Fărădelegea lui Călin – Coxul civic
Casa lor, averea lor, voința dânșilor.
Cât se poate de clar: ale lor bunuri au căderea de-a fi aport la societăți, asociații sau fundații. (Art. 348)
Dualitatea asta…. Credeam că s-a stabilit și îndoiala nu poate plana în niciunul dintre cazuri. S-a vorbit de terți, despre înstrăinare a bunurilor comune. Contează unde și cui se înstrăinează fără acordul bilateral? Nu. Plus cutuma îngăduită de a se fi înfăptuit ilegalitatea și de a se despăgubi prin daune-interese. Aici se poate deduce încă o problemă, paguba este practic comună. Încă una se reduce la decizia legii de a cere pentru fiecare bun trei lucruri din partea celui ce vinde, cedează sau intră cu aport: proveniența, actul de căsătorie – ba încă o adeverință de la starea civilă – și acceptul soțului dat în fața notarului. Nu? Al. 2, Art. 349, continuă în sensul ilicit început. Lucrușoarele predate ca aport în societatea etc. îi conferă calitatea de asociat. În orice caz, părțile sociale, beneficiile în speță, trec la consumul familial comun. De administrat, drepturile, le administrează partenerul asociat, le transferă…. Al. 3 adoptă strategia împăciuitoare, soțul rămas cu buza umflată fiind invitat să devină la rându-i asociat, iar câștigurile devin fifty-fifty, primite conform întregului depus în respectiva societate….
Am fost contrariat, dar mi-am revenit repede. În fapt a ,,… dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni….”, după încetarea mariajului, înseamnă a transforma în testament jumătate din părțile comune, nu a beneficia direct. Cu toate că ale lui sunt…. (Art. 350)
Împărțit în litere, patru, Art. 351 a trecut la răspunderi trecute-n contul bunurilor comune. Pentru obligațiile ce țin de conservare, administrare… a lor. Pentru alte obligații contractate împreună. Pentru obligațiile ce țin de cheltuielile obișnuite. Și pentru, deși nu înțeleg de ce trebuie garantat cu bunurile amândurora, repararea prejudiciului creat unui terț de către doar unul dintre soți, dacă ,,… au sporit bunurile comune…”
Se intră direct în pâinea Art. 352, în așa măsură cât să oblige cititorul la ,,De unde…?” Un dram de pregătire nu strica, ceva gen ,,În situația în care bunurile comune sunt urmărite și nu se acoperă…” Al. 1 debutează invers. Fraza a doua nu pune întâi problema ,,dacă unul dintre soți nu poate plăti…”, ci la fel de brusc îi conferă unuia dintre soți o subrogare pentru plata celuilalt, în ,,… cota-parte…” ce i-ar fi revenit, ceea ce implică în Al. 2 ,,… un drept de retenție asupra bunurilor… până la acoperirea integrală…” – așa și pe dincolo – a datoriei. Un fel de sechestru conjugal.
Ce-i al unuia, datorii și valori personale, rămân ale lui, obligând creditorii acestuia să nu se atingă de ce-i la comun, în schimb, are voie de la lege să ceară partajul bunurilor, pentru a căpăta din dreptul soțului datornic creanța. Chestiune ce conduce la despărțirea averii la comun în proprietatea fiecăruia. (Art. 353)
Cumva îmi scapă înțelesul Art. 354. La final se indică cheltuielile obișnuite ce ar putea fi urmărite, ca excepție, când unul dintre soți angajează datorii comune. În rest veniturile celuilalt nu pot fi atinse de un astfel de contract.
