea filmul ăla/în care
ne jucam de-a mama și tata
eu nu eram mama nici ei nu erau tata
doar ne prefăceam și noi puțin
mă iubeam chiar eu în ficțiunea asta
pân-a zvâcnit ambrozia-n pahar
m-a apucat un fel de somnolență
în mantra ei
ce unghii lungi aveam

poem identitar

cusăturile pielii plesnesc la fiecare îmbrăcat/dezbrăcat
de ani
tighele drepte lungi/întrerupte
de atingeri filantropice
uneori
mai apare și câte-o boală
câte-o despărțire
pentru buna mea cunoaștere
păstrez caietele din generală
probleme rezolvate: arimescu/gheba/olivotto
mă uit la ele cum mă uit la fluturașul de salariu
atâta risipă de matematică/îmi vine să râd
o vreme
râsul rămâne lipit ca un plasture pe locul dureros
și dac-ar fi să înlocuiesc durerea
cu ce?
cuvintele/precum bumerangul
se întorc de unde-au plecat
râd
se-ntâmplă ceva cu simțurile-astea
o formă de avangardism/o mutație
râd la grămadă cu toți ceilalți/nu se bagă de seamă
decât atunci când se face brusc liniște
în pauza dintre generația mea și altă generație
la fel de pierdută

Letiția VLADISLAV

***

Ce neagră-i ziua
dragostea mea
poate la noapte
ne răsare soarele pe piept
privighetoarea a amuțit
numai un corb flămând
dă târcoale vieții
mâine
pe cerul ochilor tăi
vor străluci stele de gheață
poate corbul va cânta
ceva despre mine
când eram numai o așchie verde
și mă iubeai
într-o oglindă
găsită la piața de vechituri.